Comisarul Phil Hogan a confirmat in data de 12 octombrie 2015 crearea unei noi serii de ateliere de lucru pentru a examina viitorul sectorului ovinelor in UE. Acest forum va reflecta la dezvoltarea viitoare a sectorului in contextul stagnarii consumului.
Prezidate de John Bryan, reprezentant al crescatorilor si fost presedinte al Asociatiei Fermierilor Irlandezi, atelierele vor implica actori economici cheie din sectorul public si privat, inclusiv reprezentanti din productia, prelucrarea si comercializarea carnii de oaie, precum si reprezentanti ai statelor membre care au o industrie importanta privind acest sector.
Lucrarile pregatitoare vor incepe in cursul acestei luni inainte de prima reuniune ce va avea loc la mijlocul lunii noiembrie. Aceasta va avea forma unui exercitiu de inventariere, cautand sa identifice perspectivele principale si provocarile sectorului ovinelor din UE in ceea ce priveste productia, competitivitatea si marketingul. Ea va concentra, de asemenea, pe durabilitatea economica, sociala si de mediu a productiei de ovine. Alte doua ateliere de lucru sunt prevazute sa inceapa anul viitor. Cele din urma se vor baza in jurul unor teme specifice si vor implica prezenta unor experti independenti, care vor ajuta la ghidarea discutiilor si considerentelor grupului. Forumul a fost rugat sa elaboreze un raport final la jumatatea anului 2016 cu recomandari referitoare la viitorul acestui sector.
In prezent, efectivele de oi din UE sunt de aproximativ 85 de milioane de capete, iar productia anuala este de aproximativ 710 000 de tone, greutatea in carcasa. Exista productie semnificativa de carne de oaie in aproximativ 13 state membre (BG, DE, EL, ES, FR, HU, IE, IT, NL, PT, RO, SE, UK). Cu toate acestea, mai mult de doua treimi din productia Uniunii este concentrata in patru state membre, Marea Britanie, Spania, Grecia si Franta, alaturi de inca 20% in Romania, Irlanda, Italia si Germania.
Uniunea Europeana a Comertului cu Animale si Carne (UECBV) saluta decizia Comisarul Uniunii Europene, domnul Phil Hogan, pentru realizarea unor ateliere pentru imbunatatirea viitorului sectorului carnii de oaie in UE. Stabilirea acestora denota o politica proactiva a Comisiei Europene, precum si angajamentul de a construi o agricultura durabila in Uniunea Europeana, in mod special pentru stabilitatea viitorului sectorului de carne de oaie european.
UECBV apreciaza faptul ca domnul Phil Hogan, Comisarul UE, este receptiv la semnalele de pe piata si la reactiile operatorilor economici din Uniune si este de acord cu necesitatea unei strategii care vizeaza o politica activa a productiei de carne de oaie pe o perioada de zece ani.
Aceasta este o tinta importanta si realista si toate partile interesate ar trebui sa depuna eforturi in vederea atingerii ei.
Inca din 2009, un raport Parlamentului European cu privire la sectorul carnii de oaie a subliniat natura fragila a productiei de carne de oaie in UE. Nu numai problemele economice, cum ar fi productia, consumul si comertul (UE are ambitia de a dezvolta exporturile din sectorul carnii de oaie), sunt in joc, ci mai ales, dezvoltarea rurala si valorificarea si conservarea terenurilor in intreaga UE.
Grupul “Industria de carne de oaie si comert cu carne de oaie” al UE va fi condus de Joe Hyland in calitate de presedinte al Comitetului de carne de oaie al UECBV.
Joe Hyland a declarat ca "toate datele de care dispunem sunt un avertisment ca sectorul carnii de oaie al UE este in scadere si fara actiuni concrete in zonele rurale sensibile ale UE, vom asista la un exod al agricultorilor, la pierderea locuri de munca. Calitatea segmentului de industrie a carnii de oaie depinde de bunastarea agricultorilor care se ocupa cu cresterea ovinelor. In plus, carnea de oaie va fi un studiu de caz care ar putea fi extrapolat la alte sectoare agricole care se confrunta cu perturbari ale pietei, in cazul in care vor fi atinse rezultatele constructive scontate".
Pentru Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine – membra a U.E.C.B.V.
