Pe langa cele 4 produse romanesti recunoscute si inregistrate la nivel european : Magiunul de prune de Topoloveni (IGP), Salamul de Sibiu (IGP), Novac afumat din Tara Barsei (IGP), Telemea de Ibanesti (DOP) si cele 2 produse care se afla in analiza la Comisia Europeana Carnati de Plescoi (IGP) si Scrumbie de Dunare afumata (IGP), un alt produs romanesc, "Cascavalul de Saveni" a trecut etapa opozitiei nationale si a fost transmis la Bruxelles, in vederea inregistrarii si dobandirii protectiei la nivelul UE ca Indicatie Geografica Protejata.
In data de 30 martie, reprezentantii Unitatii de Sprijin a Retelei Nationale Rurale (US RNDR), ai Autoritatii de Management pentru PNDR si ai Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale, au participat la seminarul Revitalizarea zonelor rurale prin inovare, organizat de Reteaua Europeana de Dezvoltare Rurala la Bruxelles, Belgia. Temele principale au fost insotite de exemple de buna practica si au vizat revitalizarea zonelor rurale prin inovarea sociala, cresterea atractivitatii si utilizarea potentialului mediului rural, digitizare si specializare specifica (smart specialisation).
In Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astazi, 6 aprilie 2017, decizia de inregistrare a denumirii in Registrul denumirilor de origine protejate si al indicatiilor geografice protejate pentru produsul Novac afumat din Tara Barsei (IGP).
Specialisti din cadrul Ministerului Agriculturii, ai Directiei Agricole Sibiu, alaturi de primari, reprezentanti ai unor grupuri de actiune locala, asociatii de profil si producatori de produse alimentare s-au reunit la Consiliul Judetean Sibiu, vineri, 7 aprilie, in cadrul unei intalniri de lucru cu tema 'Actiuni pentru inregistrarea pe unul din standardele de calitate europene DOP, IGP, STG a produsului Telemea de Sibiu'.
Institutia Prefectului judetul Cluj va demara incepand de maine, 30 martie 2017, o serie de intalniri in cadrul Campaniei de Informare in mediul rural cu privire la oportunitatile de finantare oferite prin PNDR 2014-2020, subventiile din sectorul vegetal si zootehnic, precum si alte informatii relevante pentru depunerea si implementarea proiectelor cu finantare externa nerambursabila.
In 2014 au existat cinci regiuni in UE, unde mai mult de 90% din inoptari au fost cheltuite in localitatile rurale. Este vorba de regiunea Luxemburgului, regiunea olandeza Zeeland, regiunea austriaca Burgenland, si de regiunile Cumbria (Angliei) si Highlands (Scotia).
Incepand de astazi au fost deschise liniile de finantare prin P.N.D.R., astfel ca toti beneficiarii eligibili sunt invitati sa depuna cat mai repede proiectele gandite pentru dezvoltarea judetului Tulcea. Vorbim despre bani alocati pentru infrastructura de acces agricola, silvica, pentru investitii in modernizarea infrastructurii de apa si apa uzata, a infrastructurii rutiere, educationale, etc.
De Ziua Internationala pentru protectia drepturilor consumatorilor, Consiliul Judetean Sibiu face public noul proiect de regulament pentru Piata Volanta Transilvania Autentic, local, mai sigur pentru consumatori sunt cateva elemente cheie care au fost avute in vedere in pregatirea sa.
O delegatie a Consiliului Judetului Judetean Tulcea, condusa de consilierul Victor Chiriazic, a participat la Conferinta 'Turism Durabil pentru Dezvoltare Rurala', desfasurata in perioada 15-17 februarie, la Bergamo, provincia Lombardia, Italia. Scopul conferintei a fost acela de a promova strategiile pentru avansarea turismului rural acordand o atentie deosebita turismului agricol ca instrument de marketing si economie ecologica ca un pariu pentru revigorarea economiei turistice.
