O serie de acte normative au fost promulgate atat la nivel european, cat si la nivel national cu scopul de a incuraja productia de energie din surse regenerabile si in particular dezvoltarea de mijloace de productie specifice, precum parcurile fotovoltaice sau eoliene. Aceste acte normative au fost elaborate pentru a atinge obiectivele politicii europene in sectorul energetic, in linie cu tratatele internationale si cu eforturile globale, de a realiza tranzitia catre o economie cu emisii scazute de dioxid de carbon.
Programul Romania ClimAccelerator deschide din nou usile si in acest an startup-urilor cu idei si solutii inovatoare din zona Greentech, aflate in doua stadii diferite de dezvoltare, oferind acces la know-how, o retea de consultanti, mentori, investitori, sprijin in accelerarea afacerii cat si oportunitati de finantare. Romania ClimAccelerator este organizat cu sprijinul EIT Climate-KIC, cea mai importanta initiativa europeana in domeniul inovatiei climatice, de Impact Hub Bucharest avand anul acesta in calitate de partenerii principali Raiffeisen Bank Romania si OMV Petrom.
Compania romaneasca Expur, producatorul uleiului Untdelemn de la Bunica, subsidiara a grupului francez Avril, inaugureaza centrala de cogenerare in fabrica din Slobozia in urma unei investitii impresionante de peste 15,6 milioane de euro. Instalatia va produce energie regenerabila folosind cojile de la semintele de floarea soarelui, o tehnologie inovatoare si unica pe piata din Romania.
Corteva Agriscience (NYSE: CTVA) a lansat Raportul de sustenabilitate si ESG pentru 2022, oferind o actualizare a angajamentelor luate de companie legate de abordarea unora dintre cele mai urgente provocari de mediu, economice si sociale actuale. Raportul prezinta, in detaliu, obiectivele companiei, formulate in sensul sprijinirii fermierilor din intreaga lume de a fi mai productivi si mai puternici, de a conserva biodiversitatea, de a reduce impactul asupra climei, prin operatiunile lor, si de a creste gradul de incluziune, diversitate si echitate (ID&E) in randul personalului.
In perioada 10-11 aprilie 2023, la Tulcea, clusterul Bio Danubius, devenit intre timp Centru european de inovare, a realizat primele discutii de aplicare a unor standarde voluntare private, certificate pentru agroecologie, in special in domeniul culturilor de camp. Grupul de discutii se desfasoara in cadrul proiectului Agroecology-TRANSECT, obiectivul general al acestuia fiind acela de a sprijini realizarea obiectivelor agroecologice prin centre de inovare. Centrul de inovare selectionat in proiectul finantat prin Comisia Europeana este Bio Danubius.
Agricultura regenerativa este o alternativa promitatoare, care satisface nevoile alimentare ale planetei fara a compromite capacitatea acesteia de a asigura hrana in viitor. In timp ce agricultura conventionala s-a bazat pe aratura, ingrasaminte chimice si monoculturi care au dus la eroziunea solului si la pierderea fertilitatii, practicile regenerative ofera o alternativa durabila.
In continuarea reuniunilor zonale de lucru demarate inca din 2019, astazi a avut loc reuniunea de informare intitulata „Gunoiul de grajd – bunastare pentru fermieri! Masuri locale pentru dezvoltarea agriculturii si protectia apelor” pentru judetele Arad si Timis.
In perioada 29-31 Martie a.c., la Ljubljana/Slovenia s-a desfasurat un nou atelier de lucru din seria „Co-Innovation Workshops” specific proiectului european de cercetare Agroecology-TRANSECT, proiect ce are ca obiectiv general contributia la afirmarea plenara a potentialului agroecologiei pentru agricultura europeana, prin consolidarea bazei de cunostinte pentru fermieri, consilieri si autoritati si sprijinirea factorilor de decizie prin dezvoltarea unor dovezi solide ale efectelor pozitive ale agroecologiei in atenuarea schimbarilor climatice.
