Productii perfecte prin semanat perfect

 

Peste cateva zile se declanseaza campania insamantarilor de primavara. Pentru a avea, anul acesta, productii perfecte, va trebui sa efectuam perfect semanatul culturilor de primavara. Semanatul perfect (rational) presupune asigurarea unei desimi optime si asigurarea unui pat germinativ pregatit, in mod corespunzator, in ajunul semanatului. De asemenea semanatul trebuie efectuat la timpul potrivit.

.

 

 

 

 

 

Printr-o desime maxima recomandata pentru specia, soiul sau hibridului cultivat se creeaza premizele unei productii perfecte si se impiedica dezvoltarea buruienilor.

Desimele mici, la cerealele paioase de primavara, creaza goluri care mai ales in zonele colinare duc la dezvoltarea unor buruieni precum costreiul sau romanita.

De asemenea culturile care se seamana mai devreme in primaverile racoroase si ploioase, vor duce la intarzierea rasarii si la un inalt grad de imburuienare, deoarece buruienile rasar mult mai usor si mai repede. Indeosebi culturile de leguminoase boabe (soia, fasolea), pot fi compromise printr-un semanat prea devreme. Tocmai de aceea este bine, ca in primaverile racoroase se executam semanatul spre sfarsitul perioadei optime, cand plantele de cultura cresc mai repede si pun stapanire pe teren in lupta cu buruienile. Trebuie sa creem conditii pentru a asigura un rasarit uniform si exploziv.

 

 


 

De asemenea, trebuie sa pregatim terenul cu maxim 1-2 zile inainte de semanat, si asta pentru a nu acorda un avans prea mare buruienilor, pentru rasarirea. Daca este vreme calda buruienile vor rasarii in 3-5 zile. Executand pregatirea terenului in preajma semantul se vor distruge multe buruieni aflate in curs de rasarire.

Se vor evita gresurile de semanat, gresuri care creaza goluri si care vor fi invadate de buruieni.

Adancimea de semanat trebuie respectata cu strictete. Vom avea o cultura slaba, neuniforma si necompetitiva, atat la un semanat prea adanc cat si la unul superficial (lipsit de umiditate). Parametrii optimi de calitate si cantitate le obtinem doar in conditiile in care vom executa semanatul la adancimea tehnologica prescrisa.

 

 

 

Cel mai importanta lucru pentru a avea un semanat perfect este calitatea semintei. In primul rand trebuie sa avem seminte cu puritate maxima, respectiv lipsite de corpuri straine, si lipsite total de seminte ale buruienilor de carantina. Pe urma trebuie sa avem seminte cu capacitate de germinatie cat mai aproape de 100%, pentru a avea culturi reusite. In al treilea rand trebuie sa avem seminte cu putere de germinatie (rasarire) cat mai mare pentru a putea rasarii si pentru a putea lupta cu buruienile. Plantele firave nu au aceasta putere.

 

 

 

 

 

 


 

In incheiere, nu avem decat sa recunoastem importate celor 6 P, in respectarea verigilor tehnologice, inclusiv a semanatului. Cei 6 P sunt:

"Pregatirea Prealabila Potrivita Produce Performante Perfecte"

Noutati

Cresterea nutriilor: tipuri si linii pure

20-01-2021 Animale de blana

Cresterea nutriilor: tipuri si linii pure

Succesul cresterii nutriilor depinde in primul rand de aptitudinile, cunostintele si capacitatea crescatorului, care trebuie sa aplice in practica anumite principii si metode pentru atingerea acestui scop precis. Dintre metodele de crestere, cea mai obisnuita este cresterea in linie pura, care consta in imperecherea unor animale de acelasi tip. In cadrul fiecarei linii pure (tip de culoare), in orice crescatorie indivizii au calitati diferite sau mai exact specifice in ceea ce priveste dezvoltar... Mai multe>>

Boli specifice virale la iepuri

12-12-2019 Iepuri

Boli specifice virale la iepuri

In continuare va prezentam cele mai importante boli virale specifice iepurilor, respectiv Mixomatoza respiratorie cronica si Boala hemoragica a iepurilor (epizotia cu picorna-virus). Mai multe>>

Consumul de furaje la iepuri

19-06-2019 Iepuri

Consumul de furaje la iepuri

In 24 de ore, un iepure adult cu acces liber la furaje mananca de aproximativ 90 de ori, consumand 4-5 g de fiecare data cand este hranit cu furaj combinat si de pana la 80 de ori cand este hranit traditional. Timpul consumat in total este de 1h 30´ pana la doua ore maxim. Consumul este mai frecvent noaptea decat ziua. Mai multe>>