Obiceiul "Fuga Lolelor" se desfasoara anual in ultima saptamana din luna ianuarie. Acesta reprezinta o traditie veche de breasla si de carnaval care a apartinut comunitatii sasesti din Agnita. In acest sfarsit de saptamana la Muzeul ASTRA va avea loc o actiune dedicata obiceiului. Mai precis, sambata, 28 ianuarie, intre orele 11 si 14, in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea in gospodarie si in casa a Lolelor.
In data de 25 ianuarie 2017, la Atena, va avea loc decernarea oficiala a titlului de Regiune Gastronomica Europeana judetului Sibiu pentru anul 2019 oficiata de Institutul International de Gastronomie, Cultura, Arta si Turism.
Imediat dupa sarbatorile iernii, ne intorcem la muncile gospodaresti, specifice lunii Gerar. Dupa ce trec primele sarbatori Sfantul Vasile (1 ianuarie), Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ion (7 ianuarie), satenii incep pregatirile de primavara, chiar daca pamantul este inghetat.
Sezonul de Craciun va fi cel mai bun din ultimii 10 ani pentru producatorii de cozonaci din Romania, afacerile cu acest produs urmand sa ridice cifra de afaceri anuala a acestor firme peste nivelul de 1,5 miliarde de lei, arata o analiza realizata de KeysFin. Potrivit datelor KeysFin, pe piata romaneasca activeaza peste 50 de companii producatoare de cozonaci, cele mai multe fiind infiintate in 1994 (12). Cele mai vechi sase firme din domeniu apar in statistici inca din 1991.
Ritualul bradului era consacrat in sarbatorile solstitiului de iarna inainte de nasterea lui Hristos.
Craciunul este denumirea populara a sarbatorii Nasterii Domnului Iisus Hristos celebrat anual la 25 decembrie. Riturile actuale ce marcheaza sarbatoarea Nasterii Domnului fac din ea o expresie a bucuriei si a exuberantei.
Obiceiul colindatului de ceata barbateasca in Romania si Republica Moldova a fost inscris in lista Patrimoniului cultural imaterial UNESCO, la cea de-a opta sesiune a Comitetului Interguvernamental de Protejare a Patrimoniului Cultural Imaterial.
De Craciun, exista datina Viflaimul sau Irozii. Aceasta este o mica piesa de teatru popular, jucata de tineri, cu costume si cantari religioase. Cel mai vechi cantec de Viflaim dateaza din anul 1821.
Mos Craciun este o divinitate arhaica, reprezentarea lui Saturn senex, numit Deus Daciae, Omul, Cronos, Zalmoxe, Zeul Mos. Saturnaliile, serbate la 25 decembrie au o origine carpatica si au precedat cu multe secole fondarea Romei.
Sarbatorile in viata satului implica omul, pe Dumnezeu si natura. Astfel, tot cosmosul se regenereaza in preajma sarbatorii de Craciun, pomii isi iau manta argintie in anumite zile din calendar, iar copii canta colinde de sarbatori.
In Austria, turismul rural se practica de peste 100 de ani si este reprezentat de hanurile si casele taranesti cu camere de inchiriat. Aproape 25% din fermele austriece primesc oaspeti, iar fermierii au un nivel de trai mai ridicat prin activitatea de turism rural.
Care este sansa unui elev din mediul rural sa studieze la o facultate? Statisticile spun 2%, iar realitatea ne confirma. Noua fermieri din Romania au inteles ca nu este suficient sa faca agricultura pentru a avea succes pe termen lung si ca este nevoie de grija si sprijin in comunitate, de educatia noii generatii care nu are acces la programe alternative de educatie, sa investeasca in viitorii angajati.
Dosarul cu cererea de atribuire a Indicatiei Geografice Projetate pentru produsul 'Scrumbie de Dunare afumata' a fost transmis la Uniunea Europeana de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, odata cu incheierea perioadei de opozitie nationala la 17 octombrie 2016. Prin politica de calitate bazata de schema de certificare IGP-DOP-STG, Politica Agricola Comuna a Uniunii Europene contribuie la promovarea produselor agro-alimentare europene, transmitand consumatorilor renumele unor indicatii geografice.
