Curtea de Conturi Europeana a pledat astazi pentru ca viitoarele cheltuieli efectuate in cadrul politicii agricole comune (PAC) sa fie bazate pe tinte ambitioase si relevante in ceea ce priveste performanta, respectand in acelasi timp pe deplin cerintele referitoare la legalitate si la regularitate. De asemenea, potrivit Curtii, fondurile trebuie sa fie cheltuite acolo unde pot aduce o valoare adaugata europeana semnificativa.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) anunta ca pana la data de 19 martie 2018, in Sibiu, patru beneficiari ai programului de sustinere a porcilor din rasele Bazna si Mangalita au primit 38 de purcei intarcati. MADR a platit furnizorilor suma de 9.500 lei, iar banii au ajuns deja in conturile fermierilor.
Fondul European de Investitii a publicat Apelul de expresii de interes pentru selectarea intermediarilor financiari care vor oferi finantare fermierilor din Romania in cadrul instrumentului financiar de creditare cu partajarea riscului prevazut in Programul National de Dezvoltare Rurala. Prin intermediul acestui instrument financiar, vor fi sustinute investitiile si cheltuielile de capital ale fermelor mici, ale tinerilor fermieri sau ale fermierilor din zona montana, etc. De asemenea, beneficiarii PNDR pot avea acces la credite pentru cofinantarea privata a proiectelor.
Peste 30 de milioane de copii din intreaga UE primesc lapte, fructe si legume datorita programului UE pentru scoli. Este vorba de mai mult de 74 000 de tone de fructe si legume si peste 285 000 de tone de produse lactate obtinute de la fermierii europeni. Alocarea pentru Romania, in anul scolar 2018-2019, este de 6,87 milioane euro pentru Programul de incurajare a consumului de fructe si legume si 10,74 milioane euro pentru Programul de distribuire a laptelui in scoli.
In urma intrunirii Comitetelor de Situatii de Urgenta la nivel teritorial, unde s-au stabilit anumite zone cu exces de umiditate pe terenurile agricole, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare, a stabilit nevoia de punere in functiune a statiilor de pompare pentru desecare pe raza a 16 judete (Arad, Brasov, Braila, Calarasi, Constanta, Dolj, Galati, Giurgiu, Ialomita, Ilfov, Olt, Satu Mare, Teleorman, Timis, Tulcea si Vaslui).
Potrivit unui nou raport publicat de Curtea de Conturi Europeana, schema de plata de baza pentru fermieri, introdusa in 2015 in cadrul reformei din 2013 a politicii agricole comune, prezinta o serie de limitari inerente. Concluzia Curtii a fost ca schema se afla pe calea cea buna pe plan operational, dar ca impactul sau asupra simplificarii, a directionarii ajutorului si a convergentei nivelurilor de ajutor este unul limitat.
Un atelier regional FAO la Budapesta isi propune sa ajute expertii sa impartaseasca bune practici si sa faca schimb de opinii privind situatia fermelor de familie, precum si sa discute rezultatele studiilor de tara efectuate pe acest subiect.
In data de 14 martie 2018, Adrian Pintea, Directorul General al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura, a primit la sediul APIA vizita unei delegatii a Ambasadei Republicii Federale Germania in Romania condusa de doamna Swantje Kortemeyer, Sef al Sectiei Economice si Comerciale.
Studiile recente din domeniul agribusiness arata ca, la nivel global, fermierii fac trecerea spre agricultura de precizie. In contextul resurselor naturale limitate si a cresterii accelerate a populatiei de pe glob, rolul fermierilor este acela de a produce cat mai multa hrana utilizand cat mai putine resurse. In acest scop, digitalizarea agriculturii este inevitabila.
APIA informeaza ca, pana la data de 13 martie 2018, a autorizat la plata un numar de 847.088 fermieri unici care au depus Cerere de plata in cadrul Campaniei 2017. Astfel, incepand cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, s-a autorizat la plata suma totala de 2,435 miliarde euro, reprezentand avans si plata regulara.
Conform ultimelor date de la APIA, pana la acest moment au fost depuse, in cadrul Campaniei de primire a Cererilor Unice de Plata in anul 2018, un numar de 79.393 cereri, pentru o suprafata de 221.301 hectare.
AFIR vine in sprijinul beneficiarilor publici ai Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020) prin punerea la dispozitie a unei informari sintetice privind etapele pe care acestia trebuie sa le parcurga dupa incheierea Contractului de finantare.
