S-a aprobat cuantumul platilor pe suprafata si plafonul pentru sprijinul cuplat la ovine/caprine. Astfel, APIA va putea acorda incepand cu 16 octombrie 2018 plati in avans in cadrul schemelor de plati directe din sectorul vegetal si zootehnic intr-un procent conform reglementarilor comunitare in vigoare la data efectuarii platilor in avans.
Alexandru Potor, secretar de stat in cadrul Ministerului Agriculturii, a participat in data de 01 octombrie 2018, la Amara la cea de a 4-a Conferinta Regionala PNDR–Regiunea Sud-Muntenia dedicata dezbaterii subiectelor privind implementarea eficienta a Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020. Principala tema de dezbatere a fost reprezentata de promovarea masurilor PNDR care vizeaza sprijinirea si atragerea tinerilor in agricultura. Astfel, se doreste intinerirea generatiilor, acesta fiind unul dintre obiectivele viitoarei Politici Agricole Comune.
Conform calendarului de activitati, in aceste zile se finalizeaza controlul clasic la fata locului. APIA va demara campania de autorizare a platilor in avans pentru schemele de plati directe, incepand cu 16 octombrie. Schemele din care se va plati avansul APIA pe 2018 sunt urmatoarele: Schema de plata unica pe suprafata; plata redistributiva; plata pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu (denumita plata pentru inverzire); plata pentru tinerii fermieri; schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine si caprine.
Nevoia reinnoirii generatiilor implicate in agricultura si a transferului echitabil al activitatii agricole au fost dezbatute cu ocazia celei de-a treia Conferinte Regionale dedicata dezbaterii subiectelor privind implementarea eficienta a PNDR 2014-2020, desfasurata la Braila in data de 10 septembrie 2018. In regiunea de dezvoltare Sud-Est doar 17.830 dintre fermieri au varsta pana in 40 ani. Din totalul de 112.096 cereri unice de plata inregistrate la APIA, mai mult de 51.738 au fost depuse de fermieri cu varsta de peste 60 de ani.
Intinerirea generatiilor este unul dintre obiectivele viitoarei Politici Agricole Comune ce propune actiuni de sprijinire a tinerilor fermieri prin PNDR. In cadrul propunerii privind viitoarea Politica Agricola Comuna, sprijinul pentru tineri va fi completat prin sustinere financiara acordata prin dezvoltarea rurala si diferite masuri de facilitare a accesului la terenuri si la transferul acestora.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru instalarea tinerilor fermieri in mediul rural.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale anunta lansarea sesiunilor de primire a solicitarilor de finantare pentru tinerii fermieri si pentru dezvoltarea fermelor mici prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, incepand de la 1 august 2018. Fondurile totale disponibile pentru sesiunea din acest an prin submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” si 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici” sunt in valoare de 62,5 milioane de euro.
Versiunile finale ale ghidurilor solicitantului pentru tinerii fermieri (submasura 6.1) si pentru fermele mici (submasura 6.3), sunt disponibile de azi pe site-ul AFIR in vederea pregatirii documentatiei necesare solicitantilor. Sesiunile de depunere a proiectelor vor fi lansate in cel mai scurt timp, conform calendarului stabilit in urma consultarii Comitetului de Monitorizare pentru PNDR.
Prim-ministrul Romaniei, Viorica Dancila, a avut astazi o intrevedere cu Phil Hogan, comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala. In cadrul intrevederii, s-au abordat aspecte prioritare ale agendei europene, cu accent pe demersurile in derulare la nivelul Uniunii Europene pe dimensiunea politicii agricole comune.
Agricultura, cu o productie de aproximativ 16 mld. euro in anul 2017, plaseaza Romania pe locurile codase ale clasamentelor europene din perspectiva educatiei - cu 97% dintre fermierii romani care au invatat agricultura doar din experienta lor practica, a unei populatii imbatranite - cu peste 40% din fermierii activi avand mai mult de 50 de ani si a venitului obtinut din agricultura - cu peste 90% din ferme fiind de fapt gospodarii aflate in pragul subzistentei.
