Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014-2020 acorda o atentie deosebita sprijinirii proiectelor de tip lant scurt. Se are in vedere acordarea de sprijin pentru a facilita cooperarea intre persoanele participante la dezvoltarea rurala, pentru a-i ajuta sa depaseasca si sa aplaneze problemele specifice de natura socio-economica, legate de dezvoltarea afacerilor si de asigurarea de servicii in zonele rurale.
In cadrul Submasurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Masurii 6 „Dezvoltarea exploatatiilor si a intreprinderilor”, principalul obiectiv este acela de a oferi sprijin tinerilor fermieri sa se instaleze ca sefi unici ai unei exploatatii agricole pentru prima data. Astfel, tinerii fermieri sunt incurajati sa devina competitivi, sa se asocieze si sa participe activ la dezvoltarea lanturilor alimentare integrate.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a platit efectiv pana in prezent peste 7,4 miliarde euro din Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2007 – 2013 pentru proiecte de investitii si pentru decontarea platilor directe catre fermieri. Prin platile efectuate de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), Romania a ajuns la un gradul de absorbtie al fondurilor europene acordate pentru agricultura si dezvoltare rurala de peste 83%. Avand in vedere ca platile pentru proiectele de investitii si angajamentele multianuale vor continua pana la sfarsitul acestui an, consideram ca rata absorbtiei la finalul perioadei de programare se va apropia de 100%.
Importanta zonelor montane este data de dimensiunea teritoriala. La fel ca la nivel european, acestea ocupa si in Romania un teritoriu mare: 30% din suprafata tarii. Obisnuiti ca in momentul in care vorbim de zona montana sa ne ducem cu gandul la posibilitatea de turism si recreere, riscam sa uitam ca exista oameni care traiesc aici si isi castiga existenta practicand agricultura.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a publicat in data de 5 martie 2015 versiunile consultative ale Ghidului Solicitantului pentru submasurile 4.1 (Investitii in exploatatii agricole) si 6.1 (Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri) prin care sunt stabilite conditiile si criteriile accesarii fondurilor europene acordate prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 pentru activitatile prevazute in aceste forme de finantare.
Joi, 26 februarie, BusinessMark a organizat la Bucuresti, Hotel Howard Johnson Grand Plaza, cea de a treia editie a conferintei “Zilele Agriculturii Romanesti”. Conferinta a reunit factori de decizie si cele mai importante companii din domeniu. In cadrul sau au fost dezbatute teme legate de strategia agricola a Romaniei, accesarea fondurilor europene, PNDR 2014-2020, piata cerealelor, provocarile business-urilor in agricultura, finantarea in agribusiness, aspecte fiscale si legislative specifice industriei.
Grupul de Actiune Locala TINUTUL BARSEI (GAL TB) anunta lansarea, incepand cu data de 28 februarie 2015, a celei de a saptea sesiuni de primire a cererilor de finantare pentru Masura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri".
Finantarile nerambursabile sunt cea mai avantajoasa forma de sprijin pentru mediul de afaceri agricol. Astfel o idee buna este transformata in proiect finantabil, care in urma verificarilor este aprobat si finantat. Anul 2015 aduce o serie de oportunitati pentru tinerii si micii fermieri spre a-si finanta propriile activitati.
Beneficiara unui proiect prin Masura 112 a preluat exploatatia vegetala pe care s-a realizat investitia de la parintii ei, pentru a o moderniza si dezvolta. Astfel, dupa consultarea ghidului solicitantului, Vavilov Mihaela (inginer horticultor) a obtinut avizele si notificarile necesare de la institutiile responsabile si a intocmit propriul plan de afaceri, obtinand apoi finantarea necesara.
Romania va incerca sa deschida, pe raspunderea statului, masurile de investitii si cele pentru tinerii fermieri inainte de aprobare “neoficiala” a bugetul la nivel european din luna martie 2014, a declarat Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, in cadrul Reuniunii Consiliului Uniunii Europene pentru Agricultura si Pescuit, care s-a desfasurat la Bruxelles in data de 26 ianuarie 2015.