Desi exista un Program tematic pentru acest sector, respectiv Programul National Apicol, cei interesati pot obtine finantare si prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 pentru a dezvolta investitii in domeniul apiculturii. De la demararea PNDR 2014-2020 si pana in prezent, AFIR a incheiat peste 2.100 de contracte de finantare care au ca obiect investitii apicole.
Comisia Europeana a decis astazi sa trimita un aviz motivat Ungariei pe motiv ca normele interne privind vanzarea cu amanuntul a produselor agricole si alimentare sunt incompatibile cu legislatia UE si ar putea sa descurajeze vanzarile de produse agricole si alimentare importate fata de cele nationale. De asemenea, Comisia solicita Germaniei sa isi alinieze normele cu legislatia UE in ceea ce priveste regimul TVA pentru agricultori.
In continuare, va prezentam obligatiile pe care comerciantii de legume - fructe le au conform legislatiei romane in vigoare, precum si contraventiile si sanctiuni stabilite pentru acestea.
Crescatorii de ovine care, in anul 2017 au depus cerere pentru 'Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de sustinere a crescatorilor de ovine pentru comercializarea lanii' conform HG nr.500/2017, trebuie sa depuna pana la data de 30 iunie 2018, la sediul directiilor agricole urmatoarele documente:
Comisia Europeana a propus vineri, 2 martie, modificarea regulilor ce guverneaza ajutorul de stat in sectorul agricol, prin cresterea volumului maxim de ajutor de minimis ce poate fi acordat, fara o aprobare prealabila, pe o perioada de trei ani si pe exploatatie agricola, de la 15.000 la 25.000 euro.
MADR a adoptat o ordonanta de urgenta prin care fabricile de zahar care depun cerere si documentatia aferenta pot primi recunoasterea ca operator economic care desfasoara activitati de fabricarea zaharului. Producatorii de sfecla de zahar pot beneficia de ajutor national tranzitoriu si sprijin voluntar cuplat, daca fac dovada incheierii unui contract cu o fabrica de zahar recunoscuta de MADR.
Incepand cu data de 1 martie 2018, prin cererea unica de plata, fermierii pot accesa fonduri europene pe baza deschiderii unor angajamente in cadrul masurilor de agro-mediu si clima (Masura 10), agricultura ecologica (Masura 11) si pentru zonele care se confrunta cu constrangeri naturale (Masura 13), acestea fiind implementate in Romania incepand cu anul 2015.
Cresterea preturilor mondiale la cereale si produsele lactate a compensat in aflux preturile mai scazute la uleiurile vegetale, ceea ce a determinat cresterea preturilor produselor alimentare la nivel mondial in februarie.
In perioada 01 martie – 31 august (in zilele lucratoare) rentierii agricoli trebuie sa se prezinte, personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare Centru judetean al APIA, respectiv al Municipiului Bucuresti, pentru obtinerea vizei aferente anului 2017, pe carnetele de rentier agricol, cu urmatoarele documente, in original:
Etapa din acest an a Programului de realizare a Sistemului National Antigrindina si de Crestere a Precipitatiilor va beneficia de fonduri in suma de 32.981 mii lei. Fondurile sunt asigurate prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2018. In cadrul etapei a XIX-a 2018 a Programului sunt prevazute a se realiza urmatoarele obiective:
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura informeaza ca maine, 1 martie, demareaza Campania de primire a Cererilor unice de plata pentru anul 2018. Cererile se vor depune in perioada 1 martie – 15 mai a.c. la Centrele judetene/locale APIA si la Centrul Municipiului Bucuresti.
Ca element de noutate adus Masurii 11 – Agricultura ecologica incepand cu anul 2018, MADR a modificat modul de aplicare si sprijinul acordat in cadrul celor doua variante ale Pachetului 6 – pajisti permanente, atat pentru perioada de conversie, cat si in perioada de mentinere a practicilor de agricultura ecologica, dupa cum urmeaza:
In cadrul unei conferinte de presa sustinuta astazi, Petre Daea, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, a prezentat stadiul absorbtiei fondurilor europene - APIA si AFIR, inclusiv ultimele cifre despre plata subventiilor din Campania 2017. Situatia cererilor autorizate pe judete este urmatoarea:
Pentru a depune Cererea unica de plata, va aducem la cunostiinta ca anul 2018 vine cu o serie de noutati in ceea ce priveste pachetele financiare care pot fi accesate, criteriile de eligibilitate si conditiile specifice pentru accesarea schemelor de plati directe si a ajutoarelor nationale tranzitorii care se aplica in Campania 2018. Noutatile fac referire la platile de agromediu si clima, sprijinul cuplat pentru sfecla de zahar si ajutoarele nationale tranzitorii pentru bovine.
