Potrivit unei analize realizate Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, cifrele finale pentru 2023 indică o creștere ușoară atât a importurilor, cât și a exporturilor de vin din România. Astfel, România a importat vin în valoare de 268,4 milioane de euro și a exportat în valoare de 72,5 milioane de euro, de 3,7 ori mai puțin. În volume, importul a ajuns la 123.000 de tone, iar exportul la 34.400 de tone.
BASF gazduieste a IX-a editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”. In fiecare an, BASF colaboreaza cu ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania) pentru a organiza acest concurs, care aduce la lumina vinuri exceptionale. Participa viticultori mici si mijlocii din toate regiunile tarii, iar cele mai bune sunt selectate de catre expertii juriului.
Sesiunea de primavara a concursului international de vin MUNDUS VINI Grand International Wine Award, desfasurata saptamana trecuta in Germania, a adus vinurilor romanesti un total de 71 de medalii, intre care 46 de aur si 25 de argint. Producatorii nostri au inscris in competitie 183 de etichete de vin. Aceste recunoasteri au plasat Romania pe locul 11 dintr-un total de 42 de tari participante.
Industria viticola din Romania isi continua ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate in ultimele 10 luni, arata datele ONVPV, analizate de Wines of Romania. De asemenea, productia de vin a fost mai mare cu 15% comparativ cu 2022, desi a provenit de pe o suprafata totala de vita-de-vie usor redusa fata de anii trecuti.
Conform datelor colectate de Wines of Romania, platforma dedicata in exclusivitate promovarii vinului romanesc, vinurile autohtone au obtinut la concursurile internationale desfasurate anul acesta peste 500 de medalii, dintre care mai mult de 300 de aur, dublu aur sau diamant. Producatorii romani si-au inscris vinurile si au reusit sa impresioneze juratii din peste 40 de competitii din Europa, America de Nord si Asia.
Comparativ cu alte tari cu suprafete similare, Romania a produs, in 2022, o treime din cat a produs Chile si putin mai mult de jumatate din cat a produs Portugalia. Portugalia a exportat de 18 ori mai mult, iar Chile de 50 de ori. Cu o productie de numai 37% fata de cea a Romaniei, Republica Moldova a exportat de 5 ori mai mult decat tara noastra.
Potrivit celor mai recente estimari oficiale ale Oficiului International al Viei si Vinului (OIV), 2023 a fost un an dificil pentru industria vinului cu o scadere a productiei pana la un nivel nemaiintalnit in ultimii 60 de ani. Conform datelor colectate de OIV si analizate de Wines of Romania, platforma dedicata in exclusivitate promovarii vinului romanesc, printre putinele tari care au produs mai mult vin decat anul trecut se numara si Romania, aceasta inregistrand a patra cea mai mare crestere a volumului.
Noua lege impune ca, incepand cu data de 08 decembrie 2023, toti producatorii, distribuitorii si importatorii oricarui tip de vin sau bautura pe baza de vin sa ofere consumatorilor informatii despre ingredientele, valorile nutritionale, alergenii si continutul energetic al produselor. F-label, reprezentat de pahardevin.ro in Romania, este un produs al Euvino Gmbh, oferind o solutie inovatoare pentru etichetarea electronica a vinurilor si vinurilor spumante.
Concentreaza-te pe cele mai importante momente care nu trebuie ratate la SITEVI 2023 - Targul international pentru sectorele vinului, vitei de vie, fructelor si maslinelor . In fata unor piete aflate in schimbare profunda, SITEVI se pozitioneaza cu hotarare ca un deschizator de drumuri, un decriptator... pentru a va sprijini si a va oferi raspunsuri concrete. SITEVI 2023 va fi plin de evenimente si de momente importante!
La nivelul Inspectoratelor teritoriale ale Oficiului National al Viei si Produselor Vitivinicole prin personalul tehnic de specialitate se desfasoara activitatea specifica reglementata de legislatia in vigoare de autorizare anuala a a plantatiilor producatoare de struguri destinati obtinerii de vinuri cu denumire de origine controlata, indicatie geografica sau varietale, prin care se realizeaza emiterea pana la data de 1 Octombrie 2023 a Autorizatiei de producator de struguri destinati obtinerii de vinuri cu DOC/IG/varietale.
