Cresterea pestelui spatula

Detalii

10 Decembrie 2007

    Peste spatula - Nucet 2007

Specia Polyodon spathula este unicul reprezentant al familiei Polyodontidae (sturionilor) in America de Nord. In Asia, In bazinul fluviului Yang- Tze, exista un alt reprezentant al familiei Polyodontidae, specia Psephurus gladius cu talie de cca. 3,0 m, greutate de peste 700 kg si regim de hranire ihtiofag. Aceste doua specii au origine comuna, insa au evoluat diferit dupa separarea placilor tectonice asiatica si americana in Cretacic, in urma cu cca. 30 milioane de ani.

Arealul natural al speciei Polyodon spathula il constitue bazinul hidrografic al fluviului Mississippi, din zona Marilor Lacuri si pana in Florida.

Polyodon spathula este un peste de talie mare, la maturitate atingand lungimea de cca. 1,5- 2,0 m si greutatea de aproximativ 50-70 kg. Morfologic se aseamana cu ceilalti sturioni, cu exceptia capului care prezinta un rostrum mult alungit, comprimat dorso-ventral, in forma de vasla, a carei lungime la adulti, este de aproximativ 1/3 din lungimea totala a corpului; atat operculele cat si rostrul, sunt acoperite de o retea de receptori tactili sau electrici ( Russel, 1986).

In ceea ce priveste rolul fiziologic al rostrului, exista doua ipoteze: una potrivit careia rostrul ar fi folosit la detectarea hranei specifice, iar cealalta potrivit careia rostrul ar avea un rol mecanic, in dislocarea substratului, deoarece s-a constatat ca pestele consuma si detritus.

Avand in vedere spectrul trofic al speciei, reprezentat in primul rand de zooplancton, insecte acvatice, apoi fitoplancton si detritus organic, cat si unele cercetari mai recente asupra comportamentului de hranire (Rosen & Hales,1981; Michaletz et al., 1982) prima ipoteza pare a fi cea mai plauzibila. Trebuie mentionat faptul ca atat in arealul natural, cat si in conditiile de helesteu s-au gasit exemplare adulte lipsite de rostru (amputat accidental in stadiu juvenil), a caror dezvoltare nu era diferita de cea a exemplarelor normale de aceeasi varsta si crescute in aceleasi conditii (Russel, 1986). Acest fapt a dus la presupunerea ca rostrul este important in stadiile juvenile, dupa depasirea unui anumit stadiu de dezvoltare, nemaifiind esential pentru supravietuire.

Corpul pestelui este lipsit de solzi, cu exceptia unor solzi mici dispusi de-a lungul liniei laterale, la baza dorsalei, si la baza pectoralelor.(Wagner,1904, Nicolskii, 1961). Are pielea neteda, culoarea acesteia variind de la gri deschis pana la negru pe flancuri si dorsal; abdomenul este alb-cenusiu.

Ochii sunt mici, dispusi la baza rostrului, acuitatea vizuala fiind redusa (Russel, 1986).

Scheletul este cartilaginos, singurele piese osoase fiind la nivelul craniului (maxilarele). Aparatul branhial este foarte bine dezvoltat la adulti, prezinta adaptarile pestilor planctonofagi, dar spre deosebire de cel al speciei Aristichthys nobilis, are o suprafata efectiva de filtrare de cca. 2 ori mai mare (Vinogradov et al.,1975). Gura este mare si in pozitie ventrala.

Tubul digestiv prezinta valvula spirala, specifica Acipenseriformelor (Weisel, 1973); este specializat pentru filtrarea si utilizarea zooplanctonului din apa. Filtrarea unui mare volum de apa este asigurata de gura mare, de posibilitatea expansiunii cavitatii buco-faringiene si de spinii branhiali numerosi si lungi de pe suprafata arcurilor branhiale. Un rol important in selectarea organismelor, il au numerosii muguri gustativi din cavitatea buco-faringiana si de pe arcurile branhiale. Vezica inotatoare este unicamerala, comunicand la capatul anterior cu tubul digestiv.

Polyodon spathula consuma cu predilectie organisme planctonice prin filtrare. Hrana principala o constituie zooplanctonul si insectele acvatice, apoi fitoplanctonul si larvele de insecte. Consumul de detritus este pasiv si se datoreaza, probabil, exclusiv mediului de viata-respectiv cantitatilor de materie in suspensie, in apa raurilor, in urma unor viituri.