Incurajarea schimbului intre generatii reprezinta unul dintre obiectivele principale ale Politicii Agricole Comune post 2020. Implicarea tinerilor este unul din elementele centrale ale modernizarii si dezvoltarii mediului rural. Potrivit Eurostat, 0,11% dintre tinerii Europei sunt manageri de ferme, 18.8% dintre tinerii din mediul rural nu sunt angajati - iar populatia rurala din Europa a scazut in perioada 2011 - 2016 cu 1.2%.
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Petre DAEA, a sustinut pozitia Romaniei de a sprijini generatiile de tineri fermieri si gasirea de solutii pentru atragerea si sustinerea acestora, manifestandu-si ingrijorarea fata de reducerea financiara PAC dupa 2020. In cadrul reuniunii Consiliului de ministri Agricultura si Pescuit de la Sofia, care a avut loc in data de 5 iunie 2018, ministrul roman a precizat ca scaderea plafonului pentru cei doi piloni coroborata cu modul de acordare a subventiilor creeaza ingrijorare pentru fermierii romani.
Merlin Business Consulting organizeaza cursuri de formare profesionala pentru beneficiarii sub-masurilor 6.1 si 6.3 din regiunea Sud Muntenia. Cursurile au o durata de 5 zile, sunt gratuite si se vor organiza in mai multe zone din Romania. Toate costurile legate de cazare, masa si transport sunt acoperite de organizatori. Prin participarea la aceste cursuri de formare profesionala, fermierii vor avea posibilitatea de a-si imbunatati competentele manageriale si tehnice, ceea ce va duce la consolidarea nivelului de performanta si de competitivitate al propriilor exploatatii agricole.
Pentru urmatorul buget al UE pe termen lung, aferent perioadei 2021-2027, Comisia Europeana propune modernizarea si simplificarea politicii agricole comune (PAC), totalizand un buget de 365 de miliarde EUR cu accent pe fermierii mici si medii precum si pe sprijinirea tinerilor fermieri. Propunerile de astazi acorda statelor membre mai multa flexibilitate si responsabilitate in alegerea modului si a domeniilor in care sa investeasca finantarea PAC care le revine, in scopul de a indeplini obiectivele ambitioase stabilite la nivelul UE.
Centrele Regionale si Oficiile Judetene ale Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) vor organiza in perioada imediat urmatoare intalniri de lucru cu potentialii beneficiari ai PNDR 2020. Aceste actiuni se vor derula pentru a asigura indrumarea necesara depunerii cererilor de finantare pentru noile sesiuni care urmeaza a fi lansate pentru submasurile 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” si 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.
AFIR a incheiat peste 4.500 de contracte de finantare care au ca obiect investitii in zona montana si pentru care s-au efectuat plati in valoare totala de 230,6 milioane de euro. Cele mai multe investitii in zona montana au fost finantate pentru instalarea tinerilor fermieri prin intermediul submasurii 6.1 si pentru dezvoltarea fermelor mici prin submasura 6.3.
AFIR a publicat pe pagina oficiala de internet, la sectiunea Dezbatere Publica, Ghidul solicitantului in varianta consultativa pentru 4 submasuri de finantare din cadrul PNDR 2020: 4.1 „Investitii in exploatatii agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investitii in prelucrarea/ comercializarea si/ sau dezvoltarea de produse agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum si 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.
In data de 3 mai, la Bruxelles, s-a derulat cel de-al doilea atelier de lucru privind cresterea atractivitatii zonelor rurale, in special in randul tinerilor. Datele statistice cu privire la tinerii din Europa, indica faptul ca 0,11% dintre tineri sunt manageri de ferme, 18.8% dintre tinerii din mediul rural nu sunt angajati - iar populatia rurala din Europa a scazut in perioada 2011 - 2016 cu 1.2%.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale a publicat pe pagina oficiala de internet, www.afir.info, un model de cerere pentru emiterea autorizatiei de mediu pentru beneficarii submasurilor (sM) 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri si 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Modelul de cerere este disponibil in cadrul sectiunii „Informatii Utile”, subsectiunea „Tipizate”.
