Buruienile de pe terenurile agricole pot duce la pierderi de recolte de 30% sau chiar mai mult. Fermierii controleaza, de obicei, buruienile prin pulverizarea intregului camp cu erbicide la o doza standard. Pentru a permite un control mai precis si mai durabil al buruienilor, BASF si Bosch au dezvoltat ONE SMART SPRAY in cadrul unui joint venture.
Ieri a avut loc evenimentul de lansare in Romania a tehnologiei ONE SMART SPRAY, noua solutie de aplicare a produselor de protectia plantelor cu un nivel ridicat de precizie, care ofera economii maxime de erbicide, fara a compromite nivelul de combatere a buruienilor.
Compania Corteva, lider detasat pe segmentul de erbicide la cereale paioase, detine solutii inovatoare, cele mai eficace si sigure destinate combaterii buruienilor, atat monocotiledonate cat si dicotiledonate, fie cu aplicare in toamna, fie in primavara, din culturile de grau, orz, triticale sau secara.
In perioada imediat urmatoare se va intra la efectuarea tratamentelor in camp, si aici vorbim atat de aplicarea erbicidelor cat si a fungicidelor si insecticidelor. La fiecare inceput de sezon trebuie efectuata calibrarea echipamentului pentru a se asigura aplicarea dozei corespunzatoare – in acest fel tratamentele se vor efectua in conditii de siguranta si eficacitate.
Dupa o iarna destul de blanda si lipsita de precipitatii, primavara a debutat cu seceta in multe zone ale tarii, dar si cu temperaturi foarte scazute, urmata de o perioada foarte ploioasa si inundatii in luna iunie, dupa care s-a instalat o seceta teribila. Este foarte importat sa scapam de concurenta buruienilor problema din culturile de cereale paioase, precum: iarba vantului, toate speciile de veronica, turita, macul, samulastra de rapita, rocoina (care incep sa rasara in toamna si continua rasarirea sau dezvoltarea in ferestrele iernii si primavara devreme), prin aplicarea, inca din toamna, de produse cu o activitate prelungita la sol.
Dupa o iarna destul de blanda si lipsita de precipitatii, primavara a debutat cu seceta in multe zone ale tarii, dar si cu temperaturi foarte scazute. Semanatul porumbului a inceput, iar intrebarea pe care ne-o punem acum este: ce fel de erbicidare sa efectuam, avand in vedere ca nu se anunta precipitatii in urmatoarea perioada? Aplicam erbicide preemergente sau asteptam rasarirea culturii si a buruienilor pentru a putea adapta tratamentele pe vegetatie?
Cu totii resimtim astazi efectul schimbarilor climatice. Aceste schimbari afecteaza inclusiv culturile, buruienile, bolile si daunatorii. Am avut o primavara foarte capricioasa, care a debutat cu o vreme extrem de secetoasa in lunile martie si aprilie, cu diferente mari de temperatura intre zi si noapte, cu temperaturi mult sub 00C in unele zone. Toate acestea, pe langa culturile de cereale slab dezvoltate, au facut ca si combaterea buruienilor in aceasta primavara sa fie o adevarata provocare, fiind afectata inclusiv eficacitatea erbicidelor.
Corect ingrijita, rapita iti poate aduce profituri mari. Este greu sa mai gasesti vreun fermier care sa nu fi cultivat, macar o data, hibrizi de rapita. Dar, pana sa ajungi la o productie cu care sa te mandresti, trebuie sa te asiguri ca respecti intreg lantul tehnologic si ca folosesti produsele potrivite pentru ingrijirea rapitei. In continuare, iti prezentam cei mai importanti factori pe care trebuie sa-i iei in considerare, pentru a avea un lan curat de rapita.
Pentru combaterea buruienilor din culturile de cereale paioase si porumb boabe se vor utiliza urmatoarele tratamente de erbicidare:
Frecventa ploilor in preajma activitatilor de recoltare a cerealelor paioase favorizeaza dezvoltarea buruienilor si implicit, popularea solului cu seminte ale acestora. Neaplicarea tratamentului de control al buruienilor genereaza reduceri masive in productiile din culturile de primavara si totodata, la o utilizare ineficienta a apei existente in sol.
