Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume.
Comisia Europeana a aprobat miercuri, 14 noiembrie, cererea de inregistrare a vinului romanesc "Insuratei" in Registrul denumirilor de origine protejata (DOP). Vinul este produs in podgoria ecologica Insuratei, din judetul Braila, si poate fi comercializat si ca vin organic. Vinurile produse sub denumirea "Insuratei" pot fi albe, rosii sau rosé. Strugurii trebuie cultivati numai din aceasta regiune din sud-estul Romaniei, unde este produs si vinul.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a lansat, la Targul INDAGRA 2018, o aplicatie inovativa pentru telefonie mobila dedicata consumatorilor de produse alimentare certificate calitativ la nivel national si european. Astfel, aplicatia CPAC – Catalogul Produselor Alimentare Certificate, permite utilizatorilor sa gaseasca, in timp real, produse alimentare certificate in zona in care se afla, precum si detalii complete referitoare la producator si la retetele utilizate.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta deschiderea sesiunii de primire a proiectelor pentru participarea pentru prima data la schemele de calitate europene (DOP, IGP, STG, produs montan, produs ecologic, DOC, IG), incepand din data de 2 august 2018. Aceasta finantare ofera un sprijin consistent care va contribui la introducerea pe piata a unor produse agricole si alimentare la calitate europeana si o mai mare recunoastere a calitatii produselor locale.
Ghidul Solicitantului aferent submasurii 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima data la schemele de calitate”, versiunea consultativa se afla in dezbatere publica pe site-ul AFIR. Prin intermediul acestei submasuri, se sprijina fermierii si grupurile de fermieri care aplica pentru prima data la schemele de calitate, cu scopul cresterii numarului de aplicanti care produc si comercializeaza produse agricole si alimentare in baza schemelor de calitate.
In perioada martie-august a.c. s-au desfasurat primele intalniri de lucru din 40 judete, organizate de catre directiile agricole, ca urmare a calendarului aprobat de conducerea MADR in vederea accelerarii demersurilor de punere in aplicare a “Programului de incurajare a produselor traditionale”. Astfel, au fost identificate un numar de aproximativ 300 de produse care se pot incadra pe sistemele de calitate nationale si europene (DOP, IGP si STG).
In perioada martie – mai a.c. au avut loc in 20 judete intalniri de lucru organizate de catre directiile agricole, ca urmare a solicitarii conducerii MADR, tinand cont de obiectivul fixat prin programul de guvernare referitor la inregistrarea unui numar de 14 produse cu indicatie geografica pana in anul 2020.
In Bavaria, Germania, se cresc in mod traditional vaci din rasa bruna, in mod special in zona geografica Allgäu. Aceasta este o rasa clasica cu dubla utilizare, atat pentru productia de lapte cat si pentru cea de carne, caracterizata de asemenea prin longevitate si fecunditate.
Kolokasi Sotiras DOP, Cipru, se cultiva pentru bulbo-tuberculii sai comestibili, denumiti pe plan local „mappes” si „poulles”.
„Steirische Käferbohne” DOP, Austria, este o fasole bicolora patata sau marmorata din specia botanica Phaseolus coccineus L., adaptata la aria geografica Stiria. Este disponibila ca fasole uscata sau gata pentru consum. Cele mai utilizate soiuri care se incadreaza la descrierea de mai sus sunt „Bonela” si „Melange”, care sunt inregistrate atat in registrul national, cat si in cel european al soiurilor.
„Conwy Mussels” DOP, este denumirea utilizata pentru a descrie midia comuna Mytilus Edulis care se dezvolta in mod natural din larve de midii in estuarul raului Conwy, din Tara Galilor. „Conwy Mussel” este o midie salbatica si este recoltata prin metoda traditionala de razuire manuala in timpul sezonului de pescuit de midii, intre 1 septembrie si 30 aprilie.
Tomatele de San Marzano beneficiaza de Denumire de Origine Protejata pentru regiunea Agro Sarnese Nocerino. Au forma elongata, sunt compacte, au putine seminte si pielita groasa. Acest soi, datorita naturii lui delicate, trebuie cules numai manual si nu se preteaza la prelucrare industriala.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, va participa la Bruxelles, in 15 si 18 iulie 2016, la sediul Reprezentantei Permanente a Romaniei, la doua evenimente de promovare a produselor alimentare romanesti. Tara noastra are o traditie culinara bogata, vinuri de calitate foarte buna si a inregistrat recent produse cu Denumire de Origine Protejata (DOP) si Indicatie Geografica Protejata (IGP) pe care ne dorim sa le facem cunoscute si la nivel international.
