Un statut nedemn pentru cartoful romanesc

cartofi1.jpg


Apreciata mai ales de straini, cea de-a XVII-a Conferinta Europeana a Asociatiilor de Cercetatori in domeniul Cartofului (EAPR) a avut loc de aceasta data la Brasov, semn al recunoasterii si aprecierii cultivatorilor acestei specii din Romania.












Gazda a fost
, cum era firesc, Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului, al carui director general, dr. ing. Sorin Claudiu Chiru, a detinut in perioada 2005-2008 functia de presedinte al Asociatiei Internationale.

De numele doamnei dr. ing. Luiza Mike se leaga multe dintre realizarile de exceptie ale Statiunii de Cercetare din Targu-Secuiesc. Ea este insa constienta ca acestea puteau dobandi o valoare mondiala, daca cercetatorii de aici ar fi avut parte de un tratament economic prietenos.

De mentionat faptul ca aceasta conferinta se incadreaza intre manifestarile organizate cu ocazia Anului Mondial al Cartofului programat de ONU. Hotararea organizarii conferintei la Brasov a fost luata in 2005 la Bilbao – Spania, avand in vedere ca Romania ocupa unul dintre primele locuri in Europa ca suprafata cultivata.

Printre cei 342 de participanti veniti din 42 de tari din Europa, America, Africa si Australia s-au numarat si oaspeti de seama ca Pamela Anderson, presedintele CIP (Centrul International al Cartofului din Peru, tara de origine a acestei culturi), Escart Elada, ambasadorul statului Peru la Bucuresti, dar si acad. dr. ing. Cristian Hera, presedintele ASAS.

La o astfel de manifestare s-ar fi cuvenit sa participe si conducerea MAPDR, care, pana la urma, a fost reprezentata de un functionar fara putere de decizie.

Parlamentul Romaniei a fost reprezentat prin deputatul Valeriu Tabara.


Cui folosesc aprecierile măgulitoare?

Din discutiile purtate cu oaspetii am retinut ca stiinta agricola romaneasca este cunoscuta si apreciata mai ales peste hotare. Astfel, Jari Valkanen, prof. univ. la Helsinki, care a fost ales la Brasov presedintele asociatiei pentru perioada 2008-20011, a tinut sa remarce ca pentru actuala conferinta si-a ales bine locatia, tinand seama si de perioada optima pentru dezvoltarea cartofului in Romania.

Intre Finlanda si Romania, (spunea Valkanen), sunt multe similitudini in domeniul cartofului. Avem un sistem asemanator de producere a soiurilor si cred ca este bine sa se faca schimburi intre noi. In conditiile crizei mondiale de alimente, cartofului ii revine un rol esential.“

La randul sau, olandezul Anton Haverkort, secretarul asociatiei, si-a aratat admiratia pentru eforturile facute de cercetatorii romani, in conditiile in care acestia nu beneficiaza de subventii din partea statului. Asa cum sublinia acad. Cristian Hera: „cercetarea romaneasca este remarcabila, dar se afla în pragul colapsului. Nici nu mai are posibilitati de finantare, in conditiile in care 81 de mii ha de pe care se valorifica altadata productia au fost retrocedate. Cum sa mai tina Romania pasul in cercetare cu UE cand Franta, de exemplu, investeste anual 685 milioane de euro in cercetarea agricolă, iar Olanda, o tara mult mai mică, 58 milioane de euro numai pentru cartofi? Aceasta In conditiile in care, din 1998, statul roman nu a mai alocat niciun leu.“


Perspectiva nu este prea încurajatoare

Ceea ce s-a petrecut la Brasov a demonstrat ca stiinta agricola romaneasca merita mai multa atentie. In sectiunile conferintei au fost dezbatute 70 de lucrari. In plen s-au prezentat expuneri privind impactul Incalzirii globale asupra cartofului (Anton Haverkort), calitatile sale alimentare benefice sanatatii (Norbert Haase – Germania), industrializarea cartofului (Sorin Chiru si colaboratorii) etc.