Comisia Europeana a deschis cererea de propuneri de proiecte 2016 „Renastere rurala - stimularea inovarii si oportunitati de afaceri” din cadrul programului european “Orizont 2020”. Cererea are mai multe tematici precum zonele rurale de coasta, gestionarea terenurilor, servicii ecosistemice forestiere, economii rurale moderne, retele tematice si retele de ferme europene, capitalul social in sectorul agricol si proiecte de inovare la care se poate aplica pentru cofinantare.
Magiunul din struguri este realizat din fructe proaspete romanesti, fierte fara foc direct, la temperatura controlata, in cazane cu pereti dubli prin care circula abur tehnologic. Asa cum ne-am obisnuit consumatorii, magiunul contine un singur ingredient, strict fructul proaspat, fara zahar adaugat, fara E-uri, fara conservanti, fara gluten.
”O sansa pentru familia ta”, proiectul de dezvoltare a comunitatilor din zonele defavorizate, dar si de a creste productia de lapte de calitate superioara in Romania, intra in a doua etapa de dezvoltare, cu o investitie suplimentara de aproximativ 1 milion de euro. Beneficiarii acestui nou model de business sustenabil pentru dezvoltarea rurala vor fi gospodarii din Zimnicea.
ANSVSA si asociatia „Ivan Patzaichin - Mila 23” pun bazele unui parteneriat in vederea sustinerii turismului specific Deltei Dunarii. S-a convenit ca primul pas in acest sens sa fie elaborarea unui ghid, adresat ecoturismului din Delta Dunarii, care vizeaza respectarea normelor si cerintelor de igiena de catre micii producatori si pensiunile locale.
Un juriu international a decis sa recomande conferirea titlului de Regiune Gastronomica Europeana in 2019 Regiunii Sibiu (Romania) si Regiunii Egeea de Sud (Grecia). Cu ocazia acestei candidaturi, judetul Sibiu si-a asumat pozitia onoranta de lider al Regiunii Transilvania de Sud, teritoriu caracterizat de convietuire multiculturala si interetnica milenara, avand o identitate istorica, culturala, economica si gastronomica bine conturata. In acest context 'regiunea' nu se refera la o unitate administrativ-teritorial, ci la un spatiu comun si unitar de locuire, cultura si economie.
Desfasurata pe o perioada de o luna (1–31 august 2016), aceasta actiune a avut scopul de a verifica modul in care sunt respectate conditiile de igiena in unitatile de vanzare cu amanuntul, care sunt situate in zonele rurale.
Operatorii economici din domeniul mestesugurilor si artizanatului vor beneficia de ajutor de minimis in conditiile in care Guvernul a adoptat astazi, la propunerea Ministerului Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri, Memorandumul cu tema „Incadrarea schemei de ajutor de minimis - Programul national multianual pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului - in politicile economico-bugetare si financiare ale statului roman”.
Comuna Corbi (judetul Arges) va primi sprijinul comunitatii Romanian Business Leaders pentru crearea si implementarea strategiei de dezvoltare locala. Corbi este prima comuna selectata in programul de dezvoltare rurala Antreprenoresti, dintr-un total de 33 de comune inscrise in urma conferintei regionale de la Pitesti din 14 iunie si una dintre cele 6 comune care au fost vizitate de echipa Antreprenoresti in perioada 25-27 iulie. Antreprenoresti-Adopta un Sat s-a nascut din dorul de viata la tara al celor care se intristeaza atunci cand vad Romania rurala pustiita.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta ca fondurile nerambursabile alocate prin submasura 6.2 pentru investitii in activitati neagricole, aferente sesiunii anuale 2016, respectiv 73 de milioane de euro, au fost epuizate ca urmare a solicitarilor de finantare primite on-line prin portalul AFIR.
AFIR va primi, in perioada 28 iulie — 30 noiembrie 2016, cereri de finantare a investitilor neagricole din zona rurala. Solicitantii de fonduri europene au la dispozitie in 2016, pentru Submasura 6.2 'Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale' si pentru Submasura 6.4 'Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole', 158 milioane de euro.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat in data de 21 iulie 2016 pe pagina oficiala de internet a Agentiei variantele finale ale Ghidurilor Solicitantului aferente submasurilor 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale” si 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”.
