Morun (Huso huso)
Morunul, nisetrul, pastruga si cega sunt cele mai intalnite specii de sturioni din Dunare. Un exemplar de 100 de kilograme poate avea circa 10 kilograme de caviar. Sturionii sunt adevarate fabrici vii de icre negre.
.
Pe piata neagra din Romania, icrele negre se comercializeaza sub 500 de euro/kg, iar la oficial sub 1.000 euro. Preturile din Occident sunt de 5-6 ori mai mari, astfel ca restaurantele si magazinele din Romania vad in fermele de sturioni o reala alternativa. Daca icrele de morun sunt cele mai scumpe, ajungand la 6.000 de euro kilogramul in vest, carnea de cega este considerata cea mai gustoasa, fiind si specia care depune cel mai repede pretiosul caviar, respectiv dupa 4-5 ani. Morunul ramane insa principala tinta a braconierilor. Carnea sa este evaluata la 10-15 euro/kg. Un exemplar de 200 de kilograme, cu 20 de kg de caviar, poate valora "la negru" peste 10.000 de euro. Cel mai mare morun inregistrat s-a capturat in Marea Caspica, considerata cea mai bogata in sturioni din lume, si a avut aproape doua tone greutate. In Romania exista dovezi cu un morun prins la inceputul secolului trecut, de circa 1.000 kg.
Sturionii sunt considerati relicve animale vii. In epoca miocen, acum 5-7 milioane de ani, ridicarea muntilor a dus la formarea unui urias bazin de apa, Marea Sarmatica. Aceasta se intindea de unde este astazi Viena si pina in Asia Centrala. Apa acestei mari, complet izolata de oceanul planetar si alimentata de diverse fluvii, s-a indulcit treptat, astfel ca multe specii au disparut, fiind inlocuite cu altele. Si astazi, salinitatea Marii Negre este mult mai redusa decit cea a oceanelor (1,7 fata de 3,3 la suta). In aceste conditii au aparut sturionii. Dovada originii lor este modul de reproducere. Pentru a-si depune icrele, pestii migreaza in amonte pe fluviile care se varsa in Marea Neagra sau Marea Caspica (Dunare, Prut, Nistru, Nipru, Don, Volga).
Dupa inaugurarea barajului de la Portile de Fier, numarul exemplarelor de cega, nisetru, morun si pastruga, care traiesc in Marea Neagra si “urca” pe Dunare in perioada de reproducere, s-a micsorat dramatic. In Germania, ultimul sturion a fost pescuit in urma cu 18 ani, iar in Ungaria acum un deceniu, iar forurile mondiale monitorizeaza de mai mult timp aceasta specie pe cale de disparitie.
Prof. dr. ing. Dorel Lazu, specialist in ihtiocultura la Facultatea de Zootehnie a Universitatii de Stiinte Agricole a Banatului, explica ce a condus la initiativa studierii acestor pesti: “Sturionii de Dunare sint exemplare extrem de valoroase, specia avind o vechime de aproximativ 3.000 de ani. Sint unii dintre cei mai batrini pesti si dintre cei mai longevivi, putind ajunge si la 150 de ani. Traiesc si se hranesc in Marea Neagra, iar pe Dunare migreaza pentru a se reproduce. Noutatea este ca aici, la Timisoara, se va realiza pentru prima data in Romania un studiu privind reproducerea acestei specii in captivitate”.
La infiintarea statiunii a participat si Institutul de Cercetari Piscicole din orasul german Wollershoff, care a donat bazinele si rezervoarele de apa. Prin aceeasi relatie, un doctorand si un student de la Facultatea de Zootehnie, Sectia de Acvacultura, au fost la un stagiu de pregatire in Germania.
Sturionii sunt pesti mari, primitivi, cu scheletul in cea mai mare parte cartilaginos. Speciile de sturion se deosebesc intre ele prin cele 5 randuri de scuturi osoase de pe corp si prin gura orientata inferior care este precedată de 4 mustati. Ei se hranesc prin gasirea urmelor prazii iar apoi absorbtia organismelor. Prada este detectata cu ajutorul mustatilor lor foarte sensibile si a organelor ampulare (electrice) localizate pe partea inferioara a rostrului aplatizat. Desi multe feluri de gunoaie gasite in stomacul lor indica un mod de hranire detritivor, totusi marea parte a dietei lor este reprezentată de nevertebrate, iar pestii devin o prada tot mai importanta pe masura ce sturionii cresc. Majoritatea pestilor cu care se hranesc sunt probabil prinsi pe timpul noptii cand este dificil pentru un peste sa evite un sturion mare, desi sturionii sunt oarecum lenesi.
Principalele specii de cultura ce pot fi crescute cu succes in tara noastra si cu valoare economica deosebita sunt:
· Morunul – Huso huso;
· Nisetrul – Acipenser gueldenstaedti;
· Păstruga – Acipenser stellatus;
· Cega – Acipenser ruthenus; La aceasta specie se mai dauga varietatea albino cu valoare economica ridicata datorita caviarului auriu produs.
