Boli specifice virale la iepuri

Detalii

Categorie: Iepuri

12 Decembrie 2019

In continuare va prezentam cele mai importante boli virale specifice iepurilor, respectiv Mixomatoza respiratorie cronica si Boala hemoragica a iepurilor (epizotia cu picorna-virus).

1. Mixomatoza respiratorie cronica cu transmitere orizontala

Mixomatoza clasica constituie un pericol permanent pentru iepuroaice aproape tot timpul anului, mai periculoase fiind insa verile calduroase si umede, care favorizeaza multiplicarea insectelor intepatoare, transmitatoare de virus. Distingem aici 2 forme de boala: forma clasica, cu manifestare cutanata nodulara, cu transmitere numai prin insecte hematofoge si forma respiratorie cronica cu transmitere orizontala, de la iepure la iepure, dar poate fi si ea in aceeasi masura transmisa prin insecte, ca si forma clasica. In ultimii ani, un numar de crescatori au inregistrat manifestari ce pot fi atribuite acestei forme de evolutie astfel: aparitia in celulele de maternitate, la reproducatori, a unor forme discrete de coriza si conjunctivita purulenta, cu evolutie lenta. Procentul de mortalitate nesemnificativ la maternitate, dar cu o exteriorizare marcanta sub aspectul reproductiei, prin scaderea fertilitatii, abandonul puilor si sterilitate.

Mortalitatea foarte ridicata la tineretul intarcat, ce poate atinge 10-15%, atat la viitori reproducatori cat mai ales la tineretul pentru carne. Episoadele acute pot alterna cu perioade de remisie. Leziunile initiale de blefaroconjuctivita purulenta, cu manifestari vizibile, pot evolua variabil catre agravare sau cronicizare. In fermele unde aceste manifestari treneaza, nu sunt intotdeauna obligatoriu legate de prezenta insectelor si de sezon. Rezervorul de virus in aceste cazuri sunt iepurii excretori de virus aparent sanatosi.

Diseminarea acestei forme de boala se face atat de la cusca la cusca cat si prin diversele miscari de reproducatori (prin adoptiuni, custi si hranitoare nedezinfectate). Livrarile de purtatori ca material de reproductie constituie calea cea mai grava si sigura de diseminare a bolii. Practicarea sistemului de crestere in ''custi si fosa profunda'' protejeaza aparitia si transmiterea mixomatozei clasice prin vectori, dar suntem descoperiti in ceea ce priveste riscul difuzarii bolii prin forma respiratorie cronica cu transmitere orizontala. Din acest motiv, consideram necesar sa facem anumite precizari: 

Imunitatea dobindita in mixomatoza apare ca urmare a trecerii prin boala sau a vaccinarii cu vaccinuri vii dar nu este de durata, fapt ce constituie o dificultate in aplicarea unui program de profilaxie. Realizarea unui raspuns protector imun face apel la reactia de sensibilizare provocata de inocularea cu vaccin viu. Aceasta nu este de natura tumorala si nu se obtine cu vaccinuri inactivate. Serul hiperimun nu previne boala si nu opreste evolutia acestuia, anticorpii materni antimixomatosi transmisi de iepuroaice la fatare si prin lapte nu sunt capabili sa protejeze sugarii contra bolii. Acesti anticorpi pot insa sa neutralizeze virusul vaccinal, motiv pentru care este interzisa vaccinarea puilor inainte de intarcare si indepartarea lor de la mama.

In ceea ce priveste conditiile de eficacitate a vaccinarii pentru mixomatoza, se accepta legea biologica generala a asigurarii unui procent minim de 70% protectie din indivizii vaccinati. Succesul unui program de profilaxie si combatere depinde de realizarea acestui procent in cadrul unei populatii vaccinate. Trebuie avut in vedere ca, foarte frecvent, intr-un efectiv de reproductie, proportia de nevaccinare este de 10-15%. Daca se ia in considerare ca fiecare nou nascut reprezinta un iepure adult, atunci apare un dezechilibru flagrant in maternitate in ceea ce priveste efectivul vaccinat si nevaccinat. De aici decurge obligatia ca in zonele de risc (contaminate) sa se completeze cu cea mai mare corectitudine vaccinarea adultilor, cu vaccinarea fiecarui exemplar intarcat.