In functie de densitatea obiectelor trofice, filtrarea poate fi pasiva sau activa. Filtrarea pasiva predomina la densitati mici ale zooplanctonului, pestele inotand permanent cu gura larg deschisa si filtrand apa care trece prin sistemul branhial. In zonele cu aglomerari de zooplancton, pestele executa miscari specifice (torsiuni, schimbari de directie). Acestea duc la formarea de mici turbioane care antreneaza zooplanctonul spre gura larg deschisa. Filtrarea este in acest caz selectiva, dimensiunea particulelor retinute depinzand de gradul de deschidere al operculelor (Rosen & Hales, 1981).

Polyodon spathula atinge maturitatea sexuala la 7-8 ani pentru masculi si 10-13 ani pentru femele. Femelele se reproduc o data la trei ani, timpul necesar pentru maturarea ovocitelor fiind mai mare de un an (Graham, 1986). Diametrul icrelor este de 2,5-3,0 mm, femelele depunand cca. 100.000 icre (Purkett, 1961, Reed et al., 1992).

Reproducerea are loc primavara, la temperaturi ale apei de 11-14 g.C, pestii migrand pe cursul superior al fluviului si al afluentilor lui, la distante ce ajung uneori la ordinul sutelor de kilometri.(Thompson, 1933., Barbour, 1951., Lein & Devries, 1998) Depunerea pontei se face pe substrat de pietris, la adancimi de 2-10 m, in zone cu curent puternic (Purkett, 1963b, Pasch et al., 1980).

Factorii de mediu declansatori, a caror corelare determina depunerea pontei, sunt: lumina, temperatura apei (>11g.C), existenta unui curent suficient de puternic, cresterea brusca a nivelului apei si a turbiditatii (Russel, 1986). Daca una din aceste conditii nu este satisfacuta, depunerea pontei nu are loc, icrele fiind resorbite.

Depunerea pontei are loc in grupuri constituite dintr-o femela si 2-3 masculi (Russel, 1986), icrele aderand puternic la substrat.

Adezivitatea icrelor este esentiala pentru incubatia si eclozarea larvelor. Dupa 7-10 zile de la fecundare, larvele eclozeaza si datorita sacului vitelin voluminos, sunt antrenate de curent si purtate In aval, In zone cu apa mai adanca si curent mai slab, unde sunt conditiile favorabile dezvoltarii zooplanctonului.(Russel, 1986., Pitman & Parks, 1994). Dupa resorbtia sacului vitelin, care dureaza 5-6 zile, la temperaturi de 18-20 g.C, larvele trec la hranirea exogena, consumand cladocere, copepode si larve de insecte. Rostrul incepe sa se dezvolte dupa 10-14 zile. Ritmul de crestere este rapid, dupa circa 30 de zile, puii depasind 10 cm lungime si semanand foarte bine cu adultii. De la aceasta dimensiune, ca urmare a inceperii dezvoltarii aparatului filtrator, puii incep sa se hraneasca si prin filtrare. Cele doua moduri de hranire (prin capturarea de exemplare izolate si prin filtrare), sunt folosite alternativ, in functie de densitatea si dimensiunile zooplanctonului. Cand ajung la circa 40 cm lungime, aparatul filtrator este complet dezvoltat si functional, din acest moment, se hranesc preponderent prin filtrare. Trecerea la hranirea prin filtrare se reflecta in accelerarea ritmului de crestere, datorita cresterii eficientei in capturarea hranei. Pestii adulti consuma accidental si pesti mici (Graham, 1986).

Cresterea este rapida in primul an de viata si are loc chiar si iarna (Pasch et al., 1980). Observatiile facute pe exemplare provenite din mediul natural, au dus la concluzia ca la finele primului an, lungimea corpului este este de 65-80 cm, variabilitatea fiind in functie de abundenta hranei. (Houser & Bross, 1959).

