UE depune eforturi pentru a imbunatati actualul Fond european pentru pescuit si afaceri maritime (FEPAM) in urmatorii ani, cu scopul de a stimula dezvoltarea unui sector al pescuitului dinamic, de a sprijini reinnoirea generatiilor si de a asigura un nivel de trai echitabil pentru comunitatile costiere.
Consiliul a convenit astazi asupra pozitiei sale de negociere („abordarea generala partiala”) referitoare la propunerea de regulament privind FEPAM 2021-2027, care vizeaza sprijinirea politicii comune in domeniul pescuitului (PCP), a politicii maritime a UE si a angajamentelor internationale in domeniul guvernantei oceanelor, mai ales in contextul Agendei 2030 pentru dezvoltare durabila.
„FEPAM este esential pentru asigurarea punerii in aplicare corespunzatoare a obiectivelor politicii comune in domeniul pescuitului. In trecut, eficacitatea sa a fost subminata de norme complexe si de birocratie, dar Consiliul s-a angajat sa-l transforme intr-un instrument flexibil si functional in serviciul pescarilor europeni”, a declarat Petre Daea, ministrul roman al agriculturii si dezvoltarii rurale si presedinte al Consiliului.
Pozitia de negociere este definita ca fiind „partiala”, deoarece exclude, in acest stadiu, aspectele legate de buget si aspectele orizontale care se afla in curs de negociere in contextul urmatorului cadru financiar multianual (CFM) al UE pentru perioada 2021-2027.
Desi ramane, in linii mari, aproape de propunerea Comisiei, pozitia de negociere partiala a Consiliului imbunatateste si mai mult textul, simplificand si clarificand structura fondului.
In plus, pozitia convenita va extinde sfera operatiunilor eligibile pentru a le include pe cele referitoare la investitiile cu privire la siguranta la bord, conditiile de munca si eficienta energetica, precum si la achizitionarea sau importul de nave de pescuit, precum si la inlocuirea sau modernizarea motoarelor pentru navele cu o lungime de pana la 24 de metri. Totusi, aceste derogari vor fi supuse unor conditii foarte restrictive, astfel incat sa se evite orice crestere a capacitatii si sa se respecte pe deplin obiectivele PCP. De exemplu, pentru a aprecia daca prima achizitie a unei nave de pescuit de catre un tanar pescar este eligibila pentru finantare, ar trebui sa se ia in calcul varsta si lungimea navei; varsta, calificarea sau experienta pescarului, precum si cerinta ca nava sa faca parte dintr-un segment echilibrat al flotei.
FEPAM este unul dintre cele cinci fonduri structurale si de investitii europene (ESI) care urmaresc sa promoveze o crestere economica si o redresare bazata pe locuri de munca in Europa. Pana acum, FEPAM a realizat urmatoarele: a ajutat pescarii in tranzitia catre pescuitul sustenabil, a sprijinit comunitatile costiere in diversificarea economiilor lor, a finantat proiecte care creeaza noi locuri de munca si imbunatatesc calitatea vietii de-a lungul coastelor europene si a sustinut exploatarile durabile in sectorul acvaculturii.
La 13 iunie 2018, Comisia a propus un nou regulament privind Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime, ca parte a urmatorului cadru bugetar al UE pentru perioada 2021-2027. Propunerea urmareste sa simplifice implementarea FEPAM, permitand statelor membre sa directioneze sprijinul catre prioritatile lor strategice, in loc sa le oblige sa aleaga dintr-un „meniu” de actiuni eligibile. Bugetul FEPAM propus de Comisie s-ar ridica, in preturi curente, la 6 140 000 000 EUR. Resursele FEPAM sunt impartite intre gestiunea partajata, directa si indirecta. Suma de 5 311 000 000 EUR este alocata sprijinului acordat in regim de gestiune partajata, iar suma de 829 000 000 EUR sprijinului acordat in regim de gestiune directa si indirecta.
Parlamentul European si-a stabilit pozitia in prima lectura asupra propunerii la 4 aprilie 2019. In urma acordului privind abordarea generala partiala, se preconizeaza ca negocierile cu Parlamentul European vor incepe in a doua jumatate a anului 2019.
M.A.D.R.