In Sedinta de Guvern din 15 februarie 2018 a fost aprobata o ordonanta de urgenta care transpune prevederile Regulamentului (UE) 2017/2393, ce a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2018 si totodata aduce unele clarificari prevederilor existente. Modificarile si clarificarile aduse au implicatii asupra cererilor unice de plata aferente anului 2018, care se depun incepand cu data de 1 martie.
Pentru a evita dificultatile din campania 2017 in implementarea unor scheme de plati, s-a propus o Ordonanta de urgenta pentru clarificarea, flexibilizarea si simplificarea unor prevederi precum si a unor conditii de eligibilitate referitoare la plata pentru practicile agricole benefice pentru clima si mediu, accesul tinerilor fermieri la plata specifica si schema de sprijin cuplat.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale precizeaza ca, in cazul proiectelor depuse prin submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, nu se vor efectua vizite pe teren suplimentare.
In tabelul urmator va prezentam numarul cererilor autorizate pentru avans si plata finala, precum si procentajul cererilor autorizate la plata pentru fiecare judet in parte. Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca suma totala autorizata la plata pana la data prezentei, reprezentand avans si plata regulara aferenta Campaniei 2017, este de 1,529 miliarde euro.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca a autorizat la plata suma totala de 385,4 milioane euro, reprezentand plata regulara aferenta Campaniei 2017, pentru un numar de 576.220 fermieri care au depus Cerere unica de plata. Schemele/masurile de plata si sumele autorizate pentru fiecare dintre acestea sunt urmatoarele:
Guvernul a propus pentru anul 2017 urmatoarele sume alocate platii unice pe suprafata, platii redistributive, platii pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, platii pentru tinerii fermieri, a plafoanelor ajutoarelor nationale tranzitorii in sectorul zootehnic, pentru speciile bovine si ovine/caprine, precum si a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine.
Tinerii fermieri din UE care doresc sa-si impartaseasca experientele si sa invete de la omologii lor din China, pot sa aplice pentru a participa la programul comun dedicat tinerilor agricultori UE-China. Schema este deschisa oricarui fermier cu varsta sub 40 de ani, include doua calatorii de studiu in China in noiembrie 2017 si iunie 2018, iar termenul limita pentru depunerea cererilor este 10 septembrie.
In continuare va prezentam o prezentare succinta a Submasurii 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, fonduri europene finantate prin PNDR 2014-2020.
Dupa cum se arata intr-un nou raport publicat de Curtea de Conturi Europeana, sprijinul pentru tinerii fermieri este adesea definit in mod necorespunzator, impactul si rezultatele scontate nefiind specificate. Curtea recomanda o mai buna directionare a sprijinului, astfel incat acesta sa stimuleze o reinnoire eficace a generatiilor.
In cadrul evenimentului „Fondurile Europene pentru micii si tinerii fermieri”, organizat la sediul Consiliului Judetean Slatina din judetul Olt de catre Federatia AGROSTAR cu sprijinul AFIR, au fost dezbatute problemele cu care se confrunta micii fermieri in accesarea si implementarea proiectelor pe fonduri europene, dar si solutii pentru acestea. Fermierii si antreprenorii din judetul Olt au incheiat pana in acest moment 1.699 de contracte de finantare a proiectelor de investitii, in valoarea de aproximativ 80 de milioane de euro.
Majoritatea fermierilor din Europa au peste 55 de ani. Asociatia Agricultorilor din zona Cristuru Secuiesc organizeaza schimbul de tineret „Alege ce e oportun: lucreaza, produ, recolteaza!” - un proiect de agricultura si dezvoltare locala organizat in Cristuru Secuiesc, judetul Harghita, Romania, intre 24 si 30 aprilie 2017. Acesta implica 36 de tineri din Romania, Ungaria Lituania, Letonia, Franta si Spania.
Directia pentru Agricultura a Judetului Arges organizeaza in anul 2017 cursuri de calificare autorizate a producatorilor agricoli pentru ocupatiile de lucrator in cultura plantelor, cresterea animalelor, pomicultor, apicultor, precum si cursuri de instruire a producatorilor agricoli beneficiari ai masurilor din PNDR 2020 (M10 - Agromediu si clima, M11 - Agricultura ecologica, sM.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri si sM6.3 - Sprijin pentru dezvoltare fermelor mici).