Boli ale pielii la iepuri

20-03-2019 Iepuri

Boli ale pielii la iepuri

In continuare, va prezentam cele mai des intalnite boli ale pielii la iepuri, respectiv: raia si micozele. Mai multe>>

Alimentatia iepurilor de casa

05-02-2019 Iepuri

Alimentatia iepurilor de casa

Furajarea rationala a iepurilor de casa constituie una din principalele chei ale succesului in cunicultura. Furajele folosite, modul de prezentare, pastrarea si administrarea lor sunt probleme esentiale in cresterea acestei specii. Mai multe>>

Factori ce pot interveni in fiziologia reproductiei la iepuri

13-08-2018 Iepuri

Factori ce pot interveni in fiziologia reproductiei la iepuri

Datorita corelatiei dintre lobul anterior al hipofizei (LAH) si sistemul nervos, functiile sexuale pot fi influentate, in sensul stimularii sau inhibitiei, prin organele de simt si creier. Din acest motiv, functia centrului sexual din hipotalamus si lobul anterior al hipofizei depinde de integritatea sistemului nervos si de echilibrul metabolic, orice decalaj putand duce la scaderea activitatii sexuale sau la oprirea functiei gonadelor si in final, la disparitia instinctului sexual. Mai multe>>

Tranzitul digestiv si particularitatile digestiei la iepuri

03-06-2018 Iepuri

Tranzitul digestiv si particularitatile digestiei la iepuri

Nutretul ingerat sufera in gura modificari fizice (maruntirea, umectarea si amestecarea cu saliva, dar si modificari chimice (descompunerea amidonului in maltoza, sub actiunea amilazei si a maltozei in glucoza, sub actiunea maltazei salivare). Apoi bolul alimentar trece in stomac, cecotrofele sosesc in stomac fara a fi mestecate, regasindu-le intacte in partea fundica a acestuia. Mai multe>>

Ameliorarea Iepurilor: Selectia si Reproductia la Iepuri

19-04-2018 Iepuri

Ameliorarea Iepurilor: Selectia si Reproductia la Iepuri

Desi aparent distincte, aceste probleme se rezolva practic impreuna. De la inceput trebuie aratat ca la reproducerea populatiilor se va avea in vedere catre ce se doreste a se ajunge; rasele au fost inlocuite cu linii ale lor, deoarece pe de o parte rasele de iepuri, in general, mai au inca standarde de expozitie care poate nu corespund cu importanta economica a caracterelor catre care se tinde, iar pe de alta parte se supravegheaza mai usor populatia ca un intreg. Mai multe>>

Rasele grele de iepuri

02-02-2018 Iepuri

Rasele grele de iepuri

Unii iepurii sunt crescuti pentru a fi mici si draguti, iar altii sunt crescuti pentru a fi gigant. Daca sunteti de parere ca mai mare este mai bine, atunci ar trebui sa verificati rase grele de iepuri prezentate in acest articol. Unii iepuri uriasi sunt animale de companie excelente din cauza naturii lor docile, in timp ce altele necesita o manipulare mai atenta. Iata cateva informatii despre patru dintre cele mai populare rase grele de iepuri. Mai multe>>

Ameliorarea la iepurii de casa

12-11-2017 Iepuri

Ameliorarea la iepurii de casa

Ameliorarea are in atentie populatia, nu individul. In principal, selectia, incrucisarea si consagvinizarea sunt influentate sau nu in actiunea lor de structura populatiei, adica de ponderea detinuta de diferite categorii de indivizi din totalul populatiei. Pentru ameliorare, un interes deosebit prezinta structura de reproductie si caracterele demografice ale iepurilor de casa. Mai multe>>

Hranirea iepurilor: Cerintele nutritionale ale iepurelui

12-07-2017 Iepuri

Hranirea iepurilor: Cerintele nutritionale ale iepurelui

O productie buna in cresterea iepurilor este conditionata de o alimentatie echilibrata, susceptibila pe de o parte sa aduca iepurelui toate elementele nutritive necesare, iar pe de alta parte sa evite efectele negative datorita excesului unuia dintre elementele nutritive sau dezechilibrului proportional dintre ele. Mai multe>>