Mary Pana, director executiv
13-09-2024 Ovine si caprine
În data de 13.09.2024, în România mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM). În acestă săptămână au fost stinse 30 de focare de PRM, dintre care 21 de focare – în județul Tulcea, 8 focare în județul Constanța și un focar în județul Ialomița. Măsurile suplimentare pentru controlul și eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR și MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei. Mai multe>>
25-01-2024 Pajisti pasuni fanete
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta lansarea unui concurs inedit, cu premii consistente, destinat fermierilor romani care integreaza pasunatul in cresterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul are loc in cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), in care USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, si in parteneriat cu UBM Feed Romania, fabrica de furaje din comuna Sanpaul (jud. Mures). Mai multe>>
14-05-2023 Ovine si caprine
Recastigarea pietelor externe de ovine in relatiile traditionale cu Iordania si deschiderea unei noi piete de export prin dezvoltarea relatiilor comerciale dintre Romania si Maroc, in domeniul ovin, reprezinta doua obiective atinse de MADR in prima jumatate a acestui an. Rezultatele s-au concretizat in urma vizitei efectuate in Romania de ministrul agriculturii din Iordania in luna martie 2023 si a vizitei delegatiei din Maroc din aceasta saptamana, dupa dialogul purtat de ministrul agricul... Mai multe>>
12-04-2023 Ovine si caprine
MADR saluta demersul unor investitori romani din judetul Olt, comuna Fagetelu, care au obtinut suma de 182.059.200 lei, in cadrul schemei de ajutor de stat instituita prin HG nr. 959/2022, prin finantare de la Ministerul Economiei. Fondurile vor fi folosite pentru infiintarea unei fabrici de procesare a lanii si la fabricarea de produse fono si termo izolante din lana, dar si pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, ingrasamintele organice sub forma de pelete sau compostul r... Mai multe>>
07-03-2023 Pajisti pasuni fanete
USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, in calitate de partener, in cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care sustine fermierii prin promovarea unor solutii inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pasunat sa devina viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sanatoase si cu un impact mai scazut asupra mediului. Mai multe>>
01-02-2023 Ovine si caprine
Ingrijirea ovinelor crescute in sistem traditional pe durata unui an este extrem de importanta din punct de vedere tehnologic, dar si pentru felul in care aceasta specie reuseste sa reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea conditiilor de crestere si exploatare, sau fata de boli cauzate de virusi, bacterii, sau paraziti. Mai multe>>
02-10-2022 Ovine si caprine
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea imediata de masuri menite sa protejeze efectivele de rumegatoare mici din tara noastra de contaminare cu variola ovinelor si caprinelor. Decizia a survenit in urma confirmarii bolii in 4 ferme de ovine din Spania, in regiunile Andaluzia si Castilia-La Mancha si de notificarea de alte noi suspiciuni. Mai multe>>
27-01-2022 Ovine si caprine
In decursul anilor, fatarea mieilor a evoluat natural, existand din ce in ce mai putine probleme la nastere. Si totusi in randurile urmatoare vom incerca sa ajutam prin explicarea intregului proces. Mai multe>>
28-06-2021 Ovine si caprine
Dintre toate rumegatoarele care se cresc la noi in tara, capra a fost plasata pe unul dintre ultimele locuri in sfera interesului zootehnic. Considerata prin traditie "vaca saracului", acestei specii nu i s-a acordat niciodata importanta cuvenita. In tarile din vestul Europei, precum si in tari precum SUA si Australia cresterea caprelor este considerata de mult timp o ocupatie profitabila. Mai multe>>
26-05-2021 Ovine si caprine
La aceasta data un procent insemnat de crescatori de ovine exploateaza aceasta specie pentru productia de lapte care este utilizat cu precadere la obtinerea branzeturilor, mai ales telemea, cas, branzeturi framantate, urda, sau cascaval, produse la care se realizeaza un randament foarte bun. Pentru imbunatatirea productiei de lapte si valorificarea acestuia se recomanda urmatoarele: Mai multe>>
12-04-2021 Ovine si caprine
Hipocalcemia oilor este o tulburare a metabolismului calciului, caracterizata prin manifestari depresive si convulsive. Este descrisa ca o entitate morbida in Anglia, Austria, precum si in alte tari si credem ca exista si la noi in tara, fiind insa confundata cu tetania de iarba (hipomagneziemia). Tulburarea apare la oile in gestatie avansata sau lactatie, mai ales in lunile februarie-aprilie, cand in mod normal calcemia este mai scazuta, fiind citata si la mieii tinuti exclusiv in adaposturi ma... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>