Rasele romanesti de ovine

Detalii

Categorie: Ovine si caprine

15 Octombrie 2015

In continuare vom prezenta caracteristicile raselor autohtone de ovine si indicii morfo-productivi de reproductie la populatiile din rasele Merinos de Palas, Tigaie, Turcana si Linia de Carne - Palas.

Rasa Merinos de Palas

Rasa Merinos de Palas s-a format la Oieria Palas in perioada anilor 1920-1965, avand la baza o populatie de oi, cu origine necunoscuta, majoritatea cu lana fina, adusa la Palas in anul 1919. Alti autori sustin ca la baza Merinosului de Palas, ar sta rasele Turcana si Tigaie incrucisate cu mai multe rase de tip Merinos. Adevarul pare a fi la mijloc, cu certitudine putandu-se spune ca oile aflate la Palas in acea perioada au fost incrucisate cu berbeci Merinos Rambouillet si Merinos Semiprecoce German (de Leutewitz) importati din Franta in anii 1926 si 1930 si respectiv din Germania in anii 1928 si 1940, metisii obtinuti constituind baza de formare a rasei.

Merinosul de Palas din acea perioada avea productii de lana in jurul a 5 kg cu lungimea suvitelor mai mica de 7 cm, finetea fibrelor 18-20 microni si greutatea corporala a oilor de 40-45 kg. Ca defecte se remarcau lungimea mica a suvitelor, extinderea insuficienta a lanii pe abdomen, membre si cap si randamentul lanii la spalare scazut. Pentru eliminarea acestor defecte, sporirea productiei de lana si marirea greutatii corporale s-a apelat la incrucisarea de infuzie, in anul 1953 aducandu-se la Palas 10 berbeci Merinos de Vest, 7 berbeci Merinos de Stavropol si 8 berbeci Merinos Caucazian (importati din fosta URSS). In urma incrucisarilor practicate, a izolarii reproductive si a selectiei a luat nastere actuala rasa Merinos de Palas, care a fost omologata in jurul anului 1960. Dupa anul 1970 s-au mai practicat incrucisari de infuzie cu Merinosul Australian pentru ameliorarea randamentului la spalare si a gradului de alb al lanii.

ISTORIA GENETICA A RASEI: Un efectiv de ovine poate fi considerat rasa daca a evoluat izolat reproductiv (relativ izolat) cel putin cinci generatii, de la data stabilirii combinatiei dorite de genotipuri (tipul dorit). Rasa Merinos de Palas – populatia de la ICDCOC Palas-Constanta a evoluat izolata reproductiv (relativ izolata) din anul 1940 pana in prezent, fiind deschisa reproductiv numai in perioada anilor 1955-1960 (cand s-a practicat infuzia cu rasele Merinos de Stavropol si Caucazian). In prezent Merinosul de Palas se aseamana genetic in proportie de 91,8% cu populatia omologata in 1960 si in proportie de 5,29% cu Merinosul Australian. Asemanarea genetica cu Merinosul Ramboillet si Semiprecoce German este zero, iar cu rasele Merinos de Stravropol si Caucazian este de 0,03% si respectiv 0,13%. Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1930-2003 este de 4,09 ani cu variatii de la 3,65 ani la 4,52 ani in functie de filiatie, fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti si mai mare pe filiatiile mama-descendenti. Consangvinizarea totala a rasei a crescut de la valoarea de 2,75% in anul 1940 la valoarea de 7,24% in anul 1970 scazand apoi la valoarea de 2,03% in anul 2003. La rasa Merinos de Palas –populatia de la ICDCOC Palas-Constanta se poate spune, ca in decursul evolutiei acesteia, in mod sistematic s-a evitat practicarea imperecherilor inrudite.

INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei depinde de sex, varsta si tipul de fatare. Masculii simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,9 kg, iar femelele au avut 3,83 kg in timp ce la gemeni greutatea medie a fost de 3,65 kg la masculisi de 3,51 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala la mieii simpli a fost de 10,68 kg la masculi si de 10,55 kg la femele, iar la gemeni s-a incadrat intre limitele de 8,99-9,06 kg. La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele 12,33-14,45 kg fiind in functie de sex si modul de alaptare a mieilor (unul sau mai multi pe oaie in lactatie).

Capacitatea de alaptare la oile Merinos de Palas depinde de numarul de miei alaptati fiind mai mare la oile cu gemeni. Aceasta a fost pe intreaga populatie studiata de 43,39 litri/oaie in prima luna de lactatie si 22,36 litri/oaie in luna a doua de lactatie. 

In perioada anilor 2006-2007 oile Merinos de Palas au avut fecunditatea de 96,71%, iar prolificitatea a avut valoarea de 122,38%. Datele prezentate sunt caracteristice rasei si comparabile cu cele prezentate de literatura de specialitate.

Linia de carne - Palas

Linia s-a format prin incrucisarea raselor Ile de France si Merinos de Palas, urmata de izolare reproductiva si selectie in directia sporirii productiei de carne. In anul 1972 s-au importat din Franta si s-au adus la ICPCOC Palas-Constanta 10 berbeci si 20 oi din rasa Ile de France, primii metisi Ile de France x Merinos de Palas obtinandu-se in anul 1973. Incrucisarile efectuate cu rasa Ile de France au avut ca scop ameliorarea vitezei de crestere, sporirea capacitatii de conversie a hranei, imbunatatirea conformatiei, cresterea randamentului la sacrificare si a indicilor de calitate ai carcaselor. Urmare a performantelor mai bune realizate de produsii F1 comparativ cu Merinosul de Palas s-a procedat la obtinerea generatiei F2 din incrucisarea berbecilor F1 (50% Ile de France, 50% Merinos de Palas) cu oi F1. In paralel au fost obtinuti si produsi R1 (75% Ile de France, 25% Merinos de Palas). In succesiunea generatiilor care au urmat, s-au folosit la reproductie metisii F1, F2, R1 si produsii rezultati din toate combinatiile posibile dintre acestia avand ca obiective ale ameliorarii, sporul de crestere in greutate pana la varsta de 5-6 luni, greutatea corporala la varsta de 5-6 luni si conformatia corporala care trebuiau sa se apropie de cea a raselor de carne. Dupa anul 1983 populatia a fost inchisa reproductiv fiind sistate incrucisarile cu rasa Ile de France, procedandu-se la reproductia in sine a populatiei.

ISTORIA GENETICA A LINIEI: Coeficientul de izolare reproductiva a liniei a crescut progresiv de la valoarea de + 0,54 in anul 1976 la + 0,98 in anul 1999 si + 1 in 2003, valoare care se mentine si in prezent. In momentul de fata, Linia de Carne-Palas se aseamana genetic in proportie de 57% cu rasa Ile de France, 33% cu Merinosul de Palas, 5% cu rasa Suffolk si mai putin cu alte rase (cu prolificitate ridicata). Intervalul mediu intre generatii in perioada anilor 1989-2003 a fost de 3,74 ani fiind mai mic pe filiatiile tata-descendenti, ceea ce arata ca la aceasta linie berbecii au fost folositi la reproductie pana la varsta de maxim 4 ani. Consangvinizarea totala a liniei a crescut de la valoarea de 5,06% in anul 1989 la 18,62% in anul 2003, dar incestul a fost zero pe intreaga perioada a anilor 1989-2003. Cresterea consangvinizarii liniei arata ca in decursul evolutiei acesteia s-a urmarit pastrarea asemanarii genetice cu unii reproducatori valorosi cum au fost berbecii Ile de France nr.1318/1978 si 7012/1994. Linia de Carne-Palas intruneste majoritatea conditiilor pentru a fi omologata ca rasa noua de ovine.

INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE: Mieii masculi simpli au avut la fatare greutatea medie de 3,8 kg, iar femelele au avut 3,63 kg. La gemeni greutatea la fatare a fost de 3,35kg la masculi si de 3,09 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala s-a incadrat intre limitele 8,14-11,30 kg depinzand de sexul mieilor si modul de alaptare (ca simpli sau gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea medie a fost de 15,64-16,16 kg la femelele si masculii simpli si de 12,25-14,81 kg la femelele si masculii gemeni.

Pe intreaga populatie studiata capacitatea de alaptare a oilor a fost de 44,94 litri/oaie in prima luna de lactatie si de 25,12 litri/oaie in luna a doua de lactatie.

In campania de monta si fatari 2006-2007 oile din Linia de Carne-Palas au avut fecunditatea de 45,97%, iar prolificitatea a fost de 126,57%.

Rasa Tigaie 

Tigaia isi are originea in specia de ovine salbatica-arkar (Ovis vignei arkar) care a fost domesticita la Sud-Est de Marea Caspica. Aceiasi autori arata ca stramosii rasei Tigaie isi au originea in Asia Mica unde ar fi existat o populatie de oi cu lana fina si uniforma. Legaturile comerciale intre porturile Asiei Mici si cele ale Marii Negre stabilite la sfarsitul ultimului mileniu inaintea erei noastre au favorizat patrunderea rasei Tigaie in Dobrogea.

Basorelieful de pe Columna lui Traian si de pe monumentul de la Adamclisi din Dobrogea confirma faptul ca rasa Tigaie exista in Dobrogea in anul cuceririi Daciei de catre romani (in jurul anului 100 e.n.). Din Dobrogea (dupa aceeasi autori) Tigaia a fost raspandita in Transilvania de catre mocanii care practicau transhumanta. Dupa alti autori rasa Tigaie este rasa pastorilor transhumanti din zona Carpatilor de Curbura (Sacele-Covasna), aceasta neexistand in Balcani si Asia Mica in ultimul mileniu dinaintea erei noastre, asa cum sustin alti autori. Pastorii romani transhumanti au dispersat din timpuri imemoriale rasa Tigaie in locurile de iernat din Lunca Dunarii si de pe malul Marii Negre, apoi in Sudul Ucrainei, in Rusia, in Bulgaria, in Slovacia si Cehia, in Voivodina si Campia Panoniei. In Turcia, rasa Tigaie a fost importata din Romania si in prezent este cunoscuta sub denumirea de Kivirgic. 

Rasa Tigaie are un format corporal care se incadreaza in tipul mezomorf cu forme suficient de largi si adanci, avand o conformatie armonioasa si o constitutie robusta spre fina. Este o rasa de lapte-carne-lana. Lana este semifina (30-35 microni) de culoare alba, iar unele exemplare prezinta fibre colorate in cojoc; jarul de pe fata si membre poate avea culoarea bruna (Tigaia bucalae), ruginie (Tigaia ruginie), alba (Tigaia bela) sau alba cu pete brune sau ruginii. Exista si exemplare de culoare neagra (culoarea neagra este recesiva fata de culoarea alba). Berbecii au coarne mari (60-70 cm lungime) rasucite in una, doua spirale. Exista si berbeci ciuti sau cu coarne rudimentare (melci) acestia detinand o pondere de 3-4% din total efectiv. Oile sunt lipsite de coarne, dar exista o proportie de 16-18% din efectivul total care au coarne rudimentare sau coarne mici nespiralate.

RASA TIGAIE – POPULATIA DE LA SCDCOC REGHIN. Populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin provine dintr-o turma Tigaie achizitionata din sectorul particular din orasul Baraolt-Covasna imediat dupa infiintarea statiunii de la Reghin (in anul 1981). Aceasta turma de oi Tigaie a fost infuzata cu Rasa Germana cu Capul Negru in anul 1994 cand s-au folosit la reproductie 4 berbeci importati din Germania. Produsii F1 obtinuti s-au reprodus in sine concomitent practicandu-se incrucisari de reintoarcere pe Tigaie si incrucisari intre produsii din toate tipurile, incepand cu anul 2000 populatia obtinuta fiind izolata reproductiv. Se estimeaza ca in prezent dupa doua generatii de izolare reproductiva, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin se aseamana genetic in proportie de 10-12% cu Rasa Germana cu Capul Negru si in proportie de 88-90% cu Tigaia de Baraolt.

