Cele mai cautate meserii pe piata fortei de munca sunt cu totul altele decat cele de dinainte de criza.
Primele in top sunt joburile de consultant si analist financiar, auditor intern, analist de risc sau director economic. Dar si in acest domeniu si lefurile au scazut. Daca pana acum un consultant financiar primea in jur de 1.000-1.200 euro net, in prezent oferta bate pe la 500-600 euro. La fel, analistul de risc care primea inainte cam aceeasi leafa ca si consultantul financiar, acum poate primi intre 600 si 800 euro.
„Nu mai este momentul sa astepti sa-ti pice jobul pe internet, te duci direct si-l iei”, ne sfatuieste Mihaela Forgaciu, specialist in resurse uman, citata de Gandul. Ea a explicat ca la mare cautare este toata gama de joburi care presupun managemenul costurilor, cele care arata ca stii sa jonglezi cu informatiile financiare. "Inainte de criza, toata lumea traia o dulce euforie; acum este managementul costurilor inainte de toate. Companiile trebuie sa stie cum sa joace banii, cum sa-i rentabilizeze”, a precizat Mihaela Forgaciu.
Alte profesii cautate pe perioada de criza sunt cele de avocat si consilier juridic. "Firmele sunt interesate acum sa angajeze oameni care sa-i poata proteja in fata bancilor sau a riscului valutar. Plus ca, pe fondul crizei, apar o gramada de litigii", a mai spus specialistul. De aceea, trebuie sa studiezi din scoarta dreptul comercial.
Mai sunt vanati pe piata muncii si cei care au cunostinte de IT: inginerii de sisteme de aplicatii, dezvoltatorii de sisteme informatice si altii, care pot primi salarii intre 800 si 4.500 de euro.
Autor: Cerasela Marin
Sursa: www.newschannel.ro
20-01-2021 Animale de blana
Succesul cresterii nutriilor depinde in primul rand de aptitudinile, cunostintele si capacitatea crescatorului, care trebuie sa aplice in practica anumite principii si metode pentru atingerea acestui scop precis. Dintre metodele de crestere, cea mai obisnuita este cresterea in linie pura, care consta in imperecherea unor animale de acelasi tip. In cadrul fiecarei linii pure (tip de culoare), in orice crescatorie indivizii au calitati diferite sau mai exact specifice in ceea ce priveste dezvoltar... Mai multe>>
12-12-2019 Iepuri
In continuare va prezentam cele mai importante boli virale specifice iepurilor, respectiv Mixomatoza respiratorie cronica si Boala hemoragica a iepurilor (epizotia cu picorna-virus). Mai multe>>
19-06-2019 Iepuri
In 24 de ore, un iepure adult cu acces liber la furaje mananca de aproximativ 90 de ori, consumand 4-5 g de fiecare data cand este hranit cu furaj combinat si de pana la 80 de ori cand este hranit traditional. Timpul consumat in total este de 1h 30´ pana la doua ore maxim. Consumul este mai frecvent noaptea decat ziua. Mai multe>>
20-03-2019 Iepuri
In continuare, va prezentam cele mai des intalnite boli ale pielii la iepuri, respectiv: raia si micozele. Mai multe>>
05-02-2019 Iepuri
Furajarea rationala a iepurilor de casa constituie una din principalele chei ale succesului in cunicultura. Furajele folosite, modul de prezentare, pastrarea si administrarea lor sunt probleme esentiale in cresterea acestei specii. Mai multe>>
13-08-2018 Iepuri
Datorita corelatiei dintre lobul anterior al hipofizei (LAH) si sistemul nervos, functiile sexuale pot fi influentate, in sensul stimularii sau inhibitiei, prin organele de simt si creier. Din acest motiv, functia centrului sexual din hipotalamus si lobul anterior al hipofizei depinde de integritatea sistemului nervos si de echilibrul metabolic, orice decalaj putand duce la scaderea activitatii sexuale sau la oprirea functiei gonadelor si in final, la disparitia instinctului sexual. Mai multe>>
03-06-2018 Iepuri
Nutretul ingerat sufera in gura modificari fizice (maruntirea, umectarea si amestecarea cu saliva, dar si modificari chimice (descompunerea amidonului in maltoza, sub actiunea amilazei si a maltozei in glucoza, sub actiunea maltazei salivare). Apoi bolul alimentar trece in stomac, cecotrofele sosesc in stomac fara a fi mestecate, regasindu-le intacte in partea fundica a acestuia. Mai multe>>
19-04-2018 Iepuri
Desi aparent distincte, aceste probleme se rezolva practic impreuna. De la inceput trebuie aratat ca la reproducerea populatiilor se va avea in vedere catre ce se doreste a se ajunge; rasele au fost inlocuite cu linii ale lor, deoarece pe de o parte rasele de iepuri, in general, mai au inca standarde de expozitie care poate nu corespund cu importanta economica a caracterelor catre care se tinde, iar pe de alta parte se supravegheaza mai usor populatia ca un intreg. Mai multe>>
02-02-2018 Iepuri
Unii iepurii sunt crescuti pentru a fi mici si draguti, iar altii sunt crescuti pentru a fi gigant. Daca sunteti de parere ca mai mare este mai bine, atunci ar trebui sa verificati rase grele de iepuri prezentate in acest articol. Unii iepuri uriasi sunt animale de companie excelente din cauza naturii lor docile, in timp ce altele necesita o manipulare mai atenta. Iata cateva informatii despre patru dintre cele mai populare rase grele de iepuri. Mai multe>>
12-11-2017 Iepuri
Ameliorarea are in atentie populatia, nu individul. In principal, selectia, incrucisarea si consagvinizarea sunt influentate sau nu in actiunea lor de structura populatiei, adica de ponderea detinuta de diferite categorii de indivizi din totalul populatiei. Pentru ameliorare, un interes deosebit prezinta structura de reproductie si caracterele demografice ale iepurilor de casa. Mai multe>>
12-07-2017 Iepuri
O productie buna in cresterea iepurilor este conditionata de o alimentatie echilibrata, susceptibila pe de o parte sa aduca iepurelui toate elementele nutritive necesare, iar pe de alta parte sa evite efectele negative datorita excesului unuia dintre elementele nutritive sau dezechilibrului proportional dintre ele. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>