21-11-2023 Pesti
Desi cadrul UE pentru promovarea dezvoltarii durabile a acvaculturii in statele membre s-a imbunatatit, finantarea mult mai mare pusa la dispozitie nu a adus rezultate concrete, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana intr-un raport publicat recent. De fapt, se pare ca productia de acvacultura din UE a ramas pe loc. Mai multe>>
13-07-2023 Pescuit
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin-Ionut Barbu, a primit miercuri, 12 iulie 2023, la sediul MADR o delegatie a Asociatiei Nationale a Producatorilor din Pescarie ROMFISH si a Patronatului Pestelui din Romania. Principalele teme ridicate au vizat: finantarile europene in contractele derulate prin POPAM, situatia terenurilor neconcesionate pe care sunt amplasate amenajari piscicole aflate in administrarea Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, tarifele apei si aut... Mai multe>>
09-07-2023 Pesti
Comisia Europeana risca sa sugrume acvacultura europeana, obligandu-i pe toti acvacultorii care produc peste 100 de tone de peste pe an sa le raporteze in Portalul Emisiilor Industriale. Propunerea e aberanta, avand in vedere ca exista subramuri din acvacultura - cum ar fi cresterea scoicilor - care nu doar ca nu genereaza emisii, dar le absorb pe cele din aer, transformandu-le in nutrienti importanti pentru mediul acvatic. Mai multe>>
12-05-2023 Pescuit
Razboiul din Ucraina a redus cu 80% cantitatea de peste recoltata de pescarii romani, din Marea Neagra. In plus, minele plutitoare si exercitiile militare ingreuneaza si mai tare accesul vaselor la zonele in care se afla stocurile de peste. Europarlamentarul Carmen Avram a solicitat Comisiei Europene sa tina cont de situatia delicata in care se afla sectorul romanesc, atunci cand va analiza planul national de actiune pentru protejarea si restaurarea naturii. Mai multe>>
15-03-2023 Pesti
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a postat pe site-ul insitutiei, in sectiunea Transparenta decizionala, un proiect de Hotarare de Guvern prin care se stabileste cadrul general de implementare a operatiunilor cofinantate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit si Acvacultura prin Programul pentru Acvacultura si Pescuit (PAP) 2021-2027. Mai multe>>
24-01-2023 Pescuit
Dezvoltarea haotica a zonelor de coasta, concurenta neloiala acerba a flotelor de pescuit din tarile vecine si inactivitatea din timpul pandemiei au adus pescarii romani la limita supravietuirii. Iar razboiul din Ucraina, care ii impiedica sa iasa in larg, le-ar putea da lovitura fatala. Mai multe>>
07-12-2022 Pesti
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a primit aprobarea Comisiei Europene privind Programul pentru Acvacultura si Pescuit 2021-2027. Alocarea financiara totala, pentru perioada de programare 2021 -2027 acordata Romaniei pentru acest program, este de 232.072.724,00 milioane euro, din care contributia UE reprezinta 162.450.905,00 milioane euro. Mai multe>>
16-12-2021 Pescuit
MADR, prin Reprezentanta Permanenta a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, informeaza ca s-a ajuns la un acord politic, in dimineata zilei de marti 14 decembrie, pentru stabilirea cotelor de pescuit ale Uniunii Europene. Astfel, in cadrul Propunerii de Regulament al Consiliului de stabilire a pescuitului pentru anul 2022 ale oportunitatilor pentru anumite stocuri de peste si grupuri de stocuri de peste, aplicabile in Marea Mediterana si Marea Neagra, Romania a reusit mentinerea cotelor de 75 ton... Mai multe>>
05-10-2021 Pesti
O echipa de experti ai Comisiei Europene, asistati de reprezentanti ai ANSVSA, a auditat, in perioada 20 septembrie – 1 octombrie, sistemele de control oficial in domeniile productiei si comercializarii pestelui si a produselor de pescuit. Misiunea a analizat structura organizatorica, capacitatea autoritatii competente, sistemele de control oficial implementate in sectoarele pestelui si produselor de pescuit, precum si modul de respectare al standardelor de performanta solicitatate de legis... Mai multe>>
17-09-2021 Pescuit
Comisia Europeana a adoptat astazi o propunere privind posibilitatile de pescuit pentru 2022 in Marea Mediterana si in Marea Neagra. Propunerea promoveaza gestionarea durabila a stocurilor de peste din Marea Mediterana si din Marea Neagra si respecta angajamentele politice asumate in declaratia MedFish4Ever si in Declaratia de la Sofia. Ea reflecta ambitia Comisiei de a realiza un pescuit sustenabil in aceste doua bazine maritime, in conformitate cu recent adoptata Strategie pentru 2030 a Comisi... Mai multe>>
10-06-2021 Pescuit
Ieri, Comisia Europeana a adoptat Comunicarea „Catre un pescuit mai durabil in UE: situatia actuala si orientari pentru 2022”. In conformitate cu obiectivele Pactului verde european, pescuitul devine din ce in ce mai durabil, sprijinind tranzitia catre un sistem alimentar sanatos si ecologic al UE si asigurand surse durabile de venituri pentru pescarii din UE, astfel cum se precizeaza in comunicare. Performanta socioeconomica a sectorului ramane buna, in pofida crizei provocate de coronavirus, i... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>