INSUSIRILE MORFO-PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: Greutatea corporala la miei a fost de 4,38 kg la masculi simpli si de 4,15 kg la femelele simple, iar la gemeni greutatea corporala a fost de 3,85 kg la masculi si de 3,58 kg la femele. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 7,33-9,50 kg fiind dependenta de sexul mieilor si modul cum au fost alaptati (ca simpli sau ca gemeni). La varsta de 8 saptamani greutatea corporala medie s-a incadrat intre limitele de 11,2-14,81 kg.

Capacitatea de alaptare medie a oilor in prima luna de lactatie a fost de 29,79 litri/cap, iar in luna a doua oile au produs 22,41 litri/cap.

Comparativ cu datele de literatura de specialitate care dau pentru rasa Tigaie pe intreaga perioada de lactatie productia totala medie de lapte de 80-90 litri/oaie, populatia Tigaie de la SCDCOC Reghin pare a avea o productie mai mare (52,2 litri/cap in 60 zile de lactatie).

In sezonul de monta si fatari 2006-2007 oile Tigaie din populatia de la SCDCOC Reghin au realizat fecunditatea de 97,42%, iar prolificitatea a avut valoarea de 118,54%. Cresterea semnificativa a prolificitatii comparativ cu valoarea medie de 105% pentru rasa Tigaie se datoreaza infuziei cu rasa Germana cu Cap Negru (Deutche Schwartzkopfiges).

Rasa Turcana 

Rasa Turcana este cea mai veche si mai raspandita rasa in Romania. Originea rasei Turcana nu se cunoaste cu precizie. Dupa unii autori rasa Turcana deriva din specia salbatica Ovis vignei arkar. Dupa N.Teodoreanu, oaia Turcana a fost domesticita in vremurile preistorice in Muntii Carpati, de unde s-a raspandit in toata Europa prin transhumanta. Dupa C.Draganescu, in tarile din Europa Centrala (Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Romania), din Balcani (Serbia, Croatia, Macedonia. Albania, Bulgaria, Turcia europeana) si sudul Europei de rasarit (Moldova, Ucraina, Rusia), se intalnesc trei-patru grupe de oi de origine romaneasca, ce formeaza majoritatea raselor autohtone din aceasta zona geografica vasta. Aceste grupe sunt: Grupa raselor Valahe (Zackel); grupa raselor Tigaie, grupa raselor Valahe cu coarne in tirbuson (Ratca) si grupa raselor Karnabat si Ruda.

Grupa raselor Valahe (Zackel)

In 7 tari cum sunt Grecia, Serbia, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ucraina si Rusia rasele locale sau unele rase locale se numesc Valaha, dar in aceste tari este ignorata legatura intre cuvintele Valah si Roman, se evita sa se confirme ca aceste rase sunt de origine romaneasca. 

In Romania aceasta grupa de rase este denumita Turcana (incepand cu secolul XIX-lea). B.P.Hasdeu in 1873 presupune ca acesta este un cuvant vechi de origine indo-europeana in forma lui primara-sturca, avand intelesul de oaie si capra. Denumirea Turcana a fost folosita in Bulgaria pana acum 80 ani (cand s-a renuntat la ea) pentru rasa Svistov. 

In centrul Moldovei, in Basarabia (Republica Moldova) si Ucraina pentru Turcana se foloseste denumirea de Tusca. Aceasta este o subpopulatie distincta din grupa raselor Turcana.