Bayer Romania se alatura Asociatiei «Caravana cu Medici», o organizatie neguvernamentala ce ofera gratuit, asistenta medicala si analize de laborator, in regiuni rurale din Romania, populatiei locale cu o situatie financiara precara, sau care nu beneficiaza in mod frecvent de servicii medicale. Colaborarea a debutat in data de 16 iulie 2016 printr-o prima caravana organizata in Comuna Priboieni, judetul Arges. Alte 7 initiative similare sunt programate pana la sfarsitul anului.
Mai bine de doua decenii, organizatia Heifer International a implementat proiecte in Europa Centrala si de Est, sprijinind cu predilectie micii fermieri, incurajand dezvoltarea comunitatilor si asistand la pastrarea unui mediu inconjurator curat. Organizatia Heifer Project pentru Romania, cunoscuta si pentru primul transport de vacute cu avionul realizat vreodata in tara noastra, isi continua activitatea sub o noua denumire: Fundatia OPEN FIELDS.
Vara prezinta Moldova in toata frumusetea sa. Un cer dramatic, dealuri dupa dealuri pana dupa orizont, pomi fructiferi si culturi de camp in plina crestere. Paleta cromatica nationala este predominata preponderent de nuantele de verde. Momentele surprinse spun povestea traditiilor moldovenesti precum cresterea vitei de vie, culturile sanatoase si productive, turismul rural si bucatele traditionale pregatite din produse proaspete, locale.
Comisia Europeana a aprobat astazi inregistrarea ca denumiri de origine protejate (DOP) si indicatii geografice protejate (IGP) a opt noi denumiri de produse din Croatia, Franta, Germania, Portugalia si Spania. Inregistrarea ca indicatie geografica acorda o protectie ampla denumirilor inregistrate, functionand ca drept de proprietate intelectuala pentru produsele care au o origine geografica specifica si care detin calitati sau o reputatie datorate originii respective. Denumirile inregistrate se bucura de protectie impotriva oricarei utilizari abuzive, imitari sau evocari.
Guvernul a aprobat, in sedinta de astazi, un memorandum privind sustinerea a inca patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de incurajare si de stimulare a infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii din cele zece programe nationale adresate antreprenorilor in anul 2016. Programul pentru infiintarea si dezvoltarea intreprinderilor mici si mijlocii in mediul rural are un buget de 25,9 milioane lei pentru anul 2016.
Inregistreaza intreprinderea ta - micro sau mica - din mediul rural in Catalogul IMM-urilor si primesti consultanta gratuita, din fondurile alocate Masurii 2 din PNDR 2014-2020, pentru dezvoltarea de activitati non agricole in mediul rural.
Judetul Sibiu, zona asezata in centrul tarii, ofera contraste geografice si o varietatea peisagistica deosebita, datini, obiceiuri si portul traditional, monumentele istorice si de arhitectura, vechi traditii in plan economic, de cultura si civilizatie. In acest sens operatorii din unitatile cu profil alimentar din zonele cu activitate turistica sunt atentionati ca in conformitate cu legislatia din acest domeniu, au obligatia.
Marti, 31 mai, cele mai bune proiecte care contribuie la mentinerea sanatatii si productivitatii zonelor rurale vor fi premiate pentru contributia lor deosebita la conservarea naturii. Cu ocazia editiei din 2016 a Saptamanii verzi, vor fi anuntate cele mai bune proiecte LIFE-Natura in cadrul a doua categorii: Natura si biodiversitate si, respectiv, Mediu si informare. La The EGG in Bruxelles, Joanna Drake, director general adjunct al DG Mediu, va inmana premiile fericitilor castigatori.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta ca miercuri, 25 mai, ora 900, se va deschide sesiunea de primire de proiecte pentru Submasurile 4.3.A - Investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole si silvice - Infrastructura de acces AGRICOLA, 7.2 - Investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica, 7.6 - Investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural.