Cele mai multe solicitari de finantare primite de catre AFIR sunt pentru instalarea tinerilor fermieri. Astfel, prin intermediul submasurii (sM) 6.1, AFIR a primit 7.416 Cereri de finantare in valoare totala de 306,9 milioane de euro. Dintre acestea, au fost selectate pentru finantare 5.444, valoarea lor fiind de aproximativ 225 milioane de euro. Numarul contractelor de finantare semnate pe sM 6.1 este de 5.385.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficiala de internet www.afir.info, Rapoartele de selectie aferente submasurilor 6.1 si 6.3 din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020), prin care se acorda fonduri nerambursabile pentru instalarea tinerilor fermieri (sM 6.1) si pentru dezvoltarea fermelor mici (sM 6.3).
Fundatia Civitas pentru Societatea Civila - Filiala Cluj-Napoca, in cadrul programului Liceele Agricole - “Hub”- uri Locale pentru Dezvoltarea Fermelor Mici si Mijlocii, anunta proiectele castigatoare in cadrul concursului de grant-uri dedicat liceelor participante la Program.
Fundatia World Vision Romania impreuna cu Liceul Tehnologic „Cezar Nicolau” Branesti au organizat miercuri, 22 februarie 2017, de la ora 12:30, la sediul liceului, o masa rotunda in cadrul campaniei „Mandru sa fiu fermier”, parte a programului national „Liceele agricole – Hub-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici si mijlocii”. La eveniment au participat reprezentantii Liceului Tehnologic „Cezar Nicolau” Branesti, fermierilor si agentilor economici locali, Inspectoratului scolar judetean Ilfov si Centrului National de Dezvoltare a Invatamantului Profesional si Tehnic (CNDIPT).
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca a demarat procesarea si autorizarea platii finale pentru fermierii care au depus cereri unice de plata in cadrul Campaniei 2016. Pana la acest moment in curs de autorizare la plata sunt 109.161 fermieri cu suma totala de 14.506.787 euro. De asemenea, APIA a finalizat plata avansului aferent Campaniei 2016.
Elevii din liceele cu profil agricol, piscicol, veterinar, silvic si industria alimentara vor putea beneficia de fonduri europene nerambursabile pentru stagii de invatare la locul de munca. Astfel, 28,6 mil. euro din Programul Operational Capital Uman (POCU) pot fi accesati in parteneriat de catre unitatile de invatamant si fermieri, inclusiv forme asociative din sectorul agro‐alimentar. In total, POCU dispune de o alocare de 47,8 mil. euro.
Guvernul a reglementat astazi acordarea unui imprumut de peste 1,43 miliarde lei, din partea Ministerului Finantelor Publice catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Masura a fost luata pentru a asigura o parte din resursele financiare necesare Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) pentru plata avansurilor din schemele de plati directe pentru agricultura finantate din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) pentru anul 2016, respectiv:
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Achim Irimescu, a participat in data 10 octombrie 2016 la cea de a 3487-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Agricultura si Pescuit), care s-a desfasurat la Luxemburg. Temele de interes pentru Romania au vizat inverzirea, sprijinul cuplat, situatia pietelor, tinerii fermieri, sprijinul pentru cooperative si pentru sectorul legume/fructe.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, in perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, va efectua plata in avans aferenta Campaniei 2016.
APIA a prezentat situatia fermierilor autorizati la plata si sumele autorizate in Campania 2015 la data de 22.08.2016 pentru M 13, ANT 1, tinerii fermieri, plata pentru inverzire, plata redistributiva, SAPS, ANTZ si sprijinul cuplat in sectorul zootehnic.
Interesul foarte mare pentru finantarea europeana nerambursabila pe care l-au aratat tinerii fermieri in cursul anului trecut se mentine si pentru 2016. Ca urmare a acestui fapt, Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) anunta ca valoarea totala nerambursabila a proiectelor depuse prin submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finantare in acest an pentru zona non-montana.
