Ieri, UE si China au semnat un acord bilateral pentru protejarea a 100 de indicatii geografice (IG) europene, printre care si vinurile romanesti Cotnari, in China si a 100 de IG din China in UE impotriva imitatiilor si a uzurparii. Acest acord, incheiat pentru prima data in noiembrie 2019, ar trebui sa aduca beneficii comerciale reciproce, precum si sa introduca pe pietele celor doua parti produse garantate si de calitate.
Secretarii de stat Emil Dumitru si Aurel Simion au participat in data de 23 iulie la intalnirea de lucru cu reprezentantii zonei montane. La intalnire au luat parte subsecretarul de stat Conf. Avram Fitiu, directori si experti din cadrul MADR si ANZM. Intalnirea a vizat constituirea Asociatiei Produs Montan, prima asociatie a producatorilor din zona montana, producatori care au obtinut dreptul de utilizare a mentiunii de calitate “produs montan”.
Ministrul Adrian Oros a participat in data de 13 iulie 2020 la sedinta de lucru organizata la sediul MADR cu reprezentantii Federatiei Romalimenta, membrii Asociatiei Romane a Carnii – ACR si ai Asociatiei Patronale Romane din industria Laptelui – APRIL, precum si ai Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase. La intalnire au luat parte secretarii de stat Aurel Simion si Emil Dumitru, directori si experti ai directiilor de specialitate din cadrul MADR, precum si reprezentanti ai ANSVSA si ANPC.
Secretarii de stat Aurel Simion si Emil Dumitru au condus in data de 3 iulie, la sediul MADR, o serie de intalniri de lucru cu reprezentantii Federatiei Nationale a Producatorilor de Produse Traditionale. Astfel, prima intalnire s-a desfasurat cu experti din cadrul AFIR si AM-PNDR, la cea de-a doua au fost prezenti membri ai Asociatiei Marilor Retele Comerciale din Romania – AMRCR, iar la cea de-a treia au participat reprezentantii Administratiei Pietelor Sector 2.
Laktotrio gestioneaza in timp real toate canalele de vanzari printr-un sistem integrat, furnizat de Senior Software. Producatorul de lactate din Suceava implementeza solutia SeniorERP pentru gestionarea resurselor si a fluxului de date, integrata cu o noua platforma e-commerce pentru vanzari online. Astfel, Laktotrio va obtine vanzari mai mari la costuri mai mici si un traseu mai scurt spre consumatorul final.
Conform unui studiu publicat luni (20 aprilie 2020) de Comisia Europeana, produsele agroalimentare si bauturile protejate de Uniunea Europeana ca „indicatii geografice” reprezinta o valoare a vanzarilor de 74,76 miliarde EUR. Peste o cincime din aceasta suma provine din exporturile in afara Uniunii Europene. Studiului a evidentiat ca valoarea vanzarilor unui produs cu denumire protejata este, in medie, de doua ori mai mare decat in cazul produselor similare fara niciun fel de certificare.
Agentia Nationala a Zonei Montane (ANZM) a creat platforma www.produsmontan.ro dedicata producatorilor care au obtinut dreptul de utilizare a mentiunii de calitate facultative "produs montan", in vederea promovarii produselor montane. Prin aceasta initiativa, ANZM doreste sa informeze consumatorii din Romania ca, pe langa produsele certificate pe schemele de calitate, cum ar fi: produs traditional, ecologic, DOP, IGP, STG, exista si produsele montane.
Pentru comercializarea produselor alimentare specifice Sarbatorilor Pascale trebuie respectate conditiile sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor din pietele agro-alimentare, unitatile de taiere, procesare, depozitare, comercializare si unitatile de alimentatie publica.
In cadrul targului de produse agroalimentare romanesti din zona Clujului, conducerea MADR a organizat o masa rotunda cu tema ”Strategii regionale de promovare a produselor agroalimentare romanesti in vederea pastrarii identitatii si traditiei nationale, a practicilor mestesugaresti, culinare si agricole”, la care au participat reprezentanti ai Consiliilor judetene, ai mediului asociativ, federatii si patronate.