S-a subliniat, printre altele, faptul ca suprafata cultivata in Europa va scadea pana la 50%, in conditiile dublarii productiei pe unitatea de suprafata. La noi, in schimb, suprafaţa se va reduce doar cu 5%. In acelasi timp se vor mari suprafetele cultivate in tarile mari ale Asiei.

Aceeasi solutie o vede si d-na Pamela Anderson pentru tarile sarace unde, odata cu cultivarea cartofului pe suprafete mai mari, a scazut procentul de imbolnaviri si subnutritie. La randul sau, prof. univ. Valeriu Tabara, care preda de trei decenii un curs despre cartof la USAMV Timisoara, vede in acesta „materia prima a viitorului“ care va ajuta la progresul economic al omenirii.


Cu o floare de cartof…

Dupa expunerile teoretice oaspetii au luat contact cu terenul. Pe unul din traseele vizitate s-au evidentiat realizarile unor producatori romani care obtin rezultate la nivelul fermierilor occidentali.

Unul dintre ei este ing. Ioan Bartha, managerul Societatii SOLFARM din Sfantu Gheorghe, care cultiva in fiecare an in jur de 400 hectare, cu preponderenta cartofi. „Mai toate arata excelent, (observa cercetatorul elvetian Ruedi Schvarzel), iar meritul este exclusiv al producatorului“.

Culturi frumoase de cartofi au fost admirate de vizitatori si la o ferma din Zabala, dar mai ales la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului Targu-Secuiesc.


Miron STEFANESCU

REVISTA LUMEA SATULUI

NR. 16, 16-31 AUGUST 2008

Noutati

ROBO-fermierul – proiect inovativ în pomicultură, 100% românesc

24-09-2024 Pomicultura

ROBO-fermierul – proiect inovativ în pomicultură, 100% românesc

ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro. Mai multe>>

În 2023, România a importat aproape de patru ori mai mult vin decât a exportat

08-08-2024 Vinuri

În 2023, România a importat aproape de patru ori mai mult vin decât a exportat

Potrivit unei analize realizate Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, cifrele finale pentru 2023 indică o creștere ușoară atât a importurilor, cât și a exporturilor de vin din România. Astfel, România a importat vin în valoare de 268,4 milioane de euro și a exportat în valoare de 72,5 milioane de euro, de 3,7 ori mai puțin. În volume, importul a ajuns la 123.000 de tone, iar exportul la 34.400 d... Mai multe>>

5 producători români au exportat în Ungaria și Polonia afine și zmeură în valoare de aproape 1 mil. euro cu sprijinul Lidl România

01-08-2024 Fructe de padure

5 producători români au exportat în Ungaria și Polonia afine și zmeură în valoare de aproape 1 mil. euro cu sprijinul Lidl România

Lidl România continuă să sprijine economia românească prin susținerea producției agricole locale și în acest an, atât prin extinderea parteneriatelor cu producătorii români și creșterea cantității de fructe și legume românești din Piața Lidl, cât și prin facilitarea exporturilor către magazine Lidl din afara țării. În lunile iunie și iulie ale acestui an, Lidl România a facilitat exporturi în valoare de aproape 1 milion de euro pentru 5 producători români de afine și zmeură. Mai multe>>

Strategii avansate pentru optimizarea sanatatii vitei-de-vie si productivitatii pentru fermierii din Romania

23-05-2024 Struguri / vita de vie

Strategii avansate pentru optimizarea sanatatii vitei-de-vie si productivitatii pentru fermierii din Romania

Tarile europene sunt recunoscute pentru productia de vinuri pe scara larga de secole, deoarece bauturile fac parte integranta din mesele traditionale din intreaga regiune, iar suprafata mare cultivata cu vita-de-vie da nastere la cresterea productiei de vin pe scara larga. Din acest considerent, prevenirea si combaterea agentilor patogeni si asigurarea unui management eficient al rezistentei si valorificarea culturii de vita-de-vie pe cat mai multi ani reprezinta o prioritate pentru fermieri. Mai multe>>

