Marți, 01 octombrie 2024, a avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui – grup consultativ pentru sectorul zootehnic, specia bovine. Evenimentul, organizat sub coordonarea ministrului Florin BARBU, s-a desfășurat la sediul unei ferme de bovine din județul Buzău, localitatea Amaru. Acesta a avut ca scop identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul bovinelor de lapte, în vederea stabilirii și formulării propunerilor de măsuri necesare soluționării acestora.
APIA informează că pentru anul școlar 2024-2025, a fost aprobată suma de 760.241.000 lei ca buget pentru implementarea Programului pentru Școli al României și se utilizează după cum urmează: 96.176.000 lei pentru acordarea gratuită de fructe şi legume şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente; 370.676.000 lei pentru acordarea gratuită de lapte de consum şi produse lactate fără adaos de lapte praf şi 38.163.000 lei pentru derularea măsurilor educative aferente; 217.063.000 lei pentru acordarea gratuită de produse de panificaţie.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat conditiile accesarii fondurilor disponibile pentru procesatori agroalimentari privind finantarea acordata prin Programul national de dezvoltare si sustinere a industriei alimentare INVESTALIM.
Artesana, producatorul roman de lactate artizanale din lapte 100% romanesc, si-a numit noul Director General Executiv. Sergiu Multescu, care ocupa pana in prezent functia de Director Comercial in cadrul aceleiasi companii, va conduce directia strategica de dezvoltare si de vanzari a Artesana International SA.
In Sedinta de Guvern din 30 iunie 2023 a fost aprobata ordonanta de urgenta, prin care se limiteaza adaosurile comerciale practicate in procesarea si comercializarea unor produse alimentare esentiale, cu scopul de a stopa cresterea excesiva a preturilor pentru aceste categorii de produse.
Astazi a fost aprobata schema de ajutor de stat pentru aplicarea unui program national multianual, INVESTALIM, aferent perioadei 2023-2026 de dezvoltare si modernizare a industriei alimentare, avand ca obiectiv sustinerea financiara in vederea stimularii productiei interne de bunuri alimentare. Prin aceasta schema vor fi construite unitati de procesare pentru carne, peste, cartofi, fructe/legume, uleiuri/grasimi, lactate/branzeturi, produse de morarit, paine, zahar, hrana animale de ferma si animale de companie.
La nivelul MADR va functiona „Observatorul laptelui si al produselor lactate”, structura ce are ca obiective colectarea, prelucrarea si centralizarea datelor si a informatiilor referitoare la piata laptelui si a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatatiile de vaci de lapte, bivolite, oi si capre, efectivele de animale, cantitatile de lapte, pretul laptelui crud materie prima, al laptelui comercializat si al produselor lactate, precum si al costurilor de productie.
Cu finantarea asigurata din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala, in perioada 2015 – 2022, s-au realizat in Romania 585 de unitati de procesare a produselor agricole si pomicole, 228 investitii pentru depozitarea cerealelor sau a furajelor, 66 de proiecte pentru carne si oua, 58 de unitati pentru procesarea laptelui si 47 de investitii pentru procesarea produselor pomicole.
In sedinta de Guvern din 16 noiembrie 2022 a fost aprobata o Ordonanta de Urgenta prin care se instituie o schema ce are ca obiectiv acordarea unui grant financiar operatorilor din industria de fabricare a produselor de morarit, a uleiurilor si grasimilor, a produselor lactate, a preparatelor pentru hrana animalelor de ferma.
Criza energetica si penuria de furaje au adus sectorul laptelui din Romania in pragul falimentului. Paradoxul Romaniei e ca, desi, la lapte, are cea mai mare crestere de pret la raft din Uniunea Europeana - 64% - crescatorii de vaci primesc cel mai mic pret pe lapte din toata UE. Adica, 3 lei pe litru, in conditiile in care la raft laptele a ajuns si la 12 lei.
DN AGRAR Group, cea mai mare ferma zootehnica integrata din Romania, cu productie de lapte de vaca si productie vegetala, a finalizat lucrarile de modernizare a salilor de muls la Ferma Apold. Investitia a constat in constructia unei noi sali de muls, la standarde internationale, care a fost finalizata in luna iunie si a fost finantata printr-un imprumut bancar, precum si renovarea salii de muls curente, a carei valoare de renovare s-a ridicat la suma de 100.000 euro si a fost finantata integral prin surse proprii, inclusiv constructia si punerea in functiune.