La inceputul primaverii, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) isi deschide portile pentru a gazdui o expozitie cu vanzare de produse agroalimentare romanesti din zona Clujului.
In cel de-al 28-lea an de la infiintarea SONIMPEX TOPOLOVENI, incepem promovarea Magiunului de Prune Topoloveni in Emiratele Arabe si Vietnam cu fonduri europene in valoare de 775.000 euro. Ca membri ai Patronatului Romconserv vom participa la targuri si expozitii in Japonia, America si Brazilia. Continuam astfel sa prezentam in toata lumea traditia gastronomica romaneasca.
Lansata in luna Aprilie 2019, baza de date publica eAmbrosia - Registrul indicatiilor geografice ale UE include acum indicatiile geografice (GI) pentru produsele agroalimentare, vinuri si bauturi spirtoase care sunt inregistrate si protejate in Uniunea Europeana. Producatorii, consumatorii, autoritatile nationale, companiile, precum si cercetatorii pot accesa cu usurinta informatii despre toate indicatiile geografice.
Pe 14 ianuarie, Comisia Europeana a lansat depunerea cererilor de propuneri pentru accesarea programelor europene de promovare a produselor agroalimentare, in UE si in strainatate. Obiectivul general al actiunilor de informare si de promovare este de a creste competitivitatea sectorului agricol din Uniune. Finantarea UE poate acoperi pana la 70-85% din costurile totale ale unor astfel de campanii.
In perioada 17-26 ianuarie 2020, se desfasoara la Berlin, Germania, expozitia „Saptamana Verde 2020” (Grüne Woche). Anual, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) participa la aceasta expozitie cu un stand de informare privind politicile aplicate in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, in cadrul caruia experti din MADR promoveaza produsele agroalimentare romanesti recunoscute la nivel national si european.
In data de 14 ianuarie 2020, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a organizat o intalnire de lucru la care au participat reprezentantii producatorilor de produse traditionale. Scopul acestei intalniri a fost identificarea si stabilirea unui plan de actiuni care sa contribuie la sustinerea si promovarea produselor agroalimentare romanesti inregistrate pe scheme de calitate nationale, precum si la dezvoltarea acestei nise de produse.
Romanii consuma lactate, iar firmele de profil castiga tot mai mult teren pe an ce trece. Potrivit risco.ro, anul 2018 a fost unul extrem de profitabil pentru producatorii de produse din lapte. Unele dintre cele mai mari firme au inregistrat cresteri spectaculoase a profiturilor. Daca in trecut consumul de lapte, branza, smantana si alte produse lactate se rezuma la produsele obtinute local, astazi vorbim de o intreaga industrie generatoare de profituri foarte mari.
Cu ocazia Sarbatorilor de Iarna si a diferitelor manifestari traditionale organizate la nivel de localitati, se produc si se comercializeaza cantitati apreciabile de produse alimentare de origine animala si vegetala, iar valorificarea acestora, in alte conditii decat cele prevazute de normele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor in vigoare, poate constitui un pericol pentru sanatatea publica.
Daca in trecut produsele de panificatie erau facute cu traditie, respectand ritualuri din stramosi si urmarind cu atentie pasii pentru a obtine cel mai fraged, proaspat si delicios aluat, in ziua de azi orice produs de panificatie poate fi cumparat direct de la raft. Astazi exista masini speciale care fac toata munca gospodinelor de altadata, iar produsele de panificatie sunt din ce in ce mai diverse. Painea simpla a inceput sa fie inlocuita cu painea cu seminte, iar cozonacii ca la bunica acasa se gasesc pe orice raft, gata sa fie degustati. Marii producatori abia ca mai fac fata cererii, iar pretentiile clientilor sunt din ce in ce mai mari.