Lansarea platformei robotice ROBO-FERMIER

13-03-2024 Pomi fructiferi

Lansarea platformei robotice ROBO-FERMIER

Platforma modulara robotica autonoma Robo Fermier este o solutie autonoma destinata pomicultorilor. Sistemul modular poate fi adaptat pentru executarea unei game largi de lucrari in plantatiile pomicole. Sistemul este conceput special pentru fermele ecologice, dar poate fi folosit si in fermele conventionale. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR, a participat la Conferinta de inchidere a proiectului Robo-Fe... Mai multe>>

Castigatorii concursului „Cel Mai Bun Viticultor din Romania – 2024”

05-03-2024 Struguri / vita de vie

Castigatorii concursului „Cel Mai Bun Viticultor din Romania – 2024”

Consultantul Paul Huiet si studenta USAMV Bucuresti Bardos Alexandra sunt marii castigatori ai celei de-a doua editii a concursului „Cel mai bun viticultor din Romania”, organizat de Wines of Romania, in colaborare cu Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Viticultura si Pomicultura Pietroasa-Istrita. Mai multe>>

BASF continua cu o noua editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”

29-02-2024 Vinuri

BASF continua cu o noua editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”

BASF gazduieste a IX-a editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”. In fiecare an, BASF colaboreaza cu ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania) pentru a organiza acest concurs, care aduce la lumina vinuri exceptionale. Participa viticultori mici si mijlocii din toate regiunile tarii, iar cele mai bune sunt selectate de catre expertii juriului. Mai multe>>

Vinul romanesc castiga 71 de medalii la MUNDUS VINI. Romania, pe locul 11 din cele 42 de tari participante

29-02-2024 Vinuri

Vinul romanesc castiga 71 de medalii la MUNDUS VINI. Romania, pe locul 11 din cele 42 de tari participante

Sesiunea de primavara a concursului international de vin MUNDUS VINI Grand International Wine Award, desfasurata saptamana trecuta in Germania, a adus vinurilor romanesti un total de 71 de medalii, intre care 46 de aur si 25 de argint. Producatorii nostri au inscris in competitie 183 de etichete de vin. Aceste recunoasteri au plasat Romania pe locul 11 dintr-un total de 42 de tari participante. Mai multe>>

Descopera Smart Technology de la BASF - solutia pentru protectia vitei de vie

27-02-2024 Struguri / vita de vie

Descopera Smart Technology de la BASF - solutia pentru protectia vitei de vie

Vita de vie reprezinta o parte vitala a agriculturii. In acest context, BASF vine in intampinarea fermierilor cu o inovatie de varf: Smart Technology, o solutie revolutionara pentru protectia culturilor de vita de vie. Aceasta tehnologie de ultima generatie este conceputa pentru a combate eficient o gama larga de boli, cum ar fi mana si fainarea, oferind fermierilor un control sporit asupra productiei de struguri de calitate. Mai multe>>

Industria viticola romaneasca s-a dezvoltat in 2023. Numarul cramelor autohtone a crescut cu peste 10%

16-02-2024 Struguri / vita de vie

Industria viticola romaneasca s-a dezvoltat in 2023. Numarul cramelor autohtone a crescut cu peste 10%

Industria viticola din Romania isi continua ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate in ultimele 10 luni, arata datele ONVPV, analizate de Wines of Romania. De asemenea, productia de vin a fost mai mare cu 15% comparativ cu 2022, desi a provenit de pe o suprafata totala de vita-de-vie usor redusa fata de anii trecuti. Mai multe>>

Karathane™ Gold 350 EC - protectie sigura impotriva fainarii la vita de vie si castraveti

26-01-2024 Struguri / vita de vie

Karathane™ Gold 350 EC - protectie sigura impotriva fainarii la vita de vie si castraveti

Fainarea vitei de vie este produsa de agentul patogen Uncinula necator care a fost observat prima data in tara noastra in anul 1851, iar de atunci s-a extins continuu, ajungand astazi sa fie prezent in orice plantatie de vita de vie, din orice colt al tarii noastre. Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in scoarta si mai ales in mugurii lastarilor infectati, dar si sub forma de peritecii pe corzile si resturile vegetative. Mai multe>>