Prima data traim si apoi filozofam (Primum vivere, deinde philosophari), pare sa fie modul de viata a oamenilor obsedati de civilizatia nord americana. Daca generalizam acum modelul american, in 2020 populatia globului va avea 10 miliarde de suflete. Tot atunci vom avea 5 miliarde de masini cu tot ce inseamna consum de energie, sosele, locuri de parcare si multe altele la care nu facem fata astazi cand avem 500 de milioane de masini. Consumul de materiale vor creste de 6 ori iar productia de alimente ar trebui realizata pe 4 planete de dimensiunea pamantului. Sa nu uitam ca emisiile de CO2 vor creste de 10 - 20 de ori.
.
Strategia de dezvoltare radical pozitiva. “Nu te intrista după noi potopul”- sunt cuvintele adresate de madam Pompadur lui Ludovic al XV-lea si care se potrivesc de minune modelului prezentat mai sus. Astazi sunt lideri la nivel global si local, care gandesc la fel. Nu as dorii sa avem astfel de lideri care se bucura daca vad pamantul un imens santier, plin de scule, si poluare. Tipul de agricultura conventionala, specifica acestei strategii, are nevoi de multe ingrasaminte si pesticide toxice.
Strategia radical negativa este de refuzat pentru ca vrea sa ne intoarcem la natura pe calea primitivismului. Adica sa renuntam la actualul standard de viata. Sau sa renuntam la toate cuceririle culturii si tehnicii. Binenteles ca agricultura cu cai si boi care se mai practica in Romania este o agricultura de subzistenta si vedem unde ne duce.
Strategia oportunista este una pe care noi ramanii o cunoastem foarte bine de pe vremea dictaturii comuniste. Interventiile propagandiste si pompieristice, sunt menite sa reduca momentan influentele tehnologiile invechite poluatoare in tarile avansate dar sa lase aceste tehnologii invechite in tarile nedezvoltate. Cred ca ar trebui sa folosim aceleasi tehnologii nepoluante si in agricultura romaneasca. Strategia oportunista este una care nu poate rezolva problemele grave asa cum se prezinta astazi in agricultura. Este oportunista pentruca sunt multe afaceri murdare in care sunt implicati inalti functionari publici.
Strategia moderat pozitiva este singura viabila pentru omenire in general si pentru Romania in special. Solutia optima este ecodezvoltarea respectiv: integritatea mediului; eficienta economica; echitatea intre generatia prezenta si cele viitoare. Iar aceasta ecodezvoltare nu se poate baza decat pe o agroecologie.
14-10-2024 Irigatii
Agricultura se confruntă cu provocări tot mai mari din cauza schimbărilor climatice, inclusiv creșterea temperaturilor, precipitațiile imprevizibile și evenimentele meteorologice extreme, precum seceta și valurile de căldură. Fermierii trebuie să integreze practici sustenabile de gestionare a apei în sistemele lor agricole pentru a aborda aceste probleme, asigurând astfel atât productivitatea, cât și protecția mediului. Mai multe>>
27-06-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Podul și mansarda casei tale joacă un rol crucial în menținerea confortului termic al locuinței și în protejarea structurii acesteia. O izolație eficientă în aceste zone ajută la reducerea pierderilor de căldură, la prevenirea condensului și la economisirea energiei. Cu toate acestea, izolația din pod poate să-și piardă eficiența în timp, necesitând înlocuire. Iată semnele pe care nu trebuie să le ignori și soluțiile eficiente recomandate de specialisti. Mai multe>>
26-06-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Furtunul de pompieri s-a născut din necesitate ca armă în lupta omenirii cu forța distructivă a focului. Prima formă de furtun de pompieri datează din anul 400 i.C și este stomacul de vită.Pe atunci oamenii umpleau cu apă stomacuri de vită pe care le rostogoleau apoi către locul incendiului. Odată ajunși la locul cu pricina, pompierii antici săreau cu picioarele pe stomacul devenit recipient, împroșcând apa peste foc. Însă furtunul de pompieri, într-o formă mai apropiată de furtunul modern, apar... Mai multe>>
