In ziua de 20 august a.c. a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale o intalnire de lucru la care au participat fermierii membri ai unor Asociatii de crescatori de bovine reprezentativi la nivel national. Acestia au raspuns invitatiei domnului Secretar de Stat George Scarlat. La intalnire s-au alaturat si domnul Ministru al Agriculturii Adrian Oros, domnul Secretar de Stat Emil Dumitru dar si doamna Stela Tanase, director APIA.
De peste 8 ani consecutivi, Danone Romania investeste in productia locala de lapte prin programul socio-economic „O sansa pentru familia ta”, prin care isi propune sa sustina familiile din medii defavorizate sa se dezvolte ca producatori locali de lapte de calitate si sa construiasca afaceri sustenabile. In doar un an, numarul micilor fermieri a crescut cu peste 20%, de la 140 de gospodari in 2019, la peste 180 in prezent.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), prin Centrele Judetene, aduce la cunostinta opiniei publice ca, incepand de ieri, 18 mai 2020, efectueaza platile aferente ajutorului de stat in sectorul cresterii animalelor, pentru cererile de plata aferente serviciilor prestate in luna februarie a anului 2020.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca, in data de 04.05.2020, au fost publicate, in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L140, o serie de acte normative adoptate de catre Comisia Europeana in vederea optimizarii gestionarii anumitor activitati agricole specifice pe perioada in care pandemia de COVID-19 afecteaza statele membre UE.
Avand in vedere prevederile OM 8 din 9/4/2020 pentru aprobarea desfasurarii activitatii de primire si administrare a cererilor de plata/sprijin/deconturilor justificative de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura, in contextul epidemiei de Coronavirus pe teritoriul Romaniei, referitor la prevederile din Anexa 1, alineatul I, pct. 2.10, va comunicam modalitatea in care Agentia Nationala de Zootehnie - ANZ va asigura implementarea acestora.
In sedinta Guvernului din data de 2 aprilie 2020 a fost aprobata o Hotarare pentru completarea art. 19 din Hotararea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020, suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigura de la bugetul de stat, in limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pentru anul 2020.
Pentru comercializarea produselor alimentare specifice Sarbatorilor Pascale trebuie respectate conditiile sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor din pietele agro-alimentare, unitatile de taiere, procesare, depozitare, comercializare si unitatile de alimentatie publica.
Inovarea si modernizarea in agricultura Romaniei este o directie foarte importanta in implementarea fondurilor europene pe care Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale le gestioneaza. O astfel de investitie in ferme (prin submasura 4.1 „Investitii in exploatatiile agricole”), a vizat modernizarea activitatii unei ferme prin construirea si dotarea salii de muls si a spatiului pentru procesarea laptelui in localitatea Orheiu-Bistritei, din comuna Cetate, judetul Bistrita-Nasaud.
APIA aduce la cunostinta ca au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Nationale Tranzitorii (ANT) in sectoarele vegetal si zootehnic, pentru anul de cerere 2019 (culturi amplasate pe teren arabil, canepa pentru fibra, tutun, hamei, sfecla de zahar, bovine lapte/carne si ovine/caprine).
Ieri s-a propus Hotararea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor nationale tranzitorii in sectoarele vegetal si zootehnic pentru anul de cerere 2019.
In urma negocierilor continue intre serviciile veterinare din Romania si Israel ca exportatorii de animale vii sa beneficieze de conditii mai bune pentru exportul animalelor vii in Israel, in data de 18 decembrie 2019 au fost agreate bilateral noile certificate veterinare de sanatate pentru exportul bovinelor, ovinelor si caprinelor din Romania in Israel, la cele mai inalte standarde de bunastare si sanatate.
Romanii consuma lactate, iar firmele de profil castiga tot mai mult teren pe an ce trece. Potrivit risco.ro, anul 2018 a fost unul extrem de profitabil pentru producatorii de produse din lapte. Unele dintre cele mai mari firme au inregistrat cresteri spectaculoase a profiturilor. Daca in trecut consumul de lapte, branza, smantana si alte produse lactate se rezuma la produsele obtinute local, astazi vorbim de o intreaga industrie generatoare de profituri foarte mari.
APIA informeaza ca au fost stabilite cuantumurile aferente Sprijinului cuplat in sectorul zootehnic (SCZ - bivolite de lapte, taurine din rase de carne, vaci de lapte si viermi de matase), pentru anul de cerere 2019, urmand ca incepand de azi, 11 decembrie 2019, sa fie demarat procesul de autorizare la plata a acestor scheme.