Comisia Europeana a aprobat astazi inregistrarea ca denumiri de origine protejate (DOP) si indicatii geografice protejate (IGP) a opt noi denumiri de produse din Croatia, Franta, Germania, Portugalia si Spania. Inregistrarea ca indicatie geografica acorda o protectie ampla denumirilor inregistrate, functionand ca drept de proprietate intelectuala pentru produsele care au o origine geografica specifica si care detin calitati sau o reputatie datorate originii respective. Denumirile inregistrate se bucura de protectie impotriva oricarei utilizari abuzive, imitari sau evocari.
Romania are, la ora actuala, trei produse recunoscute la nivel european. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) este implicat si consiliaza grupurile interesate de inregistrarea unor produse romanesti conform sistemelor de calitate europene, astfel incat sa parcurga fara probleme intreaga procedura.
„Telemeaua de Ibanesti” a devenit primul produs romanesc inclus in registrul european al produselor cu „denumire de origine protejata" (DOP). Comisia Europeana a aprobat, in data de 15 martie 2016, cererea de inregistrare depusa de autoritatile romane.
„Ogulinski kiseli kupus”/„Ogulinsko kiselo zelje”, DOP, Croatia, este un produs obtinut prin fermentarea lactica naturala a verzei proaspete din soiul autohton „Ogulinski” (din Ogulin).
Produsele care poarta denumirea de origine protejata „Fesols de Santa Pau” sunt boabele de fasole din urmatoarele soiuri traditionale spaniole (Phaseolus vulgaris L.): Tavella Brisa, Setsetmanera si Gra Petit, uscate sau fierte si conservate.
Regasiti autenticitatea gratie marcilor de calitate ale indicatiilor geografice. O denumire desemnata ca indicatie geografica are o legatura directa cu teritoriul de origine. Acest termen regrupeaza denumirile de origine protejata (DOP) si indicatiile geografice protejate (IGP) ale produselor alimentare si ale vinurilor, in vreme ce in cazul bauturilor spirtoase si al vinurilor aromatizate este vorba despre indicatii geografice (IG).
Denumirea „Pöllauer Hirschbirne” DOP, Austria, se aplica numai perelor pentru cidru neprelucrate din soiul „Hirschbirne” (soi regional vechi), precum si perelor uscate si sucului de fructe nefermentat, obtinute din aceste fructe.
Telemaua de Ibanesti va primi in cel mult doua saptamani confirmarea Protectiei de Origine in spatiul Uniunii Europene.
Oli de L’Emporda este un ulei de masline extravirgin, din Spania, protejat DOP din luna martie 2015.
Comisia Europeana a aprobat 41 de noi programe de promovare a produselor agricole in UE si pe pietele tarilor terte, in valoare de 130 de milioane EUR pentru o perioada de trei ani, din care jumatate (65 de milioane EUR) provin de la bugetul UE. Programele selectionate, provenind din 18 state membre diferite, acopera o gama variata de categorii de produse, cum sunt fructele si legumele proaspete, produsele lactate, produsele de calitate (cu DOP, IGP si STG), produsele ecologice, uleiul de masline, carnea, precum si combinatii de diferite categorii de produse.
Produsul „Weißlacker” sau „Allgäuer Weißlacker” a fost inregistrat de Germania, cu denumire de origine protejata DOP, in luna februarie 2015.
Actul normativ aprobat de recent de Guvern defineste termenii utilizati si stabileste autoritatile responsabile cu verificarea documentatiei pentru obtinerea si protectia sistemelor de calitate a produselor agricole si alimentare (IGP, DOP si STG, prevazute in Regulamentul UE nr. 1151/2012). De asemenea, Hotararea stabileste autoritatile responsabile cu verificarea pe piata a etichetarii si utilizarii logo-ului national sau comunitar.
Jamboanele ocupa un loc special printre delicatesele cele mai apreciate in bucataria mondiala. Excelenta acestui produs este data de rasa pura a porcul iberic si de o alimentatie bazata pe ghinda. Cresterea porcului in aer liber ii confera o carne caracteristica, marmorata si unica prin savoarea ei. Hranirea cu ghinda in special in zona stejarisului din sud vestul Spaniei este garantia pentru o carne proaspata, suculenta si aromata.
Ciresii din Valea Jarte, situati in provincia spaniola Caceres, au acumulat peste 700 de ore de temperaturi scazute in iarna 2014-2015 si se apropie de o inflorire optima in acest an.
Italia, stat membru al Uniunii Europene, a inregistrat branza "Pecorino Crotonese" cu Denumire de Origine Protejata DOP. Aceasta este o branza cu pasta tare, semifiarta, produsa doar din lapte integral de oaie.
Productia de vin a Romaniei este de aproximativ 6 milioane de hl, transformand-o astfel in cel mai mare producator de vinuri din regiunea Europei centrale si de est si al 6-lea ca volum din Europa, imediat dupa Franta, Italia, Spania, Germania si Portugalia.