10-06-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Într-o lume în continuă evoluție, unde nevoile noastre devin din ce în ce mai complexe, inovația joacă un rol crucial în găsirea soluțiilor optime. În acest context, pompele submersibile se evidențiază ca fiind una dintre cele mai remarcabile realizări tehnologice, oferind o gamă largă de beneficii atât în mediul rezidențial, cât și în cel agricol. Mai multe>>
18-05-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Pe masura ce populatia lumii creste si cererea de apa curata se intensifica, devine tot mai importanta gasirea unor modalitati eficiente si durabile de tratare a apelor uzate. Tehnologiile avansate de epurare a apelor uzate ofera o serie de beneficii in comparatie cu metodele traditionale. Mai multe>>
29-04-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Când vine vorba de izolarea casei tale, eliminarea punților termice este esențială pentru a asigura o eficiență energetică maximă și un confort termic optim. Un material izolator care poate asigura o izolare continuă și eficientă fără punți termice este lâna de lemn (obținută din fibre naturale de lemn, provenit din specii de rășinoase). Această opțiune oferă numeroase beneficii și soluții pentru diversele nevoi de izolare ale locuinței tale, în special în mansardă, pe tavan/pod, între grinzi. Mai multe>>
29-04-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Oțelul inoxidabil este un element indispensabil în ferma modernă, din cauza versatilității și durabilității sale de neîntrecut. Structura sa unică, formată în principal din crom și nichel, îi garantează o rezistență excepțională la coroziune și rugină, ceea ce îl face să fie ideal pentru o gamă largă de aplicații agricole. Țevile inoxidabile, de exemplu, joacă un rol primordial în sistemele de transport al lichidelor, asigurând transportul eficient al apei, al substanțelor chimice și al gazelor ... Mai multe>>
09-04-2024 Constructii, instalatii, echipamente
GRAMPET Group, liderul transportului feroviar privat de marfa din Romania, anunta finalizarea si inceperea testelor pentru cel mai mare terminal de transbordare a produselor agricole din Europa, in urma unei investitii de 10 milioane de euro. Situat la Dornesti (judetul Suceava), la frontiera cu Ucraina, noul complex dedicat transbordarii produselor agricole marcheaza un nou capitol in eforturile grupului de companii GRAMPET de a moderniza si eficientiza infrastructura feroviara din regiune si d... Mai multe>>
09-04-2024 Constructii, instalatii, echipamente
Un sistem de drenaj eficient este esential pentru orice proprietar de casa. In acest articol, vei descoperi importanta drenajului apelor pluviale, de la intelegerea problemelor cu care se poate confrunta un astfel de sistem, pana la solutiile privind prevenirea lor. De asemenea, te vei familiariza cu elementele unei astfel de infrastructuri si vei intelege rolul lor. Asadar, fa-ti timp pentru a citi acest articol pana la final, apoi pune in practica lucrurile invatate: Mai multe>>
07-03-2024 Irigatii
Pana la data de 6 martie 2024, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, prin Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare, a platit integral sumele solicitate pentru acoperirea cheltuielilor cu energia electrica aferenta campaniei de irigatii din anul 2023, reprezentand consumul de energie electrica cu pomparea apei pentru irigatii in statiile de punere sub presiune ale fermierilor organizati in OUAI si alti beneficiari, in baza Legii nr. 125/2007, suma totala decontata fiind in valoare de 7... Mai multe>>
16-10-2023 Constructii, instalatii, echipamente
Localizata in inima Bucovinei, Unitatea de Productie RUFSTER din Radauti este o investitie cu capital romanesc de peste 8 milioane de Euro. Lansat in 2011, brandul de producator RUFSTER a aparut ca raspuns la nevoile pietei de invelitori metalice pentru un control al calitatii extins si pe partea de productie. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>