Cei ce doresc formarea unei baze melifere proprii, situată în imediata apropiere a stupinei, trebuie să cultive facelia, atât pe terenurile proprietate personală ,cât şi pe cele aflate în proprietatea terţilor. Planta, pe lângă valoarea meliferă, poate fi folosită şi ca furaj.
Specie anuală, originară din America de Nord unde creşte şi spontan, facelia a fost introdusă în ţara noastră ca plantă specific meliferă dar care poate intra şi în componenţa amestecurilor melifero-furajere, fiind şi un bun nutreţ pentru animale. Facelia este puţin pretenţioasă la condiţiile de climă şi sol, găsind în ţara noastră condiţii bune de cultură în toate regiunile. Rezistând bine la brumele târzii de primăvară şi timpurii de toamnă se poate cultiva de primăvara timpuriu până toamna târziu, furnizând culesuri într-o perioadă deficitară în flora meliferă.
Planta creşte înaltă de 40-60 cm,cu o tulpină ramificată purtând mai multe înfloreşcente în formă de evantai a căror înflorire începe cu florile de la bază.Perioada de vegetaţie la facelia este scurtă,de la răsărire pâna la înflorire trecând 45-55 zile, iar durata înfloritului este de 30-50 zile depinzând de evoluţia factorilor climatici.In zona de câmpie cu arşiţe mari, cultura de vară a faceliei are o durata de înflorire de 25-30 zile, în timp ce în zonele mai umede şi cu temperaturi moderate durata de înflorire este mult mai mare.
Valoarea meliferă a faceliei este mare, fapt ce determină albinele să o viziteze intens în tot cursul zilei. Cantitatea de nectar secretată de o floare şi implicit producţia de miere la hectar variază foarte mult sub influenţa factorilor pedologici, a evoluţiei timpului în perioada de vegetaţie, a epocii de semănat şi a agrotehnicii aplicate. In conditii favorabile cantitatea de nectar secretată de o floare variază între 1 si 4,5 mg cu o concentraţie în zahăr a nectarului de 28% (Cîrnu 1973), dând producţii de miere la hectar de 600-1000 kg. In condiţii de cultură mai puţin favorabile cantitatea de miere la hectar poate să fie între 300 si 600 kg. ...
>>> Cititi articolul complet pe www.stuparitul.com
18-10-2023 Albine
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii, Disciplina de Apicultura si Sericicultura, face parte din consortiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurarile, armonizarile si echilibrarile fiziologice ale coloniilor de albine. Mai multe>>
29-03-2023 Albine
Articol de opinie realizat de Stanislav JAS - Presedintele Grupului de lucru Copa-Cogeca „Miere”: La ce va ganditi prima data cand auziti de produse europene contrafacute? Parfumuri, genti sau articole de marca? Daca da, mai ganditi-va! Mierea ar trebui sa ocupe primul loc in randul acestor produse! Comisia Europeana tocmai a publicat un raport privind o investigatie la nivel comunitar privind calitatea mierii importate in UE. Constatarile sunt socante: 46 % din toate esantioanele analizate1 de ... Mai multe>>
13-09-2022 Albine
Aurul dulce, cel mai bun si sanatos desert si alte cateva zeci de denumiri sunt atribuite unui singur produs natural de care ne putem bucura datorita uneia dintre cele mai importante insecte din lume, albina. Daca te afli printre persoanele care vor sa dedice timp cercetarii mierii, ai inceput perfect, deoarece in urmatoarele randuri vei afla care sunt principalele tipuri de miere din tara noastra si cateva informatii despre fiecare dintre ele. Mai multe>>
19-07-2022 Albine
Mierea de Manuka este deja binecunoscuta ca un superaliment care ne ofera o multitudine de beneficii pentru sanatate si este de cateva ori mai puternica decat mierea obisnuita. Mierea de Manuka castiga in prezent mult interes datorita beneficiilor sale pentru sanatate. Sa aflam despre istoria acestei mieri uimitoare. Mai multe>>
10-06-2022 Albine
Faceti parte dintr-un proiect inovator care protejeaza albinele sau alti polenizatori? European Bee Award lanseaza apelul de candidaturi pentru 2022. Organizatia Europeana a Proprietarilor de Pamant (ELO) si Asociatia Europeana a Industriei de Masini Agricole (CEMA) va invita sa va depuneti proiectul pana vineri, 9 septembrie 2022. Mai multe>>
12-01-2022 Albine
Denumit si „elixirul tineretii”, laptisorul de matca si-a castigat denumirea de hiperaliment, asigurand organismului toti nutrientii de care are nevoie. Astfel, aceasta substanta vascoasa secretata de albine devine cel mai complet si cel mai puternic aliment cunoscut de om. Mai multe>>
29-10-2021 Albine
In 19 octombrie a.c., a avut loc seminarul “Produse apicole de la producator la consumator: constrangeri si solutii in asigurarea trasabilitatii si autenticitatii “, eveniment organizat de Asociatia Inter-Bio si USH Pro Business in parteneriat cu Apiary Book, cu suportul Smart eHub si Wallachia eHub. La eveniment au fost prezenti reprezentanti de asociatii apicole si apicultori care au manifestat interes pentru tema centrala a evenimentului: cresterea productivitatii fermelor apicole prin implem... Mai multe>>
06-03-2021 Albine
Apicultura este una dintre acele pasiuni care se poate transforma rapid intr-o afacere de succes. Mierea si produsele derivate sunt foarte apreciate, in contextul in care preocuparea pentru alimentatia sanatoasa castiga tot mai multi adepti. Pentru a putea beneficia, insa, de proprietatile curative ale mierii si de savoarea sa originala este important sa respectam anumite reguli legate de pastrarea sa in conditii optime. Apicultorii romani ne ofera astazi cateva sfaturi utile in acest sens: Mai multe>>
20-01-2021 Albine
Comitetul stiintific al EFSA a lansat o consultare deschisa pentru proiectul sau de aviz cu privire la o abordare bazata pe sisteme a evaluarii riscurilor de mediu ai factorilor multipli de stres la albine. Avizul stiintific este aliniat la aspiratiile declarate in Acordul Verde al UE (Green Deal) si in Strategia EFSA 2027, prezentand oportunitati si idei care faciliteaza discutiile pentru a avansa evaluarea riscului de mediu al factorilor multipli de stres ai albinelor. In acest sens, este prez... Mai multe>>
08-01-2021 Albine
Coloniile suficient aprovizionate cu hrana si nederanjate incep sa se ocupe de puiet din cea de a doua parte a lunii ianuarie. Dezvoltarea ascendenta a inceput, ea duce fireste la o revigorare a coloniei. Primele oua depuse de matca sunt hranite cu sucul nutrititiv din rezervele corporale proprii ale albinelor de iarna. Puietul timpuriu consuma din rezervele de albumina depuse toamna. Mai multe>>
19-10-2020 Albine
Apiary Book, cea mai utilizata aplicatie pentru managementul stupinei la nivel global, vizeaza sa obtina 150.000 de euro prin equity crowdfunding pe SeedBlink, cea mai mare platforma din Europa de Sud-Est pentru startup-uri tehnologice. Runda totala de finantare este de 200.000 de euro, aceasta fiind condusa de fondul de investitii GapMinder. Listarea va avea loc maine, 20 octombrie, la ora 10.00. Apiary Book este o aplicatie pentru managementul activitatilor dintr-o stupina, monitorizarea stupi... Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>