In Sedinta Guvernului din 12 octombrie 2022 au fost adoptate trei Hotarari prin care se creeaza cadrul legal pentru acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investitii ce vizeaza zona montana. Astfel, se stabilesc valorile schemelor de finantare pentru anul 2022, conditiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finantarii, precum si modalitatile de verificare si control in cadrul urmatoarelor programe de investitii ce vizeaza:
DN AGRAR Group SA, simbol DN (BVB), cea mai mare ferma zootehnica integrata din Romania, cu productie de lapte de vaca si productie vegetala intra la tranzactionare in indicele BETAeRO al celor mai tranzactionate companii din SISTEMUL MULTILATERAL DE TRANZACTIONARE SMT, incepand cu data de 19 septembrie 2022, cu o pondere de 3,69% in cosul indicelui, la pretul de referinta al actiunii de 0,7000 lei si un free-float de 0,3.
Producatorul de branzeturi, Mirdatod Prod, producatorul brandului ”Telemea de Ibanesti”, a dezvoltat afacerea si a avut o evolutie impresionanta de cand foloseste ERP si BI de la Senior Software. In ultimii 4 ani, compania a redus semnificativ timpii de lucru si costurile si a obtinut acces in timp real la informatii cheie. Sustinut de sisteme moderne pentru managementul afacerii, producatorul a deschis o noua fabrica, a inclus noi produse in portofoliu si a format parteneriate avantajoase, estimand o cifra de afaceri de 20 milioane euro pentru 2022.
Azi se implinesc 150 de ani de la infiintarea FrieslandCampina, una dintre cele mai mari cooperative de lactate din lume. Pentru a sarbatori acest lucru, steagul aniversar a fost ridicat pe 8 septembrie in toate locatiile de productie FrieslandCampina din intreaga lume, inclusiv la sediul din Bucuresti si la fabricile din Cluj si Tg Mures.
Va invitam sa vizionati cum sunt fabricate: branza de vaca, untul si uleiul special de floarea soarelui, in cadrul Fermelor SILVANIA, de la Zalau, in Nordul Transilvaniei. Faceti cunostinta cu dl Dacian Badea, presedintele consiliului de administratie al Cooperativei Agricole, Fermele Silvania.
Danonino este unul dintre cele mai iubite branduri din portofoliul companiei Danone de catre copii si parinti. Pentru a raspunde nevoii parintilor de a oferi celor mici alimente care sa contribuie la sustinerea sistemului imunitar al acestora, brandul si-a imbogatit portofoliul cu un nou produs: iaurturile Danonino cu vitaminele C si D, in format 150gr. Acestea sunt produse in fabrica Danone din Bucuresti, cu lapte de la ferme romanesti.
Artesana, cel mai mare producator de lactate artizanale si unicul producator de lactate integrale si neomogenizate din Romania, a inceput constructia noii fabrici care va permite triplarea productiei, incepand cu luna aprilie a anului viitor. Noua fabrica va fi dotata cu echipamente moderne de productie, de la linii automatizate de procesare a laptelui, pana la etichetare si ambalarea finala.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca anunță punerea în vânzare, la magazinele sale, de produse certificate Bio din lapte de vacă, provenite din Stațiunea Cojocna. A fost obținută certificarea Bio pentru lapte integral pasteurizat, sana, telemea, caș proaspăt și brânză burduf.
Un nou studiu realizat de Coface Romania privind sectorul de “Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor” (CAEN 1051) indica o evolutie pozitiva a veniturilor in 2019 acestea crescand cu aproximativ 5% fata de 2018, profitabilitatea aflandu-se intr-o usoara crestere. Studiul a agregat datele a 494 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2019 (la nivelul lunii septembrie 2020) si care au generat o cifra de afaceri consolidata de 5,4 miliarde RON.
Incepand de astazi, iubitorii de lactate romanesti, realizate din lapte integral, neomogenizat si pasteurizat la temperatura joasa, vor gasi la rafturile marilor retele de retail din Romania, produsele Artesana cu noile etichete. La o saptamana dupa ce au anuntat demararea primei campanii de reinnoire a identitatii vizuale si de brand, Artesana International, producatorii lactatelor Artesana, anunta ca au inceput livrarea produselor cu noile etichete in lanturile mari de retail din Romania.
De peste 8 ani consecutivi, Danone Romania investeste in productia locala de lapte prin programul socio-economic „O sansa pentru familia ta”, prin care isi propune sa sustina familiile din medii defavorizate sa se dezvolte ca producatori locali de lapte de calitate si sa construiasca afaceri sustenabile. In doar un an, numarul micilor fermieri a crescut cu peste 20%, de la 140 de gospodari in 2019, la peste 180 in prezent.
