MADR precizeaza ca aceasta reglementare vine sa ii protejeze pe cei care cresc porci pentru consum familial in gospodariile proprii, cat si pe cei care au ferme comerciale (mici si mari) si respecta normele legale (peste 98%). Pentru ei nu se schimba nimic. Evolutia Pestei porcine africane in Romania a produs in 4 ani pierderi imense economiei romanesti si a cuprins tot teritoriul tarii. Au fost ucise peste 700.000 animale, de la debutul bolii in anul 2017.
Deficitul balantei comerciale la carnea de porc a ajuns la peste 500 milioane de euro anual.
Romania produce doar 25-27% din necesarul de consum. Importam 75 % din carnea care se consuma in tara, desi avem un potential imens.
Pentru controlul si eradicarea pestei porcine africane sunt necesare masuri stricte de restrictionare a circulatiei porcilor domestici si gestionarea numarului de mistreti.
Acest ordin reglementeaza cresterea si miscarea porcilor domestici.
Ordinul clasifica exploatatiile de porci:
Ordinul vine sa puna in legalitate activitatea a maximum 2% din crescatori, obligand la respectarea unor norme minime de biosecuritate, pentru protejarea celorlalti 98%, care cresc porci pentru consum familial sau au ferme comerciale si respecta legea.
De asemenea, ajuta la controlul si eradicarea Pestei porcine africane in Romania, la diminuarea pierderilor financiare si la relansarea cresterii porcului in Romania, pentru a acoperi macar consumul intern.
MADR
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
12-11-2023 Porcine
Sustinerea cresterii traditionale a porcului in gopodarii si a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Auroritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Cresterea, sacrificarea porcilor in gospodaria taraneasca si comercializarea acestora nu va fi interzisa. ANSVSA transmite romanilor ca isi vor putea sacrifica fara probleme porcii inainte de Craciun, in propriile gospodarii. Mai multe>>
23-05-2023 Porcine
Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentara (EFSA) colaboreaza cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) si in anul 2023, in campania europeana de sprijinire a luptei impotriva pestei porcine africane (African Swine Fever/ASF). Mai multe>>
03-11-2022 Porcine
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor - ANSVSA informeaza ca in data de 02.11.2022 mai sunt active 47 de focare PPA, dintre care 44 de focare la nivelul gospodariilor populatiei si 3 focare la nivelul exploatatiilor comerciale, dupa cum urmeza: Mai multe>>
15-10-2022 Porcine
In seara zilei de 11.10.2022 a fost confirmata prezenta virusului pestei pocine africane (PPA) intr-o ferma cu un efectiv de 39.191 de porcine, din localitatea Parta, judetul Timis, apartinand SC SMF Romania SRL. Imediat dupa notificarea suspiciunii de catre Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Timis, serviciile veterinare au intervenit de urgenta si au plasat ferma sub supraveghere oficiala. Mai multe>>
01-08-2022 Porcine
PPA este o boala devastatoare care afecteaza porcii domestici si salbatici. Virusul este inofensiv pentru oameni, dar provoaca perturbari socio-economice in multe tari. Uniunea Europeana (UE) este cel mai mare exportator de porcine si produse de porc din intreaga lume, cu peste 5 milioane de tone exportate anual, ceea ce face ca aceasta sa fie una dintre cele mai importante activitati economice din sectorul agricol din Europa. Mai multe>>
22-02-2022 Porcine
Ingrasarea timpurie se numeste astfel fiindca incepe la o varsta mica a porcilor, la un timp destul de scurt dupa intarcare. Acest sistem se mai cunoaste si si sub numele de ingrasare rapida, sau ingrasare pentru carne, deoarece porcii supusi acestui fel de ingrasare ating greutatea de sacrificare intr-un interval de timp scurt si produsul principal obtinut in urma sacrificarii lor este carnea cu putina grasime. Mai multe>>
04-01-2022 Porcine
In urma cu 17 ani, Smithfield Romania punea bazele, in zona de Vest a tarii, a ceea ce avea sa devina un model de business sustenabil in zootehnie si industrie alimentara. Prin brandul Comtim, cele mai inalte standarde din industrie in ceea ce priveste siguranta alimentara sunt aplicate pe intregul lant de productie, din ferma in furculita, oferind astfel consumatorilor produse din carne de porc de calitate superioara. Mai multe>>
26-11-2021 Porcine
Cunoscand importanta furajarii in cresterea porcinelor, facem o sinteza asupra unor aspecte legate de alimentatia porcinelor si cu unele referiri in utilizarea nutreturilor combinate. Ponderea de peste 65% a costurilor in producerea carnii de porc reprezinta contravaloarea hranei, in deosebi in varianta utilizarii nutreturilor combinate furnizate de fabrici specializate sau a celor realizate in ferme, din cereale macinate, cu adaos de concentrate proteino-vitamino-minerale. Mai multe>>
03-08-2021 Porcine
Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor isi intensifica eforturile pentru a opri raspandirea pestei porcine africane in Europa, prin extinderea campaniei #StopASF in alte noua tari. In vara anului 2020, Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor, a lansat in sud-estul Europei, o campanie majora care sa creasca gradul de constientizare pentru aceasta boala a porcilor. Mai multe>>
31-07-2021 Porcine
Ca urmare a informatiilor eronate aparute in presa, avand ca scop denaturarea situatiei reale, precizam urmatoarele: Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) NU interzice si NU limiteaza cresterea porcinelor in gospodariile populatiei din Romania. Mai multe>>
18-07-2021 Porcine
Pregatirea scroafelor gestante pentru fatare trebuie sa inceapa cam din luna a 3-a de gestatie, cand fetusii au o crestere mai intensa, dezvoltand scheletul si organele, necesitand mai multa hrana pe care o iau din sangele scroafei mame. In ultimele 10 zile dinaintea fatarii, scroafele devin foarte greoaie, deoarece purceii ajung aproape la greutatea pe care o au la data nasterii. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>