Pe 15 noiembrie 2019, BusinessMark a organizat a VII-a editie a „Romanian Food & Agribusiness Conference”, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel. In cadrul acestui eveniment, invitatii au vorbit despre starea agriculturii romanesti, Planul National Strategic (PNS), dublul standard, produsele traditionale romanesti si fluctuatia preturilor produselor. Mai mult, cei mai importanti jucatori din industrie au trecut in revista oportunitati si solutii pentru cresterea business-urilor din acest sector.
Incepand din ianuarie 2020, prin proiectul ”FoodSHIFT2030: Inovarea lanturilor alimentare spre o tranzitie accelerata pana in 2030”, implementat in Brasov de un parteneriat multi-disciplinar format din Highclere Consulting SRL (HCC), Agentia Metropolitana Brasov (AMB) si Iceberg, se va dezvolta un Laborator de cercetare la nivel local, ce are ca principal scop sa integreze produsele traditionale si cele provenite de la fermele mici intr-un sistem alimentar inovator si sustenabil la nivel local si regional, si sa revizuiasca cadrul legal privind achizitiile pentru unitatile de catering.
Ieri, UE si China au incheiat negocierile privind un acord bilateral pentru protejarea a 100 de indicatii geografice (IG) europene in China si a 100 de IG din China in UE impotriva imitatiilor si a uzurparii. Se preconizeaza ca acest acord de referinta va avea ca rezultat beneficii comerciale reciproce si o cerere pentru produse de inalta calitate de ambele parti. Intre cele 100 de indicatii protejate se afla si produse romanesti, respectiv Vinurile Cotnari.
Evenimentul gastro-cultural Ozosep aduce de exact cinci ani cele mai bune produse secuiesti in capitata si a devenit in acest timp un loc preferat al multor bucuresteni datorita atmosferei specifice si a calitatii produselor care se gasesc la acest targ. Vizitatorii sunt asteptati si cu aceasa ocazie cu nelipsitele delicatese pregatite de mici producatori din Harghita si imprejurimi, dar si cu produse artizanale de calitate.
Ministerul Agriculturii anunta ca in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astazi, 16 octombrie 2019, decizia de inregistrare a denumirii in Registrul denumirilor de origine protejate si al indicatiilor geografice protejate pentru produsul ”Telemea de Sibiu” (IGP), o branza semi-tare, produsa integral din lapte de oaie crud proaspat muls, nepasteurizat, prin coagulare enzimatica cu cheag. Aceasta se comercializeaza proaspata sau maturata, iar perioada de maturare este de minim 21 de zile.
Vineri, 4 octombrie 2019, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta ca a fost publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere in aplicare al Comisiei Europene din data de 27 septembrie 2019, in cadrul caruia „Carnatii de Plescoi” (IGP) au fost inregistrati ca produs de Indicatie Geografica Protejata. De-a lungul timpului, acest tip de carnati afumati din carne de oaie si vitaau ajuns sa fie o gustare favorita pe mesele festive ale romanilor, iar asociatia pentru promovarea carnatilor de Plescoi, infiintata in anul 2009, a solicitat protectia la nivel european din dorinta de a duce mai departe traditia si de a pastra gustul autentic al carnatilor de Plescoi.
Cu ocazia Zilei Nationale a Produselor Agroalimentare Romanesti, ce se sarbatoreste in fiecare an in data de 10 octombrie, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale organizeaza in perioada 9-11 octombrie 2019 evenimentul ”Zilele Portilor Deschise”.
Sambata, 21 septembrie, este ziua judetului Tulcea la Sarbatoarea Traditiilor si Mestesugurilor Dobrogene la Pavilionul Expozitional din Constanta, de pe malul lacului Siutghiol. Tulcea va duce la aceasta sarbatoare unii dintre cei mai buni mestesugari ai sai, din Visina, Luncavita si din municipiul Tulcea, precum si cele mai bune ansambluri folclorice ce duc mai departe traditiile comunitatilor din Delta Dunarii si din judetul Tulcea. Gastronomia deltaica va fi reprezentata la aceasta sarbatoare de catre cei de la Kotiga, din Jurilovca.
