S-a încheiat cea de-a 7-a ediție a programului național educațional Sărbătoarea Gustului, sub deviza „Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!”, organizat de Asociația Sărbătoarea Gustului și finanțat de Fundația Auchan cu peste 80.000 euro. Programul, menit să transmită tinerelor generații principiile unei alimentații sănătoase și gesturi responsabile, vine în sprijinul învățătorilor oferind suport didactic pentru modulul opțional de „alimentație sănătoasă și un stil de viață sănătos” inclus în programa școlară.
Cea de-a 7-a ediție a programului Sărbătoarea Gustului, susținut de Ministerul Educației, s-a desfășurat în 6.000 de școli primare și de gimnaziu, în perioada 16 octombrie 2023 – 21 iunie 2024, fiind dedicat elevilor de clasa a III-a.
Cu sprijinul Fundației Auchan, partener strategic și sponsorul principal al programului, elevii, împreună cu părinții și cadrele didactice, au avut parte atât de ateliere interactive, cât și de un caiet de exerciții pentru a lucra concret pentru îmbogățirea și deprinderea cunoștințelor și a gesturilor responsabile - pornind de la actul de a cumpăra local și de sezon, a citi etichetele și a recunoaște siglele de calitate europene, până la a folosi eficient resursele naturale (apă, gaz, electricitate), care sunt implicate în procesul de gătit.
Turneul atelierelor interactive „Lecții de Gust”, parte din programul Sărbătoarea Gustului, a avut loc în 50 de școli la nivel național, în orașe precum București, Sibiu, Brașov, Curtea de Argeș, Pitești, Timișoara, Deva, Arad, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Suceava, Bacău, Galați, Constanța, Drobeta Turnu Severin și Craiova, unde au fost desfășurate 159 de ateliere interactive la care au luat parte aproape 4.000 de elevi de clasa a III-a. În București, evenimentele au avut loc în 17 școli primare, la care au fost prezenți peste 1.500 de elevi, în timp ce în țară a străbătut 33 de școli primare, cu participarea a peste 2.200 de elevi. Sub îndrumarea chef Daniel Dobre, chef și trainer de dezvoltare personală, copiii au învățat cum să mănânce diversificat și cum să deosebească alimentele de calitate, stimulându-le astfel gândirea creativă și critică, abilitate cognitivă necesară copiilor pentru o dezvoltare armonioasă.
„Ne bucurăm că un număr atât de mare de beneficiari, în special elevi, au avut ocazia să interacționeze cu acest proiect ce vine în sprijinul educației, învățând despre importanța principiilor unei alimentații sănătoase și a unui consum responsabil încă din școala primară. Este important să ne implicăm în formarea generațiilor viitoare, iar inițiativa organizată de Asociația Sărbătoarea Gustului se pliază perfect cu viziunea strategiei de sustenabilitate, în special privind alimentația sănătoasă'', a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România.
Pentru această ediție a programului Sărbătoarea Gustului au fost produse și distribuite:
Educația pentru un stil de viață sănătos printr-o alimentație diversificată și o atitudine eco-responsabilă pe care Sărbătoarea Gustului o realizează prin „Broșura Pedagogică” și cartea „Arta de a mânca bine” este un instrument pedagogic masiv prin care se dobândesc și cunoștințe de geografie, științe ale naturii, francofonie, cultură, istorie, turism, agricultură durabilă și meserii din industria alimentației și serviciilor Horeca.
„Pentru o viață sănătoasă, cheia se află în educația gustului, începând din copilărie. Astfel, acționăm din timp, militând pe termen lung pentru binele fiecărui cetățean, pentru a avea o sănătate mai bună, pentru reducerea risipei alimentare și, odată cu aceasta, și la reducerea amprentei de carbon (pentru o planetă sănătoasă). Știm că hrana destinată consumului uman și animal generează 34% din emisiile globale de GES. 80% din ambalajele de uz casnic provin din alimente și astfel afectează 13 ODD (obiectivele de dezvoltare durabilă) din 17 definite de ONU (Organizația Națiunilor Unite). Din acest motiv e nevoie de un program național educațional care să fie benefic atât pentru binele personal, cât și pentru binele planetei”, a declarat Dobre Daniel, Co-fondator Sărbătoarea Gustului.
Totodată, programul educațional Sărbătoarea Gustului a demarat și o ediție pilot în Valencia, Spania, adaptată în limba spaniolă, proiectul fiind extrem de bine primit de către autorități, urmând a fi implementat la nivel național.
Peste 80.000 de euro au fost oferiți de către Fundația Auchan pentru producția materialelor didactice din această ediție.
Fundația Auchan este partener strategic al programului educațional Sărbătoarea Gustului, promovând accesul la hrană bună și educația privind alimentația sănătoasă, ca o prioritate pentru cei care au nevoie, cu tot ceea ce presupune acest lucru – plăcerea de a mânca bun și sănătos, păstrarea identității și a tradițiilor culinare, interacțiunea socială și importanța nutriției.
Mai mult, anul trecut, angajații Auchan România au contribuit activ la finanțarea acestui program prin mișcare, în urma unei competiții interne derulate la nivel internațional, parte a misiunii companiei de a susține un stil de viață sănătos prin alimentație și sport. Aceștia au primit provocarea de a parcurge cât mai mulți pași, Fundația Auchan transformând numărul acestora în donații financiare către programe ce susțin misiunea companiei.
Programul Sărbătoarea Gustului este susținut și de partenerii: Ecocert Romania, Michelin, Edenia, Up Romania, Continental Hotels, Europcar, Leonidas, Ft-Shop, Amia, Terre Bormane.
Despre Sărbătoarea Gustului
Motto: Bun pentru Gust, Bun pentru Sănătate, Bun pentru Planetă!
Asociația „Sărbătoarea Gustului” se preocupă de educarea gustului consumatorilor în rândul copiilor şi al părinților, liceenilor și tinerelor generații de bucătari prin informarea și transparența pedagogică asupra produselor, originilor acestora și modului de producție și trasabilitate. În egală măsură, Asociația își propune transmiterea cunoștințelor și încurajarea unui comportament alimentar echilibrat, sănătos și durabil. www.sarbatoarea-gustului.ro / https://www.facebook.com/SarbatoareaGustului / https://www.instagram.com/sarbatoarea_gustului
Despre Fundația Auchan
Fundația Auchan promovează accesul la hrană bună și sănătoasă ca o prioritate pentru cei care au nevoie, cu tot ceea ce presupune acest lucru – plăcerea de a mânca bun și sănătos, păstrarea identității și a tradițiilor culinare și interacțiunea socială. Astfel, lupta împotriva insecurității alimentare urmărește asigurarea accesului la produse sigure, diversificate, de bună calitate și în cantități suficiente pentru persoanele aflate în situații vulnerabile din punct de vedere economic sau social. Mai mult, peste tot în lume, Auchan dezvoltă proiecte pentru o alimentație sănătoasă colaborând și sprijinind producătorii locali, elaborând game de produse marcă proprie, mai sănătoase și mai prietenoase cu mediul sau diversificând oferta de produse bio.
18-10-2024 Alimentatie sanatoasa
Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie. Mai multe>>
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>
22-08-2024 Energie regenerabila
Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>
15-08-2024 Agricultura ecologica
Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși. Mai multe>>
01-08-2024 Eco / Bio
Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>
01-08-2024 Protectia mediului
Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>
22-07-2024 Energie regenerabila
În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>
22-07-2024 Alimentatie sanatoasa
The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>