Parlamentul European a pornit saptamana cu dezbateri extrem de importante, legate de politicile de coeziune. Pretentios, la prima vedere, subiectul presupune, in fapt, alinierea politicilor statelor membre la un numitor comun, fie ca vorbim de Romania sau Franta, fie ca invocam IMM-uri sau infrastructura. Mai mult decat atat, este chiar obligatie a Tratatului de baza comunitar. Tema politicilor de coeziune a atins, luni, specificitatea zonelor montane, regiuni aparte cu nevoi pe masura.
Cel mai prestigios premiu din industria produselor Gourmet a fost acordat de catre International Taste & Quality Institute - iTQi, pateului de pastrav afumat Trutta Dux detinut de brandul Valeputna. Distinctia Superior Taste Award cu doua stele de Aur pentru singurul produs din pastrav premiat in 2016 ne onoreaza!
Sonimpex Topoloveni este societatea care a reusit sa scoata din anonimat dulcele sanatos, cu o reteta autentica, unica si traditionala din anul 1914. Promovarea Magiunului de prune Topoloveni s-a realizat cu eforturi deosebite din partea producatorului. Timp de 5 ani, am fost singurul procesator din industria alimentara din Romania, care a reprezentat tara noastra pe harta gastronomica a Uniunii Europene cu un aliment functional de o mare calitate. Ne-am inscris, astfel, intre cele 1400 produse traditionale europene care se certificau conform unei scheme de calitate.
Romania are, la ora actuala, trei produse recunoscute la nivel european. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) este implicat si consiliaza grupurile interesate de inregistrarea unor produse romanesti conform sistemelor de calitate europene, astfel incat sa parcurga fara probleme intreaga procedura.
„Telemeaua de Ibanesti” a devenit primul produs romanesc inclus in registrul european al produselor cu „denumire de origine protejata" (DOP). Comisia Europeana a aprobat, in data de 15 martie 2016, cererea de inregistrare depusa de autoritatile romane.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, a vizitat in 11 martie 2016 fabrica Salbac a companiei Agricola din Bacau, unde se produc salamuri si alte specialitati crud uscate din carne de pui, porc, oaie si vita. Vizita a avut loc ca urmare a obtinerii denumirii de indicatie geografica protejata pentru produsul „Salam de Sibiu”, de catre Asociatia Producatorilor de Salam de Sibiu (APSS).
Conform traditiei stabilite in Biserica de-a lungul timpului, in primele doua zile din Postul Mare (13-14 martie 2016) se recomanda post complet sau ajunare spre seara (paine si apa); la fel si in Saptamana Patimilor (ultima saptamana a Postului Mare).
Odata soarele cobori intr-un sat, la hora, luand chipul unui fecior. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita.
Produsele agricole romanesti trebuie protejate pentru a nu mai putea fi fabricate in alta parte prin furt intelectual.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficiala de internet www.afir.info versiuni consultative ale Ghidului Solicitantului pentru alte 4 submasuri de finantare prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).
Poveste de Dragobete despre fericire:
Pe vremuri, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii tineau Dragobetele (Ziua Indragostitilor, Cap de primavara, Logodnicul Pasarilor). Probabil ca luna februarie era considerata luna de primavara, iar ziua de 24 era inceputul anului agricol (uneori ziua iesirii ursului din barlog). Este momentul in care natura se trezeste, pasarile isi cauta cuiburi, iar oamenii, in special tinerii, intra si ei in rezonanta cu ea..
"Salamul de Sibiu" a devenit produs romanesc inclus in registrul celor ce poarta denumirea de "Indicatie Geografica Protejata" (IGP). Comisia Europeana a aprobat, in data de 19 februarie, cererea de inregistrare depusa de autoritatile romane in acest sens.
Prima atestare a zilei de 14 februarie a fost in anul 498, cand trei sfinti au fost numiti de papa Gelasius I, data celebrarii acestora fiind aceasta zi.
Te-ai si desteptat !
Un ardelean si un oltean calatoreau odata impreuna cu trenul. Facandu-li-se foame, ardeleanul scoate tacticos pita si slana, brisca, si incepe sa manance cu pofta. Olteanul scoate si acolo niste fate de peste, mananca putin peste si apoi pune oasele deoparte pe un ziar... Ardeleanul il vede si curios din fire cum era, il intreaba pe oltean :.