Cooperativa Agricola de Gradul I Grupul de Producatori Singeorz Bai, din judetul Bistrita Nasaud, este prima cooperativa din zona montana care a obtinut dreptul de utilizare a mentiunii de calitate facultative „produs montan” pentru urmatoarele 6 produse: „Cascaval”, „Telemea”, „Smantana”, „Urda”, „Cas din lapte de vaca” si „Branza framantata de Singeorz Bai”. Acestea sunt inscrise in Registrul national al produselor montane la nr. 204-209, in urma Deciziei nr. 59/09.09.2019 eliberata in baza Ordinului 52/2017, cu modificarile ulterioare.
Magiunul de prune Topoloveni, primul produs romanesc certificat la nivel european prin Indicatia Geografica Protejata (IGP) a starnit curiozitatea unei delagatii a Comisiei Europene aflata in vizita in Romania. Marti 17 septembrie 2019, ambasadori si oficiali din 14 state europene au vizitat fabrica Sonimpex Topoloveni si au avut ocazia sa descopere, unii pentru prima data, cum se produce adevaratul magiun de prune Topoloveni.
Ministerul Agriculturii, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala - Autoritatea de Management pentru PNDR, cu sprijinul Agentiei Nationale a Zonei Montane (ANZM) a organizat in perioada 11-12 septembrie, la Sibiu, Conferinta tematica ”Politica Agricola Comuna – Produsul montan”. Cu aceasta ocazie, s-au prezentat informatii privind Planul National Strategic si oportunitatile de finantare a interventiilor care vizeaza mediul si clima si Produsul montan, ca element al politicilor de dezvoltare a zonei montane.
Sambata, 7 septembrie, si duminica, 8 septembrie, Primaria Comunei Crisan, Consiliul Local Crisan si Asociatia Delta Dunarii (AMDTDD) organizeaza, in centrul localitatii Crisan, in inima Deltei, prima editie a Sarbatorii Borsului de Peste din Delta Dunarii. Sarbatoarea este destinata atat turistilor, cat si localnicilor, si isi propune sa valorifice traditiile gastronomice si culturale ale Deltei Dunarii.
In perioada 24-25 August 2019, la Valea Stezii intr-unul dintre cele mai frumoase sate ale Romaniei, Rasinariul, s-a desfasurat Festivalul Branzei si Tuicii, ajuns la cea de-a 16-a editie. Festivalul a reunit, pe perioada celor 2 zile, producatori din zona Rasinarului si Marginimii Sibiului. In plus, in cadrul festivalului au avut loc evenimente precum ateliere gastronomice, degustari, ateliere tematice pentru copii si de tesut si pictura pe sticla si multe alte activitati de crestere a potentialului turistic al zonei.
Agentia Nationala a Zonei Montane (ANZM) a acordat unui operator economic din judetul Harghita, dreptul de utilizare a mentiunii de calitate facultative „produs montan”, pentru un numar de 14 produse. Astfel, in data de 20.08.2019, SC BOMILACT MADARAS SRL a primit decizia de acordare a dreptului de utilizare a mentiunii de calitate facultative „produs montan” pentru urmatoarele produse din categoria lactatelor: cascaval, cascaval afumat, cascaval maturat, branzeturi topite, unt, crema de unt, lapte consum, smantana, sana, chefir, iaurt, branza de burduf, branza de vaci, urda.
MADR a acordat unui producator din Bucuresti inca sase atestate pentru produse traditionale in cursul saptamanii trecute. Astfel, acesta a primit atestat pentru sase produse traditionale obtinute din carne de porc: caltabos taranesc mestesugari de gusturi, toba taraneasca mestesugari de gusturi, drob de casa mestesugari de gusturi, carnati macelaresti mestesugari de gusturi, carnati taranesti mestesugari de gusturi, lebar taranesc mestesugari de gusturi.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anunta producatorii/procesatorii de produse agroalimentare ca pot solicita, online, eliberarea atestatului pentru produse traditionale in conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 724/2013 al ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale, al ministrului sanatatii si al presedintelui Autoritatii National pentru Protectia Consumatorului, prin intermediul versiunii web a CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a acordat saptamana trecuta inca sapte atestate pentru produse traditionale din judetele Galati, Caras-Severin si Buzau.