Dupa primul an, ritmul de crestere este mai lent. Pana la varsta de 5 ani, rata cresterii in lungime este de aproximativ 5 cm/an, cresterea variind in limite foarte mari, in functie de conditiile de hrana. Astfel, cea mai rapida crestere s-a inregistrat la populatia din lacul Table Rock, Missouri (Graham et al., 1986). De asemenea in Oklahoma, (Combs, 1986) polyodonul creste mai rapid decat in lacul Old Hickory, Tennessee (Pasch et al., 1980), in fluviul Mississippi, Iowa (Gengerke, 1986) sau decat in raul Missouri, Montana (Robinson, 1966 ; Berg, 1985) si Dakota de Sud (Ruelle & Hudson, 1977). Sporuri mai mari in greutate se realizeaza atunci cand cresterea in lungime este mai lenta. Dupa varsta de 5 ani, sporul de crestere in greutate este rapid, in urmatorii 5 ani, frecvent isi dubleaza sau isi tripleaza greutatea.(Russel, 1986). In general, populatiile din lacuri au o crestere mai rapida decat a celor din rauri si fluvii, reflectand abundenta hranei si disponibilitatea acesteia. (Southall & Hubert., 1984, Crance, 1987).

Polyodon spathula este o specie longeviva. (varsta se determina dupa sectiuni realizate pe otolite si oasele dentare de pe maxilarul inferior Adams, 1942) Au fost pescuiti pesti in varsta de peste 30 de ani, iar polyodoni in varsta de peste 15 ani sunt des intalniti in majoritatea populatiilor . (Purkett,1963 a).

In SUA, specia a constituit, pana la inceputul anilor 80, obiectul pecuitului industrial si sportiv. Cele mai mari "pescarii sportive" de polyodon se aflau pe raul Osage, Missouri si pe raul Yellowstone, Montana. Conform statisticilor, in anul 1975 cantitatea pescuita era de cca. 336 tone, pentru pescuitul sportiv si 474 tone, pentru pescuitul industrial ( Pasch & Alexander, 1986).

Distrugerea locurilor de depunere a pontei, poluarea si pescuitul industrial si sportiv, au dus la reducerea drastica a stocurilor. Specia este reprodusa artificial, pentru populari in lacurile de acumulare, rauri si fluvii si pentru cresterea in policultura cu Ictalurus sp. (Semmens & Shelton, 1986).

Se folosesc reproducatori capturati cu plasa din apele naturale, in perioada migratiei, cu cateva saptamani inainte de depunerea pontei. Reproducerea artificiala a fost descrisa de Needham, (1965). Stimularea maturarii si ovulatiei se realizeaza cu hipofiza provenita de la Polyodon spathula si cu LH-RHa, mai rar cu hipofiza de crap. Fecundarea si incubarea icrelor are loc la temperatura de 16g.C (Kevin & Doroshov ., 1992). Temperatura optima pentru dezvoltarea embrionara este mai mica decat in cazul dezvoltarii larvare. Incubatoarele sunt expuse unei alternante de lumina 16 ore si intuneric 8 ore. Oxigenul trebuie mentinut aproape de limita de saturatie, pH-ul intre 7,8 - 8,5 , iar continutul in azot amoniacal trebuie sa se mentina sub limita de 0,8 mg/l.

Pentru primele 30 de zile ale vietii larvare, temperatura optima trebuie sa fie cuprinsa intre 18-20g.C (Kevin & Doroshov., 1992). La 20g.C supravietuirea este de cca. 65-80%. Temperaturile peste 24g.C sunt nefavorabile, iar la temperaturi peste 28g.C, mortalitatile sunt masive. De asemenea, temperaturile sub 16g.C diminueaza supravietuirea si cresterea.

In prezent, specia este raspandita pe teritoriul a 22 de state din SUA, in 10 dintre acestea practicandu-se atat pescuitul in scopuri comerciale cat si sportiv, in 4 este permis numai pescuitul sportiv, iar in 8 Polyodon spathula este protejat contra tuturor formelor de exploatare, acestea situandu-se in zona periferica a ariei sale geografice. Specia nu este folosita in acvacultura nord- americana pentru productia de carne sau icre. Cresterea puilor se realizeaza pana la varsta de cel mult un an, in sistem extensiv sau superintensiv, scopul principal fiind repopularea unor zone ale arealului in care reproducerea naturala a devenit imposibila, sau pentru refacerea unor populatii afectate de pescuitul excesiv.

Pachet de informatii alcatuit de SCDP Nucet - Dambovita

Coordonator: Dr. ing. Mioara Costache

• < Anterior