Asa cum este obisnuit si invatat romanul sa purceada la drum dimineata cat mai devreme, asa si echipa de consultanti ai Oficiului de Consultanta Agricola Arad, implicati in implementarea proiectului „Carava educationala itineranta” din fonduri Phare CBC, a inceput ziua de joi 28 august a.c. la ora 6.30.
Au fost pregatite prunele, vasele traditionale de fierbere si pusa la foc mierea (mnere) de prune la Aldesti, sau spalat si pus la scurs ulcelele de lut pentru pastrarea mierii si in timpul prepararii acesteia, s-a dat o fuga la ferma familiala a d-lui Popa Vesa Valentin din Bocsig.
Proprietarul fermei pomicole de
Soiul Victoria, un soi tarziu ca si coacere, era in apogeul fructificarii. Crengile se lasau sub greutatea fructelor galben-portocalii, stralucitoare, de marime impresionanta ajungand chiar pana la 250g un fruct. Ceremonia de degustare a soiului: gustul bun, aromat inconfundabil, suculent, a fost deliciul acestei vizite, care ne-a amintit de soiurile romanesti de fructe inconfundabile si incomparabile cu ceea ce cumparam noi din marile supermarketuri, soiuri din import.
Pomii cultivati in sistem intensiv, tineri, cu taierile facute ca la carte si mentinerea rodului cat mai aproape de sol, fara buruieni, gemeau sub multitudinea de fructe, care dupa cum ne-a povestit tanarul fermier, fiul proprietarului, care de altfel era si angajat permanent, meseria de fermier practicand-o doar in week-end, sunt foarte greu de valorificat pe piata interna, necesitand un alt timp dedicat vanzarii.
Iata de ce micii nostri intreprinzatori construiau deja un mic depozit frigorifer in incinta fermei. Recomandarea noastra a fost de-a realiza un contract cu marile supermarketuri care sau construit masiv si in judetul nostru (aviz amatori), facand abstractie de drumul greoi pe care trebuie sa-l parcuga produsul romanesc pentru a intra pe piata, dar si de a inchide procesul de productie al acestei mici ferme prin prelucrarea fructelor in propria gospodarie. Binenteles toate acestea presupunand alte investitii, munca asidua si multa daruire, pe care gazdele noastre le-au demonstrat cu varf si indesat in mica noastra vizita.
Le dorim succes !
Ziua de joi s-a incheiat destul de tarziu prin vizitarea distilariei de la Barsa, iar soarele era demult apus cand ne-am intors la Aldesti pentru umplerea ulcelelor cu gustoasa miere de prune.
Faur Daniela Georgiana
Consilier OJCA Arad
21-10-2024 Targuri si expozitii
Începând cu 21 octombrie, Învie Tradiția vă invită să redescoperiți farmecul autentic al toamnei la târgul dedicat roadelor, unde borcanele cu bunătăți de odinioară vă așteaptă să le descoperiți. Fiecare produs aduce cu el gustul copilăriei și tradițiile de altădată, fiind pregătit cu grijă și măiestrie de meșteșugari pricepuți. Aici veți găsi delicii pentru toate gusturile – numai bune de savurat, dăruit sau adus acasă, pentru a păstra vii tradițiile. Mai multe>>
14-10-2024 Asigurari agricole
Sezonul agricol 2023-2024 a fost marcat de fenomenele meteorologice extreme, afectând puternic fermierii la nivel național. Agra Asigurări lansează retrospectiva daunelor pentru acest sezon conform portofoliului de 1.508.000 ha asigurate. Cu aproape 6000 de polițe active, asigurătorul a înregistrat avizări de daună la peste 50% dintre acestea. Cea mai mare despăgubire a fost în cuantum de 5.476.128 lei, acordată unui fermier din Ilfov afectat de grindină. Mai multe>>
14-10-2024 Fonduri europene agricultura
REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
08-10-2024 Intalniri si conferinte
AGRI TRADE SUMMIT, principalul eveniment de Agri Trade al României, reunește interesele regionale și definește rolul strategic al României pe piața internațională de Agribusiness. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, conexând interesele comerciale, Trading-ul de mărfuri, conectând tehnologia și logistica precum și serviciile financiare - garanția unui pod solid pentru Business. Mai multe>>