Consortiul Sibiu Regiune Gastronomica Europeana si Masters of Flames Culinary Division organizeaza in perioada 9-11 august in Piata Mare a Sibiului Gusturile Verii, un eveniment dedicat gastronomiei locale in care sibienii si turistii sunt invitati sa savureze numeroase preparate specifice sezonului estival.
Aplicatia mobila CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, este disponibila, incepand de azi, si sub forma de portal web. Ca element de noutate, portalul web CPAC asigura depunerea online a documentatiei pentru atestarea produselor certificate pe scheme de calitate romanesti sau europene, conform Ordinului nr. 724/2013 a ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale. Astfel, producatorii care doresc sa fie certificati si in acelasi timp sa fie listati in aplicatia CPAC, vor avea la dispozitie un instrument rapid si modern pentru acest lucru.
Magiunul de prune Topoloveni, primul produs romanesc certificat la nivel european prin Indicatia Geografica Protejata (IGP) este preparat dupa o reteta pastrata din anul 1914. Traditia gastronomica romaneasca este astfel reprezentata cu mandrie si corectitudine peste tot in lume. Magiunul de prune Topoloveni se bucura de cele mai pretioase aprecieri, din partea tuturor consumatorilor care prefera produse naturale, de cea mai buna calitate, fara zahar adaugat, fara conservanti si aditivi alimentari. O dovada in acest sens este titlul de Furnizor al Casei Regale a Romaniei.
Gemul din fructe Topoloveni nu contine zahar adaugat sau aditivi alimentari si este special creat pentru consumatorii atenti la calitatea produselor pe care le consuma, fiind preparat dupa o reteta proprie, doar din ingrediente proaspete romanesti. De asemenea, inregistrarea la OSIM ca marca proprie a toponimului TOPOLOVENI - ca urmare a notorietatii acestei denumiri - garanteaza consumatorilor ca pot beneficia de produse alimentare integral naturale, fara zahar adaugat, fara conservanti, fara aditivi alimentari, preparate cu respect pentru traditia gastronomica romaneasca si pentru sanatate.
Singurul cascaval cu protectie de indicatie geografica din Romania a primit finantare prin PNDR. Peste 270 de unitati de procesare beneficiaza de finantare nerambursabila prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 - 2020. Valoarea totala a celor 278 de proiecte contractate de catre Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale este de peste 190 de milioane de euro. Banii sunt investiti in procesarea laptelui, a fructelor si legumelor, precum si a carnii.
Istoria, etniile si traditiile dobrogene se impletesc cu bucatele de sarbatoare campenesti la primul eveniment de lansare in comunitatea Slow Food Dobrogea. Duminica, 9 iunie, va o zi plina pentru vizitatorii satului Visina, din comuna Jurilovca, Tulcea. Gazda evenimentului, Bianca Folescu, ne invita "sa ne prindem in hora satului, acolo unde radacinile se intaresc, etniile se aduna, muzica canta, dansul porneste, gratarele sfaraie, atmosfera se incalzeste"! Targul va fi colorat de mestesugarii dobrogeni, care ne vor incanta cu lucrarile lor.
Sarbatoarea Gustului in editia a IX-a, isi atinge obiectivele prin ogranizarea Salonului de Gastronomie si invitatia a 2 Chefi de prestigiu international precum Chef Alain Alexanian, Chef cu o stea Michelin si promotor al alimentatiei sanatoase, durabile si bio si Chef Christophe Geoffroy, Chef care este prezent cu 2 retete in „Biblia” Gastronomiei mondiale “Larousse” si contribuie la formarea profesionala a tinerilor generatii de bucatari din liceele de alimentatie publica si totodata creste notorietatea conceptului de dezvoltare durabila alaturi de partenerii in cadrul evenimentului cu eticheta sezon Romania-Franta.
