Apreciata mai
ales de straini, cea de-a XVII-a Conferinta Europeana a Asociatiilor de Cercetatori
in domeniul Cartofului (EAPR) a avut loc de aceasta data la Brasov, semn al
recunoasterii si aprecierii cultivatorilor acestei specii din Romania.
Gazda a fost,
cum era firesc, Institutul National de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului, al
carui director general, dr. ing. Sorin Claudiu Chiru, a detinut in perioada
2005-2008 functia de presedinte al Asociatiei Internationale.
De numele
doamnei dr. ing. Luiza Mike se leaga multe dintre realizarile de exceptie ale
Statiunii de Cercetare din Targu-Secuiesc. Ea este insa constienta ca acestea
puteau dobandi o valoare mondiala, daca cercetatorii de aici ar fi avut parte
de un tratament economic prietenos.
De mentionat
faptul ca aceasta conferinta se incadreaza intre manifestarile organizate cu
ocazia Anului Mondial al Cartofului programat de ONU. Hotararea organizarii
conferintei la Brasov a fost luata in 2005 la Bilbao – Spania, avand in vedere
ca Romania ocupa unul dintre primele locuri in Europa ca suprafata cultivata.
Printre cei 342
de participanti veniti din 42 de tari din Europa, America, Africa si Australia
s-au numarat si oaspeti de seama ca Pamela Anderson, presedintele CIP (Centrul
International al Cartofului din Peru, tara de origine a acestei culturi),
Escart Elada, ambasadorul statului Peru la Bucuresti, dar si acad. dr. ing. Cristian
Hera, presedintele ASAS.
La
o astfel de manifestare s-ar fi cuvenit sa participe si conducerea MAPDR, care,
pana la urma, a fost reprezentata de un functionar fara putere de decizie.
Parlamentul
Romaniei a fost reprezentat prin deputatul Valeriu Tabara.
Cui folosesc aprecierile
măgulitoare?
Din discutiile
purtate cu oaspetii am retinut ca stiinta agricola romaneasca este cunoscuta si
apreciata mai ales peste hotare. Astfel, Jari Valkanen, prof. univ. la
Helsinki, care a fost ales la Brasov presedintele asociatiei pentru perioada
2008-20011, a tinut sa remarce ca pentru actuala conferinta si-a ales bine locatia,
tinand seama si de perioada optima pentru dezvoltarea cartofului in Romania.
„Intre Finlanda si Romania, (spunea Valkanen), sunt multe similitudini in domeniul cartofului. Avem un
sistem asemanator de producere a soiurilor si cred ca este bine sa se faca
schimburi intre noi. In conditiile crizei mondiale de alimente, cartofului ii
revine un rol esential.“
La randul sau,
olandezul Anton Haverkort, secretarul asociatiei, si-a aratat admiratia pentru
eforturile facute de cercetatorii romani, in conditiile in care acestia nu
beneficiaza de subventii din partea statului. Asa cum
sublinia acad. Cristian Hera: „cercetarea romaneasca
este remarcabila, dar se afla în pragul colapsului. Nici nu mai are posibilitati de finantare, in conditiile in care 81 de mii
ha de pe care se valorifica altadata productia au fost retrocedate. Cum sa mai
tina Romania pasul in cercetare cu UE cand Franta, de exemplu, investeste anual
685 milioane de euro in cercetarea agricolă, iar Olanda, o tara mult mai mică,
58 milioane de euro numai pentru cartofi? Aceasta In conditiile in care, din
1998, statul roman nu a mai alocat niciun leu.“
Perspectiva nu este prea încurajatoare
Ceea
ce s-a petrecut la Brasov a demonstrat ca stiinta agricola romaneasca merita
mai multa atentie. In sectiunile conferintei au fost dezbatute 70 de lucrari. In
plen s-au prezentat expuneri privind impactul Incalzirii globale asupra
cartofului (Anton Haverkort), calitatile sale alimentare benefice sanatatii
(Norbert Haase – Germania), industrializarea cartofului (Sorin Chiru si
colaboratorii) etc.
S-a subliniat,
printre altele, faptul ca suprafata cultivata in Europa va scadea pana la 50%,
in conditiile dublarii productiei pe unitatea de suprafata. La noi, in schimb,
suprafaţa se va reduce doar cu 5%. In acelasi timp se vor mari suprafetele
cultivate in tarile mari ale Asiei.
Aceeasi solutie
o vede si d-na Pamela Anderson pentru tarile sarace unde, odata cu cultivarea
cartofului pe suprafete mai mari, a scazut procentul de imbolnaviri si subnutritie.
La randul sau, prof. univ. Valeriu Tabara, care preda de trei decenii un curs
despre cartof la USAMV Timisoara, vede in acesta „materia
prima a viitorului“ care va ajuta la progresul economic al omenirii.
Cu o floare de cartof…
Dupa
expunerile teoretice oaspetii au luat contact cu terenul. Pe unul din
traseele vizitate s-au evidentiat realizarile unor producatori romani care obtin
rezultate la nivelul fermierilor occidentali.
Unul dintre ei
este ing. Ioan Bartha, managerul Societatii SOLFARM din Sfantu Gheorghe, care
cultiva in fiecare an in jur de 400 hectare, cu preponderenta cartofi. „Mai toate arata excelent, (observa cercetatorul elvetian
Ruedi Schvarzel), iar meritul este exclusiv al producatorului“.