Indispensabil in industria alimentara, aparatul pentru masurarea temperaturii si a pH-ului produselor lactate trebuie sa se plieze pe anumite cerinte de calitate pentru a asigura, la randul lui, calitatea lactatelor. Nu orice dispozitiv va oferi deci performantele dorite, astfel ca alegerea in acest sens trebuie realizata cu responsabilitate.
Inovarea si modernizarea in agricultura Romaniei este o directie foarte importanta in implementarea fondurilor europene pe care Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale le gestioneaza. O astfel de investitie in ferme (prin submasura 4.1 „Investitii in exploatatiile agricole”), a vizat modernizarea activitatii unei ferme prin construirea si dotarea salii de muls si a spatiului pentru procesarea laptelui in localitatea Orheiu-Bistritei, din comuna Cetate, judetul Bistrita-Nasaud.
Romanii consuma lactate, iar firmele de profil castiga tot mai mult teren pe an ce trece. Potrivit risco.ro, anul 2018 a fost unul extrem de profitabil pentru producatorii de produse din lapte. Unele dintre cele mai mari firme au inregistrat cresteri spectaculoase a profiturilor. Daca in trecut consumul de lapte, branza, smantana si alte produse lactate se rezuma la produsele obtinute local, astazi vorbim de o intreaga industrie generatoare de profituri foarte mari.
Un nou studiu realizat de Coface Romania privind sectorul de “Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor” indica o evolutie negativa a veniturilor in 2018 acestea scazand cu aproximativ 18% fata de 2017, profitabilitatea aflandu-se intr-o usoara crestere. Studiul a agregat datele a 448 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2018 si care au generat o cifra de afaceri consolidata de 3,8 MLD RON.
Pentru a impiedica scaderea preturilor pentru produsele lactate la niveluri nesustenabile, Comisia Europeana a instituit masuri – cunoscute sub denumirea de „plasa de siguranta” – pentru a elimina temporar unele surplusuri de pe piata. Curtea de Conturi Europeana examineaza in prezent masurile exceptionale pe care UE le-a luat pentru a remedia perturbarile care au avut loc pe piata laptelui si a produselor lactate intre 2014 si 2017.
Din aceasta toamna, iaurturile din gama Danone vor purta pe ambalaje povestile catorva dintre gospodarii care furnizeaza lapte catre fabrica din Bucuresti. Astfel, scanand QR codul de pe ambalaje direct cu camera foto a telefonului sau intrand pe iaurtuldanone.ro, consumatorii pot afla detalii despre 7 dintre cele peste 140 de familii de gospodari care fac parte din programul socio-economic „O sansa pentru familia ta”, desfasurat in Zimnicea de Danone, impreuna cu partenerii sai.
La cea mai recenta licitatie, cele 162 de tone ramase de lapte praf degresat dintr-un total initial de 380 000 de tone de stocuri publice au fost vandute, ceea ce a dus la golirea completa a stocurilor totale achizitionate si gestionate de catre Comisie. In urma crizei pietei de produse lactate, care a confruntat producatorii din UE cu preturi mai mici in perioada 2015-2016, Comisia Europeana a cumparat prin interventii publice, intre 2015 si 2017, un total de 380 000 de tone de lapte praf degresat. Obiectivul a fost stabilizarea pietei si sprijinirea veniturilor fermierilor.
In perioada 19 februarie-15 martie 2019, s-a desfasurat o actiune la nivel national, pentru verificarea modului de respectare, de catre operatorii din sectorul alimentar, a conditiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea si depozitarea laptelui crud si a produselor lactate. Au fost verificate 2.279 de obiective: 701 ferme, 452 de exploatatii non-profesionale de animale producatoare de lapte (gospodarii ale populatiei), 366 de centre de colectare lapte, 113 unitati de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, 486 de unitati de procesare a laptelui inregistrate sanitar veterinar.
In perioada ianuarie-martie 2019, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale impreuna cu Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor au continuat activitatile de control pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grasimilor hidrogenate in locul produselor exclusiv pe baza de lapte, in scopul informarii corecte a consumatorilor, a depistarii, sanctionarii si diminuarii fraudelor in domeniu.
Anul acesta, Danone aniverseaza 20 de ani de activitate in Romania si de productie locala. In cele doua decenii de activitate pe plan local, afacerea Danone s-a dezvoltat prin investitii constante, avand o productie zilnica de 1 milion de iaurturi si peste 60 de milioane de litri de lapte proaspat colectati anual, cea mai mare parte provenind de la ferme si gospodarii romanesti.
