La nivelul MADR va functiona „Observatorul laptelui si al produselor lactate”, structura ce are ca obiective colectarea, prelucrarea si centralizarea datelor si a informatiilor referitoare la piata laptelui si a produselor lactate, respectiv cele cu privire la exploatatiile de vaci de lapte, bivolite, oi si capre, efectivele de animale, cantitatile de lapte, pretul laptelui crud materie prima, al laptelui comercializat si al produselor lactate, precum si al costurilor de productie.
In Sedinta Guvernului din 12 octombrie 2022 au fost adoptate trei Hotarari prin care se creeaza cadrul legal pentru acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investitii ce vizeaza zona montana. Astfel, se stabilesc valorile schemelor de finantare pentru anul 2022, conditiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finantarii, precum si modalitatile de verificare si control in cadrul urmatoarelor programe de investitii ce vizeaza:
La aceasta data un procent insemnat de crescatori de ovine exploateaza aceasta specie pentru productia de lapte care este utilizat cu precadere la obtinerea branzeturilor, mai ales telemea, cas, branzeturi framantate, urda, sau cascaval, produse la care se realizeaza un randament foarte bun. Pentru imbunatatirea productiei de lapte si valorificarea acestuia se recomanda urmatoarele:
Cresterea ovinelor reprezinta o traditie multiseculara, fiind activitatea de baza a unui insemnat numar de crescatori de animale, aceasta specie oferind activitati traditionale privind prelucrarea unor produse din lapte, carne, lana cu un pronuntat caracter specific local sau regional (branzeturi, specialitati din carne de oaie, articole de imbracaminte, obiecte artizanale, instrumente pentru prelucrarea produselor (ustensile de inventar ale stanii, ateliere de cojocarie, confectionarea palariilor traditionale, ateliere pentru tesaturi, etc).
Ovinele supuse selectiei sunt apreciate dupa fenotipul propriu, origine si descendenta, in functie de obiectivele ameliorarii. Lucrarile de baza in ameliorarea oilor vizeaza selectia pentru productia de lana, selectia pentru productia de carne, selectia pentru productia de lapte si selectia pentru productia de pielicele.
In perioada 19 februarie-15 martie 2019, s-a desfasurat o actiune la nivel national, pentru verificarea modului de respectare, de catre operatorii din sectorul alimentar, a conditiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea si depozitarea laptelui crud si a produselor lactate. Au fost verificate 2.279 de obiective: 701 ferme, 452 de exploatatii non-profesionale de animale producatoare de lapte (gospodarii ale populatiei), 366 de centre de colectare lapte, 113 unitati de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, 486 de unitati de procesare a laptelui inregistrate sanitar veterinar.
In continuare va prezentam tot ce trebuie sa stiti despre ajutoarele nationale tranzitorii si sprijinul cuplat acordat producatorilor de lapte si carne de ovine si caprine in anul 2019. Aflati detalii despre beneficiari, documentele necesare, conditiile de acordare si perioada de depunere a cererilor.
Incepand cu data de 7 iunie 2018 produsul ”Telemea de Sibiu” a primit protectia nationala a sistemelor din domeniul calitatii conform legislatiei europene si nationale. Dreptul de utilizare a logo-ului national cat si dreptul de a comercializa produse din clasa 1.3 Branzeturi cu denumirea Telemea de Sibiu revine exclusiv producatorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al judetului Sibiu care respecta prevederile din caietul de sarcini si sunt supusi controlului si certificarii unui Organism de Inspectie si Certificare recunoscut de MADR.
In perioada imediat urmatoare ne putem mandrii cu produsul traditional “Telemea de Sibiu”, deoarece s-a incheiat perioada de opozitie nationala, iar conform art.9 din Regulamentul CE 1151/2012 Romania poate oferi protectie nationala produsului cu denumirea "Telemea de Sibiu - Indicatie Geografica Protejata (IGP)". Telemeaua de Sibiu, va fi produsa si comercializata doar de crescatorii de ovine din Sibiu care fac parte din grupul aplicant.