Referitor la statutul substantei active glifosat, Autoritatea Nationala Fitosanitara informeaza ca incepand cu data de 22 august 2016 a intrat in vigoare Regulamentul (UE) 1313/2016 al Comisiei, de modificare a Regulamentului de punere in aplicare (UE) nr. 540/2011 in ceea ce priveste conditiile de aprobare a substantei active glifosat.
Ploile din preajma recoltatului la cerealelor paioase, au favorizat dezvoltarea accentuata a tuturor speciilor de buruieni. O data cu cresterea buruienilor, se acumuleaza si o reserva semnificativa de seminte ale acestora in sol. Astazi, aplicarea erbicidelor totale pe miristi, a devenit o lucrare agricola importanta pentru fiecare fermier.
Un pulverizator profesional ofera o modalitate optima de stropire a recoltelor, folosindu-se cu precadere in pomicultura, legumicultura si viticultura. Se utilizeaza atat in activitati de stropire pentru prevenirea aparitiei bolilor si a parazitilor, cat si pentru plivirea chimica. Pulverizatoarele Stihl si-au construit un renume pe piata de profil, remarcandu-se prin manevrabilitate ridicata si rezultate excelente in utilizare.
O masura importanta adoptata astazi de Guvern consta in aplicarea de la 1 august 2016 a unei cote reduse de TVA de la 20 la 9% pentru livrarea celor mai importante produse utilizate pentru productia agricola, respectiv: ingrasaminte, pesticide, seminte si alte produse agricole destinate insamantarii sau plantarii, precum si pentru prestarile de servicii specifice de tipul celor utilizate in sectorul agricol, cum sunt: arat, semanat, prasit, ierbicidat, recoltat, fertilizat, greblat, balotat etc.
Agricultura este un domeniu de activitate care aduce multe satisfactii, dar este in aceeasi masura si foarte solicitant. Pe langa timpul si dedicarea de care este nevoie, cunostintele in domeniu sunt extrem de importante pentru ca rezultatele sa fie garantate. Majoritatea culturilor trebuie sa fie protejate de orice tip de daunatori pentru a creste sanatoase, ceea ce inseamna ca acestea au nevoie de tratamente speciale cu substante care sa le apere.
AIPROM lanseaza tutorialul de identificare si utilizare adecvata a echipamentului individual de protectie, destinat utilizatorilor de produse fitosanitare.
Tinand cont ca perioada de erbicidare este in toi, SemintePlante.ro va propune un articol privind cele mai eficiente erbicide postemergente pentru culura de porumb, si modul lor de actiune, precum si o serie de preturi competitive, menite sa ofere un confort in plus clientului.
Soia ramane o cultura pe care fermierii si-o doresc foarte mult in asolamente si cu potential pentru industrializare si valorificare. Dupa interzicerea cultivarii soiei modificate genetic, suprafetele au scazut foarte mult, ajungand astazi sa se situeze in jurul a 60.000 hectare, aproape de 8 ori mai putin decat era cultivata acum 25 ani.
Principale lucrari care se executa la cereale si la plantele tehnice in luna aprilie:
Avand in vedere cerintele legale referitoare la „Introducerea pe piata a produselor de protectie a plantelor” (SMR-9), precum si prevederile legale cuprinse in REG. (CE) 1107/2009; HG 1559/2004; OG 4/1995; OG 41/2007; HG 1230/2012 si Protocolul de colaborare nr. 160400/16.05.2014 dintre APIA si ANF, se stabilesc urmatoarele obligatii pentru agricultorii care prin activitatea lor depoziteaza, manipuleaza si utilizeaza produse de protectie a plantelor:
Fermierii de azi sunt bombardati cu foarte multe produse si practici agricole noi si le este tot mai greu sa le aleaga pe cele viabil economic.