Culturi
frumoase de cartofi au fost admirate de vizitatori si la o ferma din Zabala,
dar mai ales la Statiunea de Cercetare si Dezvoltare a Cartofului Targu-Secuiesc.
Miron STEFANESCU
REVISTA LUMEA SATULUI
NR. 16, 16-31 AUGUST 2008
31-08-2023 Obiceiuri si traditii
Prima editie a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” va avea loc in 2 septembrie 2023 si va aduce in prim plan spatii cu valoare istorica si de patrimoniu din satele si comunele din 36 de judete ale Romaniei. „Noaptea Muzeelor la Sate” se va desfasura dupa acelasi tipar ca si „Noaptea Muzeelor”. Vizitatorii vor avea ocazia de a explora colectii si de a afla povesti cu valoare culturala si istorica, reprezentative pentru spatiul rural romanesc. Mai multe>>
26-10-2022 Obiceiuri si traditii
Nunta este un eveniment conturat in jurul unor elemente pline de semnificatie. Fiecare cuplu care alege sa se casatoreasca acorda atentie maxima modului in care arata sala de evenimente, muzicii, mancarurilor, locurilor de la mese, imbracamintii etc.. Mai multe>>
01-11-2020 Obiceiuri si traditii
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale saluta finalizarea procesului de inscriere a elementului cultural Transhumanta carpatica, parte a vietii pastorale traditionale, in Inventarul national al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial. Acesta este un prim pas, procesul de inscriere a Transhumantei carpatice in Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii UNESCO, fiind de asemenea demarat, in cadrul unui dosar multinational la care participa 10 state. Mai multe>>
31-07-2020 Obiceiuri si traditii
Cea de-a opta editie a celui mai mare festival dedicat culturii si traditiilor sasesti din Transilvania, Saptamana Haferland, va avea loc online, in perioada 31 iulie – 2 august, aducand in prim-plan valorile autentice si frumusetea meleagurilor din Tara Ovazului. Tematica acestui an, Traditia continua, a ambitionat cu atat mai mult organizatorii pentru a promova in mediul online cele mai reprezentative initiative din zona, dar si pentru a oferi in continuare o platforma tinerilor artisti si cel... Mai multe>>
22-05-2019 Obiceiuri si traditii
USAMV Cluj-Napoca si Muzeul Etnografic al Transilvaniei, in parteneriat cu GAL Napoca Porolissum si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj, va invita sa participati sambata, 25 mai 2019, incepand cu ora 11.00, la manifestarea culturala ”Impreunisul – Masurisul oilor in Transilvania traditionala”, care va avea loc in Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, la ”Gospodaria din Maramures”. Mai multe>>
18-06-2018 Obiceiuri si traditii
In fiecare an, in preajma solstitiului de vara, calendarul marcheaza Sarbatoarea Sanzienelor care este legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii. Asociatia Culturala „Patrimoniu pentru Viitor” va invita sambata, 23 iunie, orele 19.00, sa ne bucuram impreuna de traditia straveche a inceputului de vara. Vino alaturi de noi la o sarbatoare cu muzica, expozitii, ateliere si povesti, gazduita in gradina feerica de pe B-dul Poligrafiei nr. 4. Mai multe>>
07-05-2018 Obiceiuri si traditii
Pasul Huta dintre Tara Oasului si Maramures este, an de an, gazda uneia dintre cele mai stravechi datini din tara: "Sambra Oilor" - cea mai mare si mai veche serbare campeneasca, legata de ocupatia traditionala a pastoritului. Evenimentul se desfasoara anual in prima duminica a lunii mai, ajungand in acest an la cea de a 62-a editie si bucurandu-se de un real succes. Mai multe>>
10-09-2017 Obiceiuri si traditii
In perioada 23-27 august 2017 a fost organizata cea de-a III-a Sarbatoare a Carpatilor, manifestare care a reunit valahii din Carpatii Nordici din Europa. Evenimentul a cuprins si o componenta stiintifica in cadrul careia au fost dezbatute sprijinul logistic/financiar al acestor zone montane ale Carpatilor si pastrarea meseriilor traditionale de ciobani, baci si procesatori de produse ovine. In plus, intrunirea valahilor din Carpati a promovat cazuri de buna practica, prezentari artistice tradit... Mai multe>>
26-01-2017 Obiceiuri si traditii
Obiceiul "Fuga Lolelor" se desfasoara anual in ultima saptamana din luna ianuarie. Acesta reprezinta o traditie veche de breasla si de carnaval care a apartinut comunitatii sasesti din Agnita. In acest sfarsit de saptamana la Muzeul ASTRA va avea loc o actiune dedicata obiceiului. Mai precis, sambata, 28 ianuarie, intre orele 11 si 14, in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea in gospodarie si in casa a Lolelor. Mai multe>>
05-01-2017 Obiceiuri si traditii
Imediat dupa sarbatorile iernii, ne intorcem la muncile gospodaresti, specifice lunii Gerar. Dupa ce trec primele sarbatori Sfantul Vasile (1 ianuarie), Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ion (7 ianuarie), satenii incep pregatirile de primavara, chiar daca pamantul este inghetat. Mai multe>>
16-12-2016 Obiceiuri si traditii
Ritualul bradului era consacrat in sarbatorile solstitiului de iarna inainte de nasterea lui Hristos. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>