Pana pe 14 mai 2023, se pot depune proiecte in cadrul celei de a doua editii a competitiei europene EU Organic Awards. Premiile acordate in cadrul EU Organic Awards recompenseaza diferiti actori din sectorul agroalimentar ecologic care au dezvoltat proiecte inovatoare, durabile si care pot constitui o sursa de inspiratie pentru alti antreprenori si are ca rezultat o valoare adaugata reala pentru productia si consumul de alimente ecologice, in conformitate cu Planul de actiune al UE pentru dezvoltarea productiei ecologice.
Schneider Electric prezinta solutiile de protectie la suprasarcina si la scurtcircuit, pentru instalatiile fotovoltaice, a caror popularitate a crescut mult in ultimii ani, pe fondul eforturilor consumatorilor de a identifica surse alternative de energie electrica si a-si gestiona cat mai bine cheltuielile cu utilitatile.
Apa este o resursa vitala de viata si este esentiala pentru cresterea si intretinerea tuturor organismelor vii. Pentru agricultori, apa este deosebit de importanta pentru irigarea culturilor si hranirea animalelor. Prin urmare, este important sa fim constienti de potentialele amenintari care pot pune in pericol aceasta resursa pretioasa si sa stim cum sa le gestionam eficient pentru protejarea eficienta a culturilor.
Reprezentantii proiectului „InBestSoil – Evaluarea monetara a serviciilor ecosistemice ale solului si crearea de initiative pentru investitii in sanatatea solului: stabilirea unui cadru pentru includerea sanatatii solului in mediul de afaceri si elaborarea politicilor” anunta debutul proiectului, coordonat de Universitatea din Vigo, Spania, prin intermediul Horizon Europe - programul cadru de finante al Uniunii Europene pentru cercetare si inovare.
Bio Logistic, jucator de top pe piata productiei si distributiei de produse BIO din Romania, a investit intr-un pachet de sisteme software performante pentru a automatiza activitatea si a-si consolida prezenta in zona de online. Folosind solutii integrate de la Senior Software, compania va obtine vizibilitate si control crescut asupra afacerii, acces la analize si rapoarte detaliate, optimizarea intregului proces de lucru si o gestionare mult mai eficienta a resurselor din organizatie.
Peste 3.000 MW proiecte de energie solara se vor instala in Romania pana la finalul anului 2025, arata estimarile REI, grup de companii specializate in atragerea de fonduri europene si ajutoare de stat, cu proiecte semnificative depuse in ultimul an pe schemele dedicate cresterii eficientei energetice.
Schimbarile climatice ii determina pe fermieri sa incerce si alte tehnologii agricole si sa schimbe practicile in propriile ferme. Cel mai profund efect negativ al lucrarilor solului in intreaga lume il constituie degradarea solului din cauza actiunii vantului si a apei. Cu toate ca sistemul conventional de agricultura a determinat sporirea nivelului productiei, acesta a condus la degradarea si diminuarea resurselor naturale. Agricultura conservativa si agricultura ecologica au devenit tot mai populare in randul fermierilor in ultimii ani, la nivel european, cat si in Romania.
Toate societatile comerciale din Romania care au calitatea de producatori, importatori sau comercianti de produse din categoriile apa imbuteliata, bauturi racoritoare, bere, cidru, vin, bauturi spirtoase, in ambalaje de unica folosinta din plastic, sticla sau aluminiu, cu dimensiuni intre 0,1 l si 3 litri, precum si companiile din industria ospitalitatii ce comercializeaza aceste produse, au obligatia legala, conform Hotararii de Guvern nr. 1074/2021, sa se inregistreze online, in baza de date a Sistemului de Garantie-Returnare, pe site-ul www.returosgr.ro.
Aproape noua din zece investitori (87%) considera ca rapoartele de sustenabilitate actuale ale companiilor contin afirmatii nesustinute de argumente, iar 69% spun ca trebuie realizate cu aceeasi rigoare ca rapoartele financiare, potrivit sondajului PwC Global Investor Survey 2022.