Declarat de multi cel mai inovator fermier din lume, Joel Salatin a implementat cu succes la ferma sa modelele naturale pe care le utilizeaza pe o scara comerciala. Pasunatul realizat in aceasta maniera ofera pe langa o sursa superioara de hrana si o refacere a peisajului. Astfel ferma sa produce pe hectar mult mai mult decat prin modelele industriale.
Achim Irimescu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a primit, in 21 iunie 2016, vizita unei delegatii din Germania. Tema intalnirii a fost infiintarea unui proiect roman agricol ecologic, bio dinamic regional, cultural, social, economic, care urmareste, printre altele, recunoasterea certificarii agricole bio dinamice – Demeter - in Romania precum si promovarea, dezvoltarea si sprijinirea agriculturii ecologice si sustinerea agricultorilor, mai ales a tinerilor agricultori mici si mijlocii.
Solicitantii de fonduri europene pentru agricultura si dezvoltare rurala pot depune cererile de finantare pana pe 31 octombrie 2016, pentru investitii in exploatatii agricole (sM4.1), instalarea tinerilor fermieri (sM6.1) si dezvoltarea fermelor mici (sM6.3). Elementul de noutate il reprezinta deschiderea submasurilor 16.4 si 16.4a pentru cooperarea in lantul de aprovizionare din sectorul agricol /pomicol, ale caror sesiuni de depunere se incheie pe 31 iulie 2016.
Incepand cu 1 iunie 2016, asociatia elvetiana AGRIVITA ofera tinerilor din Romania posibilitatea efectuarii de stagii de practica la fermele elvetiene! Oferta de practica se adreseaza tinerilor intre 16 si 25 de ani, cetateni ai unui stat membru UE/AELS. Stagiile se pot intinde pe durata a maximum 2 luni, in principal iulie-august.
APIA informeaza ca la data de 28 aprilie 2016, respectiv la 20 de zile de la debutul platilor, a autorizat pentru Campania 2015 si a trimis spre plata suma totala de 337,3 milioane de euro pentru un un numar de 725.252 de fermieri. De asemenea, incepand cu data de 1 martie s-au depus la APIA un numar de 550.523 cereri de plata, pentru o suprafata eligibila de 2.792.439 ha.
Solicitantii de fonduri europene pentru agricultura si dezvoltare rurala au la dispozitie peste 541 milioane de euro pentru submasurile lansate azi. Cererile de finantare se pot depune in intervalul 28 aprilie – 31 octombrie 2016, pentru investitii in exploatatii agricole (Submasura 4.1 – sM4.1), pentru instalarea tinerilor fermieri (Submasura 6.1 – sM6.1) si pentru dezvoltarea fermelor mici (Submasura 6.3 – sM6.3).
Respectand calendarul stabilit si obiectivele asumate, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca ieri 07 aprilie a inceput autorizarea iar astazi, 08 aprilie, a inceput efectuarea platilor finale aferente cererilor unice de plata – Campania 2015. Ieri erau pregatite pentru plata 536.160 cereri unice in suma totala estimata de 300 milioane euro. Dintre acestea, o prima transa de 27.273 cereri, in suma totala de 13.687.915 euro vor fi platite in cursul zilei de astazi.
Fermierii romani vor putea depune in anul 2016, la sediile Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, o singura cerere de plata pentru obtinerea subventiilor, fie ca sunt crescatori de animale, fie ca sunt fermieri din zona de productie vegetala. Va prezentam o scurta descriere privind schemele de plati directe si ajutoarele nationale tranzitorii, care se aplica in agricultura in 2016, precum si masurile compensatorii de dezvoltare rurala aplicabile pe terenuri agricole.
Aproximativ 50 de fosti studenti ai Universitatii 'Lucian Blaga' din Sibiu (ULBS) si Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Bucuresti (USAMVB) care in prezent desfasoara afaceri in domeniile agricol, zootehnie, piscicultura, prelucrarea produselor agricole, agroturism si apicultura, vor infiinta o Asociatie Alumni prin intermediul careia sa continue parteneriatul cu universitatile.