Camera Agricola Judeteana Botosani, in colaborare cu Compania Cargill – hrana si nutritie animala Sibiu, va invita sa participati vineri, 23.01.2015, ora 10, la o intalnire de lucru la care vor fi prezentate noutati in furajarea bovinelor, ovinelor si caprinelor cu produse din gama PURINA, precum si prezentarea masurilor „Instalarea tanarului fermier” si „Modernizarea exploatatiilor agricole” din cadrul PNDR 2014 – 2020 ca si a altor informatii de interes din domeniul agricol de catre reprezentantii CAJ.
Politica Agricola Comuna (PAC) 2015 - 2020 are la baza un nou set de reglementari care trebuie respectate de fermieri in vederea accesarii platilor directe. Schemele de plati directe care se acorda ca mecanisme de sustinere a producatorilor agricoli, sunt urmatoarele: Schema de plata unica pe suprafata; Ajutor national tranzitoriu (ANT); Plata redistributiva; Plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu; Plata pentru tinerii fermieri; Schema de sprijin cuplat si Schema simplificata pentru micii fermieri.
Principalele prioritati de dezvoltare rurala asupra carora Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) se va concentra in perioada de programare 2014-2020 prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 sunt:
Politica Agricola Comuna (PAC) 2015 - 2020 are la baza un nou set de reglementari care trebuie respectate de fermieri in vederea accesarii platilor directe. Pentru a raspunde intereselor fermierilor romani, MADR a optat pentru continuarea schemei de plata unica pe suprafata pana in anul 2020. In cadrul acestei scheme, platile directe sunt structurate in sensul unei recompensari mai corecte a fermierilor activi.
Asociatia G.A.L. Microregiunea Dambovita Sud-Vest anunta lansarea, in perioada 27 Octombrie - 6 Noiembrie 2014, a celei de-a patra sesiuni de cereri de proiecte pentru Masura 411.112 "Instalarea tinerilor fermieri" din cadrul Planului de Dezvoltare Locala.
Fundatia World Vision Romania a sprijinit 100 de familii din comunele Todiresti, Dumesti si Rafaila pentru a deveni apicultori. Cei 100 de beneficiari ai Proiectului Apicol au primit fiecare echipament apicol in valoare de 1.000$ (5 stupi de albine si instrumentar specific) si au participat la cursuri de apicultura si lectii practice in stupina.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a organizat prima editie a „Balului Fermierilor”, singurul eveniment de acest tip de anvergura nationala, in cadrul caruia au fost recunoscute eforturile si rezultatele deosebite inregistrate in acest an de producatori agricoli din intreaga tara, atat cei care deruleaza activitati in sectorul vegetal, cat si in zootehnie.
Proiectul ”Indrazneste! Fii antreprenor!” lansat in aceasta saptamana vine in sprijinul tinerilor din mediul rural care vor sa faca afaceri la sat.
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a avut in data de 22 iulie 2014, consultari cu fermierii cu privire la platile directe (Pilonul I), intrucat conform noii Politici Agricole Comune aferente perioadei 2015-2020, statele membre au obligatia sa notifice CE, pana la 1 august 2014, optiunile lor legate de aplicarea platilor directe.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale prin Directia Generala Dezvoltare Rurala - Autoritatea de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala si Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale au lansat o serie de anunturi de Formare profesionala pentru beneficiari ai Masurii 112.
In cursul acestei saptamani Junior Achievement Romania a desemnat cele mai bune idei de agribusiness propuse de elevi in cadrul competitiei AgroStart Challenge.
Comisia pregateste in prezent toate actele delegate si de punere in aplicare, astfel incat noile norme sa intre in vigoare in anul urmator, sau din ianuarie 2015 pentru cele mai multe dintre noile modalitati de efectuare a platilor directe. Elementele principale ale acestui acord politic sunt rezumate in randurile urmatoare.
World Vision Romania propune un model de ferma demonstrativa pentru reforma invatamantului agricol si pentru oportunitatile din agricultura oferite de UE.