La BASF, inovatia si sustenabilitatea sunt inevitabil conectate. Cercetatorii din intreaga lume lucreaza la solutii inovatoare pentru a folosi surse alternative de materii prime si pentru a dezvolta procese de productie si produse ecologice. Proiectele actuale de cercetare si exemplele de inovatii pentru diferiti pasi ai lantului valoric au fost prezentate de Dr. Melanie Maas-Brunner, membru al Consiliului Director Executiv al BASF SE si Chief Technology Officer, impreuna cu oameni de stiinta, in cadrul conferintei de presa BASF Research.
Romania ocupa locul 39 intr-un top al celor mai atractive 61 de state la nivel global pentru investitii in infrastructura verde (energia regenerabila, electrificarea transporturilor, gestionarea deseurilor, economia circulara), dupa Uzbekistan si inainte de Bangladesh, reise din indexul Green Infrastructure Finance Propensity Index realizat de PwC, care arata decalajele semnificative intre state in finantarea infrastructurii verzi.
DJ si producator muzical, Nico de Transilvania a lansat astazi albumul Interbeing, un proiect multi-media finantat de Cambrige Conservation Initiative si AFCN Romania ce a castigat premiul Endangered Landscapes Programme Arts Prize, care isi propune sa aduca in prim plan muzica traditionala, valorile romanesti si sa ajute la reimpadurirea peisajului montan in care a fost inregistrat.
Acestea au fost concluziile principale ale atelierului de co-inovare „Co-Innovation Workshop” desfasurat la Murighiol, Tulcea, unde Clusterul Bio Danubius a fost gazda evenimentului international, in cadrul proiectului Agroecology – TRANSECT, ce are ca obiectiv general contributia la afirmarea potentialului agroecologiei pentru agricultura europeana prin consolidarea bazei de cunostinte pentru fermieri, consilieri si sprijinirea factorilor de decizie.
Peste 200 de persoane din comunitatea locala din satul Ciocanari, judetul Dambovita, si din Bucuresti au ales sa isi petreaca Ziua Recoltei, sarbatorita pe 15 octombrie, in mod responsabil, inconjurati de legume cultivate de echipa fermei certificata ecologic bio&co. O mare parte dintre persoanele care lucreaza la ferma ecologica bio&co sunt adulti din medii vulnerabile, Sarbatoarea Recoltei fiind o ocazie speciala prin care munca lor de la ferma este recunoscuta de catre intreaga comunitate.
Nu este niciun secret in faptul ca intreaga planeta sufera din cauza poluarii. Plantele, animalele si oamenii sunt in pericol din cauza activitatii industriale intense, a transportului si a produselor poluante aruncate in natura.
In fiecare an, pe 16 octombrie, sub egida Organizatiei Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO) sarbatorim Ziua Mondiala a Alimentatiei. Este o zi in care sa reflectam asupra la ceea ce putem face, in mod colectiv, pentru a pune capat foamei. Este o zi care ne spune sa lucram mai mult pentru cei 3,1 miliarde de oameni din intreaga lume care nu isi permit o dieta sanatoasa si pentru cei 828 de milioane de oameni care merg la culcare infometati in fiecare zi.
La inceputul lunii octombrie a.c., a fost lansat la Budapesta, Ungaria, proiectul european de cercetare „OrganicTargets 4EU” in cadrul programului Horizon Europe, domeniul atenuarii efectelor negative ale schimbarilor climatice, proiect ce are ca obiectiv general elaborarea de scenarii si posibile actiuni si initiative privind aportul pozitiv al agriculturii organice la efortul global de rezolvare a crizei schimbarilor climatice si atingere a obiectivelor europene de extindere a suprafetelor certificate organic.
Un studiu realizat de Karcher Romania in randul clientilor sai arata ca, doar in ultimul an, cererea pentru produsele de curatare a panourilor fotovoltaice s-a marit cu 80%. Odata cu scumpirea energiei electrice si a gazului, au aparut din ce in ce mai multi proprietari de panouri fotovoltaice. Cu toate ca acestea contribuie semnificativ la reducerea facturilor, prezinta un dezavantaj daca nu sunt curatate corespunzator – reducerea performantei. In acest sens, Karcher recomanda proprietarilor de panouri solare curatarea profesionala a acestora.