Fitotoxicitatea asupra plantelor de cultura este generata de mai multi factori fie ei externi, fie interni. De obicei aceasta apare ca urmare a unor greseli pe care multi cultivatori le realizeaza. In alta ordine de idei, e clar, avem fitotoxicitate, vom avea cu siguranta si deprecieri de productie. Principalele greseli intalnite:
Atunci cand spui echipamente de protectie a cailor respiratorii sau carbune activ, granulat sau pulbere, spui Romcarbon – Buzau, pentru ca societatea noastra este UNIC producator in Romania pentru aceste categorii de produse.
Calatorii care privesc pista aeroportului Orly din Paris au o priveliste de camp agricol unde un tractoar inteligent localizeaza buruienile rasarite si stropeste direct cu erbicid.
Masina de erbicidat MET Altis 4000 cu rampa de 28 m, cu actionare comandata din cabina si dozare comandata de calculator, este destinata administrarii erbicidelor, insecto – fungicidelor si ingrasamintelor lichide in culturile de camp.
Avioanele utilitare sunt solutia preferata de stropire si tratament de catre unele dintre cele mai mari ferme din tara. Controlul eficient al culturilor necesita cunostinte asupra ciclurilor de viata plantelor si alegerea momentului optim pentru pulverizarea cu diferite substante care se asigure eradicarea bolilor tratate.
Folosirea rationala a erbicidelor va permite mai cu seama a imburuienarii culturilor de legume cu buruieni monocotiledonate.
Mistral 4 SC este erbicidul sistemic consacrat In combaterea infestarilor cu buruieni monocotiledonate din samanta si rizomi din cultura de porumb.
Intrucat ne aflam in plina campanie de primavara, consider ca este deosebit de important ca la inceput de sezon sa ne stabilim un program complet si eficient de combatere a buruienilor in culturile de prasitoare.
O mare problema cu care se confrunta cultura florii-soarelui in Romania este combaterea buruienilor dicotiledonate in perioada postemergenta. Deosebit de pagubitoare sunt palamida (Cirsium arvense) si cornetii (Xantium strumarium).
Odata cu incetarea ploilor de care am avut intens parte in acest inceput de an, aproape in toate zonele tarii, agricultura parca incepe sa prinda viata din nou.
In majoritatea cazurilor aplicarea aeriana este cea mai sigura, rapida, eficienta si ieftina modalitate de erbicidare si fertilizare a zilelor noastre.
Sumi Agro Romania a creat, pentru ai ajuta pe fermieri, un tabel de calcul concentratii pentru pesticide.
”Amaranthus palmeri” este o buruiana raspandita in intreaga lume care in Romania este este cunoscuta sub denumirea populara de ”talpa gastei” si contra careia agricultorii lupta cu toate armele.
Exista instalatii de stropit de mici domensiuni care pot fi trase de ATV-uri si chiar de cai.
Exista doua metode de aplicare a erbicidelor.
