Stejarul

Detalii

30 Noiembrie 2007

Stejarul (Quercus robur), este un arbore din zona temperată, înalt, cu ramuri puternice, noduroase, coroană largă şi bogată.

Scoarţa stejarului este de culoare brun-negricioasă, aspră, adânc brăzdată, adăpostind adesea o micro-faună activă (în special furnici şi anumite specii de gândaci). Frunzele sunt lobate, cu 4-8 perechi de lobi. Petiolul este scurt (4-8 cm). Stejarul înfloreşte în luna mai. Fructul este achena (ghindă). Se întâlneşte mai ales la câmpie şi în zonele colinare, foarte rar la deal. În afară de pădurile curate de stejar, numite stejărete, stejarul se găseşte şi în amestec cu alte foioase, în aşa-numitele păduri de şleau.

Termenul stejar este probabil de origine tracica.

Este răspândit în Europa, Asia Mică şi alte câteva zone asiatice, Africa de Nord. În trecut era mult mai răspândit, de multe ori în amestecuri cu fagul şi alte foioase. Ghinda a fost folosită de-a lungul timpului atât la hrana porcilor, fiind foarte apreciată şi de mistreti, alături de jir, cât şi la confecţionarea de coliere şi păpuşele pentru copii, şi chiar la unele piese de mobilier sau "bibelouri" rustice.

Scoarţa de stejar este folosită din antichitate în tăbăcărie, deoarece conţine mari cantităţi de tanini foarte eficienţi în prelucrarea pielii.

Lemnul de stejar este lemn preţios, de calitate superioară, mai ales dacă este uscat corespunzător. Lemnul de stejar uscat natural, având peste 12 ani vechime, este scump, fiind folosit pentru mobilă de lux, iahturi de lux, construcţii de lux, etc. Aproape două secole traversele de stejar au fost folosite cu mult succes în dezvoltarea căilor ferate, doar recent începând înlocuirea lor conform noilor tehnologii de transport. Lemnul de stejar se foloseşte pe scară largă în construcţiile de lemn sau mixte, iar în industria mobilei, acolo unde nu se găseşte, este una din principalele varietăţi imitate, alături de nuc si cires.

Face parte din fam. Fagaceae. Arbore foios intalnit in regiunea de campie si dealuri (terasele raurilor, platforme, piemonturi ), cu limita superioara la cca. 600-700 m altitudine, formand arborete de amestec cu alte foioase ( padure de sleau), sau arborete pure (stejarete).Se mai numeste : gorun, sledun, stejar penduculat, stojar, ters, trajer, tufan.

In Romania ocupa 2% din suprafata paduroasa a tarii, respectiv cca. 130 000 ha.Padurile cele mai intinse (peste 80% din total) se gasesc in sudul tarii, campiile din vestul tarii, nord-vestul Moldovei si in Podisul Transilvaniei.

Specie de climat variat avand cerinte ridicate fata de caldura in timpul verii. Este rezistent la gerurile de iarna, insa cele excesive ii provoaca gelivuri (crapaturi in lemn). Este pretentios fata de lumina. Prefera soluri profunde, afanate , reavane pana la umede, fertile. Suporta multumitor solurile compacte, argiloase, cu podzolire accentuata de hidrogeneza, pe terase si platforme. Creste nesatisfacator pe soluri sarace si acide.

Radacina este pivotanta, profunda.

Tulpina dreapta, bine elagata, inalta pana la 50 m, diametrul 1-2 m.

Coroana este profunda si larga, cu ramuri viguroase, noduroase, intinse orizontal.

Fructifica o data la 6-10 ani. Prima fructific are, la 70 de ani, cand se afla in masiv si la 40-50 de ani, cand creste izolat. Poseda mare capacitate de regenerare vegetativa prin lastarire. Creste activ pana la 150-200 de ani, cu maximum intre 50-70 de ani.

Longevitate 500-600 de ani, exceptional, 2000 de ani .

Medicina :

Uz intern:

Pentru tratarea de gastrita hiperacida, ulcer gastrodudenal, diaree, enterite, melene, hemoroizi, rinofaringita, faringita acuta si cronica:

·         decoct, din 2 lingurite de scoarta maruntita la o cana cu apa rece; se fierbe 20-30 de minute ; se beau 2 cani pe zi, intre mese, neindulcit;

·         decoct, din 2 lingurite cu pulbere de scoarta la o cana (250 ml) de apa ; se fierbe 10-15 minute ; se lasa in repaus acoperit ; la racire se strecoara ; se beau 1-2 cani pe zi ;

·         cafea, dintr-o lingurita de ghinda prajita si macinata ; se bea cate o ceasca neindulcita, dimineata, pe stomacul gol. Regleaza scaunul in diaree.

Uz extern :

Pentru tratarea hemoroizilor, degeraturilor, transpiratiei excesive apicioarelor si mainilor: decoct, din 20-30 g scoarta maruntita la litru. Puternic astringent. Se aplica bai locale.