Ca element de noutate adus Masurii 10 – Agro-mediu si clima incepand cu anul 2018, MADR a introdus 3 noi pachete pentru conservarea unor specii de pasari, dupa cum urmeaza:
SIVECO Romania lanseaza o noua versiune a aplicatiei INOVAGRIA Meteo, atat pe Android, cat si pe iOS, cu noi facilitati dedicate managementului fenomenelor meteo si agrometeo din Romania. Disponibila acum si pe dispozitivele iOS, aplicatia aduce facilitati noi pentru toti fermierii, intr-un design prietenos si foarte usor de folosit.
Aflati care sunt noutatile aduse de Campania 2018 platilor pentru bovine, ovine, caprine, porcine si ecvidee, respectiv pentru Ajutoarele Nationale Tranzitorii in Zootehnie (ANTZ), Sprijinul cuplat in sectorul zootehnic (SCZ) si Sprijinul pentru cresterea animalelor de ferma din rase locale in pericol de abandon.
In continuare detaliem documentele pe care trebuie sa le prezentati la APIA in momentul depunerii cererii unice de plata 2018 atat pentru platile in sectorul vegetal cat si pentru cele in sectorul zootehnic. Astfel, prin invitatia pe care ati primit-o sau o veti primi, trebuie sa va prezentati la Centrul APIA cu urmatoarele documente:
Incepand cu data de 1 martie 2018, MADR invita fermierii care utilizeaza terenuri agricole situate in zonele eligibile pentru pachetele de agro-mediu si clima (M.10), in zonele afectate de constrangeri naturale sau cu alte constrangeri specifice (M.13), dar si fermierii care utilizeaza terenuri aflate in conversie sau terenuri certificate in agricultura ecologica (M.11) sa solicite la APIA platile compensatorii de dezvoltare rurala prin cererea unica de plata. Alocarile acestor masuri depasesc 2,6 mld. EUR.
In prezent Comisia Europeana are in vedere domeniul de aplicare a noii propuneri de promovare a economiei circulare, care prevede inclusiv actiuni de prevenire si combatere a risipei alimentare. Reprezentantii MADR, membri in cadrul grupului de lucru ”EU Platform on Food Losses and Food Waste”, astepta contributiile dumneavoastra pana la data de 02 martie 2018.
Marketingul fermei sau al produselor agricole poate fi perceput de multi fermieri ca un hobby costisitor. Cu toate acestea, cei mai multi dintre acestia spun ca si-ar dori sa aiba clienti mai seriosi, buni platnici si care sa le respecte munca pe care o fac. Aceasta diferenta in atitudine poate fi reconciliata cu usurinta cu o strategie de marketing ca ii va ajuta pe fermieri sa isi gaseasca bucuria si valorile cu care au plecat la drum in aceasta afacere aducand, in acelasi timp, clientii pe care si i-au dorit.
Inaintea reuniunii informale a liderilor din 23 februarie 2018, Comisia Europeana a prezentat diversele optiuni posibile – precum si consecintele financiare ale fiecareia – pentru bugetul UE dupa anul 2020. In prezent, Politica Agricola Comuna mobilizeaza aproximativ 400 de miliarde EUR pentru a finanta masuri de piata, plati directe pentru fermieri si programe de dezvoltare rurala, menite sa promoveze agricultura durabila si economiile rurale viabile. Platile directe reprezinta aproximativ 70 % din aceasta suma.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca a demarat Campania de informare a fermierilor privind depunerea Cererii Unice de Plata in anului 2018, sub sloganul: “Drumul catre o agricultura performanta trece pe la APIA. Depune Cererea Unica de Plata si in 2018!”. Cererile Unice de Plata se depun la Centrele judetene/locale APIA si al Centrul Municipiului Bucuresti, in perioada 01 martie – 15 mai 2018.