Preturile la produsele alimentare la nivel mondial au crescut pentru a cincea luna consecutiv in luna mai, impinse de cresterea preturilor la branzeturi, carne de porc si porumb, in timp ce preturile la zahar, uleiul de palmier si grasimea de vaca scad.
Alain Alexanian, un Chef cu o stea Michelin viziteaza Liceul Jean Monet pentru a transmite tinerelor generatii, adultii de maine, principiile unei alimentatii sanatoase prin diversitate, calitate si echilibru. Evenimentul a avut loc in cadrul sezonului cultural intersectat Romania – Franta 2019. De asemenea elevii au avut o tema pentru acasa, aceea de a gati impreuna cu parintii si a prezenta in cadrul lectiei de gust un „Sandwich Croque Madame” pe baza de piept de pui, ou si branza si sa il acompanieze cu legume si fructe in functie de gustul fiecaruia.
Incepand din luna aprilie a acestui an, Grupul Cris-Tim este primul producator de mezeluri din Romania care a fost certificat de catre Asociatia Romana pentru Intoleranta la Gluten (ARIG), asociatie membra cu drepturi depline al Asociatiei Societatilor Europene de Celiachie. Printre cele peste 80 de produse certificate cu simbolul Spicului Taiat se numara Salamul Sasesc, salamul de vara, salamul banatean, salamul potcoava de la Cris-Tim, muschiul tiganesc, muschiul Azuga, muschiul file afumat, carnatii oltenesti si afumati de la Matache Macelaru si multe alte sortimente.
Ieri, 15 martie 2019, a avut loc la Tulcea seminarul “Agricultura ecologica-pilon de sustinere al turismului responsabil in Delta Dunarii”. In cadrul evenimentului au avut loc o serie de dezbateri importante, axate pe identificarea mecanismelor pentru integrarea produselor ecologice in dezvoltarea sustenabila a turismului in destinatia turistica Delta Dunarii si Dobrogea de Nord, pe standarde de calitate si pe dezvoltarea punctelor gastronomice locale.
Sa mananci traditional romaneste este perpetuarea unui fel romanesc de a fi la care suntem adaptati biologic, este mentinerea in circulatie a unui patrimoniu national, gustul si savoarea cu care au crescut generatii dupa generatii si un sprijin pentru truda unor maini de roman. Radio Romania Antena Satelor, cu sprijinul Asociatiei Pro Consumatori, desfasoara campania media "Traieste natural, mananca traditional!", un demers de promovare a produselor traditionale romanesti sustinut de MADR, AFIR si Fundatia Maine va fi mai bine.
MADR este implicat permanent in promovarea produselor agroalimentare romanesti. In acest context se afla in dialog permanent cu reprezentantii formelor asociative din sectorul agroalimentar. In data de 13 martie 2019 s-a intrunit un grup de lucru care a avut ca subiect modalitatile de finantare pentru imbunatatirea competitivitatii prin intermediul schemelor de calitate, al cresterii valorii adaugate a produselor agricole si promovarea acestora pe pietele locale, in cadrul circuitelor scurte de aprovizionare.
In perioada Postului premergator Sarbatorii de Paste, cu o durata de sapte saptamani, populatia care respecta aceasta traditie crestina, solicita pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morarit si panificatie, produse de patiserie si zaharoase, soia, fasole, mazare, legume, fructe, verdeturi proaspete, alimente conservate, ciuperci, produse naturiste, cu exceptia unor zile cu dezlegare la peste.
Consortiul Sibiul Regiune Gastronomica Europeana 2019 a organizat astazi o degustare de produse sibiene la Targul International de Turism de la Berlin, la invitatia si in standul Ministerului Turismului. Bufetul a cuprins produse sibiene de la Lactate Sevis, Batranu' Sas, Carmangeria Mangalita de la Racovita, Carmangeria Cristea Gura Raului, branza de burduf de la Rau Sadului, unt din Marginimea Sibiului, legume, muraturi si paine de la producatori locali, pastrav afumat, iar la desert hencles, placinte cu mere si cu prune.
