Inul pentru ulei, o cultura de care te poti indragosti !

linseed east of ewerby 2006 resizePrima data, am facut cunostinta cu inul, in anul 1981, la Supurul de Sus, in judetul Satu Mare, unde ca fermier stagiar, am infiintat 100 de hectare de in pentru fibra.

In acel an toata suflarea satului a castigat in acord global sume record de bani la recoltatul inului. Veniturile obtinute de catre sateni, erau comparativ egale cu sumele in euro pe care le castiga azi emigrantii romani, pe plantatiile de capsuni din Spania. Era adevarat, ca la Supurul de Jos era una dintre cele mai mari topitorii de in si canepa din Romania si care nu mai functioneaza.

Apoi, dupa cinci ani, am ajuns sa cultiv in pentru ulei, la Sicula, in judetul Arad. Este una dintre cele mai frumoase culturi, mai ales pentru peisajul creat in perioada infloritului. Dar mai este frumoasa, ca tehnologie, ca importanta economica, ca importanta in tratamentul naturist, ca furaj pentru animale, dar si ca profit la hectar. Inul pentru ulei, se amplaseaza pe terenuri bine drenate, pregatit gradinareste. Se seamana primavara cand terenul este zvantat si reavan. Apoi cand a ajuns in faza de bradisor (5-7cm) se face o erbicidare pentru a combate buruienile dicotiledonate. Cand capsulele incep sa se ingalbeneasca se executa taierea plantele cu vindrovarul si se lasa in brezde la uscat, iar cand au ajuns la coacerea deplina se recolteaza cu combina de cereale. Am obtinut, timp de trei ani, productii intre 1200 – 1500 kg/ha. Am vandut samanta cu opt lei (pretul din anul 1988) si am constatat fericit ca trebuia sa fac cel putin opt tone de grau la hectar sau 12-13 tone de porumb pentru a realiza aceste venituri. semintein resize

Aceasta planta delicata a fost un element de nepretuit in economie, timp de mai multe civilizatii (cel putin in 5000 Inainte de Hristos). Panza de in tors a fost gasita in mormintele antice. Aceasta a fost folosita pentru imbracaminte si draperii in case si temple, pentru vele si plase de pescuit, pentru cabluri si snurul de la arc, pentru a umple fisurile din barci si corabii. La fel de important este randamentul inului in ulei. Culturile comerciale de seminte de in, au fost infiintate in multe parti ale lumii, pentru a fi utilizate in vopsele, lacuri, ca hrana pentru vite la ingrasat si in medicina veterinară. Extern, semintele pot fi folosite, ca si cataplasma pentru furuncule, inflamatii sau rani.

Principalii producatori mondiali de seminte de in pentru ulei sunt Canada 18 %, China 8%, Statele Unite 7 %, India si UE cu 4%. Continutul in ulei al semintelor de in, ajunge la 40%. Semintele mai contin si 22% proteine.

In UE, uleiul se foloseste in industria nealimentara, cresterea animalelor (Franta), produse alimentare (semintele in prajituri, paine, sau uleiul in salate). Uniunea Europeana este cel mai mare consumator de seminte si ulei de in. Anglia este primul producator european, urmata de Franta, cu productii de pana la 2,5 tone/ha. Uniunea Europeana, face cele multe importuri din Canada. Unele republici din fostul URSS (Rusia, Ucraina) investesc serios in productia de in pentru ulei, pe care o exporta in Europa. Pretul la tona de samanta de in ulei a ajuns la 700 euro. Asta inseamna ca o cultura de 50 de hectare de in pentru ulei, va aduce unei ferme familiale, un castig de 50000 euro anual.

Scaderea brusca a suprafetelor cultivate in Canada incepand din 2010 ofera posibilitatea dublarii sau chiar triplarii suprafetelor cultivate in Europa, in urmatorii 5 ani.

S.M.

 

 

IMAGINI VIDEO >>

 


Noutati

Fermierii campioni la rapiță din județele Brașov și Covasna

19-09-2024 Rapita

Fermierii campioni la rapiță din județele Brașov și Covasna

Compania Corteva Agriscience continuă prezentarea fermierilor campioni la rapiță, de această dată din județele Brașov și Covasna, două județe unde fermierii care au semănat rapiță campania trecută au avut producții bune, poate nesperate la un moment dat, atunci când vremea părea că nu-i va fi prielnică acestei culturi. Hibridul care s-a făcut remarcat în aceste zone a fost PT303, un hibrid robust, cu o bună rezistență la iernare și care prezintă cel mai ridicat nivel de toleranță la Sclerotinia ... Mai multe>>

Un sezon de recolte productive la rapiță pentru fermierii care aleg soluții inovatoare

15-08-2024 Rapita

Un sezon de recolte productive la rapiță pentru fermierii care aleg soluții inovatoare

Sezonul agricol a fost unul plin de provocări pentru fermierii din România care au optat pentru cultura de rapiță. Condițiile climatice, caracterizate de secetă și variații de temperatură, au pus presiune pe fermieri în gestionarea culturilor și asigurarea unor producții satisfăcătoare, dar cu ajutorul soluțiilor inovatoare pentru managementul bolilor și dăunătorilor au obținut rezultate notabile în acest sezon de recoltă. Mai multe>>

Tehnologiile avansate ajută fermierii români să maximizeze producția de floarea-soarelui

08-07-2024 Floarea soarelui

Tehnologiile avansate ajută fermierii români să maximizeze producția de floarea-soarelui

Protecția eficientă a semințelor este esențială pentru recolte de succes, de aceea este fundamentală în etapele timpurii ale culturilor. Prin investirea în semințe tratate cu produse de înaltă calitate, fermierii își pot spori semnificativ șansele de a obține o productivitate optimă. Mai multe>>

Cum sa imbunatatesti calitatea si cantitatea recoltei de rapita?