Versiunile finale ale rapoartelor IPBES - „Raport privind evaluarea diverselor valori si valorificari ale naturii” si „Raport privind evaluarea utilizarii durabile a speciilor salbatice” au fost lansate pe site-ul IPBES, la inceputul acestei saptamani. Cele doua rapoarte sunt rezultatul unei evaluari metodologice desfasurate pe parcursul a 4 ani de 82 de oameni de stiinta si experti de top din fiecare regiune a lumii. Ele ofera perspective, analize si instrumente pentru a stabili valorile multiple ale naturii si o utilizare mai durabila a speciilor salbatice de plante, animale, ciuperci si alge din intreaga lume.
Recent, in luna septembrie a.c., a fost lansat la Clermont-Ferrand, Franta, proiectul european de cercetare „Agroecology-TRANSECT”, proiect ce are ca obiectiv general contributia la afirmarea plenara a potentialului agroecologiei pentru agricultura europeana prin consolidarea bazei de cunostinte pentru fermieri, consilieri si sprijinirea factorilor de decizie prin dezvoltarea unor dovezi solide ale efectelor pozitive ale agroecologiei in atenuarea schimbarilor climatice.
In 29 septembrie 2022 a avut loc conferinta de presa de lansare a Campaniei media de informare si constientizare a publicului larg cu privire la conservarea populatiei de urs brun din Romania. De asemenea, in cadrul conferintei, care a avut loc la Sinaia, a fost prezentat si stadiul la zi al etapelor proiectului. Aceasta campanie media se deruleaza in cadrul proiectului ”Implementarea Planului national de actiune pentru conservarea populatiei de Urs Brun din Romania”, Cod SMIS 136899, cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR) prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM 2020).
Sol si Suflet, prima ferma regenerativa, fondata de Institutul de Cercetare in Permacultura din Romania (ICPR), cu sprijinul Kaufland Romania, anunta deschiderea magazinului online, de unde pot fi achizitionate legume regenerativ-organice, de cea mai buna calitate. Platforma nou lansata, Solsisuflet.ro, le da romanilor posibilitatea de a-si configura un abonament anual, care poate fi platit si in rate.
Astazi, Comisia Europeana a dezvaluit cei opt castigatori, de la fermier la restaurant, ai primelor Premii Ecologice ale UE. Provenind din Austria, Belgia, Croatia, Franta, Germania, Italia, Spania si Suedia, toti castigatorii reprezinta cresterea si inovarea sectorului ecologic european si a lantului valoric, precum si contributia acestuia la reducerea impactului agriculturii asupra climei si mediului. Primele premii UE pentru produse alimentare ecologice marcheaza a doua sarbatorire a Zilei europene a agriculturii ecologice, lansata anul trecut de Parlamentul European, Consiliu si Comisia Europeana.
Echipamentele electronice si electrocasnice vechi pot avea o noua intrebuintare dupa reciclare. Chiar daca iti este greu sa iti imaginezi acest proces, trebuie sa stii ca deseuri electrice pot fi readuse intr-o forma sau alta la viata, in moduri complet neasteptate.
BASF impreuna cu AHK Romania, revin cu noutati in ceea ce priveste programul BASF Innovation Hub. Astfel, termenul limita al inscrierilor pentru a participa la BASF Innovation Hub 2022, va fi prelungit cu doua saptamani, pana pe 30 septembrie, la miezul noptii, potrivit organizatorilor din cadrul companiei BASF. Tema competitiei se concentreaza pe solutiile care contribuie la energie curata, mobilitate inteligenta si agricultura durabila (strategia “Farm to Fork”).
Energia bazata pe resursa de lemn – energie termica preponderent – reprezinta deja peste 60% din energia regenerabila produsa in Romania, de peste cinci ori mai mult decat energia electrica produsa actual din surse eoliene si solare. Dar consumul de lemn de foc in gospodarii este in acest moment extrem de ineficient, cu randamente energetice de aproximativ 30%, cand stim ca randamentele pot fi de peste 90% in cazul utilizarii in cogenerare energie electrica si termica.