Produsedingospodarie.ro promoveaza consumul de produse traditionale direct din gospodaria gospodarilor. Se pot vinde pe marketplace-ul agricol atat produse traditionale romanesti cat si diverse utilaje agricole, cereale etc.
A fost actualizata a aplicatia mobila CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, care permite identificarea si localizarea in timp real a produselor alimentare romanesti certificate. Astfel, utilizatorii vor putea verifica autenticitatea produselor si vor putea consulta detaliile referitoare la producator si la retetele utilizate, cu ajutorul functiei de scanare a codurilor QR aplicate pe etichetele produselor omologate.
Comisia Europeana a lansat campania de cereri de propuneri pentru programe privind promovarea produselor agricole europene in intreaga lume si in cadrul UE. 191,6 milioane de euro au fost alocate programelor de promovare in 2019, inclusiv 181,6 milioane de euro pentru cofinantarea programelor si alte 10 milioane de euro in caz de perturbare a pietei. Programele pot acoperi o gama larga de probleme, de la campaniile generale privind alimentatia sanatoasa pana la segmentele de piata specifice.
In perioada 18-27 ianuarie 2019, se desfasoara la Berlin, Germania, expozitia „Saptamana Verde 2019” (Grüne Woche). Anual, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) participa la aceasta expozitie cu un stand de informare privind politicile aplicate in domeniul agriculturii si dezvoltarii rurale, in cadrul careia experti din cadrul MADR promoveaza produsele agroalimentare romanesti recunoscute la nivel national si european.
Comisia Europeana saluta aprobarea in Parlamentul European a Acordului de parteneriat economic UE-Japonia si a Acordului de parteneriat strategic UE-Japonia. Acordul comercial va crea oportunitati mari pentru exporturile agricole, eliminand taxele pe produse precum branzeturi sau vinuri, oferind si drepturi de proprietate intelectuala asupra marcilor si va favoriza cresterea exporturilor de carne de vita si de porc din UE. Piata serviciilor se va deschide, oferind sansa companiilor din UE de a participa la licitatiile publice.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta lansarea sesiunii de primire a proiectelor de investitii in procesarea si marketingul produselor agricole in vederea obtinerii de produse neagricole, prin intermediul schemei GBER aferente submasurii 4.2 din cadrul PNDR 2020, in perioada 21 decembrie 2018, ora 9:00 – 30 iunie 2019, ora 16:00.
In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat azi, 3 decembrie 2018, decizia de inregistrare a denumirii in Registrul denumirilor de origine protejate si al indicatiilor geografice protejate pentru produsul ”Scrumbie de Dunare afumata” (IGP). Scrumbia de Dunare este un peste salbatic care migreaza din Marea Neagra in Dunare, pentru reproducere si nu se hraneste pe tot traseul dus-intors. Specia nu poate fi crescuta in acvacultura si este capturata numai in cursul migratiei pe Dunare.
In data de 22 noiembrie 2018, alte cinci produse au obtinut dreptul de utilizare a mentiunii de calitate facultative „produs montan”. Acestea sunt: sirop de trandafiri, dulceata de afine, dulceata de cirese amare, dulceata de mure si dulceata de trandafiri. Produsele apartin unui operator economic din judetul Gorj. La aceasta data, exista 74 de produse inregistrate in registrul national al produselor montane.
Programul Sibiu Regiune Gastronomica Europeana 2019 a fost lansat in data de 21 noiembrie la Bucuresti, la Clubul Diplomatic. Evenimentul a avut loc in prezenta a 400 de oaspeti, fiind onorat de prezenta Presedintelui Romaniei, Excelenta Sa, domnul Klaus Werner Iohannis, si a ambasadorilor, parlamentarilor, oamenilor de afaceri, reprezentatilor administratiei locale si a personalitatilor din domeniu care au dorit sa fie alaturi de Regiunea Sibiu la inceputul acestui program de importanta nationala si europeana.