Mixomatoza respiratorie cu transmitere orizontala reclama adaptarea schemelor imunologice existente pentru mixomatoza clasica, transmisa exclusiv prin vectori. In aceasta situatie, trebuie pornit de la faptul ca programul imunoprofilactic trebuie sa asigure o protectie continua a efectivelor destinate reproductiei. Aceasta se poate realiza prin folosirea succesiva a celor doua surse de vacin (heterolog si homolog). Programele bazate pe doua inoculari la 6 luni interval asigura o protectie discontinua. Adaptarea lui pentru o protectie continua ar impune scurtatea rapelurilor la un interval de 4 luni (comparativ cu programul actual).

O schema de imunoprofilaxie continua se poate asigura prin utilizarea vaccinului heterolog la intarcare, urmat apoi de un rapel la 6-8 saptamani cu vaccin homolog, dupa care vaccinarile de intretinere sa se faca cu vaccin homolog din 4 in 4 luni.

2. Boala hemoragica a iepurilor (epizotia cu picorna-virus)

Este o boala noua in patologia iepurilor, aparuta in anul 1984 in China si extinsa mai tarziu in tarile din estul si mijlocul Europei. Dupa cate se cunoaste pana in prezent, agentul patogen a bolii este Picornavirus. Clinic, boala se poate simila cu septicemia hemoragica a iepurilor, febra iepurilor sau pesta iepurilor. La oameni nu prezinta pericol chiar in cazul consumului de carne. Are importanta difuzarea agentului patogen si incidenta bolii, incidenta ce este mai mica acolo unde taierile particulare la iepuri, in conditii necorespunzatoare, sunt interzise.

Sunt afectati iepurii peste 7 saptamani, fara a fi excluse de la imbolnavire nici exemplarele mai tinere. In efectivele contaminate, agentul patogen se raspandeste usor, astfel ca morbiditatea este foarte mare, iar mortalitatea in efectivul infectat poate ajunge la 80-100%. Incubatia este foarte scurta, 2-3 zile, animalele mor in 12-30 de ore. Pentru inceput nu se pot remarca semne vizibile de boala. Apoi in decurs de cateva zile, se constata ca un numar mare de iepuri mor fara semne caracteristice. Clinic se constata inapetenta partiala, slabire si polipnee. Temperatura corporala se ridica la 40-42°C. In unele cazuri se poate inregistra jetaj sanguinolent, se constata hipertrofie renala si splenica, ficatul este de consistenta scazuta de culoare gri-galbui. Aceste constatari se stabilesc in laborator. Odata aparuta boala trebuie declarata, apoi trebuie instituite masuri de carantina, din ferma respectiva nu se mai elibereaza furaje, se interzice accesul perosoanelor straine. Agentul patogen al acestei boli virotice poate fi raspandit prin diverse cai: contact cu animalele bolnave, prin intermediul furajului contaminat, cai aeriene, inventar si echipament. Masurile ce se pot lua vizeaza in primul rand lichidarea efectivelor imbolnavite, suspecte de boala, precum si stabilirea de zone de interdictie si de protectie, apoi interzicerea in gospodarii a sacrificarii de iepuri fara control sanitar veterinar, interzicerea de expozitii sau functionarii de targuri de iepuri.

Combaterea bolii se realizeaza prin masuri de curatenie si dezinfectie, atat in adaposturi, cat si in zonele limitrofe. In masura in care este posibil, materialele si produsele ca balegarul, furajele, asternutul sa fie incinerate. Pornind de la pericolul acestei boli, ea trebuie declarata obligatoriu.

Medic veterinar
Dr. Galatanu Diana Monica

• Următor >