AFIR a efectuat primele plati de 3,9 milioane de euro prin PNDR 2014 – 2020 si in aceasta saptamana va efectua in continuare plati in valoare de peste 6 milioane de euro. Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale continua efectuarea primelor plati pentru beneficiarii submasurilor de finantare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) – prima transa de plata din fonduri europene nerambursabile alocate tarii noastre prin intermediul PNDR 2020 a fost efectuata la sfarsitul lunii ianuarie 2016.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a efectuat primele plati aferente Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Cu acest prilej, ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale, Achim IRIMESCU, a inmanat Notificarile de plata primilor beneficiari ai Programului, un grup de tineri fermieri din localitatea Colibasi, din judetul Giurgiu.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a inchis in data de 18 decembrie 2015 ultimele sesiuni de primire a proiectelor de investitii aferente submasurilor de finantare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 – 2020 deschise in acest an. Cele mai multe cereri de finantare au fost depuse in 2015 pentru instalarea tinerilor fermieri.
Asociatia Tanarul Fermier marcheaza in data de 4 decembrie a.c. inchiderea oficiala a proiectului „Cel mai bun viitor pe piata muncii” finantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa Prioritara 2 „Corelarea invatarii pe tot parcursul vietii cu piata muncii”. Obiectivul general al proiectului a vizat demararea si sprijinirea insertiei pe piata muncii sau motivarea continuarii studiilor pentru un numar de 380 de studenti din regiunea Bucuresti – Ilfov prin servicii de consiliere si orientare profesionala si stagii de practica sustinute de utilizarea tehnologiilor informatiei moderne.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a primit pana in prezent 6.082 de proiecte pentru toate submasurile de finantare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 – 2020, deschise in acest an. Valoarea totala a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a fost de 734 milioane de euro. Cele mai multe cereri de finantare, 2.842, au fost depuse la sediile Oficiilor Judetene ale AFIR pentru Submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” prin care fiecare proiect poate beneficia de maximum 50.000 de euro. Valoarea totala nerambursabila pentru toate proiectele depuse prin aceasta submasura este de 119,44 milioane de euro.
Interesul foarte mare pentru finantarea europeana nerambursabila pe care l-au aratat tinerii fermieri in programarea anterioara (2007-2013) se mentine si pentru PNDR 2020. Ca urmare a acestui fapt, AFIR anunta ca valoarea totala nerambursabila a proiectelor depuse prin Submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” - zona non-montana, a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finantare in acest an. Deasemenea componenta infrastructura de acces agricola din cadrul SM 4.3, se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finantare in sesiunea din acest an.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) informeaza ca valoarea totala nerambursabila a cererilor de finantare depuse pana in prezent prin Submasura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, componenta de zona non-montana, se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finantare in acest an. Astfel, pana la atingerea plafonului stabilit de 120% din alocarea disponibila pentru componenta non-montana a Submasurii 6.1 ( 77,84 milioane de euro) mai sunt doar aproximativ 12 milioane de euro.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Ruale (AFIR) a primit pana in prezent pentru toate submasurile de finantare deschise in acest an din Programului National de Dezvoltare Rurala 2014–2020 (PNDR) 2.722 de proiecte, in valoare de 319,6 milioane de euro. Un interes deosebit s-a constatat pentru submasura 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’’. In cadrul acestei submasuri au fost depuse 1.663 cereri de finantare. Valoarea totala a fondurilor nerambursabile solicitate de tinerii fermieri pentru toate proiectele depuse este de 70,41 milioane de euro.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Ruale (AFIR) a primit pana in prezent pentru toate cele 10 Submasuri de finantare a Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR) deschise in acest an 1.397 de proiecte, in valoare de 103,78 milioane de euro. Cele mai multe cereri de finantare, 1.041, au fost depuse pentru Submasura 6.1 ,,Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri’’ (44,36 mil. euro finantare nerambursabila) si pentru Submasura 4.1 ,,Investitii in exploatatii agricole’’ (53,54 mil. euro finantare nerambursabila).
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>