In satul Gulianca, din comuna Salcia Tudor - judetul Braila, a avut loc in perioada 19-20 mai 2018, cea de a IV-a editie a Festivalului "Branzei de Gulianca". Tot in cadrul evenimentului a avut loc un targ de ovine, precum si o expozitie culinara, in cadrul careia producatorii de branza si carne de oaie si-au expus produsele spre degustare si vanzare.
In acest week-end (25-26 noiembrie), caravana 'Alege oaia!' va poposi la Cluj-Napoca, pe platoul de la Expo Transilvania. Timp de doua zile vizitatorii vor putea gusta, gratuit, preparate din carne de oaie gatite traditional, dar si branzeturi. Obiectivul acestei campanii este pastrarea traditiilor locale privind obiceiurile gastronomice de preparare a carnii de oaie, cresterea consumului de produse din carne de oaie, sprijinirea crescatorilor autohtoni de ovine.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, se va afla sambata, 18.11.2017, la Sibiu pentru a fi alaturi de caravana Campaniei nationale de informare si promovare “Alege oaia!” unde se va organiza o prezentare a Produsului “Telemea de Sibiu” propus pentru certificare IGP. In cadrul acestui eveniment, pe langa degustari gratuite de mancaruri traditionale din carne de oaie (tocanita de oaie la ceaun, pastrama de oaie), sibienii isi vor putea procura carne si produse din carne de oaie, branza, cascaval.
Documentatia intocmita de Asociatia Producatorilor de Telemea de Sibiu va fi depusa luni, 20 noiembrie, la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru inregistrarea si protejarea denumirii "Telemea de Sibiu" — Indicatie Geografica Protejata.
Campania nationala de informare si promovare „Alege oaia!”, desfasurata sub coordonarea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, continua in acest weekend in Bucuresti. Caravana campaniei se va afla sambata si duminica, 4-5 noiembrie, in Piata Obor unde crescatorii de ovine ii vor astepta pe vizitatori sa guste gratuit din tocanita si din pastrama pregatite la fata locului, dar si sa le raspunda la toate intrebarile si curiozitatile.
Producatorii agricoli, crescatorii de bovine, ovine si caprine, isi pot valorifica laptele crud sau produsele din lapte (cas, telemea, urda, branza) numai in spatii autorizate sanitar veterinar. Legislatia in vigoare sprijina crescatorii de animale care doresc sa valorifice productia primara, sau produsele obtinute prin procesarea productiei primare, insa cu obligatia sa solicite D.S.V.S.A. judeteana, document de inregistrare pentru vanzare directa sau document de vanzare cu amanuntul.
Specialisti din cadrul Ministerului Agriculturii, ai Directiei Agricole Sibiu, alaturi de primari, reprezentanti ai unor grupuri de actiune locala, asociatii de profil si producatori de produse alimentare s-au reunit la Consiliul Judetean Sibiu, vineri, 7 aprilie, in cadrul unei intalniri de lucru cu tema 'Actiuni pentru inregistrarea pe unul din standardele de calitate europene DOP, IGP, STG a produsului Telemea de Sibiu'.
Reteaua Nationala pentru Dezvoltare Rurala va prezinta un proiect de succes prin care un consortiu de ONG-uri romano-elvetiene a reusit sa aduca sase stane din zona montana in secolul 21. Proiectul „Modele agricole sustenabile pentru zona montana a Romaniei” a vizat construirea de stane si saivane, asigurarea independentei energetice prin resurse regenerabile, imbunatatirea managementului in ceea ce priveste pasunatul, dar si crearea brand-ului “De la munte”, sub umbrela caruia sa se comercializeze produse lactate de oaie.
Conditiile geo-climaterice caracteristice tarii noastre au determinat, dealungul timpului, ca un numar insemnat de crescatori de animale sa se ocupe, ca activitatea de baza, de cresterea ovinelor, beneficiind si de faptul ca aceasta specie se intretine si exploateaza in marea parte a anului (cca 200 – 230 de zile, in functie de intemperii) pe pajistile natural, respective pe pasuni si fanete.