Asociatia Grupul de Actiune Locala Colinele Iasilor, autorizata de Autoritatea de Management a PNDR pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare a teritoriului, invita potentialii beneficiari din comunele Barnova, Ciurea, Dagata, Grajduri, Ipatele, Mironeasa, Mogosesti, Scanteia, Scheia, Tansa, Tibana, Tibanesti (din judetul Iasi) si Pancesti (din judetul Neamt) la sesiunea de depunere a proiectelor, din perioada 26.08.2013 - 25.09.2013, pentru urmatoarele masuri:
3.000 de tineri care au depus proiecte pe Masura 112 - Instalarea tinerilor fermieri din PNDR (sesiunea iunie - iulie 2012) vor ramane pe dinafara deoarece banii destinati masurii au fost contractati în totalitate iar autoritatile nu au facut o suplimentare de fonduri.
Semnarea contractelor aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investitii pentru Instalarea Tinerilor Fermieri, catre Daniel Constantin.
Cateva luni petrecute zi de zi in fermele din Franta le-au schimbat romanilor conceptia despre agricultura. Au invatat cum sa isi ridice grajdurile, sa isi automatizeze liniile de productie si sa isi eficientizeze munca. S-au intors cu visuri mari din strainatate si reusesc sa scoata profit, acolo unde alti fermieri loviti de criza au tras obloanele.
Federatia Micilor Fermieri Crescatori de Animale si Detinatori sau Utilizatori de Pajisti – FMFCADUP saluta recentele declaratii ale comisarului european al agriculturii Dacian Ciolos prin care se prefigureaza posibilitatea ca tinerii fermieri sa beneficieze de o crestere a platilor directe in primii cinci ani de la instalare.
Elena Tatomir, Director general, Directia Generala Politici Agricole si Strategii din cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale va participa la Focus on Agriculture, pe 27 mai.
Workshop special dedicat tinerilor fermieri. Saptamanalul de afaceri Business Review organizeaza pe 27 mai la Hotel Ramada Plaza din Bucuresti, evenimentul Focus on Agriculture. Invitatii editiei din acest an vor pune pe masa discutiilor problemele existente ale fermierilor, investitorilor si profesionistilor din domeniul agricol, ce necesita solutii rapide si eficiente.
Potrivit datelor furnizate de Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), sumele platite efectiv fermierilor pentru instalarea in mediul rural, pana la data de 18 aprilie 2013, au ajuns la 153,6 milioane de euro, respectiv 72,5% din fondurile contractate.
Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea Legii Camerelor Agricole prin care se schimba statutul acestora, de a exista mai multe locuri pentru tineri in Colegiile Camerelor Agricole Judetene.
O studenta la facultatea de Drept a reusit in cativa ani sa administreze in judetul Constanta 80 de hectare de teren pe care cultiva cereale. Are clienti precum gigantul american Cargill si este cea mai tanara beneficiara de fonduri europene destinate fermierilor sub 40 de ani.
Reforma pe plati directe, practicile agricole pentru mediu si mentinerea unui buget important pentru politica de dezvoltare rurala vor ramane in continuare pe lista obiectivelor Comisiei Europene in noua Politica Agricola Comuna (PAC) 2014-2020.
Peste 9.000 de tineri, dintre care aproape 4.000 de femei, au inceput afaceri cu ferme la tara in ultimii patru ani, pentru care au primit fonduri nerambursabile de peste 200 de milioane de euro, potrivit datelor Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).
Romania a cerut in cadrul consiliului AGRIFISH (reuniunea ministrilor agriculturii si pescuitului din UE) marirea la 5% a procentului din platile directe utilizate pentru platile suplimentare catre tinerii fermieri si cresterea pana la 100 de hectare a suprafetei agricole pentru care se acorda prime de instalare, a declarat Achim Irimescu.
In cadrul celei mai recente sesiuni de primire a proiectelor de finanţare pentru Masura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurala (PNDR), au fost depuse 7.971 de solicitari de finantare de catre tinerii fermieri romani.
Ministerului Muncii si Protectiei Sociale incearca sa realizeze, un ghid de bune practici in mediul rural, cu exemple de antreprenori tineri, de la tara.
Aproape 73% din cei 3.865 de fermieri tineri care au depus proiecte de investitii pentru masura 112 - "instalarea tinerilor fermieri" in perioada noiembrie 2011 - ianuarie 2012 au primit unda verde de la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP).
In agricultura romaneasca lipsesc tinerii fermieri care activeaza in acest domeniu, a declarat recent Achim Irimescu, secretar de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Maxime Laurent a terminat colegiu agricol in Chateudun, Franta, in 2009. Apoi, el a incarcat cateva camioane cu masini agricole si a pornit spre Macesu de Sus, un sat din sud-vestul Romaniei.
Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR) organizeaza, cu sprijinul Mediafax, Conferinta Nationala a Tinerilor Fermieri
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) anunta lansarea, in perioada 28 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012, a celei de a sasea sesiuni de cereri de proiecte pentru Masura 112 -Instalarea tinerilor fermieri.
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a publicat Ghidul Solicitantului in forma finala pentru masura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul PNDR, pentru proiectele care vor fi primite in perioada 28 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012.
In agricultura exista loc pentru toata lumea inclusiv pentru micii agricultori tineri care printr-o gandirea creatoare pot face ziua de azi mai buna decat cea de ieri si cea de maine mai buna decat ziua de azi.
Nu este deloc usor sa devii fermier. Persoanele cu experienta in domeniul agricol avertizeaza ca, pentru a reusi, este nevoie de disciplina, motivatie, multe informatii, noroc si bani.
In micul orasel american Truman de 1400 de locuitori, in fiecare dimineata un tanar de 17 ani inainte de a merge la scoala, trece pe la bacania sa, pentru a saluta clientii.
Tinerii fermieri care intentioneaza sa se instaleze in mediul rural vor putea primi de la sfarsitul acestui an o suma de 40.000 de euro din fonduri europene, cu 60% mai mult decat in prezent, a declarat, joi, directorul general adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Ciprian Alic.
Ce suflu nou pot aduce copiii de nici 30 de ani ai unei familii care a dezvoltat o afacere in agricultura de la inceputul anilor '90?
Ministrul agriculturii Valeriu Tabara, a participat in data de 10 februarie, la evenimentul organizat de Asociatia Europeana pentru Opozitie Economica, care a avut loc la Liceul Agricol Nucet, judetul Dambovita.
Tinerii aradenii sunt atrasi nu doar de aerul curat si linistea din sate dar si de accesul la fondurile europene oferite proiectelor privind instalarea tinerilor fermieri.
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) anunta lansarea, in perioada 01 septembrie – 30 septembrie 2010, acelei de a patra sesiuni de cereri de proiecte pentru Masura 112.
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a primit 1.898 de cereri de finantare pentru Masura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala.
In perioada 21 septembrie - 30 noiembrie 2009, fermierii pot accesa cele 55 milioane euro pe care Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) le aloca pentru imbunatatirea si cresterea competitivitatii sectorului agricol, in cadrul Msurii 112 prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR), a anuntat luni institutia.
"De ce ar trebui sa gasim o oportunitate sa facem banii pe care apoi sa ii investim in pasiunea noastra? Nu ar fi mai usor sa ne concentram de la inceput pe o afacere intr-un domeniu care ne place?", i-ar intreba Vlad Nedelcu pe tinerii de astazi.
Masura 121 pentru modernizarea exploatatiilor agricole poate acoperi jumatate din cheltuielile eligibile ale unui proiect ce vizeaza construirea unui complex de ingrasare a porcinelor. O astfel de investitie poate genera anual venituri de peste un milion de euro, in timp ce cheltuielile urca pana la 700.000 de euro.
Matcasii sunt "capitalisti", renumiti in toata tara pentru rosiile pe care le cultiva. Rosiile lor sunt ecologice, grase, dulci si nu sunt stropite cu produse chimice. Matca, judetul Galati este o comuna in care munca e la mare pret. Tinerii nu pleaca din comuna la oras ci raman langa parinti, devin legumicultori, pentru a cultiva celebrele rosii de Matca, dupa cum au invatat din mosi stramosi.
.Forta de munca ocupata actualmente in agricultura, in orice domeniu de activitate, este imbatranita si fara perspectiva pentru dezvoltarea mediului rural. Prin instalarea tinerilor agricultori se asteapta o adaptare structurala a exploatatiilor agricole, imbunatatirea managementului si revigorarea fortei de munca. Sprijinul financiar acordat tinerilor va fi orientat in special spre modernizarea exploatatiei.
.Axa 1 (Imbunatatirea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier), masura prioritara: Instalarea tinerilor fermieri - COD 112
.© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>