.21-11-2024 Erbicide
Când vine vorba de protejarea culturilor tale împotriva buruienilor dăunătoare, alegerea erbicidului potrivit poate face diferența între o recoltă bogată și una afectată. Cu atâtea opțiuni pe piață, este necesar să înțelegi cum să selectezi produsul care să îți asigure cele mai bune rezultate. Mai multe>>
14-10-2024 Irigatii
Agricultura se confruntă cu provocări tot mai mari din cauza schimbărilor climatice, inclusiv creșterea temperaturilor, precipitațiile imprevizibile și evenimentele meteorologice extreme, precum seceta și valurile de căldură. Fermierii trebuie să integreze practici sustenabile de gestionare a apei în sistemele lor agricole pentru a aborda aceste probleme, asigurând astfel atât productivitatea, cât și protecția mediului. Mai multe>>
24-09-2024 Pomicultura
ROBO-fermierul este conceptul 100% românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor. Este un demers inovativ alături de care a fost și AFIR, atât în sprijinirea realizării proiectului, cât și prin acordarea unei finanțări nerambursabile de aproximativ 360.000 de euro. Mai multe>>
19-09-2024 Gradinarit
Când temperaturile scad și iarna își intră în drepturi, grădina ta nu trebuie să-și piardă din farmec. Plantele perene rezistente iarna sunt soluția perfectă pentru a menține un peisaj vibrant și plin de culoare chiar și în cele mai friguroase luni ale anului. Aceste plante robuste sunt nu doar decorative, ci și extrem de rezistente, asigurându-ți o grădină atrăgătoare pe tot parcursul anului. Mai multe>>
19-09-2024 Rapita
Compania Corteva Agriscience continuă prezentarea fermierilor campioni la rapiță, de această dată din județele Brașov și Covasna, două județe unde fermierii care au semănat rapiță campania trecută au avut producții bune, poate nesperate la un moment dat, atunci când vremea părea că nu-i va fi prielnică acestei culturi. Hibridul care s-a făcut remarcat în aceste zone a fost PT303, un hibrid robust, cu o bună rezistență la iernare și care prezintă cel mai ridicat nivel de toleranță la Sclerotinia ... Mai multe>>
12-09-2024 Gradinarit
În căutarea unor soluții simple, dar spectaculoase pentru a îmbunătăți aspectul grădinii tale? Iarba ornamentală este exact ce ai nevoie. Aceste plante versatile nu doar că adaugă textură și mișcare, dar sunt și extrem de ușor de întreținut, fiind potrivite pentru orice tip de grădină, indiferent de dimensiune sau stil. Mai multe>>
22-08-2024 Fungicide
ADAMA Ltd., lider mondial în industria produselor pentru protecția plantelor, a anunțat că Folpet și Captan, fungicidele sale cheie cu acțiune multi-site, sunt în continuare disponibile pentru fermierii europeni. Acest anunț urmează deciziei recente a Comitetului Permanent al Uniunii Europene (UE) pentru Plante, Animale, Alimente și Furaje (SCoPAFF) de a reînnoi aprobarea ambelor substanțe active pentru încă 15 ani. Mai multe>>
15-08-2024 Rapita
Sezonul agricol a fost unul plin de provocări pentru fermierii din România care au optat pentru cultura de rapiță. Condițiile climatice, caracterizate de secetă și variații de temperatură, au pus presiune pe fermieri în gestionarea culturilor și asigurarea unor producții satisfăcătoare, dar cu ajutorul soluțiilor inovatoare pentru managementul bolilor și dăunătorilor au obținut rezultate notabile în acest sezon de recoltă. Mai multe>>
08-08-2024 Vinuri
Potrivit unei analize realizate Wines of Romania, platformă dedicată în exclusivitate promovării vinului românesc, pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică, cifrele finale pentru 2023 indică o creștere ușoară atât a importurilor, cât și a exporturilor de vin din România. Astfel, România a importat vin în valoare de 268,4 milioane de euro și a exportat în valoare de 72,5 milioane de euro, de 3,7 ori mai puțin. În volume, importul a ajuns la 123.000 de tone, iar exportul la 34.400 d... Mai multe>>
01-08-2024 Fructe de padure
Lidl România continuă să sprijine economia românească prin susținerea producției agricole locale și în acest an, atât prin extinderea parteneriatelor cu producătorii români și creșterea cantității de fructe și legume românești din Piața Lidl, cât și prin facilitarea exporturilor către magazine Lidl din afara țării. În lunile iunie și iulie ale acestui an, Lidl România a facilitat exporturi în valoare de aproape 1 milion de euro pentru 5 producători români de afine și zmeură. Mai multe>>
22-07-2024 Cereale
Pentru campania de toamnă 2024, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în temeiul art. 53 al Regulamentului CE 1107/2009, a autorizat utilizarea în situații de urgență a unui produs pe bază de substanță activă, respectiv imidacloprid, din categoria neonicotinoidelor, la tratarea semințelor de cereale păioase de toamnă. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>