Unilact Transilvania, unul dintre principalii producatori 100% autohtoni de branzeturi sub brandurile De la Ferma si Pachet de Acasa, cu ferma proprie in judetul Alba, a inregistrat anul trecut un avans cu peste 16% al cifrei de afaceri, la peste 14 milioane de lei (3,15 milioane de euro) si mizeaza in acest an pe o majorare cu cca. 20% a business-ului. In plus, compania se asteapta si la o crestere a exporturilor cu aprox. 40% in 2016. In prezent, fabrica Unilact Transilvania proceseaza zilnic 15.000 de litri de lapte, iar 25% din materia prima necesara este asigurata de propria ferma, care adaposteste 900 de oi, respectiv 370 de bovine.
In data de 18 martie, la solicitarea ANSVSA de clarificare si de completare a informatiilor transmise prin Sistemul Rapid de Alerta pentru Alimente si Furaje, autoritatile italiene au admis faptul ca, din eroare, in notificarea de alerta initiata in data de 16.03.2016 a fost mentionata o branza provenita de la SC Bradet, produsa din lapte de oaie, in loc de branza produsa din lapte de vaca.
Comisia pentru agricultura din Camera Deputatilor a adoptat, marti, 15 martie, raportul pentru Proiectul de Lege privind stabilirea unor masuri suplimentare pentru etichetarea laptelui proaspat pentru consum, precum si a produselor lactate. S-au fost votate o serie de amendamente privind etichetarea corecta a laptelui de consum, dintre care cele mai importante vizeaza folosirea termenului de "produs romanesc" doar pentru produsele obtinute exclusiv din lapte provenind din ferme autohtone, precum si includerea pe ambalaj, dupa caz, a procentului in care s-a folosit lapte praf pentru obtinerea produsului final.
MEAT & MILK 2016 - Subfinantare, suprataxare, importuri - Ziduri in calea unui business de succes, intr-o economie aflata in dezechilibru. Sub acest generic, fermierii, procesatorii si specialistii din domeniile adiacente vor participa la cea de-a V-a editie a Expo-Conferintei Meat&Milk, care va avea loc in zilele de 12-13 mai, in Poiana Brasov, acolo unde vor dezbate problematica la zi a sectoarelor de carne si lapte, puse in context national si international, vor afla ultimele noutati tehnologice, stiintifice, de sanatate animala si siguranta alimentului, ultimele tendinte de piata, vor intra in dialog direct cu reprezentanti ai autoritatilor, cu presedintii principalelor asociatii profesionale, cu parlamentari europeni si invitati din strainatate.
Romania se afla pe locul 5 in Europa in ce priveste numarul de oi, iar in UE exista o mare cere de telemea si cas traditional de oaie. Producatorii de lapte de oaie si capra se pot organiza in grupuri de producatori recunoscuti, pentru realizarea branzeturi cu denumire de origine si indicatie geografica protejata iar benificiile ar fi imense pentru toti.
Laptele de oaie este un produs valoros, folosit la noi in tara pentru preparatele branzeturilor de calitate superioara, mult apreciate de consumatori. Comparativ cu laptele de vaca, are o valoare nutritiva superioara datorita compozitiei chimice: contine 5-6% proteine si 6-8% grasime. In Europa, tarile cele mai mari consumatoare de lapte de oaie sunt: Franta, Grecia, Bulgaria, Romania.
Consortiul proiectului european FP7 SOLID si Institutul National de Cercetare Dezvoltare pentru Biologie si Nutritie Animala, va invita sa participati la un workshop international cu tema “Sisteme de producere a laptelui in estul Europei” care va aborda noutatile si provocarile in domeniul animalelor producatoare de lapte (oi, capre, taurine) in cadrul unei abordari multidisciplinare, pentru a defini strategiile de imbunatatire a profitabilitatii sistemelor de producere a laptelui.
Asociatia „Eco Miorita” a fost infiintata in 2005 cu 25 de membri fondatori, iar in prezent are peste 150 de membri – crescatori de ovine si bovine din comuna, dar si fermieri din comunele invecinate, care s-au alaturat asociatiei in ultimii doi ani. Asociatia are astazi 1.700 de hectare certificate ecologic si 12.500 de oi, dintre care 10.000 sunt atestate ecologic.