Cartea intelepciunii populare.
In aceasta zi Biserica sarbatoreste un eveniment important din viata pamanteasca a Domnului Nostru Iisus Hristos. Dupa patruzeci de zile de la nasterea Sa, Pruncul Sfant a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vietii religioase a natiunii. Dupa Legea lui Moise, femeia care a nascut un prunc de parte barbateasca nu avea voie sa intre in Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La implinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu si aducea jertfa Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificarii. Preasfanta Fecioara, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a nascut fara stricaciune pe Izvorul Curatiei si Sfinteniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.
.In ziua de 30 ianuarie 2014, pomenim pe Sfintii nostri parinti si mari dascali ai lumii si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur.
.14-10-2024 Fonduri europene agricultura
REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
10-10-2024 Produse traditionale
Programul Autentic Românesc, inițiat de Transavia în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare. Mai multe>>
05-09-2024 Fonduri europene agricultura
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an. Mai multe>>
29-08-2024 Turism rural
În contextul evoluției rapide a economiei globale și al schimbărilor semnificative în preferințele turistice, România se află în fața unei oportunități deosebite de a valorifica turismul rural ca motor de creștere economică. Deși infrastructura rămâne un factor sensibil în dezvoltarea turismului național, în turismul rural aceasta nu este atât de critică. Dimpotrivă, satele izolate, peisajele pitorești și autenticitatea tradițiilor românești devin principalele atracții pentru turiștii locali și ... Mai multe>>
01-08-2024 Dezvoltare rurala
În ultimii ani, persoanele din mediul rural s-au confruntat cu numeroase provocări: schimbările climatice, fluctuațiile prețurilor produselor agricole, dificultăți în accesarea subvențiilor și fondurilor europene etc. În tot acest timp, vocea acestora a fost adesea ignorată sau neglijată. Acum, există o soluție prin care opiniile și nevoile persoanelor din mediul rural pot fi cu adevărat auzite și apreciate prin completarea sondajelor plătite în comunitatea Daedalus Online. Mai multe>>
01-08-2024 Produse traditionale
Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume. Mai multe>>
01-08-2024 Dezvoltare rurala
Bucătăria este inima casei, locul unde pregătim mâncarea și adesea ne adunăm cu familia și prietenii. Transformați-vă bucătăria într-un spațiu funcțional și atractiv cu ajutorul unor idei de design inovatoare, echipamente esențiale și sfaturi practice de întreținere. În acest articol, vom explora toate aceste aspecte pentru a vă ajuta să creați bucătăria perfectă. Mai multe>>
25-07-2024 Produse traditionale
Aflată la intersecția dintre Europa și Asia, Turcia oferă numeroase avantaje pentru nomazi: climatul, cultura, istoria, orașele vibrante și locația ușor accesibilă. Din aceste considerente, țara s-a transformat într-o destinație ideală pentru a trăi și lucra. În timp ce infrastructura de internet sau sistemele avansate de banking și plăți digitale îi cresc atractivitatea, noua viză pentru nomazi digitali le permite și lucrătorilor de la distanță din diverse țări să trăiască pentru o pe... Mai multe>>
11-07-2024 Dezvoltare rurala
Mobilă lemn masiv oferă eleganță și durabilitate oricărei locuințe. Dacă dorești să aduci un aer sofisticat și natural în casa ta, acest articol îți va oferi informațiile necesare pentru a alege și integra corect mobilă lemn masiv. Vei descoperi beneficiile, sfaturile de poziționare și cum să îmbini armonios aceste piese în diverse camere. Mai multe>>
26-06-2024 Produse traditionale
Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune. Mai multe>>
05-03-2024 Dezvoltare rurala
ECOLISE si ELARD informeaza cu privire la proiectul FLIARA - Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas de actiune de cercetare si inovare, finantat de Comisia Europeana pe o durata de 3 ani in cadrul programului Orizont Europa. Romania este inclusa intre cele zece tari din diferite regiuni ale Uniunii Europene in care se desfasoara proiectul. FLIARA isi propune sa contribuie la un viitor sustenabil prin evidentierea rolului femeilor in agricultura si in comunitatile rurale. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>