Experientele fermierilor care au trecut de la agricultura conventionala la agricultura ecologica sau conservativa. Practici pentru o economie durabila

By

·

4 – 6 minute
Practici pentru o economie durabila 1
Practici pentru o economie durabila 1

Schimbarile climatice ii determina pe fermieri sa incerce si alte tehnologii agricole si sa schimbe practicile in propriile ferme. Cel mai profund efect negativ al lucrarilor solului in intreaga lume il constituie degradarea solului din cauza actiunii vantului si a apei. Cu toate ca sistemul conventional de agricultura a determinat sporirea nivelului productiei, acesta a condus la degradarea si diminuarea resurselor naturale. Agricultura conservativa si agricultura ecologica au devenit tot mai populare in randul fermierilor in ultimii ani, la nivel european, cat si in Romania.


Agricultura conservativa este mai putin costisitoare si mai benefica pentru sol decat cea clasica. Sistemul presupune lucrarea pamantului cat mai putin, astfel incat acesta pastreaza umiditate in sol, iar la sfarsitul anului profitul in ferma este mai mare.

 

Experienta unui fermier roman in agricultura conservativa

In ultimii anii, la nivel international, s-au facut pasi rapizi pentru dezvoltarea si raspandirea tehnologiilor de conservare a resurselor naturale. Adaptandu-se tehnicilor reduse de lucrare a solului cu ajutorul agriculturii conservative, fermierii romani pot inregistra cresteri economice si pot fi aliatii impotriva schimbarilor climatice. Spre exemplu, Adascalitei Daniel, fermier din judetul Neamt, a decis in urma cu trei ani, din motive economice si climatice, sa treaca de la agricultura conventionala la cea conservativa pe toata suprafata agricola cultivata. Fermierul detine in prezent o suprafata de aproximativ 175 de hectare, cultivand porumb, grau si floarea-soarelui.

Primii ani sunt dificili deoarece productia este mai mica. Dupa ce solul isi reface structura, invatam si noi sa aplicam tehnologia asupra lui. Trecand la aceasta tehnologie este necesar sa schimbi utilajele. O semanatoare clasica nu poate semana resturi vegetale deoarece acestea raman la suprafata”, explica fermierul, asigurat al companiei Agra Asigurari.

 

Practici pentru o economie durabila 2


 

Odata cu practicarea agriculturii conservative, rezerva de carbon organic, activitatea biologica, biodiversitatea supraterana si subterana, cat si structura solului sunt imbunatatite. Degradarea solului este redusa in mare masura, determinand o productivitate crescuta. In plus, emisiile de carbon sunt diminuate ca urmare a utilizarii reduse a utilajelor si a acumularii crescute de carbon organic.

O practica importanta este inverzirea suprafetei agricole, acoperirea cu strat vegetal, deoarece este nevoie de cat mai multa materie organica. Pe termen lung, fermierii vor trece la agricultura conservativa pentru ca vor reduce cheltuielile in ferma, utilajele, dar si costul de intretinere cu personalul. Lucrarile sunt reduse aproape la minim. In plus, putem sa avem o cultura la care sa folosim o cantitate de apa mai mica, deoarece in cazul acestor practici agricole, evaporarea este redusa de resturile vegetale ce formeaza stratul de suprafata. Desi primii ani sunt dificili, ulterior se vad rezultatele si schimbarile solului, iar la sfarsitul anului, acumuland toate cheltuielile, profitul este mai mare”, mai spune fermierul din judetul Neamt.

 

 

Beneficiile pe termen lung ale agriculturii ecologice

La randul sau, agricultura ecologica are o contributie majora la dezvoltarea durabila a agriculturii, la cresterea activitatilor economice si la sporirea interesului pentru dezvoltarea spatiului rural. Precum agricultura conservativa, agricultura ecologica are un impact limitat asupra mediului, pentru ca incurajeaza utilizarea responsabila a energiei si a resurselor naturale, pastrarea biodiversitatii, conservarea echilibrului ecologic regional, cresterea fertilitatii solului, dar si mentinerea calitatii apei.

Practici pentru o economie durabila 3

 

Cresterea preturilor ingrasamintelor si cresterea substantiala a pretului la combustibil ii determina fermierii romani sa se orienteze din ce in ce mai mult catre culturile ecologice, unde costurile sunt mai mici. Acesta este cazul lui Georg Schweiger-Beck, fermier care practica agricultura ecologica inca din 2012. Fermierul detine doua ferme pe o suprafata agricola de 7.000 de hectare, zona care se intinde din sudul judetul Botosaniului pana in judetul Neamt.

Metoda pe care fermierul roman o foloseste in fermele sale este cea a biologului Muller, teorie ce dateaza din anul 1932. Aceasta metoda presupune pastrarea materiei organice la suprafata solului, care nu trebuie incorporata decat dupa fermentare. Pe termen lung agricultura ecologica reduce cheltuielile intr-o ferma, spune fermierul, principalul factor pozitiv fiind disparitia pesticidelor din culturi.

Practici pentru o economie durabila 4

 

Suntem o ferma strict vegetala, fara animale. Caracteristica principala a agriculturii ecologice este ca nu foloseste adaosuri artificiale cunoscute sub denumirea de pesticide sau ingrasaminte artificiale. Toate produsele pe care le utilizam trebuie sa fie omologate agriculturii ecologice. Costurile pentru inputuri sunt reduse, insa totodata, in agricultura ecologica cantitatea recoltata este mai mica decat in agricultura conventionala”, explica fermierul, Georg Schweiger-Beck, asigurat Agra Asigurari

Trecerea de la agricultura conventionala la cea ecologica implica o serie de provocari. Stabilirea celor mai potrivite tehnologii de cultura, alegerea utilajelor pentru pregatirea terenului si intretinerea culturilor, adaptarea rotatiei culturilor si analiza oportunitatilor pietei sunt doar cateva dintre elementele cu care s-a confruntat fermierului. In plus, agricultura ecologica necesita mai multa munca decat agricultura conventionala, dar aduce un profit mai mare la sfarsitul anului, seceta avand un impact mai mic asupra unei culturi ecologice.

De exemplu, patru tone cu 400 de euro reprezinta mai mult decat sase tone cu 250 de Euro, deoarece productia este mai scumpa decat cea conventionala. Cu toate ca productia este mai mica, profitul este mai mare, in cele din urma crescand calitatea”, conchide fermierul Georg Schweiger-Beck.

Cu toate acestea, la nivelul Uniunii Europene, suprafata cultivata in mod ecologic este echivalenta cu 9,1% din totalul suprafetelor agricole utilizate, iar in Romania, aceasta reprezinta 3,2%. In opt state membre, printre care si Romania, suprafetele cultivate in mod ecologic reprezinta mai putin de 5% din totalul suprafetelor agricole utilizate. De cealalta parte, ponderea suprafetelor cultivate in mod ecologic este de 25% in Austria, de 22% in Estonia si de 20% in Suedia, potrivit Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.

 



Related

Keeping you informed and entertained since 2021

Stay updated with our letter

We explore various aspects of modern life, offering valuable perspectives on the latest trends, and helpful tips.