Fermierii campioni la rapiță din județele Brașov și Covasna

Fermierii campioni la rapita 2024Compania Corteva Agriscience continuă prezentarea fermierilor campioni la rapiță, de această dată din județele Brașov și Covasna, două județe unde fermierii care au semănat rapiță campania trecută au avut producții bune, poate nesperate la un moment dat, atunci când vremea părea că nu-i va fi prielnică acestei culturi. Hibridul care s-a făcut remarcat în aceste zone a fost PT303, un hibrid robust, cu o bună rezistență la iernare și care prezintă cel mai ridicat nivel de toleranță la Sclerotinia din Europa.

 

Unul dintre rezultatele foarte bune s-au înregistrat în ferma domnului Zolt Moldovan din localitatea Cernat, județul Covasna, care a obținut o producție de 4.800 kg/ha.

 

Fermierii campioni la rapita 2024 - moldovan zsolt

 

O producție foarte bună a obținut și domnul Lehel Gabor din județul Covasna, care a devenit și în acest an fermier campion. Acesta lucrează 180 ha, pe 40 ha a semănat campania trecută rapiță și a obținut o producție de 4.400 kg/ha. “Am semănat rapița după grâu sau cartof, am efectuat lucrări minim-till, am fertilizat cu triplu 15 – 250 kg/ha și am semănat în 25 august. La o săptămână după semănat am erbicidat, mai apoi, la finalul lunii septembrie, am aplicat îngrășământ foliar pe bază de sulf, după care am dat un regulator de creștere și un îngrășământ foliar pe bază de bor, la finalul lunii octombrie. La ieșirea din iarnă am fertilizat cu nitrocalcar - 200 kg/ha. Au urmat trei intervenții cu insecticid și la fiecare trecere am adăugat un foliar pe bază de sulf sau bor. În luna mai am fertilizat cu 150 kg/ha de nitrocalcar, iar la înflorit am aplicat un erbicid. Recoltatul a avut loc în 20 iunie și pot spune că a fost un an greu, dar hibridul s-a comportat bine pe perioada secetei, chiar a oferit o producție bună, nu la fel de bună ca anul trecut, când am avut record, recoltând peste 5 t/ha. Ținând cont de rezultatele colegilor din zonă, am obținut o producție foarte bună și am fost foarte mulțumit. Pentru toamna aceasta am ales același hibrid PT303 pentru 30 ha, dar vreau să încerc și hibridul PT314 pe o suprafață de 20 ha”, a punctat fermierul campion.

 

Fermierii campioni la rapita 2024 - gabor lehel

 

Și doamna Petruța Gabriela Nan a obținut rezultate foarte bune cu hibridul PT303, respectiv o producție de 4.150 kg/ha. Aceasta își desfășoară activitatea în localitatea Feldioara, județul Brașov. “Lucrăm 300 ha, dintre care 65 ha au fost semănate cu rapiță. Ca plantă premergătoare am avut grâu, astfel că terenul a fost scarificat, am fertilizat cu NPK -200 kg/ha și am intrat direct la semănat, pentru că avem semănătoare cu pregătire. Perioada de semănat a fost 17-20 august. Prima intervenție în cultură a fost cu un insecticid, apoi am intervenit cu o nouă trecere în care am aplicat erbicid, insecticid și îngrășământ foliar pe bază de bor. Tot în toamnă a mai fost cazul să aplicăm și un regulator de creștere. În primăvară am intervenit mai întâi cu un insecticid, apoi, la începutul lunii martie, am fertilizat cu 200 kg/ha de uree. Tratamentul al doilea a constat în aplicarea unui foliar pe bază de bor și a unui insecticid, următoarea trecere a fost cu fungicid și insecticid, iar ultimul tratament a cuprins fungicidul Capartis, un insecticid și îngrășământ foliar pe bază de bor. Toate tratamentele au fost aplicate cu drona, iar înainte de cel de al treilea tratament am mai fertilizat cu îngrășământ pe bază de sulf - 180 kg/ha. Recoltatul a avut loc în perioada 12-14 iulie”, a declarat doamna Nan. Aceasta a mai punctat faptul că fost mulțumită de acest hibrid, considerându-l unul stabil și cu o răsărire foarte bună, motiv pentru care în această campanie îl va semăna din nou, alături de hibridul PT314, în total o suprafață de 70 ha, adică toată suprafața cu rapiță.