01-10-2024 Intalniri si conferinte
Conferința Grain Academy 2024 va reuni și în acest an reprezentanți ai companiilor și consultanțelor agricole din Balcani și regiunea Mării Negre sub auspiciul unei teme circumscrise recentelor conflicte geopolitice și instabilității economice globale - Piețele în punctul în care cresc temerile de recesiune și așteptările pentru un nou Superciclu al mărfurilor. Creșterea eficienței lanțului de aprovizionare și practici agricole sofisticate. Mai multe>>
01-10-2024 Afaceri agricole
Greșelile financiare sunt comune și mulți oameni iau decizii proaste cu banii lor. Dacă ați gafat de câteva ori și ați făcut alegeri greșite, nu sunteți singuri. Fie că ați cheltuit bani pe achiziții inutile, ați luat imprumuturi rapide online sau nu ați economisit suficient pentru o zi ploioasă, gestionarea finanțelor poate fi o provocare, iar greșelile se pot întâmpla cu ușurință. Din fericire, unele greșeli pot fi corectate, însă altele pot necesita ani de zile pentru a fi recuperate și vă po... Mai multe>>
01-10-2024 Afaceri agricole
Autor - Liviu Dobre, Președinte al Consiliului de Administrație Agricover Distribution SA: “Măsurile de sprijin pentru fermieri avute în vedere de Guvern reprezintă un prim pas pentru a asigura supraviețuirea fermierilor, suspendarea rambursărilor și acordarea de granturi, putând oferi, în anumite condiții, soluții rapide pentru menținerea fermelor pe linia de plutire. Însă, supraviețuirea nu înseamnă stabilitate, iar pentru un echilibru durabil e nevoie de sprijin pentru întregul lanț agricol, ... Mai multe>>
01-10-2024 Subventii agricultura
APIA informează că a finalizat controlul clasic pe teren aferent Campaniei 2024. Astfel, la nivel național au fost verificați toți fermierii selectați în eșantionul de control clasic, respectiv un număr de 8.490 exploatații în sector vegetal, cu o suprafață de 795.003 hectare și un total de 220.772 parcele controlate la fața locului. Mai multe>>
01-10-2024 Informatii utile
Sănătatea dumneavoastră și a familiei dumneavoastră este o prioritate urgentă. Fără ea, tu și cei dragi nu vă veți putea bucura de nicio altă binecuvântare materială în viață. Cu toate acestea, o sănătate solidă poate fi costisitoare, mai ales în această zi în care costurile medicale cresc anual. Mai multe>>
24-09-2024 Intalniri si conferinte
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca găzduiește, între 26-28 septembrie 2024, Conferința internațională ”Științele Vieții pentru Dezvoltare Sustenabilă”, cu participarea a peste 350 de specialiști din România și alte 17 țări. Evenimentul devenit tradițional în campusul USAMV Cluj-Napoca și aflat la ediția a XXIII-a este conceput ca un forum dinamic, care acoperă o gamă largă de subiecte științifice. Mai multe>>
24-09-2024 Intalniri si conferinte
Ediția din 2024 a Congresului European al Fermierilor va fi găzduită la București, în perioada 23-25 octombrie 2024. Evenimentul este organizat de către COPA-COGECA o dată la doi ani, într-un stat membru. Anul acesta, structura europeană de reprezentare a intereselor fermierilor și cooperativelor a decis ca România să fie gazda acestui congres care va da ora exactă pentru strategia pe care agricultorii europeni o doresc implementată în sectorul agroalimentar din UE. Mai multe>>
20-09-2024 Targuri si expozitii
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va organiza, în 28 septembrie 2024, la Apoldu de Sus (jud. Sibiu), a treia ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, un eveniment care va reuni muzica de calitate cu vinurile parfumate și cu mâncarea tradițională delicioasă, într-un decor unic. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>