Asa cum afirmam intr-un articol precedent, una dintre dezbaterile care va anima si anima deja scena publica europeana este legata de reforma Politicii Agricole Comune (PAC) in contextul adoptarii unui nou cadru financiar pentru perioada 2013-2020.
Implicit, negocierile asupra acestui subiect vor avea in prim plan resursa financiara acordata PAC. Reforma are insa ambitia de a merge si mai departe: revizuirea schemelor de ajutor direct, echilibrarea subventiilor si ajutoarele pentru dezvoltare rurala, includerea pe baze mai ample a temelor ecologice sau ameliorarea competitivitatii agriculturii europene sunt doar cateva dintre marile teme ale dezbaterilor care au inceput deja sa aiba loc. In acest context, ne propunem sa evaluam in cele ce urmeaza pozitiile diversilor actori implicati in acest proces, cu scopul de a furniza o figura de ansamblu asupra echilibrului de forte la nivel european.
Tabara conservatoare
Desi am numit-o „tabara conservatoare”, trebuie spus ca aceasta fateta a spectrului de interese asupra PAC dispune si ea de elemente de reforma. Desigur, de aceasta parte a mesei de negocieri vom regasi in primul rand Franta, tara care a beneficiat si benefiaza cel mai mult de pe urma PAC, dar si tari ca Grecia sau ca majoritatea statelor noi membre din Europa de Est, inclusiv Romania. Acest grup de state sustin, asa cum Presedintele francez Sarkozy spunea de curand, „o noua Politica Agricola Comuna fondata pe preturi si pe preferinta comunitara” ce inseamna, in limbaj mai concret, pastrarea status-quo-ului. Plutonul de state condus de Franta sustine, astfel, pastrarea la aceleasi standarde a bugetului agricol comunitar (aproximativ 40% din totalul bugetului european) si apara in acelasi timp Pilonul I de subventii pentru productie in dauna unei prioritizari a dezvoltarii rurale via Pilonul II. Elementele de noutate pe care acest grup, totusi, neomogen, de state le sustine includ masuri aflate „in trend” precum: protejarea biodiversitatii, ameliorarea conditionalitatii ecologice pentru obtinerea de finantari europene, o mai buna conectare a agriculturii de piata. In interiorul acestui grup regasim un grup aparte format din noile state membre care, aparand subventiile, militeaza activ pentru simplificarea si armonizarea alocarii acestora.
Aceasta pozitie conservatoare a diverselor state membre este, bineinteles, sustinuta foarte activ de puternicul lobby agricol de la nivel european, care aduce in prim plan cifre prin care apara o agricultura europeana bine finantata. Potrivit acestora, agricultura europeana ce produce 30 de milioane de locuri de munca in intreaga UE trebuie sa ramana puternica si bine finantata pentru a continua nu doar sa produca alimente ci si sa creeze bunuri publice precum protejarea mediului si a biodiversitatii, ameliorarea si protejarea cadrului natural – inclusiv prin crearea de conditii specifice de lupta impotriva inundatiilor, a desertificarii.
Tabara reformista
De cealalta parte a spectrului de interese gasim un grup de actori condus de Marea Britanie, critic traditional al PAC, sustinuta de tari ca Danemarca, Suedia sau Olanda. Potrivit acestora, Politica Agricola Comuna trebuie sa fie profund reformata astfel incat sa tina cont de noile conditii economice din Europa, conditii ce presupun o reevaluare a prioritatilor in cadrul UE. Astfel, prioritatea esentiala a Europei in noul context este ameliorarea competitivitatii economice, inclusiv in zona agricola ceea ce s-ar traduce prin reducerea substantiala a subisdiilor agricole in favoarea unui sistem de finantare mai flexibil, bazat pe principii contractuale, in care ecoconditionalitatea sa fie ameliorata si care sa puna accentul pe multifunctionalitatea agriculturii. In termeni mai exacti, acest grup de tari sustine nu doar scaderea subventiilor ci si o modulare obligatorie care sa transfere din ce in ce mai multe fonduri dinspre Pilonul I catre Dezvoltarea rurala si (co)finantarea de proiecte precise si usor evaluabile. In sfarsit, potrivit acestora, un Pilon II de dezvoltare rurală puternic, bazat pe principiul ecoconditionalitatii si orientat spre piata ar contribui si mai bine la ameliorarea luptei impotriva schimbarilor climatice.
Acestea fiind spuse, se poate observa o linie de demarcatie in interiorul acestui grup. Astfel, in timp ce Marea Britanie s-a pronuntat deja in mod energic pentru o reducere semnificativa a plicului bugetar acordat PAC, aliatele sale obisnuite nu au urmat-o ci s-au pozitionat, cel putin deocamdata, alaturi de tabara traditionalista care sustine conservarea bugetului PAC la standardele actuale.