Astazi s-au aprobat plafoanele alocate schemelor de sprijin cuplat in sectorul zootehnic (bivolite de lapte, taurine din rase de carne, vaci de lapte si viermi de matase), precum si pentru stabilirea cuantumului acestora pentru anul de cerere 2019, repartizate astfel:
In perioada 02-16 decembrie 2019 inclusiv, se depun Cererile initiale anuale de solicitare a ajutorului de stat in sectorul cresterii animalelor pentru anul 2020. Aceasta schema de sprijin acopera integral costurile administrative aferente intocmirii si mentinerii registrului genealogic, si partial costurile aferente testelor pentru determinarea calitatii genetice sau a randamentului genetic al septelului pentru speciile taurine, bubaline, porcine, ovine, caprine si ecvine.
Un nou studiu realizat de Coface Romania privind sectorul de “Fabricarea produselor lactate si a branzeturilor” indica o evolutie negativa a veniturilor in 2018 acestea scazand cu aproximativ 18% fata de 2017, profitabilitatea aflandu-se intr-o usoara crestere. Studiul a agregat datele a 448 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2018 si care au generat o cifra de afaceri consolidata de 3,8 MLD RON.
Pentru a impiedica scaderea preturilor pentru produsele lactate la niveluri nesustenabile, Comisia Europeana a instituit masuri – cunoscute sub denumirea de „plasa de siguranta” – pentru a elimina temporar unele surplusuri de pe piata. Curtea de Conturi Europeana examineaza in prezent masurile exceptionale pe care UE le-a luat pentru a remedia perturbarile care au avut loc pe piata laptelui si a produselor lactate intre 2014 si 2017.
Din aceasta toamna, iaurturile din gama Danone vor purta pe ambalaje povestile catorva dintre gospodarii care furnizeaza lapte catre fabrica din Bucuresti. Astfel, scanand QR codul de pe ambalaje direct cu camera foto a telefonului sau intrand pe iaurtuldanone.ro, consumatorii pot afla detalii despre 7 dintre cele peste 140 de familii de gospodari care fac parte din programul socio-economic „O sansa pentru familia ta”, desfasurat in Zimnicea de Danone, impreuna cu partenerii sai.
Dupa aproape 20 de ani, Republica Coreea si-a ridicat restrictiile de import la vita si produse din carne de vita din unele state membre ale Uniunii Europene. Producatorii din Danemarca si Olanda sunt primii care pot reincepe exporturile, urmand a se asigura accesul pe piata pentru celelalte state membre care inca asteapta aprobarea. Deschiderea pietei coreene a fost posibila datorita eforturilor constante intreprinse in comun de Comisia Europeana si de statele membre ale UE.
APIA efectueaza controale administrative si la fata locului, in perioada 02.07 – 01.10.2019. Prin controalele la fata locului, se verifica daca sunt indeplinite conditiile de eligibilitate specifice fiecarei scheme de plata si vizeaza toate animalele din speciile bovine, ovine/caprine, pentru care au fost depuse cereri de ajutor sau de plata in cadrul schemelor.
In Sedinta Guvernului din 31 iulie 2019 a fost aprobata o Hotarare pentru stabilirea bugetului de implementare a Programului pentru scoli al Romaniei in perioada 2017-2023 pentru anul scolar 2019-2020 si pentru modificarea si completarea HG nr. 640/2017 pentru aprobarea Programului pentru scoli al Romaniei in perioada 2017-2023.
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) reaminteste fermierilor ca se afla in plina campanie de efectuare a controlului la fata locului pentru cererile unice de plata esantionate in acest scop, in conformitate cu prevederile legislatiei comunitare si nationale in vigoare.
Agentia Nationala pentru Zootehnie realizeaza controlul pe teren pentru verificarea respectarii conditiilor de eligibilitate specifice privind acordarea ajutoarelor nationale tranzitorii si a sprijinului cuplat in sectorul zootehnic pentru solicitantii ajutoarelor nationale tranzitorii pentru speciile ovine si caprine si a sprijinului cuplat in sectorul zootehnic, in cadrul schemelor si masurilor de sprijin acordate fermierilor crescatori de animale.
Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania (ACEBOP) a anuntat astazi 2 iulie 2019, in cadrul unei conferinte de presa, inregistrarea in circuitul legislativ a proiectului de LEGE pentru asigurarea conditiilor superioare de bunastare a animalelor vii, in timpul transportului de lunga durata inafara spatiului comunitar.