09-04-2024 Rapita

Cum sa imbunatatesti calitatea si cantitatea recoltei de rapita?

Imbunatatirea calitatii si cantitatii recoltelor poate reprezenta un real provocare pentru multi agricultori. Acest articol te va ghida prin procesul de alegere a soiului potrivit de rapita si tehnici eficiente de semanat si de ingrijire pentru a asigura elementele necesare cresterii si dezvoltarii a plantelor. In plus, vei descoperi sfaturi esentiale despre recoltare si depozitare, precum si despre ameliorarea solului pentru aceasta cultura. Mai multe>>

Alege calitatea cu fungicidele de top Pictor® Active si Pictor® Revy!

25-01-2024 Plante tehnice

Alege calitatea cu fungicidele de top Pictor® Active si Pictor® Revy!

Descopera noile fungicide de la BASF pentru protectia culturilor tale de floarea-soarelui si rapita: Pictor® Active si Pictor® Revy! In plus, Pictor® Active este omologat si pentru combaterea bolilor la culturile de soia si rapita. Aceste doua produse de top combat cu succes boli precum putregaiul alb produs de agentul patogen Sclerotinia, dar si a altor boli multumita substantelor active din compozitie. Mai exact, ambele contin boscalid, dar diferentele apar in continutul din cea de a doua subs... Mai multe>>

Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®

23-12-2023 Floarea soarelui

Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®

Intr-un an dificil din punct de vedere climatic, predominat de seceta si arsita, ceea ce a determinat ca in majoritatea zonelor din tara productiile sa fie mai mici fata de anul trecut, compania Corteva Agriscience anunta o noua serie de fermieri campioni la floarea-soarelui. Este vorba despre fermieri din diferite zone ale tarii, care au ales hibrizii de top Pioneer® si nu au dat gres, fiind multumiti la proba cantarului de productiile obtinute in conditiile unei campanii problematice. Mai multe>>

Hibridul P64LP170 - Campionul absolut la floarea soarelui

24-10-2023 Floarea soarelui

Hibridul P64LP170 - Campionul absolut la floarea soarelui

Anul acesta a fost unul foarte de complicat din punct de vedere climatic dar si economic, atat productiile, cat si profitul fermierilor fiind serios diminuate. Floarea soarelui este cultura care se evidentiaza cand avem ani precum 2023 prin rezistenta la seceta care este peste orice cultura de primavara, iar germoplasma Corteva este clar cea mai adapatata conditiilor locale. Mai multe>>

Fermierii campioni la rapita din Transilvania

29-09-2023 Rapita

Fermierii campioni la rapita din Transilvania

Fermierii din zona Transilvaniei au terminat campania de semanat din aceasta toamna, se pregatesc deja de primele interventii in culturi, nu inainte insa de a ne detalia ce hibrizi Pioneer au performat campania trecuta in propriile ferme, precum si ce tehnologie au aplicat. Astfel, compania Corteva Agriscience prezinta fermierii campioni din judetele Brasov, Cluj, Covasna, Mures si Timis. Mai multe>>

Nivelul de productie la rapita se contureaza din toamna!

03-08-2023 Rapita

Nivelul de productie la rapita se contureaza din toamna!

Cea mai importanta etapa premergatoare lucrarii de fertilizare a culturilor este planificarea acesteia. Conceperea unui plan de fertilizare corect bazat pe principii agronomice si luand in considerare reglementarile legale, ne ofera o perspectiva asupra cantitatilor de elemente nutritive necesare culturii, ne faciliteaza alegerea formulei de ingrasamant potrivit si reprezinta baza pentru calcularea costurilor ingrasamintelor pentru ferma. Mai multe>>

PT303 - Un ALIAT in camp

14-05-2023 Rapita

PT303 - Un ALIAT in camp

Dupa un inceput de an mai ezitant din punct de vedere pluviometric, luna aprilie a adus in mai toata tara ploi ce au redat speranta in culturile de toamna. Dar odata cu ploile, evident creste si riscul de aparitie al bolilor, iar de aceasta data riscul se concretizeaza, fie ca vorbim de fainare si rugini la cereale sau de sclerotinia la rapita, impactul cu siguranta va fi unul vizibil. Mai multe>>

Ultimul an in care Romania mai produce sfecla de zahar. Carmen Avram transmite Comisiei Europene ingrijorarile sectorului

25-04-2023 Sfecla

Ultimul an in care Romania mai produce sfecla de zahar. Carmen Avram transmite Comisiei Europene ingrijorarile sectorului

Razboiul din Ucraina si coridoarele de solidaritate pun presiune si pe sectorul sfeclei de zahar. Cultivatorii si Patronatul Zaharului din Romania anunta ca anul acesta ar putea fi nevoiti sa renunte definitiv la cultura de sfecla de zahar, iar consecintele ar fi inchiderea ultimelor fabrici autohtone de zahar, pierderea de locuri de munca si vulnerabilizarea unor regiuni din Romania. Mai multe>>