Tabara moderata
In aceasta inclestare de interese intre tabara reformista si cea traditionalista, putem regasi si cel putin doi actori care au o pozitie mai degraba moderata. Primul dintre ei este, in mod oarecum natural, Comisia Europeana, care trebuie sa agrege diversele interese intr-o propunere legislativa echilibrata pentru a facilita un viitor consens al legislatorilor (Parlamentul European are putere de codecizie in domeniul agricol dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona). In acest sens, Comisarul pentru Agricultura, Dacian Ciolos, a demonstrat ca are o pozitie de mijloc, in ciuda temerilor privind partizanatul sau cu tabara conservatoare. Cu toate ca s-a pronunţat ferm pentru pastrarea bugetului actual al PAC, el s-a aratat foarte deschis principiilor unei agriculturi multifunctionale si flexibile: „Nu pot vedea spatiul rural fara agricultura asa cum nu il pot vedea doar cu agricultura”. In plus, noul comisar a aratat ca doreste o simplificare si o mai mare claritate a acordarii subventiilor via Pilonul I, fiind totodata preocupat de temele ecologice si de o mai buna integrare a acestora in noua Politica Agricola Comuna.
Pe de alta parte, cel putin pana in prezent, Parlamentul European pare sa se fi situat pe aceeasi linie de moderatie cand vine vorba de reforma PAC. Intr-o rezolutie adoptata recent cu o larga majoritate, deputatii europeni sustin mentinerea aceluiasi nivel al finantarii „cel putin in urmatoarea perioada de programare financiara” (2013-2020). Era de asteptat ca teme ecologice precum protejarea biodiversitatii sau ecoconditionalitatea sa fie prezente in poziia Parlamentului (acestea fiind, in mod uzual, apanajul PE), insa ce surprinde este sustinerea oarecum sub asteptari pe care deputatii o acorda Dezvoltarii rurale. Pozitia mai degraba fada a europarlamentarilor poate fi explicata prin consensul neasteptat de larg asupra acestei rezolutii care a diluat probabil pozitiile forte ale grupurilor politice. Este insa de asteptat ca odata pusa pe masa propunerea legislativa a Comisiei, pozitiile grupurilor politice sa fie mult mai transante.
Ce spun cetatenii europeni?
In sfarsit, in ceea ce priveste opinia publica, aceasta pare mai degraba inclinata catre o viziune traditionalista a PAC, fiind in majoritatea cazurilor satisfacuta cu starea actuala a acesteia. Astfel, 90% din cetatenii intervievati in cadrul unui sondaj Eurobarometru considera agricultura si spatiul rural ca fiind vitale pentru Europa. In acelasi sens, ei sustin in proportie de 83% mentinerea actualelor niveluri de subventii, concomitent cu pastrarea la aceleasi standarde sau chiar cresterea bugetului PAC (doar 17% considera ca bugetul agricol este prea ridicat). Cat priveste temele ecologice, europenii sustin in mare majoritate (82%) integrarea preocuparilor de protectie a mediului in mecanismele PAC, punand totodata in fruntea listei de prioritati a acestei politici asigurarea de produse sigure si de calitate (romanii fac nota discordanta aici, ei sustinand, ca si prioritate majora, asigurarea unui standard de viata stabil pentru fermieri – 66% dintre respondenti).
Astfel, din echilibrul de forte de la nivel european putem observa, cel putin pentru moment, un avantaj al taberei conservatoare in negocierile privind viitorul Politicii Agricole Comune post 2013. Cu toate acestea, suntem inca la inceputul dezbaterilor iar pozitiile diversilor actori implicati pot evolua, se pot decanta si diferentia cu precadere in fazele de negociere propriu-zisa a noii PAC ce va incepe in aceasta toamna odata cu prezentarea Comunicarii Comisiei pe acest subiect.