Italia a inregistrat in 2014, la Uniunea Europeana, mierea Varesino DOP, care este al 160-lea produs DOP, din cele 264 pe care le are in total.
Branzeturile „Charolais” DOP, Franta, sunt produse din lapte de capra integral nefiert, usor inchegat.
Fermierii din Corsica, Franta, s-au grupat in asociatia ''Salameria Corsa", pentru a promova si proteja renumitele lor preparate din carne.
Produsul „Beurre de Bresse” DOP, Franta, este un unt dulce, produs in putinei..
Branza „Strachitunt” DOP, Italia protejata la nivel europeana este produsa din lapte integral si crud in proportie de 90 % de la vaci din rasa Bruna.
Comisia Europeana a aprobat 22 de programe destinate promovarii produselor agricole in Uniunea Europeana si in tarile terte. Programele, care in marea lor majoritate au o durata de trei ani, sunt prevazute cu un buget total de 70 de milioane euro, la care UE contribuie cu 35 de milioane euro.
In data de 2 noiembrie 2013, secretarul de stat al Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), Achim Irimescu, a participat la seminarul intitulat „Produsul Traditional Romanesc in contextul schemelor de calitate europene D.O.P., I.G.P., S.T.G.”, desfasurat in sala Brancusi a Complexului Expozitional ROMEXPO – Bucuresti, eveniment integrat Targului INDAGRA 2013.
14-10-2024 Fonduri europene agricultura
REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
10-10-2024 Produse traditionale
Programul Autentic Românesc, inițiat de Transavia în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare. Mai multe>>
05-09-2024 Fonduri europene agricultura
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an. Mai multe>>
29-08-2024 Turism rural
În contextul evoluției rapide a economiei globale și al schimbărilor semnificative în preferințele turistice, România se află în fața unei oportunități deosebite de a valorifica turismul rural ca motor de creștere economică. Deși infrastructura rămâne un factor sensibil în dezvoltarea turismului național, în turismul rural aceasta nu este atât de critică. Dimpotrivă, satele izolate, peisajele pitorești și autenticitatea tradițiilor românești devin principalele atracții pentru turiștii locali și ... Mai multe>>
01-08-2024 Dezvoltare rurala
În ultimii ani, persoanele din mediul rural s-au confruntat cu numeroase provocări: schimbările climatice, fluctuațiile prețurilor produselor agricole, dificultăți în accesarea subvențiilor și fondurilor europene etc. În tot acest timp, vocea acestora a fost adesea ignorată sau neglijată. Acum, există o soluție prin care opiniile și nevoile persoanelor din mediul rural pot fi cu adevărat auzite și apreciate prin completarea sondajelor plătite în comunitatea Daedalus Online. Mai multe>>
01-08-2024 Produse traditionale
Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume. Mai multe>>
01-08-2024 Dezvoltare rurala
Bucătăria este inima casei, locul unde pregătim mâncarea și adesea ne adunăm cu familia și prietenii. Transformați-vă bucătăria într-un spațiu funcțional și atractiv cu ajutorul unor idei de design inovatoare, echipamente esențiale și sfaturi practice de întreținere. În acest articol, vom explora toate aceste aspecte pentru a vă ajuta să creați bucătăria perfectă. Mai multe>>
25-07-2024 Produse traditionale
Aflată la intersecția dintre Europa și Asia, Turcia oferă numeroase avantaje pentru nomazi: climatul, cultura, istoria, orașele vibrante și locația ușor accesibilă. Din aceste considerente, țara s-a transformat într-o destinație ideală pentru a trăi și lucra. În timp ce infrastructura de internet sau sistemele avansate de banking și plăți digitale îi cresc atractivitatea, noua viză pentru nomazi digitali le permite și lucrătorilor de la distanță din diverse țări să trăiască pentru o pe... Mai multe>>
11-07-2024 Dezvoltare rurala
Mobilă lemn masiv oferă eleganță și durabilitate oricărei locuințe. Dacă dorești să aduci un aer sofisticat și natural în casa ta, acest articol îți va oferi informațiile necesare pentru a alege și integra corect mobilă lemn masiv. Vei descoperi beneficiile, sfaturile de poziționare și cum să îmbini armonios aceste piese în diverse camere. Mai multe>>
26-06-2024 Produse traditionale
Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune. Mai multe>>
05-03-2024 Dezvoltare rurala
ECOLISE si ELARD informeaza cu privire la proiectul FLIARA - Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas de actiune de cercetare si inovare, finantat de Comisia Europeana pe o durata de 3 ani in cadrul programului Orizont Europa. Romania este inclusa intre cele zece tari din diferite regiuni ale Uniunii Europene in care se desfasoara proiectul. FLIARA isi propune sa contribuie la un viitor sustenabil prin evidentierea rolului femeilor in agricultura si in comunitatile rurale. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>