Italia, stat membru al Uniunii Europene, a inregistrat branza "Pecorino Crotonese" cu Denumire de Origine Protejata DOP. Aceasta este o branza cu pasta tare, semifiarta, produsa doar din lapte integral de oaie.
Editia a 2-a a Hartilor Economice Fabrica de Carne si Fabrica de Lapte vor fi lansate 28 Februarie 2015! Pornind de la succesul de care s-au bucurat, dupa realizarea primei editii si de la numeroasele solicitari ale oamenilor de afaceri, cat si ale autoritatilor, agentia infoALIMENT va tipari cea de-a II-a editie a Hartilor Economice Fabrica de Carne si Fabrica de Lapte.
Comisia Europeana a anuntat ca va oferi sprijin pentru depozitarea in regim privat a untului, laptelui praf degresat (LPD) si anumitor branzeturi, in scopul de a atenua impactul restrictiilor rusesti la importurile de produse lactate din UE si pentru a limita efectele negative pe piata interna. Comisia a confirmat, de asemenea, ca perioada de interventie publica in sectorul untului si laptelui praf degresat va fi prelungita pana la sfarsitul anului.
Stabilirea relatiilor contractuale din sectorul laptelui si al produselor lactate, precum si recunoasterea organizatiilor de producatori din sectorul laptelui si al produselor lactate au fost adoptate in Sedinta Guvernului din data de 28 mai 2014, prin Proiectul de Hotarare pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 297/2013.
Laptele crud este definit ca produsul de secretie al glandei mamare, a uneia sau mai multor vaci, oi, capre sau bivolite, neincalzit la temperaturi de peste 40 °C sau supus unui tratament cu un efect echivalent.
Branzeturile cu pasta moale isi datoresc consistenta continutului mai ridicat de umiditate, de grasimi si conditiilor de maturare.
Indiferent de rasa si de directia de exploatare (lana, carne, lapte), sporirea productiei de lapte la ovine este o prioritate.
Branzeturile Artesana contin doar lapte, fermenti lactici, cheag si sare. De retinut ca unele retete nu contin nici fermenti nici sare, facandu-le astfel ideale pentru orice fel de dieta.
Asociatia Crescatorilor de Ovine si Caprine "Moldoovis" Botosani a lansat, duminica, in cadrul Targului Agro-Zoo deschis la Popauti, "branza de oaie Botosani".
Zona montana are un aport substantial pentru dezvoltarea sectorului ovin si caprin in Romania.
Incrucisarile dintre rasa Turcana si rasa Lacaune are un efect ameliorator asupra productiei de lapte.
Festivalul a avut loc cu prilejul sarbatorii traditionale "Ravasitul oilor", eveniment aflat la a 43-a editie.
Daniela Demian, din Husasau de Tinca, participa la targurile traditionale si ecologice din tara cu trei tipuri de cascaval de capra si oaie.
Directia Sanitar – Veterinara Gorj a oprit activitatea a sase centre de prelucrare a laptelui, dupa un control, efectuat la nivel judetean.
„Slovenska bryndza” este o branza alba, naturala, ajunsa la maturatie, tartinabila, cu ceva graunte, produsa in mod traditional — prin sfaramarea branzei de oaie in forma de bulgare ajunsa la maturatie si a branzei de vaca.
