Un cost nou va fi adaugat in bilantul companiilor si persoanelor fizice care se ocupa cu agricultura, zootehnie, procesare, productie si orice alt tip de activitate din care avem ca rezultat deseuri organice. Acelasi lucru se va intampla si cu deseurile menajere, ale primariilor. Aceasta problema urma sa explodeze din ianuarie 2017, dar pana la urma o sa se intample din 01.01.2016
Ministerul Mediului a publicat in data de 16.07.2015 Proiectul de Ordonanta a Guvernului pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, supus dezbaterii publice pentru o perioada de 10 zile.
Conform noilor modificari, de la 1 ianuarie 2016 intra in vigoare o taxa pentru depunerea deseurilor la groapa de gunoi de 80 de lei pe tona, repectiv de 120 lei pe tona in anul 2017.
Aceasta taxa va crea un fond de mediu, care se asteapta sa colecteze 200 de milioane de Euro pe an. Practic, cei care vor plati sunt fabricile, fermierii, primariile si oricine nu are o solutie pentru gestionarea deseurilor pe care le produce, conform Directivei Europene 2008/98/CE.
Toate tarile vestice Europene au rezolvat problema respectiva prin implementarea proiectelor de Biomasa si Biogaz, solutia potrivita si mentionata si in Directivele Europene. Peste 15.000 de proiecte de Biomasa si peste 14.000 de proiecte de Biogaz au fost implementate in toata Uniunea Europeana, tocmai pentru a transforma un cost intr-un venit.
Fara proiecte de Biomasa si Biogaz (solutia cea mai eficienta pentru a gestiona deseurile), fermierii romani si fabricile autohtone vor incepe sa plateasca niste costuri mari care vor submina productivitatea si competitivitatea lor, riscand supravietuirea lor.
Pentru aceasta, Asociatia Romana de Biomasa si Biogaz solicita sa avansam de urgenta cu:
Asociatia Romana pentru Biomasa si Biogaz (ARBIO) a fost invitata in grupul de lucru pentru Agricultura din cadrul Coalitiei pentru Dezvoltarea Romaniei, ocazie cu care am pregatit pozitia noastra in legatura cu planul de utilizare a resurselor naturale de Biomasa din perspectiva orizont 2025.
In pozitia noastra am evidentiat faptul ca trebuie luat in considerare contextul actual national si European, precum si avantajele utilizarii Biomasei si Biogazului atat pentru economia Romaniei, cat si pentru cetateni. In documentul nostru am inclus solutii viabile pentru problemele care sunt legate de sectorul nostru.
Pentru membri ARBIO: In cazul in care doriti sa intrati in posesia documentului pregatit de catre ARBIO, va rugam sa ne contactati prin e-mail la [email protected] sau telefonic la +4 0752 137 414.
Noua lege pentru Biomasa si Biogaz este extrem de importanta, nu numai pentru sectorul energetic, dar mai ales pentru Romania. Noua Lege pentru Biomasa si Biogaz inseamna mijloace de energie termica mai ieftina pentru mii sau chiar milioane de cetateni, dar si pentru companiile cu unitati de productie. Estimam ca efectul va fi o reducere a facturii cetatenilor cu 20-30% si avem deja exemple concrete care confirma acest lucru.
Membru ARBIO, CMS Cameron McKenna Romania, casa de avocatura cu care noi colaboram pentru a elabora propunerea noastra catre ministere pentru Legea Biomasei si Biogazului, va finaliza primul draft in saptamanile urmatoare.
Pentru membri ARBIO: In cazul in care doriti sa va implicati si sa ne transmiteti propunerile dvs., va rugam sa va manifestati interesul dvs. prin e-mail la [email protected] sau telefonic la +4 0752 137 414.