ORIGINEA RASELOR VALAHE (TURCANA): Anumiti autori sustin ca aceste rase deriva din vechea oaie Scito-Dacica a carei imagine apare pe Columna lui Traian. Draganescu C., arata ca oile Valahe isi au originea in vechea oaie scitica care traia in estul Europei in anii 400 inainte de Hristos. Din aceasta oaie veche scitica s-au desprins doua filiatii: oaia Geto-Tracica si Oaia veche din Spania. 

Din oile Geto-Tracice deriva populatiile din rasa Turcana de talie mai mica cu lana mai scurta si productii mici, in general sedentare. Printre acestea se numara Tusca din Moldova si Ucraina, Turcana Brumarie, unele populatii din Muntii Apuseni si unele rase din Balcani. 

Din oile vechi spaniole (Lacha si Chura) deriva Turcana transhumanta de Sibiu. Populatiile din rasa Turcana transhumanta sunt de talie si greutate corporala mare si au productii mai mari decat Turcana din prima grupa. Explicatia prezentei Turcanei tranhumante de origine spaniola in Carpati, poate fi aceea ca romanii dupa cucerirea Daciei, au adus aici aceste oi impreuna cu pastorii transhumanti, care sa colonizeze noile teritorii cucerite.

CARACTERE DE RASA: In general se poate spune ca Turcana (grupa de rase) face parte din grupa oilor cu lana mixta (amestec de fibre groase si lungi si fibre scurte si fine-puf). Lana este buna pentru covoare si mai putin buna pentru confectii. Oile au coada lunga pana sub jarete sau pana la pamant. Berbecii au coarne mari purtate lateral, rasucite in 1-2 spirale. Oile sunt ciute dar exista anumite populatii in care oile au coarne mici sau o anumita parte din oi au coarne (15-20%). Multe populatii Turcana au aptitudini pentru mers (Turcana transhumanta de Sibiu, Novaci Vaideeni) si productii bune de lapte. Productia de carne la toate populatiile lasa de dorit in special cand este vorba de calitatea carcaselor (care se incadreaza in mare majoritate in clasa P dupa grila europeana „SEUROP”). Toate populatiile Turcana se remarca prin capacitatea ridicata de adaptare la conditii adverse de mediu, rezistenta sporita la boli microbiene si la parazitoze locale si capacitate ridicata de valorificare a furajelor fibroase si grosiere.

Rasa Turcana – Populatia de la SCDCOC Caransebes

Deriva din Turcana Creata de Caransebes infuzata cu Turcana transhumanta de Poiana Sibiului in perioada 1982-1996. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este izolata reproductiv de circa trei generatii. Comparativ cu Turcana transhumanta de Sibiu, oile de la SCDCOC Caransebes sunt de talie si greutate corporala mai mici, dar au productie de lapte ceva mai mare. Populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes este bine adaptata la conditiile de mediu din zona, unde valorifica bine iarba si furajele fibroase si grosiere.

INSUSIRILE MORFO - PRODUCTIVE SI INDICII DE REPRODUCTIE: La fatare mieii masculi au avut greutatea corporala medie de 3,9 kg, iar femelele au realizat 3,72 kg. La varsta de 4 saptamani greutatea corporala medie a fost de 9,26 kg la masculi si de 8,39 kg la femele, iar la 8 saptamani masculii au avut 14,57 kg, iar femelele 13,36 kg.

Oile Turcana au avut capacitatea de alaptare in prima luna de lactatie de 27,53 litri lapte/cap, iar in luna a doua au produs in medie 23,30 litri lapte/cap.

In campania de monta si fatari 2006-2007 populatia Turcana de la SCDCOC Caransebes a avut fecunditatea de 96,95%, iar prolificitatea a fost de 107,17%. 

Se poate spune ca populatia susmentionata este reprezentativa pentru rasa Turcana crescuta in zona de influenta a SCDCOC Caransebes.

Institutul de Cercetare-Dezvoltare
pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor
Palas-Constanta

• < Anterior
• Următor >