Directia pentru Agricultura Judeteana Vaslui este autorizata de catre Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala Vaslui sa organizeze cursuri de formare profesionala pentru urmatoarele meserii: Lucrator in cultura plantelor, lucrator in cresterea animalelor, apicultor, legumicultor, pomicultor si tractorist agricol. De asemenea, DAJ Vaslui mai organizeaza si cursuri de instruire pentru beneficiarii Masurilor 10 - Agromediu si clima si 11 - Agricultura ecologica.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca incepand de maine, 20.02.2018, va efectua plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizata in agricultura, diferenta aferenta cantitatilor de motorina utilizate in perioada 1 iulie – 30 septembrie 2017 (trimestrul III 2017), conform prevederilor H.G. nr. 1174/2014, O.M.A.D.R. nr.1727/2015 cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararii nr. 37/08.02.2018 pentru modificarea art. 10 alin 5) din H.G. nr. 1174/2014.
In anul 2018 puteti beneficia de sprijin financiar din fonduri europene si de la bugetul national in cadrul schemelor de plata, masurilor de sprijin si ajutor realizate prin Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura. Pentru depunerea cererii unice de plata in campania 2018 (perioada 1 Martie - 15 Mai 2018), fermierii trebuie sa stie urmatoarele:
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, incepand cu data de 16 octombrie 2017, pentru Campania 2017, s-a autorizat la plata suma totala de 2,073 miliarde euro, reprezentand avans si plata regulara. Pana la data de 15 februarie 2018, APIA a autorizat la plata un numar de 753.357 fermieri unici care au depus Cerere de plata in cadrul Campaniei 2017.
Astazi s-au aprobat sumele prevazute in anul 2018 pentru crescatorii de animale pentru infiintarea si mentinerea registrelor genealogice ale raselor de animale si pentru serviciile de determinare a calitatii genetice a animalelor. Astfel, suma alocata pentru plata ajutorului de stat in anul 2018 este de 56.000.000 lei, din care 27.000.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine si ecvine, respectiv 29.000.000 lei pentru speciile ovine si caprine.
Reprezentantii Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) au initiat demersuri catre Directia de Sanatate Animala din cadrul Departamentului pentru Agricultura, Paduri si Piscicultura din Republica Africa de Sud. In urma discutiilor tehnice si a interesului manifestat pentru importul de lana si mohair din tara noastra, cele doua parti au negociat si au agreat un certficat sanitar veterinar pentru export.
In Sedinta de Guvern din 15 februarie 2018 a fost aprobata o ordonanta de urgenta care transpune prevederile Regulamentului (UE) 2017/2393, ce a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2018 si totodata aduce unele clarificari prevederilor existente. Modificarile si clarificarile aduse au implicatii asupra cererilor unice de plata aferente anului 2018, care se depun incepand cu data de 1 martie.
Pentru situatiile cu risc epidemiologic major, cu implicatii pentru sanatatea publica si economia nationala, precum si in spatiul intracomunitar, organismele de specialitate din cadrul Uniunii Europene asigura fonduri prin cofinantarea monitorizarii, prevenirii si combaterii unor boli transmisibile precum Bluetongue, encefalopatii spongiforme transmisibile, pesta porcina clasica, pesta aviara, salmoneloza, turbarea sau rabia la vulpi.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca astazi, 14.02.2018, a demarat plata cererilor care au fost autorizate pentru Masura 215 “Plati privind Bunastarea animalelor”, Pachet A – Porcine si Pachet B – Pasari, Campania 2017.
In perioada 01 martie - 31 august 2018 inclusiv, se pot viza carnetele rentierilor agricoli pentru acordarea rentei viagere agricole aferente anului 2017. Documente necesare a fi prezentate in vederea obtinerii vizei anuale sunt: carnetul de rentier agricol; actul de identitate in original; document coordonate bancare (optional); contract/ e de arendare existente la dosar; contract/e de vanzare - cumparare, daca este cazul.
Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) a initiat demersurile pentru a permite beneficiarilor proiectelor de utilitate publica (infrastructura de baza si de acces din mediul rural), finantate prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020, achizitionarea serviciilor de proiectare si de executie lucrari in cadrul unei singure proceduri, procedura numita si „licitatie la pachet”.
Agentia de training Creative Business Management lanseaza, in data de 2 martie, un nou program de curs sustinut de specialisti care ofera informatii esentiale, necesare pentru activitati performante in agricultura. Timp de 4 zile, in cadrul cursului ”Managementul fermei” participantii vor invata despre modul in care pot face un plan de afaceri, despre organizarea activitatilor fermei si marketingul produselor agricole.