Felul in care ne alegem hrana a avut dintotdeauna un rol important in mentinerea sanatatii, iar inainte de a fi un trend, care s-a manifestat mai intai in tarile din Occident si mai apoi la noi, consumul produselor din categoria ”bio” este astazi o necesitate. O veste buna in aceasta directie vine de la Asociatia Ateliere Fara Frontiere care, in 2015, a lansat proiectul fermei sociale ”bio&co”, dezvoltat in satul Ciocanari, din comuna Niculesti (judetul Dambovita).
Comisia Europeana a aprobat in data de 8 august 2022 o schema de ajutoare de stat pentru Romania in valoare de 149 de milioane EUR pusa la dispozitie prin intermediul „MRR” pentru a sprijini productia de hidrogen din surse regenerabile.
OTP Bank Romania si Mastercard prezinta, in premiera, in cadrul celei de-a XIX-a editii a Festivalului International de Film Independent Anonimul, Birdville, un scurtmetraj regizat de pasarile din Delta Dunarii. Scurtmetrajul de tip documentar trateaza problema dezvoltarii nesustenabile a Deltei si isi propune sa devina un mecanism de constientizare si educare a privitorilor cu scopul de a genera actiuni pentru conservarea zonei.
Aceasta a fost una din concluziile principale ale vizitei de lucru a Comisiei Europene (CE) - 19-20 iulie, desfasurata la sediul MADR, formulata chiar de Dl. Diego Canga Fano - consilier principal DG AGRI (Directia Generala pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala), responsabil de Planul european de actiune pentru dezvoltarea productiei ecologice, oficial de rang inalt al CE.
Atat gazul cat si electricitatea sunt mult mai scumpe decat au fost vreodata, ceea ce i-a obligat pe multi dintre romani sa caute solutii mai putin costisitoare pentru a beneficia de confort termic. Tendinta este evidenta, iar tot mai multe dintre gospodarii renunta la centrala clasica pe gaz, in favoarea sistemelor de incalzire care folosesc combustibilul solid.
Ferestrele solare sunt ferestre care au incoporate panouri solare. Arata ca ferestrele obisnuite, dar au sticla fotovoltaica si pot transforma lumina soarelui in energie durabila.
In fiecare an, pe 29 iunie, la propunerea tarilor dunarene si sub auspiciile Comisiei Internationale pentru Protectia Fluviului Dunarea (ICPDR), serbam Ziua Internationala a Dunarii. Sa nu uitam cu acest prilej ca Romania este promotor initiator al Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunarii (SUERD) si ar trebui sa facem mai mult pentru ce am initiat. Aceasta zi marcheaza semnarea Conventiei privind cooperarea pentru protectia si utilizarea durabila a fluviului Dunarea, eveniment care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia.
Lider european in cercetare si dezvoltare si cea mai mare companie chimica din lume, BASF, in parteneriat cu AHK Romania, demareaza proiectul BASF Innovation Hub, care va reuni start-up-uri si companii inovatoare din 11 tari din Europa Centrala si de Sud-Est, printre care si Romania. Acesta isi propune sa functioneze ca o platforma de lansare, sprijinind start-up-urile prin promovarea ideilor castigatoare si prin oferirea unui premiu financiar.
Cu ocazia Conferintei Nationale a programului ”Tineri Lideri pentru Agricultura” care a avut loc astazi, 10 mai, cu participarea tinerilor absolventi si a peste 200 de fermieri membri ai Clubului Fermierilor Romani, Agricover, partener principal al programului si lider al pietei de agribusiness din Romania, a anuntat lansarea unui nou proiect centrat pe identificarea directiilor de inovare in agricultura viitorului.
La data de 11 aprilie 2022 Ambasada Confederatiei Elvetiene in Romania a avut o intalnire de lucru cu exportatorii romani din Programul de Cooperare Elvetiano-Roman „Servicii Integrate de Export pentru IMM-urile din Romania”, proiect cofinantat printr-un grant din partea Elvetiei prin intermediul contributiei elvetiene pentru Uniunea Europeana extinsa.