13-09-2024 Ovine si caprine
În data de 13.09.2024, în România mai sunt active 37 de focare de pesta rumegătoarelor mici (PRM). În acestă săptămână au fost stinse 30 de focare de PRM, dintre care 21 de focare – în județul Tulcea, 8 focare în județul Constanța și un focar în județul Ialomița. Măsurile suplimentare pentru controlul și eradicarea PRM, prevăzute în ordinul comun emis de ANSVSA, MADR și MAI, rămân valabile, conform Deciziei de punere în aplicare a Comisiei. Mai multe>>
25-01-2024 Pajisti pasuni fanete
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta lansarea unui concurs inedit, cu premii consistente, destinat fermierilor romani care integreaza pasunatul in cresterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul are loc in cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), in care USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, si in parteneriat cu UBM Feed Romania, fabrica de furaje din comuna Sanpaul (jud. Mures). Mai multe>>
14-05-2023 Ovine si caprine
Recastigarea pietelor externe de ovine in relatiile traditionale cu Iordania si deschiderea unei noi piete de export prin dezvoltarea relatiilor comerciale dintre Romania si Maroc, in domeniul ovin, reprezinta doua obiective atinse de MADR in prima jumatate a acestui an. Rezultatele s-au concretizat in urma vizitei efectuate in Romania de ministrul agriculturii din Iordania in luna martie 2023 si a vizitei delegatiei din Maroc din aceasta saptamana, dupa dialogul purtat de ministrul agricul... Mai multe>>
12-04-2023 Ovine si caprine
MADR saluta demersul unor investitori romani din judetul Olt, comuna Fagetelu, care au obtinut suma de 182.059.200 lei, in cadrul schemei de ajutor de stat instituita prin HG nr. 959/2022, prin finantare de la Ministerul Economiei. Fondurile vor fi folosite pentru infiintarea unei fabrici de procesare a lanii si la fabricarea de produse fono si termo izolante din lana, dar si pentru valorificarea unor produse secundare, precum lanolina, ingrasamintele organice sub forma de pelete sau compostul r... Mai multe>>
07-03-2023 Pajisti pasuni fanete
USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, in calitate de partener, in cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care sustine fermierii prin promovarea unor solutii inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pasunat sa devina viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sanatoase si cu un impact mai scazut asupra mediului. Mai multe>>
01-02-2023 Ovine si caprine
Ingrijirea ovinelor crescute in sistem traditional pe durata unui an este extrem de importanta din punct de vedere tehnologic, dar si pentru felul in care aceasta specie reuseste sa reziste unor boli nespecifice (tehnopatii) generate de nerespectarea conditiilor de crestere si exploatare, sau fata de boli cauzate de virusi, bacterii, sau paraziti. Mai multe>>
02-10-2022 Ovine si caprine
Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea imediata de masuri menite sa protejeze efectivele de rumegatoare mici din tara noastra de contaminare cu variola ovinelor si caprinelor. Decizia a survenit in urma confirmarii bolii in 4 ferme de ovine din Spania, in regiunile Andaluzia si Castilia-La Mancha si de notificarea de alte noi suspiciuni. Mai multe>>
27-01-2022 Ovine si caprine
In decursul anilor, fatarea mieilor a evoluat natural, existand din ce in ce mai putine probleme la nastere. Si totusi in randurile urmatoare vom incerca sa ajutam prin explicarea intregului proces. Mai multe>>
28-06-2021 Ovine si caprine
Dintre toate rumegatoarele care se cresc la noi in tara, capra a fost plasata pe unul dintre ultimele locuri in sfera interesului zootehnic. Considerata prin traditie "vaca saracului", acestei specii nu i s-a acordat niciodata importanta cuvenita. In tarile din vestul Europei, precum si in tari precum SUA si Australia cresterea caprelor este considerata de mult timp o ocupatie profitabila. Mai multe>>
26-05-2021 Ovine si caprine
La aceasta data un procent insemnat de crescatori de ovine exploateaza aceasta specie pentru productia de lapte care este utilizat cu precadere la obtinerea branzeturilor, mai ales telemea, cas, branzeturi framantate, urda, sau cascaval, produse la care se realizeaza un randament foarte bun. Pentru imbunatatirea productiei de lapte si valorificarea acestuia se recomanda urmatoarele: Mai multe>>
12-04-2021 Ovine si caprine
Hipocalcemia oilor este o tulburare a metabolismului calciului, caracterizata prin manifestari depresive si convulsive. Este descrisa ca o entitate morbida in Anglia, Austria, precum si in alte tari si credem ca exista si la noi in tara, fiind insa confundata cu tetania de iarba (hipomagneziemia). Tulburarea apare la oile in gestatie avansata sau lactatie, mai ales in lunile februarie-aprilie, cand in mod normal calcemia este mai scazuta, fiind citata si la mieii tinuti exclusiv in adaposturi ma... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>