In data de 19 noiembrie 2018, Petre Daea, ministrul Agriculturii, a participat la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultura si Pescuit), ce a avut loc in Belgia, la Bruxelles. Cu acest prilej, Romania a organizat o intalnire cu ministri agriculturii din statele membre, inalti functionari europeni, reprezentanti ai Comisiei Europene si ai Parlamentului European, in care s-au prezentat produse atestate traditional, produse montane, precum si produse inregistrate pe scheme de calitate europene, produse certificate ecologic, din toate zonele tarii.
14-10-2024 Fonduri europene agricultura
REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
10-10-2024 Produse traditionale
Programul Autentic Românesc, inițiat de Transavia în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare. Mai multe>>
05-09-2024 Fonduri europene agricultura
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an. Mai multe>>
29-08-2024 Turism rural
În contextul evoluției rapide a economiei globale și al schimbărilor semnificative în preferințele turistice, România se află în fața unei oportunități deosebite de a valorifica turismul rural ca motor de creștere economică. Deși infrastructura rămâne un factor sensibil în dezvoltarea turismului național, în turismul rural aceasta nu este atât de critică. Dimpotrivă, satele izolate, peisajele pitorești și autenticitatea tradițiilor românești devin principalele atracții pentru turiștii locali și ... Mai multe>>
01-08-2024 Dezvoltare rurala
În ultimii ani, persoanele din mediul rural s-au confruntat cu numeroase provocări: schimbările climatice, fluctuațiile prețurilor produselor agricole, dificultăți în accesarea subvențiilor și fondurilor europene etc. În tot acest timp, vocea acestora a fost adesea ignorată sau neglijată. Acum, există o soluție prin care opiniile și nevoile persoanelor din mediul rural pot fi cu adevărat auzite și apreciate prin completarea sondajelor plătite în comunitatea Daedalus Online. Mai multe>>
01-08-2024 Produse traditionale
Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume. Mai multe>>
01-08-2024 Dezvoltare rurala
Bucătăria este inima casei, locul unde pregătim mâncarea și adesea ne adunăm cu familia și prietenii. Transformați-vă bucătăria într-un spațiu funcțional și atractiv cu ajutorul unor idei de design inovatoare, echipamente esențiale și sfaturi practice de întreținere. În acest articol, vom explora toate aceste aspecte pentru a vă ajuta să creați bucătăria perfectă. Mai multe>>
25-07-2024 Produse traditionale
Aflată la intersecția dintre Europa și Asia, Turcia oferă numeroase avantaje pentru nomazi: climatul, cultura, istoria, orașele vibrante și locația ușor accesibilă. Din aceste considerente, țara s-a transformat într-o destinație ideală pentru a trăi și lucra. În timp ce infrastructura de internet sau sistemele avansate de banking și plăți digitale îi cresc atractivitatea, noua viză pentru nomazi digitali le permite și lucrătorilor de la distanță din diverse țări să trăiască pentru o pe... Mai multe>>
11-07-2024 Dezvoltare rurala
Mobilă lemn masiv oferă eleganță și durabilitate oricărei locuințe. Dacă dorești să aduci un aer sofisticat și natural în casa ta, acest articol îți va oferi informațiile necesare pentru a alege și integra corect mobilă lemn masiv. Vei descoperi beneficiile, sfaturile de poziționare și cum să îmbini armonios aceste piese în diverse camere. Mai multe>>
26-06-2024 Produse traditionale
Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune. Mai multe>>
05-03-2024 Dezvoltare rurala
ECOLISE si ELARD informeaza cu privire la proiectul FLIARA - Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas de actiune de cercetare si inovare, finantat de Comisia Europeana pe o durata de 3 ani in cadrul programului Orizont Europa. Romania este inclusa intre cele zece tari din diferite regiuni ale Uniunii Europene in care se desfasoara proiectul. FLIARA isi propune sa contribuie la un viitor sustenabil prin evidentierea rolului femeilor in agricultura si in comunitatile rurale. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>