Sorcova; Plugusor cu patru boi; Plugusorul romanesc; Uratura de Sfantul Vasile:
SORCOVA
Sorcova, vesela,
Sa traiti, sa-mbatraniti,
Peste vara, primavara,
Ca un par, ca un mar,
Ca un fir de trandafir"
Tare ca piatra,
Iute ca sageata,
Tare ca fierul,
Iute ca otelul.
La anul si la multi ani!
PLUGUSOR CU PATRU BOI
Aho, aho, ho-ho,
Maine anul se-noieste
Plugusorul se porneste
Si incepe a brazda,
Pe la case a ura.
Iarna-i grea, omatu-i mare,
Semne bune anul are,
Semne bune de belsug,
Pentru brazda de sub plug.
Doamne binecuvanteaza,
Casa care o ureaza
Plugusor cu patru boi,
Plugusor manat de noi.
Sus pe cer ca straluceste,
O stea mare ce vesteste
Ca se curma de acum
Al nevoilor greu drum;
Asta-i steaua romaneasca
A unirii
Si-a-nfratirii,
Stea de viata, stea de spor,
Stea de bine-n viitor.
Fa-o, Doamne, sa luceasca
Steaua noastra romaneasca
Si sa stea tot intre noi,
Sa nu mai avem nevoi.
Anul Nou ne-aduce noua,
Timp mai bun si viata noua;
Anul Nou o sa ne fie,
Inceput de veselie.
Mari pe mici n-or prigoni,
Mici pe mari nu vor ravni,
In fratie si dreptate
Au sa fie legi lucrate.
Noi cu ei mana vom da
Si-ntr-o hora vom juca.
Dumnezeu care ne-asculta,
Ne intinde hrana multa,
Si pamantul ce-om avea
Grau de aur ne va da.
Manati, mai!
Hai, hai!
PLUGUSORUL ROMANESC
Aho, aho, copii si frati,
Stati putin si nu manati
Si cuvantul mi-ascultati:
Am plecat sa colindam
Pe la case sa uram,
Plugusorul romanesc
Obiceiul stramosesc.
Va uram cum se cuvine
Pentru anul care vine
Holde mari
Cu bobul des
Si pe creste
Si pe ses!
Cate mere in livezi
Atatea vite-n cirezi;
Cata apa in izvoare
Atata lapte-n sistare;
Sa ne fie-ndestulata
Casa toata!
Tara toata!
Ia mai manati, mai flacai!
Si strigati cu totii mai!
Hai, hai!
URATURA DE SFANTUL VASILE
In seara lui Vasile Sfantu
Mi-a luat caciula vantu,
Si mi-a dus-o sus pe casa,
Tocmai aici la dumneavoastra.
Si-am venit sa-mi i-au caciula,
Sa va spun si uratura!..
Buna seara gospodari!..
Gospodari si gospodine si voi tinere copile,
Am pornit in asta seara cu putina indrazneala,
Sa va vizitez din nou c-an seara de Anul nou!..
Patru in mana tine sacu'
Doi in prag astept colacu'
Dar eu mai smecher nitel,
Tin in mana un clopotel,
Si spunand minciuni si glume..
Ca sa fiu placut la lume.
La ureche clopotei
La picioare zurgalei
Sa strigam cu totii : hai !
Are o fata mosu' Ghita,
Cu palton si cu rochita,
Vinde oala cu smantana,
Sa-i cumpere ceas la mana,
Vinde scroafa din cotet,
Ca sa-i faca parul cret.
La ureche clopotei
La picioare zurgalei
Sa strigam cu totii : hai !