Statele membre ale UE au convenit astazi cu privire la o propunere a Comisiei Europene de a pune la dispozitia fermierilor irlandezi de carne de vita 50 de milioane EUR, suma care poate fi completata cu fonduri nationale pentru a ajunge la o suma maxima de 100 de milioane EUR. Crearea fondului reflecta recunoasterea de catre Comisie a provocarilor deosebite cu care se confrunta sectorul carnii de vita si manzat din Irlanda, din cauza incertitudinilor pietei si a unei perioade fara precedent si prelungite de preturi mici.
Comuna Deda din judetul Mures a gazduit in data de 11.05.2019, traditionala expozitie zonala de taurine - a XXI - a editie. Au fost expuse pe categorii (vaci multipare, vaci primipare, juninci gestante, tineret femel pentru reproductie ) - 53 capete din rasa Baltata Romaneasca si 5 capete din rasa Baltata cu Negru Romaneasca, apartinind crescatorilor din comuna Deda.
In perioada 19 februarie-15 martie 2019, s-a desfasurat o actiune la nivel national, pentru verificarea modului de respectare, de catre operatorii din sectorul alimentar, a conditiilor sanitare veterinare referitoare la producerea, colectarea, procesarea si depozitarea laptelui crud si a produselor lactate. Au fost verificate 2.279 de obiective: 701 ferme, 452 de exploatatii non-profesionale de animale producatoare de lapte (gospodarii ale populatiei), 366 de centre de colectare lapte, 113 unitati de procesare a laptelui autorizate sanitar veterinar pentru schimburi intracomunitare, 486 de unitati de procesare a laptelui inregistrate sanitar veterinar.
Astazi au fost adoptate alocarile bugetare nationale pentru programele UE de incurajare a consumului de fructe, legume si lapte in scoli pentru anul scolar 2019/2020. Romania are la dispozitie aproape 18 milioane de Euro, din care 6 866 848 Euro pentru 'Programul de incurajare a consumului de fructe si legume in scoli' si 10 815 474 Euro pentru 'Programul de distribuire a laptelui in scoli'.
Au fost stabilite cuantumurile aferente Ajutoarelor Nationale Tranzitorii (ANT) in sectoarele vegetal si zootehnic, pentru anul de cerere 2018. In tabelul de mai jos regasiti cuantumurile stabilite in conformitate cu Hotararea de Guvern.
In sedinta din 19 martie 2019 Guvernul a aprobat Hotararea pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor. Astfel, prezentul act normativ stabileste valoarea totala maxima a ajutorului de stat in sectorul cresterii animalelor pentru anul 2019, de 72.075.000 lei, din care 34.525.000 lei pentru speciile taurine, bubaline, porcine si ecvine, respectiv 37.550.000 lei pentru speciile ovine si caprine.
S-au aprobat plafoanele alocate ajutoarelor nationale tranzitorii (ANT) in sectoarele vegetal si zootehnic, pentru anul de cerere 2018. Astfel, valoarea plafonului dedicat ajutoarelor natioanle tranzitorii este de 268.466.600 euro, si se distribuie pentru culturile amplasate pe teren arabil, in/canepa pentru fibra, tutun, hamei, sfecla de zahar, schema decuplata de productie pentru bovine de lapte/carne si ovine/caprine.
Pentru anul 2019 cererile unice de plata care cuprind solicitari de sprijin pentru sectorul vegetal si zootehnic cat si cererile unice care contin doar solicitari de sprijin pentru sectorul zootehnic se pot depune la centrele locale si judetene APIA. In continuare va prezentam etapele de care trebuie sa tineti cont si documentele necesare la depunerea Cererii Unice de Plata APIA - declaratia privind sectorul zootehnic.