Agricultorii vor beneficia si in 2018 de sprijin financiar pentru reducerea accizei la motorina utilizata la efectuarea lucrarilor mecanizate in sectoarele vegetal, zootehnic si imbunatatiri funciare, permitand astfel o diminuare a costurilor de productie in sectorul agricol prin rambursarea diferentelor de accize.
Pentru anul 2018, Comisia Europeana a adoptat Programul de lucru cu privire la actiunile de informare si promovare ale produselor agricole puse in aplicare pe piata interna si in tarile terte, care prevede lista temelor prioritare, bugetele aferente si actiunile care pot fi puse in aplicare. Campania 2018 vine cu o noutate, reprezentata de programele de informare si promovare al productiei de carne de oaie si capra.
Afacerile ecologice sunt noua moda in business-ul agricol, iar cele cu goji sunt chiar cele mai noi care pot primi finantare europeana. Greu de crezut ca exista cineva care, dorind sa-nceapa o afacere bio, sa nu doreasca s-o faca si cu fonduri europene.
Avand in vedere prevederile Ordinului MFP nr. 2768 conform carora “Unitatile Trezoreriei Statului elibereaza extrase de cont, zilnic, in format electronic (fisier PDF cu XML atasat), semnate cu certificat digital emis de Agentia Nationala de Administrare Fiscala sau cu certificat digital calificat, dupa caz.”, AFIR va aduce la cunostinta urmatoarele:
In cadrul reuniunii clusterelor din Romania, echipa Centrului de Afaceri pentru Export – CAE Bacau a organizat un workshop la sediul centrului inovativ Rubik Hub in care s-au analizat posibilitatile si interesul participantilor de infiintare si dezvoltare a unor clustere cu profil agricultura ecologica si mobila in Regiunea Nord Est, urmand ca aceste initiative sa fie monitorizate si incluse in programul de export de catre CAE Bacau.
In anul 2018, fermierii pot beneficia de sprijin financiar din fonduri europene si de la bugetul national daca respecta normele de ecoconditionalitate. Orice fermier care solicita sprijin financiar din fonduri europene si nationale trebuie sa respecte aceste norme pe tot parcursul anului, pe toate parcelele agricole din cadrul exploatatiei, indiferent de marimea lor (inclusiv pe cele neeligibile si pe cele care nu mai sunt folosite in scopul productiei).
Luni, presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Horia Teodorescu, s-a intalnit cu reprezentanti ai unor mari agenti economici cu activitate in agricultura pentru a discuta despre posibilitatea efectuarii unei vizite de lucru in Suzhou China, in vederea incheierii unor parteneriate comerciale. Scopul intalnirii a fost acela de a prezenta detalii despre interesul partii chineze de a primi vizita unei delegatii tulcene formata din agricultori cu activitate in aceasta zona a tarii, oferindu-se, astfel, oportunitatea unor contracte comerciale intre partea romana si cea chineza.
Pentru a evita dificultatile din campania 2017 in implementarea unor scheme de plati, s-a propus o Ordonanta de urgenta pentru clarificarea, flexibilizarea si simplificarea unor prevederi precum si a unor conditii de eligibilitate referitoare la plata pentru practicile agricole benefice pentru clima si mediu, accesul tinerilor fermieri la plata specifica si schema de sprijin cuplat.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a fost reinfiintat ca minister de sine statator prin Ordonanta 1/ 31.01.2018 pentru aprobarea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale si pentru modificarea unor acte normative. Ministerul este autoritate de coordonare in Romania pentru fondurile europene, inclusiv Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si Fondul European pentru Pescuit si Afaceri Maritime.
Sprijinul financiar prin schema de ajutor de stat se acorda detinatorilor de terenuri agricole, in baza unui angajament pentru o perioada de 12 ani si vizeaza crearea de trupuri de padure si perdele forestiere de protectie. Lansarea sesiunii 3 de depunere a cererilor de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat este planificata pentru luna Iunie 2018.
APIA informeaza ca, pana la data de 31 ianuarie 2018, a autorizat la plata un numar de 700.111 fermieri unici care au depus Cerere de plata in cadrul Campaniei 2017. De asemenea, astazi APIA a efectuat plata aferenta masurilor de piata pentru restructurare/reconversie plantatii viticole si pentru ajutorul financiar de distributie a fructelor si laptelui in scoli, semestrul II 2016-2017.