Conform celui mai recent studiu realizat de Clubul Fermierilor Romani in parteneriat cu Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului din Timisoara si Academia de Stiinte Economice din Bucuresti, productia de biomasa in Romania reprezinta o directie de dezvoltare a unui sector din agricultura cu potential profitabil mare, cu beneficii economice si de mediu semnificative.
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), prin Unitatea de Management al Proiectului Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti (CIPN), anunta castigatorii concursului “Fermier Responsabil” derulat in cadrul campaniei nationale de constientizare a proiectului, sub sloganul APAR APA. In ciuda contextului pandemic ce a ingreunat derularea activitatilor in intreaga tara, concursul “Fermier Responsabil” s-a bucurat de un larg interes in randul fermierilor la nivel national.
La inceputul acestui an, a fost aprobat si publicat primului standard roman pentru agricultura ecologica: SR 13595 – Agricultura ecologica. Cerinte si recomandari pentru produse ecologice sustenabile. Certificarea bio, organica, este doar o fateta a sustenabilitatii. De la aceste certificari, agenda umana se muta progresiv spre agro-ecologie. Scopul agriculturii agro-ecologice este de a produce hrana mai curata, de a pune pe piata produse agroalimentare proaspete si autentice, care sa respecte factorii naturali si de mediu, in deplina corelare cu conservarea si dezvoltarea mediului si cu abordarea integrata a sanatatii umane.
Cea mai recenta editie a programului “Elevator Lab ESG in Agriculture: Cross-Industry Partnership Program”, derulat de Raiffeisen Bank International (RBI) s-a incheiat la sfaritul lunii februarie cu evenimentul numit „Finalits’ Days”. Timp de trei luni aceasta editie s-a concentrat pe alegerea unor proiecte si idei care propun solutii si tehnologii pentru o agricultura sustenabila avangardista.
Ministerul Energiei a anuntat disponibilitatea imediata a unui pachet de finantari ce totalizeaza aproximativ 600 milioane euro, fonduri nerambursabile in domeniul energiei regenerabile, destinate atat IMM, intreprinderilor mari, dar si companiilor nou infiintate. Acestea faciliteaza investitii in dezvoltarea de solutii „verzi” companiilor cu activitate in Romania, pentru proiecte unde fiecare beneficiar poate accesa pana la 15 milioane euro fonduri nerambursabile sau pana la 30 milioane euro pe Schema notificata.
UniCredit Leasing lanseaza o noua solutie de finantare in euro destinata achizitiei prin leasing financiar a unor vehicule 100% electrice sau hibrid. GoGreen este solutia financiara care face ca achizitia unui autoturism fara emisii de gaze de esapament sau cu emisii reduse sa fie accesibila, date fiind efortul financiar initial diminuat si dobanda atractiva.
Decarbonizarea intregii economii si tranzitia verde reprezinta in continuare fundamentul modificarilor legislative europene in domeniul energiei si mediului din ultima decada. In vederea atingerii obiectivelor extrem de ambitioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera asumate prin Pactul verde european si pachetul Fit for 55, vor fi necesare investitii anuale de minim 350 de miliarde de euro la nivel comunitar.
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor, prin Unitatea de Implementare a Proiectului „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”, a sustinut si in acest an Unitatile Administrativ Teritoriale (UAT) care au dorit sa asigure localnicilor conditii corespunzatoare de depozitare a gunoiului de grajd. Astfel, in anul 2021 au fost finalizate 33 de platforme comunale de colectare a balegarului, cu o capacitate totala pentru stocare de 73.621 metri cubi. Valoarea totala a investitiilor a fost de 62.612.249 lei, finantarea medie oferita beneficiarilor de catre MMAP fiind de 94,06%.
Analizand propunerile din Planul National pentru Agricultura Ecologica impresia celor care cred in produse ecologice este ca nu se doreste sa depasim coada Europei. Ne fixam o tinta de trecere la suprafete certificate ecologic de numai 5.5% pana in 2030, ceea ce este extrem de putin, fiindu-ne teama sa nu ne angajam mai mult.
