Ministrul Florin Barbu a condus in data de 5 septembrie 2023, la sediul MADR, sedinta de lucru referitoare la stadiul de implementare a proiectelor de investitii privind Programul de sustinere a crescatorilor de suine pentru activitatea de reproductie si Programul de sustinere pentru activitatea de reproductie, incubatie in sectorul cresterii pasarilor.
Alaturi de ministru s-au aflat secretarul de stat Ion Gaman, secretarul general Mihai Putintei, directorul general adjunct al Directiei Politici in Zootehnie Tinel Gheorghe si experti din cadrul directiilor tehnice de specialitate ale MADR.
La intalnire au participat atat reprezentanti din cadrul Directiilor pentru Agricultura Judetene (DAJ), cat si beneficiari ai celor doua programe de sprijin, care au prezentat stadiile de realizare a proiectelor de investitii, precum si dificultatile intampinate pana la acest moment.
Ministrul Florin-Ionut BARBU i-a asigurat pe cei prezenti de deschiderea si sustinerea sa si a Ministerului Agriculturi si Dezvoltarii Rurale pentru clarificarea aspectelor tehnice si eliminarea blocajelor care pot interveni in atingerea obiectivelor privind definitivarea finantarilor, in vederea realizarii programelor de sprijin, in conformitate cu cerintele prevazute de legislatie.
Totodata, conducerea MADR a transmis ca este prioritara stimularea reproductiei la porc si pasare pentru imbunatatirea nivelului de performanta si sustenabilitate a fermelor de reproductie si a stabilizarii productiei de carne, precum si pentru cresterea veniturilor crescatorilor de porcine si pasari, asigurarea necesarului de material biologic pentru popularea fermelor, precum si evitarea depopularii mediului rural.
Ministrul Florin BARBU a subliniat ca aceste programe sunt extrem de necesare si importante pentru fermieri si a evidentiat faptul ca responsabilii DAJ au un rol deosebit in aplicarea corecta a acestora, principalele lor atributii fiind acordarea de sprijin fermierilor, dar si urmarirea atenta a etapelor de realizare. In acest sens, ministrul a subliniat ca este esential sa existe o buna colaborare intre directiile agricole judetene si beneficiari.
Oficialul MADR si-a manifestat interesul ca in perioada urmatoare sa efectueze vizite de lucru in teren la obiectivele de investitii pentru a discuta cu beneficiarii, a cunoaste si a observa la fata locului stadiul de executie al proiectelor si a gasi solutii pentru eventualele impedimente care pot aparea in derularea programelor.
Mentionam ca pana la 31 decembrie 2022 s-au incheiat contractele de finantare, iar in acest moment sunt 42 de beneficiari la reproductie in sectorul avicol si 28 de beneficiari la reproductie suine. Valoarea totala a ajutorului de stat este de 420.538.082,92 lei pentru sectorul avicol, iar valoarea totala pentru sectorul suin este de 1.071.395.204,02 lei.

MADR
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
05-12-2025 Stiri agricole
Cartagena, Spania, 5 decembrie 2025 BIOservicES, proiect finanțat prin programul Horizon Europe (101112374), publică rezultatele unui amplu sondaj european care analizează percepțiile asupra valorii și importanței serviciilor ecosistemice ale solului în rândul fermierilor, silvicultorilor, cercetătorilor și instituțiilor publice. Mai multe>>
05-12-2025 APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 15 decembrie 2025 inclusiv, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2026, cereri ce trebuie avizate în prealabil de către ANZ. Mai multe>>
05-12-2025 Ajutor de stat

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) primește, până la data de 22 decembrie 2025 inclusiv, Cererile de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură pentru anul 2026, astfel: Mai multe>>
05-12-2025 Stiri agricole

În contextul schimbărilor climatice și presați de modificările legislative și economice, fermierii români încercă să-și mențină afacerile profitabile și să aibă producții cât mai ridicate. Alegerile pe care trebuie să le facă în mod constant nu sunt deloc puține și nici ușoare, de aceea compania Corteva Agriscience vine în sprijinul lor cu produse performante, de ultimă generație, care să le asigure stabilitate și profitabilitate. Așa cum este cazul culturii de rapiță, care în anul agricol 2024-... Mai multe>>
04-12-2025 Stiri agricole
Artesana primește distincția QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria kefir. Brandul românesc Artesana a fost desemnat câștigătorul medaliei QUDAL – QUality meDAL 2025/2026 la categoria Kefir, în urma unui studiu desfășurat de prestigioasa organizație internațională ICERTIAS (Zurich, Elveția). Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii
Ministrul agriculturii - Florin Barbu - anunță că sectorul zootehnic din România va beneficia, începând din prima parte a anului viitor, de una dintre cele mai așteptate linii de sprijin: schema de finanțare pentru achiziția de animale de reproducție – vaci de lapte, vaci de carne și scroafe. Mai multe>>
03-12-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii vor beneficia de o subvenție mai mare pentru motorina utilizată în agricultură, începând din anul 2025. Ministerul Agriculturii a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea HG 1174/2014, care stabilește noile valori ale ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare, precum și noi termene pentru depunerea cererilor la APIA. Mai multe>>
03-12-2025 Stiri agricole

În data de 02.12.2025, la sediul Autorității Naționale Fitosanitare, a avut loc o nouă ședință maraton a Comisiei Naționale de Omologare a Produselor de Protecție a Plantelor (CNOPPP), în cadrul căreia au fost analizate dosare depuse pentru: Mai multe>>
02-12-2025 Stiri agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea Ghidului solicitantului care se va utiliza pentru depunerea cererilor de finanțare pentru intervenția DR-23 – Investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>
29-11-2025 Targuri si expozitii

Descoperă Puterea Agriculturii turcesti la târgul de agricultură din Konya, Turcia!În perioada 7–11 aprilie 2026, Târgul de Agricultură din Konya își va deschide din nou porțile ca cel mai mare și influent târg agricol din Turcia, reunind cele mai importante branduri, producători și inovații din industria agricolă. Mai multe>>
28-11-2025 Intalniri si conferinte
Pe 26 noiembrie, la Conacul Cozieni din Ilfov, Clubul Fermierilor Români a lansat prima conferință regională a programului național „AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035”. Aceasta deschide seria a zece conferințe care vor fi organizate în 2025‑2026 în fiecare regiune de dezvoltare a țării. Evenimentul a reunit aproximativ 130 de fermieri performanți, lideri de asociații, oficiali guvernamentali și parteneri financiari pentru a defini o viziune comună asupra... Mai multe>>
28-11-2025 Stiri agricole

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale cunoscut pentru produsele sale din lapte integral, neomogenizat și ambalat doar în sticlă, a inaugurat oficial experiența Artesana din Destiny Park, cel mai mare centru de edutainment din Europa de Est. Lansarea a avut loc joi seară, pe 27 noiembrie, în cadrul unui eveniment ce a reunit parteneri, presă și invitați din zona educației și a nutriției. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>