In cadrul intalnirii de astazi de la MADR, reprezentantii Organizatiei Interprofesionale pentru Produsele Agroalimentare (OIPA) legume-fructe au discutat urgentarea acordarii sprijinului pentru suprafetele cultivate cu tomate destinate industrializarii.
Formularul 600 – Declaratia privind venitul asupra caruia se datoreaza contributia de asigurari sociale si cu privire la incadrarea veniturilor realizate in plafonul minim pentru stabilirea contributiei de asigurari sociale de sanatate – va putea fi depus pana la 15 aprilie, potrivit unei ordonante de urgenta adoptate astazi de Guvern. Termenul de depunere a Formularului 600 este astfel prelungit de la 31 ianuarie 2018 la 15 aprilie 2018.
20-10-2025 Stiri agricole
Economia SI INTEGRAREA ministerelor Cu recomandări pentru RomâniaMinisterul Mediului trebuie integrat în cadrul Ministerului EconomieiObiectiv primordial: Creșterea Nivelului de trai al ROMÂNILOR și asigurareaStabilității Regionale prin Stabilitate Economică Națională! Mai multe>>
18-10-2025 Informatii utile
Mănânci Bine, Trăiești Bine cu Aplicația de Protecția Consumatorilor InfoCons de Ziua Mondială a Alimentației.Ziua Mondială a Alimentației este celebrată în fiecare an la data de 16 octombrie, având scopul de a atrage atenția asupra importanței unei alimentații sănătoase și sigure, precum și asupra provocărilor globale legate de producția și distribuția alimentelor.Tema din 2025 este „Mână în mână pentru o alimentație mai bună și un viitor mai bun”, subliniind nevoia de colaborare la nivel globa... Mai multe>>
17-10-2025 Stiri agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deblocat plățile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care au depus solicitări de plată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (prelungit cu perioada de tranziție 2021 – 2022) și prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027. Mai multe>>
17-10-2025 Stiri agricole
Expunem în cele ce urmează poziția exprimată de Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată în data de 9 octombrie 2025 de Clubul Fermierilor Români, unde a susținut necesitatea construirii unei Politici Agricole Comune consistente și coerente care să sprijine în mod real și concret fermierii și dezvoltarea investițiilor din sectorul agroindustrial. Mai multe>>
15-10-2025 Stiri agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-19 Investiții neproductive la nivel de fermă din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
15-10-2025 Subventii agricultura
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în perioada august – septembrie 2025 fonduri nerambursabile în valoare de 152,7 milioane de euro către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale. Aceste fonduri sunt destinate implementării proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și susținerii fermierilor care beneficiază de plățile compensatorii pentru mediu și climă. Mai multe>>
15-10-2025 Plati APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează in data de 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Mai multe>>
15-10-2025 APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare a suprafețelor. Mai multe>>
15-10-2025 Stiri agricole
În perioada 10–13 octombrie 2025, Centrul Expozițional „Apostolos Mardyris” din Nea Karvali, Kavala, a găzduit ediția Kavala Expo 2025, un eveniment regional de referință care a reunit lideri din domeniul afacerilor, inovării și dezvoltării durabile din Grecia, Balcani și Uniunea Europeană. Este a treia ediție la rând la care Inter-Bio participă, continuând cooperarea cu Camera de Comerț și Industrie din Kavala. Mai multe>>
15-10-2025 Stiri agricole
Astăzi - 15.10.2025 - de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural*, sărbătorim contribuția esențială a femeilor din sate, care îngrijesc pământul, animalele și oamenii – femei care asigură hrana și coeziunea socială a mediului rural din România. Dar, dincolo de celebrare, astăzi este și un moment de reflecție și revendicare. Mai multe>>
15-10-2025 Stiri agricole
Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, marchează Ziua Internațională a Femeilor în Mediul Rural, sărbătorită astăzi, prin lansarea celei de-a șasea ediții a programului de granturi educaționale TalentA 2025–2026, care urează bun venit la noul ciclu de cursuri unui număr de 42 de femei fermieri din România și 8 din Republica Moldova. Mai multe>>
14-10-2025 Stiri agricole
În ședința Guvernului din 2 octombrie 2025 a fost adoptată Ordonanța de urgență care actualizează legislația privind ambalarea, etichetarea, depozitarea, comercializarea, utilizarea, prestarea de servicii și importul produselor de protecție a plantelor. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>