01-10-2024 Bovine
Marți, 01 octombrie 2024, a avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui – grup consultativ pentru sectorul zootehnic, specia bovine. Evenimentul, organizat sub coordonarea ministrului Florin BARBU, s-a desfășurat la sediul unei ferme de bovine din județul Buzău, localitatea Amaru. Acesta a avut ca scop identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul bovinelor de lapte, în vederea stabilirii și formulării propunerilor de măsuri necesare soluționării acestora. Mai multe>>
25-01-2024 Pajisti pasuni fanete
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta lansarea unui concurs inedit, cu premii consistente, destinat fermierilor romani care integreaza pasunatul in cresterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul are loc in cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), in care USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, si in parteneriat cu UBM Feed Romania, fabrica de furaje din comuna Sanpaul (jud. Mures). Mai multe>>
15-01-2024 Bovine
Ciclul de viață al unei vaci este un proces fascinant și esențial în agricultura modernă. De la naștere până la maturitate și producția de lapte sau carne, fiecare etapă joacă un rol crucial în dezvoltarea și contribuția vacii la industria agricolă. În acest articol, vom explora cele 6 etape ale ciclului de viață al unei vaci, oferind o imagine cuprinzătoare a evoluției acestui animal de fermă. Mai multe>>
27-07-2023 Bovine
Peste 90% dintre romani consuma carne cel putin o data pe saptamana, iar in aceasta perioada, cel mai popular mod de a o gati este, bineinteles, la gratar. In acest context, Premium Angus va invita sa va bucurati de experienta unica a gratarului cu carne premium, produsa in tara noastra, intr-un sistem complet integrat, si sa profitati de oportunitatea de a castiga premii inedite. Cu fiecare moment petrecut la gratar, creati amintiri de neuitat si savurati adevaratul gust al carnii de vita. Mai multe>>
07-03-2023 Pajisti pasuni fanete
USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, in calitate de partener, in cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care sustine fermierii prin promovarea unor solutii inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pasunat sa devina viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sanatoase si cu un impact mai scazut asupra mediului. Mai multe>>
10-11-2022 Bovine
Criza energetica si penuria de furaje au adus sectorul laptelui din Romania in pragul falimentului. Paradoxul Romaniei e ca, desi, la lapte, are cea mai mare crestere de pret la raft din Uniunea Europeana - 64% - crescatorii de vaci primesc cel mai mic pret pe lapte din toata UE. Adica, 3 lei pe litru, in conditiile in care la raft laptele a ajuns si la 12 lei. Mai multe>>
15-10-2022 Bovine
DN AGRAR Group, cea mai mare ferma zootehnica integrata din Romania, cu productie de lapte de vaca si productie vegetala, a finalizat lucrarile de modernizare a salilor de muls la Ferma Apold. Investitia a constat in constructia unei noi sali de muls, la standarde internationale, care a fost finalizata in luna iunie si a fost finantata printr-un imprumut bancar, precum si renovarea salii de muls curente, a carei valoare de renovare s-a ridicat la suma de 100.000 euro si a fost finantata integral... Mai multe>>
19-09-2022 Bovine
Transilvania devine reper pe harta carnii de vita, prin introducerea pe piata a Surei de stepa. Ferma de Biodiversitate Cobor si-a deschis portile pentru o degustare de preparate din carne de Sura de stepa, urmand sa puna pe piata acest produs in luna octombrie. Numarul vitelor din aceasta rasa in pericol de disparitie nu este mai mare de 500 in Romania, iar la Cobor sunt aproximativ 100. Mai multe>>
15-07-2022 Bovine
Un metabolism in buna stare de functionare este important pentru toate mamiferele. La vacile de lapte cu productivitate mare el este si mai important, deoarece cantitatile zilnice de lapte produse sunt foarte ridicate si afecteaza nu numai nivelul substantelor minerale din organism (febra laptelui, de exemplu), ci mai ales metabolismul carbohidratilor. Mai multe>>
18-04-2022 Bovine
In data de 7 aprilie 2022, Asociatia Crescatorilor de Vaci – Baltata Romaneasca, Tip Simmental (ACVBR SIM) alaturi de Centrul de Inovare Digitala „Futures of Innovation Technologies” (CID FIT), coordonat de Iceberg Plus (ICE), au organizat evenimentul „FARM-A-THON: Cum ne ajuta tehnologiile digitale sa ne eficientizam fermele de vaci?”, parte din proiectul Smart Agri Hubs finantat prin Programul Orizont 2020 pentru Cercetare si Inovare al Comisiei Europene. Mai multe>>
31-03-2022 Bovine
Fertilitatea este unul dintre factorii majori care afecteaza eficienta oricarui efectiv de ferma. Poate reprezenta unul dintre costurile majore de productie si reprezinta, de asemenea, un domeniu in care se pot face imbunatatiri semnificative. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>