01-10-2024 Bovine
Marți, 01 octombrie 2024, a avut loc prima reuniune a Consiliului Laptelui – grup consultativ pentru sectorul zootehnic, specia bovine. Evenimentul, organizat sub coordonarea ministrului Florin BARBU, s-a desfășurat la sediul unei ferme de bovine din județul Buzău, localitatea Amaru. Acesta a avut ca scop identificarea problemelor cu care se confruntă sectorul bovinelor de lapte, în vederea stabilirii și formulării propunerilor de măsuri necesare soluționării acestora. Mai multe>>
25-01-2024 Pajisti pasuni fanete
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca anunta lansarea unui concurs inedit, cu premii consistente, destinat fermierilor romani care integreaza pasunatul in cresterea animalelor (vaci, oi, capre, cai etc). Concursul are loc in cadrul Proiectului Grazing4Agroecology (G4AE), in care USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, si in parteneriat cu UBM Feed Romania, fabrica de furaje din comuna Sanpaul (jud. Mures). Mai multe>>
15-01-2024 Bovine
Ciclul de viață al unei vaci este un proces fascinant și esențial în agricultura modernă. De la naștere până la maturitate și producția de lapte sau carne, fiecare etapă joacă un rol crucial în dezvoltarea și contribuția vacii la industria agricolă. În acest articol, vom explora cele 6 etape ale ciclului de viață al unei vaci, oferind o imagine cuprinzătoare a evoluției acestui animal de fermă. Mai multe>>
27-07-2023 Bovine
Peste 90% dintre romani consuma carne cel putin o data pe saptamana, iar in aceasta perioada, cel mai popular mod de a o gati este, bineinteles, la gratar. In acest context, Premium Angus va invita sa va bucurati de experienta unica a gratarului cu carne premium, produsa in tara noastra, intr-un sistem complet integrat, si sa profitati de oportunitatea de a castiga premii inedite. Cu fiecare moment petrecut la gratar, creati amintiri de neuitat si savurati adevaratul gust al carnii de vita. Mai multe>>
07-03-2023 Pajisti pasuni fanete
USAMV Cluj-Napoca reprezinta Romania, in calitate de partener, in cadrul Proiectului Grazing4AgroEcology (G4AE), care sustine fermierii prin promovarea unor solutii inovative, prin care sistemele agricole bazate pe pasunat sa devina viabile din punct de vedere economic, iar obiectivul principal este acela de a produce alimente mai sanatoase si cu un impact mai scazut asupra mediului. Mai multe>>
10-11-2022 Bovine
Criza energetica si penuria de furaje au adus sectorul laptelui din Romania in pragul falimentului. Paradoxul Romaniei e ca, desi, la lapte, are cea mai mare crestere de pret la raft din Uniunea Europeana - 64% - crescatorii de vaci primesc cel mai mic pret pe lapte din toata UE. Adica, 3 lei pe litru, in conditiile in care la raft laptele a ajuns si la 12 lei. Mai multe>>
15-10-2022 Bovine
DN AGRAR Group, cea mai mare ferma zootehnica integrata din Romania, cu productie de lapte de vaca si productie vegetala, a finalizat lucrarile de modernizare a salilor de muls la Ferma Apold. Investitia a constat in constructia unei noi sali de muls, la standarde internationale, care a fost finalizata in luna iunie si a fost finantata printr-un imprumut bancar, precum si renovarea salii de muls curente, a carei valoare de renovare s-a ridicat la suma de 100.000 euro si a fost finantata integral... Mai multe>>
19-09-2022 Bovine
Transilvania devine reper pe harta carnii de vita, prin introducerea pe piata a Surei de stepa. Ferma de Biodiversitate Cobor si-a deschis portile pentru o degustare de preparate din carne de Sura de stepa, urmand sa puna pe piata acest produs in luna octombrie. Numarul vitelor din aceasta rasa in pericol de disparitie nu este mai mare de 500 in Romania, iar la Cobor sunt aproximativ 100. Mai multe>>
15-07-2022 Bovine
Un metabolism in buna stare de functionare este important pentru toate mamiferele. La vacile de lapte cu productivitate mare el este si mai important, deoarece cantitatile zilnice de lapte produse sunt foarte ridicate si afecteaza nu numai nivelul substantelor minerale din organism (febra laptelui, de exemplu), ci mai ales metabolismul carbohidratilor. Mai multe>>
18-04-2022 Bovine
In data de 7 aprilie 2022, Asociatia Crescatorilor de Vaci – Baltata Romaneasca, Tip Simmental (ACVBR SIM) alaturi de Centrul de Inovare Digitala „Futures of Innovation Technologies” (CID FIT), coordonat de Iceberg Plus (ICE), au organizat evenimentul „FARM-A-THON: Cum ne ajuta tehnologiile digitale sa ne eficientizam fermele de vaci?”, parte din proiectul Smart Agri Hubs finantat prin Programul Orizont 2020 pentru Cercetare si Inovare al Comisiei Europene. Mai multe>>
31-03-2022 Bovine
Fertilitatea este unul dintre factorii majori care afecteaza eficienta oricarui efectiv de ferma. Poate reprezenta unul dintre costurile majore de productie si reprezinta, de asemenea, un domeniu in care se pot face imbunatatiri semnificative. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>