Asociatia Romana de Biomasa si Biogaz
18-10-2024 Alimentatie sanatoasa
Smoothie-urile reprezintă o modalitate simplă și gustoasă de a garanta un aport important de fibre, vitamine și minerale pentru organism. Dar smoothie-urile sunt mult mai mult decât băuturi delicioase din amestecuri de fructe; cu puțină atenție și implicare și alegând ingredientele potrivite, le poți transforma în adevărate bombe de energie. Mai multe>>
01-10-2024 Agricultura ecologica
În cadrul evenimentului dedicat „Zilei europene a agriculturii ecologice”, ce a avut loc în data de 23 septembrie 2024, Wallachia eHUB a organizat o masă rotundă axată pe viitorul digitalizării fermelor ecologice și al producătorilor de produse ecologice. Acest eveniment a reunit asociații și clustere de profil, reprezentanți ai mediului academic, fermieri și factori de decizie din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o dezbatere despre rolul tehnologiei în transformarea fermelor ... Mai multe>>
23-09-2024 Agricultura ecologica
Un raport publicat astăzi de Curtea de Conturi Europeană ridică semne de întrebare cu privire la eficacitatea sprijinului acordat de UE pentru agricultura ecologică. În strategia actuală se remarcă deficiențe semnificative. Nici viitorul de după 2030 nu arată mai grozav: zero viziune și zero obiective pentru sectorul ecologic. Suprafața de teren cultivată ecologic a crescut, grație miliardelor de euro puse la dispoziție anual de UE. Pe de altă parte, cerințele și nevoile sectorului nu ... Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
Hrănirea unei populații globale care va ajunge la aproape 10,3 miliarde până la mijlocul anilor 2080 și îmbunătățirea modului de trai reprezintă o oportunitate extraordinară pentru agricultură de a deschide calea. Prin adoptarea unor practici inovatoare și durabile în agricultură, fermierii pot asigura producerea de alimente nutritive și sănătoase pentru toți oamenii, în timp ce creează un ecosistem care susține în mod natural oamenii, progresul și planeta. Mai multe>>
29-08-2024 Protectia mediului
O nouă analiză cuprinzătoare, publicată astăzi, 29 august, de către mișcarea Salvează Solul, dezvăluie legăturile profunde dintre sănătatea solului și bunăstarea fizică și psihică a oamenilor, subliniind necesitatea urgentă de a acorda atenție la nivel mondial degradării solului. Noul raport evidențiază căile directe și indirecte prin care sănătatea solului influențează diferite aspecte ale vieții umane, inclusiv nutriția, sănătatea mintală și calitatea generală a vieții. Mai multe>>
22-08-2024 Energie regenerabila
Aflat în al 14-lea an de evenimente, de facto cea mai cunoscută şi mai amplă manifestare din România în acest domeniu, singura exclusiv pe energii regenerabile, Târgul RoEnergy România, ediţia Timişoara 2024, promite o experienţă unică cu expoziţie, conferinţe, workshop-uri, timp de 3 zile, în care multinaţionale de top, de pe două continente, vin în România, unele dintre acestea în premieră, să prezinte tehnologiile viitorului în regenerabile şi eficienţă energetică. Mai multe>>
15-08-2024 Agricultura ecologica
Într-o lume din ce în ce mai preocupată de sănătate și sustenabilitate, agricultura bio reprezintă o alternativă optimă la metodele tradiționale. În următoarele rânduri vom aduce în discuție avantajele acestui tip de agricultură, evidențiind impactul pozitiv pe care îl are asupra sănătății consumatorilor. Nu în ultimul rând, vom aborda provocările cu care se confruntă agricultorii care doresc să adopte aceste metode și vom oferi soluții concrete, cu ajutorul cărora aceștia le pot depăși. Mai multe>>
01-08-2024 Eco / Bio
Impact Hub Bucharest și Raiffeisen Bank România anunță lista celor 15 organizații calificate pentru Idea Stage, una dintre categoriile celui mai complex program de accelerare destinat startupurilor greentech, Romania ClimAccelerator. Romania ClimAccelerator sprijină accelerarea afacerilor care propun soluții tehnologice inedite în domenii precum energie regenerabilă, managementul deșeurilor (waste management), tehnologii curate (cleantech), gestionarea emisiilor de carbon, construcții verzi, pro... Mai multe>>
01-08-2024 Protectia mediului
Tinerii români interesați de mediu, economie durabilă și alte subiecte din sfera ESG, pot aplica la două programe educaționale oferite gratuit de Grupul UniCredit. Programele aufost dezvoltate de POLIMI Graduate School of Management și oferă aplicanților șansa de a participa, începând cu luna octombrie 2024, la: Mai multe>>
22-07-2024 Energie regenerabila
În ultimii ani, energia regenerabilă a devenit un subiect central în discuțiile despre viitorul sustenabilității. În special pentru companiile mici și mijlocii (IMM-uri), investițiile în sisteme de energie regenerabilă, cum ar fi cele fotovoltaice, nu sunt doar o modalitate de a reduce costurile operaționale, ci și un pas esențial către un viitor mai verde. Mai multe>>
22-07-2024 Alimentatie sanatoasa
The New Originals Company, cu sediul în Viena, Austria, a anunțat achiziționarea brandului Inedit și a activelor aferente de la Dr. Oetker România. Această mișcare strategică aduce împreună doi actori ai industriei care cred cu pasiune în tofu ca alternativă naturală, sănătoasă și sustenabilă la carne. Fondat în 1998 de Aurelian Eremia, Inedit a crescut de la o mică afacere, până a devenit liderul în România în domeniul tofu și al alimentelor pe bază de plante. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>