Autor: Alin Cristian Mituta
Coordonator Agricultura si dezvoltare regionala
Mail: [email protected]
Sursa: www.europuls.ro
21-11-2023 Pesti
Desi cadrul UE pentru promovarea dezvoltarii durabile a acvaculturii in statele membre s-a imbunatatit, finantarea mult mai mare pusa la dispozitie nu a adus rezultate concrete, avertizeaza Curtea de Conturi Europeana intr-un raport publicat recent. De fapt, se pare ca productia de acvacultura din UE a ramas pe loc. Mai multe>>
13-07-2023 Pescuit
Ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin-Ionut Barbu, a primit miercuri, 12 iulie 2023, la sediul MADR o delegatie a Asociatiei Nationale a Producatorilor din Pescarie ROMFISH si a Patronatului Pestelui din Romania. Principalele teme ridicate au vizat: finantarile europene in contractele derulate prin POPAM, situatia terenurilor neconcesionate pe care sunt amplasate amenajari piscicole aflate in administrarea Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura, tarifele apei si aut... Mai multe>>
09-07-2023 Pesti
Comisia Europeana risca sa sugrume acvacultura europeana, obligandu-i pe toti acvacultorii care produc peste 100 de tone de peste pe an sa le raporteze in Portalul Emisiilor Industriale. Propunerea e aberanta, avand in vedere ca exista subramuri din acvacultura - cum ar fi cresterea scoicilor - care nu doar ca nu genereaza emisii, dar le absorb pe cele din aer, transformandu-le in nutrienti importanti pentru mediul acvatic. Mai multe>>
12-05-2023 Pescuit
Razboiul din Ucraina a redus cu 80% cantitatea de peste recoltata de pescarii romani, din Marea Neagra. In plus, minele plutitoare si exercitiile militare ingreuneaza si mai tare accesul vaselor la zonele in care se afla stocurile de peste. Europarlamentarul Carmen Avram a solicitat Comisiei Europene sa tina cont de situatia delicata in care se afla sectorul romanesc, atunci cand va analiza planul national de actiune pentru protejarea si restaurarea naturii. Mai multe>>
15-03-2023 Pesti
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a postat pe site-ul insitutiei, in sectiunea Transparenta decizionala, un proiect de Hotarare de Guvern prin care se stabileste cadrul general de implementare a operatiunilor cofinantate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit si Acvacultura prin Programul pentru Acvacultura si Pescuit (PAP) 2021-2027. Mai multe>>
24-01-2023 Pescuit
Dezvoltarea haotica a zonelor de coasta, concurenta neloiala acerba a flotelor de pescuit din tarile vecine si inactivitatea din timpul pandemiei au adus pescarii romani la limita supravietuirii. Iar razboiul din Ucraina, care ii impiedica sa iasa in larg, le-ar putea da lovitura fatala. Mai multe>>
07-12-2022 Pesti
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a primit aprobarea Comisiei Europene privind Programul pentru Acvacultura si Pescuit 2021-2027. Alocarea financiara totala, pentru perioada de programare 2021 -2027 acordata Romaniei pentru acest program, este de 232.072.724,00 milioane euro, din care contributia UE reprezinta 162.450.905,00 milioane euro. Mai multe>>
16-12-2021 Pescuit
MADR, prin Reprezentanta Permanenta a Romaniei pe langa Uniunea Europeana, informeaza ca s-a ajuns la un acord politic, in dimineata zilei de marti 14 decembrie, pentru stabilirea cotelor de pescuit ale Uniunii Europene. Astfel, in cadrul Propunerii de Regulament al Consiliului de stabilire a pescuitului pentru anul 2022 ale oportunitatilor pentru anumite stocuri de peste si grupuri de stocuri de peste, aplicabile in Marea Mediterana si Marea Neagra, Romania a reusit mentinerea cotelor de 75 ton... Mai multe>>
05-10-2021 Pesti
O echipa de experti ai Comisiei Europene, asistati de reprezentanti ai ANSVSA, a auditat, in perioada 20 septembrie – 1 octombrie, sistemele de control oficial in domeniile productiei si comercializarii pestelui si a produselor de pescuit. Misiunea a analizat structura organizatorica, capacitatea autoritatii competente, sistemele de control oficial implementate in sectoarele pestelui si produselor de pescuit, precum si modul de respectare al standardelor de performanta solicitatate de legis... Mai multe>>
17-09-2021 Pescuit
Comisia Europeana a adoptat astazi o propunere privind posibilitatile de pescuit pentru 2022 in Marea Mediterana si in Marea Neagra. Propunerea promoveaza gestionarea durabila a stocurilor de peste din Marea Mediterana si din Marea Neagra si respecta angajamentele politice asumate in declaratia MedFish4Ever si in Declaratia de la Sofia. Ea reflecta ambitia Comisiei de a realiza un pescuit sustenabil in aceste doua bazine maritime, in conformitate cu recent adoptata Strategie pentru 2030 a Comisi... Mai multe>>
10-06-2021 Pescuit
Ieri, Comisia Europeana a adoptat Comunicarea „Catre un pescuit mai durabil in UE: situatia actuala si orientari pentru 2022”. In conformitate cu obiectivele Pactului verde european, pescuitul devine din ce in ce mai durabil, sprijinind tranzitia catre un sistem alimentar sanatos si ecologic al UE si asigurand surse durabile de venituri pentru pescarii din UE, astfel cum se precizeaza in comunicare. Performanta socioeconomica a sectorului ramane buna, in pofida crizei provocate de coronavirus, i... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>