31-08-2023 Obiceiuri si traditii
Prima editie a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” va avea loc in 2 septembrie 2023 si va aduce in prim plan spatii cu valoare istorica si de patrimoniu din satele si comunele din 36 de judete ale Romaniei. „Noaptea Muzeelor la Sate” se va desfasura dupa acelasi tipar ca si „Noaptea Muzeelor”. Vizitatorii vor avea ocazia de a explora colectii si de a afla povesti cu valoare culturala si istorica, reprezentative pentru spatiul rural romanesc. Mai multe>>
26-10-2022 Obiceiuri si traditii
Nunta este un eveniment conturat in jurul unor elemente pline de semnificatie. Fiecare cuplu care alege sa se casatoreasca acorda atentie maxima modului in care arata sala de evenimente, muzicii, mancarurilor, locurilor de la mese, imbracamintii etc.. Mai multe>>
01-11-2020 Obiceiuri si traditii
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale saluta finalizarea procesului de inscriere a elementului cultural Transhumanta carpatica, parte a vietii pastorale traditionale, in Inventarul national al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial. Acesta este un prim pas, procesul de inscriere a Transhumantei carpatice in Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii UNESCO, fiind de asemenea demarat, in cadrul unui dosar multinational la care participa 10 state. Mai multe>>
31-07-2020 Obiceiuri si traditii
Cea de-a opta editie a celui mai mare festival dedicat culturii si traditiilor sasesti din Transilvania, Saptamana Haferland, va avea loc online, in perioada 31 iulie – 2 august, aducand in prim-plan valorile autentice si frumusetea meleagurilor din Tara Ovazului. Tematica acestui an, Traditia continua, a ambitionat cu atat mai mult organizatorii pentru a promova in mediul online cele mai reprezentative initiative din zona, dar si pentru a oferi in continuare o platforma tinerilor artisti si cel... Mai multe>>
22-05-2019 Obiceiuri si traditii
USAMV Cluj-Napoca si Muzeul Etnografic al Transilvaniei, in parteneriat cu GAL Napoca Porolissum si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj, va invita sa participati sambata, 25 mai 2019, incepand cu ora 11.00, la manifestarea culturala ”Impreunisul – Masurisul oilor in Transilvania traditionala”, care va avea loc in Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, la ”Gospodaria din Maramures”. Mai multe>>
18-06-2018 Obiceiuri si traditii
In fiecare an, in preajma solstitiului de vara, calendarul marcheaza Sarbatoarea Sanzienelor care este legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii. Asociatia Culturala „Patrimoniu pentru Viitor” va invita sambata, 23 iunie, orele 19.00, sa ne bucuram impreuna de traditia straveche a inceputului de vara. Vino alaturi de noi la o sarbatoare cu muzica, expozitii, ateliere si povesti, gazduita in gradina feerica de pe B-dul Poligrafiei nr. 4. Mai multe>>
07-05-2018 Obiceiuri si traditii
Pasul Huta dintre Tara Oasului si Maramures este, an de an, gazda uneia dintre cele mai stravechi datini din tara: "Sambra Oilor" - cea mai mare si mai veche serbare campeneasca, legata de ocupatia traditionala a pastoritului. Evenimentul se desfasoara anual in prima duminica a lunii mai, ajungand in acest an la cea de a 62-a editie si bucurandu-se de un real succes. Mai multe>>
10-09-2017 Obiceiuri si traditii
In perioada 23-27 august 2017 a fost organizata cea de-a III-a Sarbatoare a Carpatilor, manifestare care a reunit valahii din Carpatii Nordici din Europa. Evenimentul a cuprins si o componenta stiintifica in cadrul careia au fost dezbatute sprijinul logistic/financiar al acestor zone montane ale Carpatilor si pastrarea meseriilor traditionale de ciobani, baci si procesatori de produse ovine. In plus, intrunirea valahilor din Carpati a promovat cazuri de buna practica, prezentari artistice tradit... Mai multe>>
26-01-2017 Obiceiuri si traditii
Obiceiul "Fuga Lolelor" se desfasoara anual in ultima saptamana din luna ianuarie. Acesta reprezinta o traditie veche de breasla si de carnaval care a apartinut comunitatii sasesti din Agnita. In acest sfarsit de saptamana la Muzeul ASTRA va avea loc o actiune dedicata obiceiului. Mai precis, sambata, 28 ianuarie, intre orele 11 si 14, in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea in gospodarie si in casa a Lolelor. Mai multe>>
05-01-2017 Obiceiuri si traditii
Imediat dupa sarbatorile iernii, ne intorcem la muncile gospodaresti, specifice lunii Gerar. Dupa ce trec primele sarbatori Sfantul Vasile (1 ianuarie), Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ion (7 ianuarie), satenii incep pregatirile de primavara, chiar daca pamantul este inghetat. Mai multe>>
16-12-2016 Obiceiuri si traditii
Ritualul bradului era consacrat in sarbatorile solstitiului de iarna inainte de nasterea lui Hristos. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>