Pentru tratarea afectiunilor cavitatii bucale, durerilor de dinti, rino-faringitelor, faringitei acuta, cronica si arsurilor, degeraturilor: decoct din 3-4 lingurite de pulbere de scoarta la o cana (250 ml) de apa. Pentru gura se fac clatiri cu solutia pregatita. Pentru degeraturi  se tamponeaza ranile cu vata inmuiata in solutie. Pentru rino-farin- gita, faringita acuta si cronica gargara de 2-3 ori pe zi, la temperatura suportabila.

Pentru combaterea transpiratiei la picioare, a rosaturilor de pantof, degeraturilor: decoct din 10 g pulbere scoarta (o lingurita) la 100 ml apa. Se face baie la picioare, zilnic, cate una inainte de culcare

Pentru tratarea hemoroizilor : alifie, din 5 g pulbere de gale recoltate de pe frunze la 30 g untura de porc proaspata. Se aplica unguente locale.

Pentru tratarea gingivitelor: tinctura din macerarea a 10g gale la 100g alcool, timp de 10 zile. Zilnic se scutura de 2-3 ori sticla. Se strecoara. Se trage in sticle inchise la culoare. Se astupa cu dop. Se folosesc 10-15 picaturi la o ceasca de apa rece ( temperatura camerei ) cu care se face gargara, se freaca gingiile si se clateste gura. Scoarta este inclusa in compozitia diferitelor ceaiuri Plafar.

Cosmetica:

Pentru intarirea radacinii parului si oprirea caderii lui : decoct din 4 lingurite cu pulbere de scoarta la o cana de apa ( 250 ml ). Se tamponeaza radacina parului pe intreaga suprafata a capului, sau se fac bai si frectii saptamanal sau de doua ori pe saptamana.

Recoltare:

Pentru utilizari medicinale, scoarta (Cortex Quercus ) se recolteaza numai in parchete pe masura taierilor. Perioada optima este martie-aprilie. Se desprinde numai scoarta neteda a ramurilor de 3-5 ani, cu grosimea pana la 10 cm. Se usuca la soare. Pe ploaie se adaposteste. Uscarea artificiala se face la 40-50° C.

Apicultura :

Specie melifera. Furnizeaza albinelor culesuri de polen si mana. Mana contine 62-64 % zahar. Cantitatea miere de pana 20 kg/ha. Pondere economico-apicola mijlocie. Mana este produsa de licanida bruna a cojii de stejar (Lachnus roboris ). Etapele de secretie a manei sunt 20 iun.-10 iul. si 10-30 sept., in raport de conditiile stationale in evolutia timpului.

Protectia mediului :

Prin puternicul sau sistem radicular, reprezinta solutia optima pentru punerea in valoare a potentialului mineral si hidric al solului, asigurand optimizarea regimurilor hidrologice si un drenaj biologic de mare eficienta in statiunile cu exces de umiditate.

Ornamental :

Remarcabil prin dimensiunile impresionante. Atractiv prin port si masivitate. Specie de baza in constituirea masivelor paduroase in stil peisajer din parcuri, in grupari monumentale in poieni. Inmultire prin seminte.

Subspecii

STEJARUL BRUMÃRIU

Quercus pedunculiflora

Arbore indentificat in Romania in 1936, cu areal intins in silvostepa unde formeaza arborete pure sau in amestec. Se mai numeste : gantoi, slodun.

Vegeteaza bine pe cernoziomuri levigate sau pe dune cu sol nisipos, afanat, suficient de reavan. Iubitor de caldura, rezistent la seceta, uscaciunea solului si atmosferei.. Specie de baza deosebit de valoroasa in padurile de silvostepa ale Olteniei, Munteniei, Dobrogei. Raspandit in Peninsula Balcanica, nordul Asiei Mici, Caucaz, Crimeea.

STEJARUL PUFOS

Quercus pubescens

Arbore intalnit sub forma de arborete, dumbravi, palcuri si tufarisuri izolate in sub- zona silvostepei si colinar in Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Banat, vestul Transilvaniei.

Se mai numeste : ceretic, garneata, goron, lemn tare, stejar negru, stejar rosu, stejar scamos, stejarica, sledun, tufan, tufa, tufa riioasa. Iubitor de caldura, rezistent la seceta, uscaciune. Vegeteaza bine pe soluri cernoziomice, calcaroase, relativ compacte, cu regim de apa deficitar.

STEJARUL ROSU

Quercus borealis

Arbore foios, exotic, cu amplitudine ecologica larga, vegetand bine pe soluri podzolice, argiloiluviale, pseudogleizate si gleice, afanate, textura usoara, suficient de umede; prezent si pe soluri sarace, soluri argiloase compacte.

Se mai numeste stejar rosu american. Originar din jumatatea estica a Americii de Nord. Introdus in Romania la inceputul secolului, in culturile forestiere de la Mihaiesti, Lipova, Risnov si pe marginea strazilor, prin parcuri, ca arbore decorativ.

• < Anterior
• Următor >