 

Fermierii campioni la rapita 2024 - nan petruta gabriela

 

În județul Brașov, localitatea Halchiu, își desfășoară activitatea și următorul fermier campion, domnul Constantin Cojanu. Acesta lucrează 250 ha, a ales hibridul PT303 și a obținut o producție de 4.000 kg/ha. “Campania trecută am avut 28 ha cu rapiță, unde planta premergătoare a fost grâul. Am ales doar hibridul PT303, astfel că terenul a fost dezmiriștit, apoi am fertilizat cu triplu 16 – 250 kg/ha, după care am pregătit terenul cu discul și freza, după care am început semănatul la finalul lunii august. În toamnă am erbicidat și am dat un tratament cu insecticid și îngrășământ foliar. În primăvară, în luna februarie, am fertilizat cu uree – 150 kg/ha, iar în ceea ce privește fertilizarea, am mai dat ulterior 100 kg/ha de nitrocalcar. Am administrat un singur tratament format din insecticid, fungicid și îngrășământ foliar cu bor. Recoltatul a avut loc în 16-17 iulie, iar dacă permite vremea, aș vrea și campania aceasta să semăn hibridul PT303 pentru că am fost mulțumit de producția obținută și de cum s-a comportat în fermă”, a precizat fermierul campion.

 

Fermierii campioni la rapita 2024 - cojanu constantin

Corteva Agriscience

Noutati

Fermierii campioni la rapiță din județele Brașov și Covasna

19-09-2024 Rapita

Fermierii campioni la rapiță din județele Brașov și Covasna

Compania Corteva Agriscience continuă prezentarea fermierilor campioni la rapiță, de această dată din județele Brașov și Covasna, două județe unde fermierii care au semănat rapiță campania trecută au avut producții bune, poate nesperate la un moment dat, atunci când vremea părea că nu-i va fi prielnică acestei culturi. Hibridul care s-a făcut remarcat în aceste zone a fost PT303, un hibrid robust, cu o bună rezistență la iernare și care prezintă cel mai ridicat nivel de toleranță la Sclerotinia ... Mai multe>>

Un sezon de recolte productive la rapiță pentru fermierii care aleg soluții inovatoare

15-08-2024 Rapita

Un sezon de recolte productive la rapiță pentru fermierii care aleg soluții inovatoare

Sezonul agricol a fost unul plin de provocări pentru fermierii din România care au optat pentru cultura de rapiță. Condițiile climatice, caracterizate de secetă și variații de temperatură, au pus presiune pe fermieri în gestionarea culturilor și asigurarea unor producții satisfăcătoare, dar cu ajutorul soluțiilor inovatoare pentru managementul bolilor și dăunătorilor au obținut rezultate notabile în acest sezon de recoltă. Mai multe>>

Tehnologiile avansate ajută fermierii români să maximizeze producția de floarea-soarelui

08-07-2024 Floarea soarelui

Tehnologiile avansate ajută fermierii români să maximizeze producția de floarea-soarelui

Protecția eficientă a semințelor este esențială pentru recolte de succes, de aceea este fundamentală în etapele timpurii ale culturilor. Prin investirea în semințe tratate cu produse de înaltă calitate, fermierii își pot spori semnificativ șansele de a obține o productivitate optimă. Mai multe>>

Cum sa imbunatatesti calitatea si cantitatea recoltei de rapita?

09-04-2024 Rapita

Cum sa imbunatatesti calitatea si cantitatea recoltei de rapita?

Imbunatatirea calitatii si cantitatii recoltelor poate reprezenta un real provocare pentru multi agricultori. Acest articol te va ghida prin procesul de alegere a soiului potrivit de rapita si tehnici eficiente de semanat si de ingrijire pentru a asigura elementele necesare cresterii si dezvoltarii a plantelor. In plus, vei descoperi sfaturi esentiale despre recoltare si depozitare, precum si despre ameliorarea solului pentru aceasta cultura. Mai multe>>

Alege calitatea cu fungicidele de top Pictor® Active si Pictor® Revy!

25-01-2024 Plante tehnice

Alege calitatea cu fungicidele de top Pictor® Active si Pictor® Revy!

