Consultarea publică pentru acest document de lucru publicat pe www.afir.ro se va desfășura pe o perioadă de 10 zile calendaristice, de la data publicării pe site. Astfel, toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la data de 26 octombrie 2025 pe adresa de e-mail [email protected].
„Prin această linie de finanțare fermierii pot primi fonduri nerambursabile pentru investiții neproductive realizate la nivelul fermelor în vederea creării de perdele naturale de protecție pentru culturile din fermă. Investiția trebuie să asigure protejarea culturilor împotriva factorilor climatici, creșterea gradului de reziliență al fermelor în condițiile schimbărilor climatice, dar și creșterea biodiversității și a suprafeței cu elemente de peisaj. Pentru acest tip de investiție fermierii vor putea beneficia de un sprijin financiar care se ridică la maximum 200.000 euro/ beneficiar și care va fi 100% nerambursabil raportat la cheltuielile eligibile per proiect.” a precizat Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR.
Beneficiarii eligibili pentru intervenția DR-19 sunt fermierii cu excepţia persoanelor fizice și formele asociative precum instituții de cercetare – dezvoltare, regii autonome, societăți agricole, cooperative agricole, grupuri de producători și organizații de producători, composesorate, obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor în calitate de fermieri.
Investițiile care se vor finanța prin intervenția DR-19 vizează înființarea de perdele naturale de protecție pentru culturile agricole la nivelul fermelor inclusiv pentru plantațiile pomicole și viticultură, în baza costurilor standard, completarea golurilor în anii II și III, conform costurilor standard aferente acestei operațiuni, achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente și licențe pentru pregătirea implementării proiectului prin rambursarea costurilor eligibile suportate efectiv de beneficiar.
„Recomandăm tuturor solicitanților să parcurgă din timp toate etapele intermediare care vizează eliberarea documentelor necesare pentru avizarea investiției precum și pentru autorizarea finală a acesteia. Este necesar să dețină Proiectul Tehnic de înființare perdea naturală de protecție, documente emise de Agenția Națională de Protecție a Mediului (ANPM), documente emise de instituțiile abilitate în funcție de proiect, dacă este cazul.” a subliniat Adrian CHESNOIU.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului este disponibilă pe pagina Agenției, www.afir.ro, în cadrul secțiunii Comunicare >> Dezbatere publică sau accesând direct link-ul: Dezbatere publică - Portalul AFIR - informații PS 2027 și depunere proiecte Online.