24-09-2024 Pomicultura
ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro. Mai multe>>
08-08-2024 Vinuri
Potrivit unei analize realizate Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, cifrele finale pentru 2023 indică o creștere ușoară atât a importurilor, cât și a exporturilor de vin din România. Astfel, România a importat vin în valoare de 268,4 milioane de euro și a exportat în valoare de 72,5 milioane de euro, de 3,7 ori mai puțin. În volume, importul a ajuns la 123.000 de tone, iar exportul la 34.400 d... Mai multe>>
01-08-2024 Fructe de padure
Lidl România continuă să sprijine economia românească prin susținerea producției agricole locale și în acest an, atât prin extinderea parteneriatelor cu producătorii români și creșterea cantității de fructe și legume românești din Piața Lidl, cât și prin facilitarea exporturilor către magazine Lidl din afara țării. În lunile iunie și iulie ale acestui an, Lidl România a facilitat exporturi în valoare de aproape 1 milion de euro pentru 5 producători români de afine și zmeură. Mai multe>>
23-05-2024 Struguri / vita de vie
Tarile europene sunt recunoscute pentru productia de vinuri pe scara larga de secole, deoarece bauturile fac parte integranta din mesele traditionale din intreaga regiune, iar suprafata mare cultivata cu vita-de-vie da nastere la cresterea productiei de vin pe scara larga. Din acest considerent, prevenirea si combaterea agentilor patogeni si asigurarea unui management eficient al rezistentei si valorificarea culturii de vita-de-vie pe cat mai multi ani reprezinta o prioritate pentru fermieri. Mai multe>>
13-03-2024 Pomi fructiferi
Platforma modulara robotica autonoma Robo Fermier este o solutie autonoma destinata pomicultorilor. Sistemul modular poate fi adaptat pentru executarea unei game largi de lucrari in plantatiile pomicole. Sistemul este conceput special pentru fermele ecologice, dar poate fi folosit si in fermele conventionale. Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Directia Generala Dezvoltare Rurala – Autoritate de Management pentru PNDR, a participat la Conferinta de inchidere a proiectului Robo-Fe... Mai multe>>
05-03-2024 Struguri / vita de vie
Consultantul Paul Huiet si studenta USAMV Bucuresti Bardos Alexandra sunt marii castigatori ai celei de-a doua editii a concursului „Cel mai bun viticultor din Romania”, organizat de Wines of Romania, in colaborare cu Statiunea de Cercetare si Dezvoltare pentru Viticultura si Pomicultura Pietroasa-Istrita. Mai multe>>
29-02-2024 Vinuri
BASF gazduieste a IX-a editie a concursului „Povesti cu vinuri romanesti”. In fiecare an, BASF colaboreaza cu ADAR (Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania) pentru a organiza acest concurs, care aduce la lumina vinuri exceptionale. Participa viticultori mici si mijlocii din toate regiunile tarii, iar cele mai bune sunt selectate de catre expertii juriului. Mai multe>>
29-02-2024 Vinuri
Sesiunea de primavara a concursului international de vin MUNDUS VINI Grand International Wine Award, desfasurata saptamana trecuta in Germania, a adus vinurilor romanesti un total de 71 de medalii, intre care 46 de aur si 25 de argint. Producatorii nostri au inscris in competitie 183 de etichete de vin. Aceste recunoasteri au plasat Romania pe locul 11 dintr-un total de 42 de tari participante. Mai multe>>
27-02-2024 Struguri / vita de vie
Vita de vie reprezinta o parte vitala a agriculturii. In acest context, BASF vine in intampinarea fermierilor cu o inovatie de varf: Smart Technology, o solutie revolutionara pentru protectia culturilor de vita de vie. Aceasta tehnologie de ultima generatie este conceputa pentru a combate eficient o gama larga de boli, cum ar fi mana si fainarea, oferind fermierilor un control sporit asupra productiei de struguri de calitate. Mai multe>>
16-02-2024 Struguri / vita de vie
Industria viticola din Romania isi continua ascensiunea, peste 50 de crame noi fiind autorizate in ultimele 10 luni, arata datele ONVPV, analizate de Wines of Romania. De asemenea, productia de vin a fost mai mare cu 15% comparativ cu 2022, desi a provenit de pe o suprafata totala de vita-de-vie usor redusa fata de anii trecuti. Mai multe>>
26-01-2024 Struguri / vita de vie
Fainarea vitei de vie este produsa de agentul patogen Uncinula necator care a fost observat prima data in tara noastra in anul 1851, iar de atunci s-a extins continuu, ajungand astazi sa fie prezent in orice plantatie de vita de vie, din orice colt al tarii noastre. Ciuperca ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in scoarta si mai ales in mugurii lastarilor infectati, dar si sub forma de peritecii pe corzile si resturile vegetative. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>