Descopera noile fungicide de la BASF pentru protectia culturilor tale de floarea-soarelui si rapita: Pictor® Active si Pictor® Revy! In plus, Pictor® Active este omologat si pentru combaterea bolilor la culturile de soia si rapita. Aceste doua produse de top combat cu succes boli precum putregaiul alb produs de agentul patogen Sclerotinia, dar si a altor boli multumita substantelor active din compozitie. Mai exact, ambele contin boscalid, dar diferentele apar in continutul din cea de a doua subs... Mai multe>>

Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®

23-12-2023 Floarea soarelui

Fermierii campioni la floarea-soarelui aleg hibrizii Pioneer®

Intr-un an dificil din punct de vedere climatic, predominat de seceta si arsita, ceea ce a determinat ca in majoritatea zonelor din tara productiile sa fie mai mici fata de anul trecut, compania Corteva Agriscience anunta o noua serie de fermieri campioni la floarea-soarelui. Este vorba despre fermieri din diferite zone ale tarii, care au ales hibrizii de top Pioneer® si nu au dat gres, fiind multumiti la proba cantarului de productiile obtinute in conditiile unei campanii problematice. Mai multe>>

Hibridul P64LP170 - Campionul absolut la floarea soarelui

24-10-2023 Floarea soarelui

Hibridul P64LP170 - Campionul absolut la floarea soarelui

Anul acesta a fost unul foarte de complicat din punct de vedere climatic dar si economic, atat productiile, cat si profitul fermierilor fiind serios diminuate. Floarea soarelui este cultura care se evidentiaza cand avem ani precum 2023 prin rezistenta la seceta care este peste orice cultura de primavara, iar germoplasma Corteva este clar cea mai adapatata conditiilor locale. Mai multe>>

Fermierii campioni la rapita din Transilvania

29-09-2023 Rapita

Fermierii campioni la rapita din Transilvania

Fermierii din zona Transilvaniei au terminat campania de semanat din aceasta toamna, se pregatesc deja de primele interventii in culturi, nu inainte insa de a ne detalia ce hibrizi Pioneer au performat campania trecuta in propriile ferme, precum si ce tehnologie au aplicat. Astfel, compania Corteva Agriscience prezinta fermierii campioni din judetele Brasov, Cluj, Covasna, Mures si Timis. Mai multe>>

Nivelul de productie la rapita se contureaza din toamna!

03-08-2023 Rapita

Nivelul de productie la rapita se contureaza din toamna!

Cea mai importanta etapa premergatoare lucrarii de fertilizare a culturilor este planificarea acesteia. Conceperea unui plan de fertilizare corect bazat pe principii agronomice si luand in considerare reglementarile legale, ne ofera o perspectiva asupra cantitatilor de elemente nutritive necesare culturii, ne faciliteaza alegerea formulei de ingrasamant potrivit si reprezinta baza pentru calcularea costurilor ingrasamintelor pentru ferma. Mai multe>>

PT303 - Un ALIAT in camp

14-05-2023 Rapita

PT303 - Un ALIAT in camp

Dupa un inceput de an mai ezitant din punct de vedere pluviometric, luna aprilie a adus in mai toata tara ploi ce au redat speranta in culturile de toamna. Dar odata cu ploile, evident creste si riscul de aparitie al bolilor, iar de aceasta data riscul se concretizeaza, fie ca vorbim de fainare si rugini la cereale sau de sclerotinia la rapita, impactul cu siguranta va fi unul vizibil. Mai multe>>

Ultimul an in care Romania mai produce sfecla de zahar. Carmen Avram transmite Comisiei Europene ingrijorarile sectorului

25-04-2023 Sfecla

Ultimul an in care Romania mai produce sfecla de zahar. Carmen Avram transmite Comisiei Europene ingrijorarile sectorului

Razboiul din Ucraina si coridoarele de solidaritate pun presiune si pe sectorul sfeclei de zahar. Cultivatorii si Patronatul Zaharului din Romania anunta ca anul acesta ar putea fi nevoiti sa renunte definitiv la cultura de sfecla de zahar, iar consecintele ar fi inchiderea ultimelor fabrici autohtone de zahar, pierderea de locuri de munca si vulnerabilizarea unor regiuni din Romania. Mai multe>>