21-11-2023 Pesti
Desi cadrul UE pentru promovarea dezvoltarii durabile a acvaculturii in statele membre s-a imbunatatit, finantarea mult mai mare pusa la dispozitie nu a adus rezultate concrete, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana intr-un raport publicat recent. De fapt, se pare ca productia de acvacultura din UE a ramas pe loc. Mai multe>>
13-07-2023 Pescuit
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin-Ionut Barbu, a primit miercuri, 12 iulie 2023, la sediul MADR o delegatie a Asociatiei Nationale a Producatorilor din Pescarie ROMFISH si a Patronatului Pestelui din Romania. Principalele teme ridicate au vizat: finantarile europene in contractele derulate prin POPAM, situatia terenurilor neconcesionate pe care sunt amplasate amenajari piscicole aflate in administrarea Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, tarifele apei si aut... Mai multe>>
09-07-2023 Pesti
Comisia Europeana risca sa sugrume acvacultura europeana, obligandu-i pe toti acvacultorii care produc peste 100 de tone de peste pe an sa le raporteze in Portalul Emisiilor Industriale. Propunerea e aberanta, avand in vedere ca exista subramuri din acvacultura - cum ar fi cresterea scoicilor - care nu doar ca nu genereaza emisii, dar le absorb pe cele din aer, transformandu-le in nutrienti importanti pentru mediul acvatic. Mai multe>>
12-05-2023 Pescuit
Razboiul din Ucraina a redus cu 80% cantitatea de peste recoltata de pescarii romani, din Marea Neagra. In plus, minele plutitoare si exercitiile militare ingreuneaza si mai tare accesul vaselor la zonele in care se afla stocurile de peste. Europarlamentarul Carmen Avram a solicitat Comisiei Europene sa tina cont de situatia delicata in care se afla sectorul romanesc, atunci cand va analiza planul national de actiune pentru protejarea si restaurarea naturii. Mai multe>>
15-03-2023 Pesti
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a postat pe site-ul insitutiei, in sectiunea Transparenta decizionala, un proiect de Hotarare de Guvern prin care se stabileste cadrul general de implementare a operatiunilor cofinantate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit si Acvacultura prin Programul pentru Acvacultura si Pescuit (PAP) 2021-2027. Mai multe>>
24-01-2023 Pescuit
Dezvoltarea haotica a zonelor de coasta, concurenta neloiala acerba a flotelor de pescuit din tarile vecine si inactivitatea din timpul pandemiei au adus pescarii romani la limita supravietuirii. Iar razboiul din Ucraina, care ii impiedica sa iasa in larg, le-ar putea da lovitura fatala. Mai multe>>
07-12-2022 Pesti
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a primit aprobarea Comisiei Europene privind Programul pentru Acvacultura si Pescuit 2021-2027. Alocarea financiara totala, pentru perioada de programare 2021 -2027 acordata Romaniei pentru acest program, este de 232.072.724,00 milioane euro, din care contributia UE reprezinta 162.450.905,00 milioane euro. Mai multe>>
16-12-2021 Pescuit
MADR, prin Reprezentanta Permanenta a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, informeaza ca s-a ajuns la un acord politic, in dimineata zilei de marti 14 decembrie, pentru stabilirea cotelor de pescuit ale Uniunii Europene. Astfel, in cadrul Propunerii de Regulament al Consiliului de stabilire a pescuitului pentru anul 2022 ale oportunitatilor pentru anumite stocuri de peste si grupuri de stocuri de peste, aplicabile in Marea Mediterana si Marea Neagra, Romania a reusit mentinerea cotelor de 75 ton... Mai multe>>
05-10-2021 Pesti
O echipa de experti ai Comisiei Europene, asistati de reprezentanti ai ANSVSA, a auditat, in perioada 20 septembrie – 1 octombrie, sistemele de control oficial in domeniile productiei si comercializarii pestelui si a produselor de pescuit. Misiunea a analizat structura organizatorica, capacitatea autoritatii competente, sistemele de control oficial implementate in sectoarele pestelui si produselor de pescuit, precum si modul de respectare al standardelor de performanta solicitatate de legis... Mai multe>>
17-09-2021 Pescuit
Comisia Europeana a adoptat astazi o propunere privind posibilitatile de pescuit pentru 2022 in Marea Mediterana si in Marea Neagra. Propunerea promoveaza gestionarea durabila a stocurilor de peste din Marea Mediterana si din Marea Neagra si respecta angajamentele politice asumate in declaratia MedFish4Ever si in Declaratia de la Sofia. Ea reflecta ambitia Comisiei de a realiza un pescuit sustenabil in aceste doua bazine maritime, in conformitate cu recent adoptata Strategie pentru 2030 a Comisi... Mai multe>>
10-06-2021 Pescuit
Ieri, Comisia Europeana a adoptat Comunicarea „Catre un pescuit mai durabil in UE: situatia actuala si orientari pentru 2022”. In conformitate cu obiectivele Pactului verde european, pescuitul devine din ce in ce mai durabil, sprijinind tranzitia catre un sistem alimentar sanatos si ecologic al UE si asigurand surse durabile de venituri pentru pescarii din UE, astfel cum se precizeaza in comunicare. Performanta socioeconomica a sectorului ramane buna, in pofida crizei provocate de coronavirus, i... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>