Romania este prima tara care lanseaza o platforma de solutii verzi pentru IMM, conceputa de Raiffeisen Bank International (RBI) in cooperare cu Creative Dock. Prima etapa de dezvoltare a platformei este gandita sa ofere solutii IMM-urilor pentru reducerea costurilor, in contextul cresterii preturilor de energie electrica. Instalarea de sisteme fotovoltaice este o solutie la indemana, iar platforma asigura accesul la o retea de parteneri specializati si la finantarea oferita de Raiffeisen Bank.
La data de 15 decembrie 2021, in Catalogul Padurilor Virgine si Cvasivirgine – editia a 12-a, este inscrisa o suprafata totala de 70.069 ha, din care 8.579,8 ha paduri virgine si 61.489,2 ha paduri cvasivirgine.
A V-a editie a Forumului Padurilor, Industriei Lemnului si Economiei Verzi,organizat de Fordaq- Comunitatea Forestierilor, inseamna deja o traditie pentru sectorul padure-lemn. La dezbaterile online din 14 decembrie au participat organizatii reprezentative de pe intregul lant valoric al lemnului (AAP, APMR, AIL – Prolemn, Nostra Silva), dar si ai mediului universitar si de cercetare (INDCS „Marin Dracea”), invitati din sectorul energetic (Energy Serv), reprezentanti ai autoritatilor si ai RNP-Romsilva, jurnalisti si politicieni interesati de unul dintre cele mai dinamice sectoare ale economiei romanesti si de potentialul sau pentru mediu si societate.
BASF Agricultural Solutions va lansa Programul Global de Gestionare a Carbonului in Agricultura (Global Carbon Farming), care ii va ajuta pe fermieri sa reduca emisiile de dioxid de carbon. In contextul in care agricultura este responsabila pentru aproximativ 20% din emisiile globale de CO2, practicile agricole eficiente din punct de vedere al carbonului pot contribui in mod semnificativ la combaterea schimbarilor climatice.
In cadrul programului socio-economic, „O sansa pentru familia ta”, demarat in 2012, peste 220 de mici fermieri din Zimnicea, jud. Teleorman sunt sprijiniti sa desfasoare practici de agricultura regenerativa de catre Danone Romania si partenerii proiectului - Fondul International Ecosysteme al companiei Danone, Organizatia Non-Guvernamentala Open Fields si partenerul local, Polaris Group. Gospodarii din program realizeaza aceste practici pe o suprafata totala de peste 1.000 hectare, terenuri ce ajuta la scaderea emisiilor de carbon in zona, dar si la cresterea nivelului de bunastare a animalelor.
Comisia Europeana a aprobat in data de 25 noiembrie 2021 un pachet de investitii in valoare de peste 290 de milioane EUR pentru 132 de proiecte noi in cadrul programului LIFE pentru mediu si politici climatice. Noile proiecte LIFE vor ajuta Europa sa devina un continent neutru din punct de vedere climatic pana in 2050, vor plasa biodiversitatea Europei pe calea redresarii pana in 2030 si vor contribui la redresarea verde a UE in urma pandemiei de COVID-19.
Promateris, grup industrial roman si lider in Europa Centrala si de Est in productia de ambalaje biodegradabile si compostabile, anunta obtinerea finantarii Electric Up, in valoare de 100.000 de euro. Acesta este primul pas al companiei Promateris in tranzitia catre utilizarea energiei din surse regenerabile in procesul de productie. Promateris isi propune ca in urmatorii 5 ani peste 30% din totalul energiei utilizate sa provina din surse de energie alternativa.
18-10-2024 Alimentatie sanatoasa
Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie. Mai multe>>
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>
22-08-2024 Energie regenerabila
Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>
15-08-2024 Agricultura ecologica
Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși. Mai multe>>
01-08-2024 Eco / Bio
Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>
01-08-2024 Protectia mediului
Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>
22-07-2024 Energie regenerabila
În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>
22-07-2024 Alimentatie sanatoasa
The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>