Criza financiara ii transforma pe britanici in fermieri amatori



Reactia britanicilor in fata actualei crize a creditelor a fost una cel putin neobisnuita: au redescoperit independenta anilor de austeritate de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.









Tricotatul si mesele gatite in familie
au devenit din nou obiceiuri cu traditie, iar oamenii incep sa planteze tot mai mult morcovi in loc de crizanteme, scrie The Financial Times.

Revenirea la vechile obiceiuri a avut loc in urma cu cativa ani ca reactie la consumerismul care avea la baza crearea de noi datorii, dupa cum afirma fanii noului curent. Insa perspectivele de recesiune i-au dat un impuls proaspat. Suttons, o companie care comercializeaza seminte, estimeaza ca vanzarile de seminte pentru legume au inregistrat o crestere de 14% in acest an. Cu trei ani in urma 60% din castigurile companiei proveneau din vanzarea de seminte de flori, insa, in prezent, 70% din profit este generat din semintele pentru legume.

Morcovul, care este foarte usor de cultivat, ocupa primul loc in topul celor mai vandute legume, fapt care arata ca britanicii au de-a face cu un val de gradinari mai putin experimentati. Ideea de a transforma un pamant plin de buruieni si de a-l face roditor si potrivit pentru a sustine recolte bogate pe timpul razboiului era o incercare de independenta si auto-suficienta.

Insa acum britanicii fac acest lucru mai mult din zgarcenie decat din spirit de victorie, declara John Harrison, expert din Crewe in cresterea legumelor de catre amatori. "Avand in vedere pretul ridicat al legumelor, oamenii isi spun 'pot sa le cresc de unul singur'", spune el. Harrison afirma ca un crescator de legume pasionat poate economisi pana la 1.500 de lire sterline pe an in ceea ce priveste alimentele, daca se scad costurile implicate de gradinarit. Iar acest lucru include si miscare fizica, pentru care o sala de sport ar cere cu placere niste bani.

Consiliile orasenesti din Marea Britanie au raportat o crestere a numarului de cereri de alocari de loturi, desi acestea fusesera privite in trecut drept principalele rezerve de subzistenta ale batranilor imbracati in haine uzate. Cartea lui Harrison "Cresterea luna de luna a legumelor" a fost publicata in martie cu asteptari destul de reduse, insa in acest moment se afla la a patra editie tiparita.

B&Q, un lant de magazine specializat in imbunatatirile aduse locuintelor, estimeaza o revenire in randul britanicilor a ideii de a-si realiza singuri lucrurile de care au nevoie, deoarece proprietarii locuintelor cauta sa mai economiseasca din taxele impuse de comercianti. In mod asemanator, tot mai multe persoane renunta la mancarurile gata preparate pentru a-si pregati masa acasa. Supermarketul J. Sainsbury a raportat ca cererea pentru carti de gatit a inregistrat o crestere de 30%.

Impletitul si croitul reprezinta si ele activitati din ce in ce mai populare.

Compania de profil Sirdar declara ca vanzarile in ceea ce priveste modelele de tricotaje cu crescut cu 6% in acest an, in timp ce Clothkits, ale carei pachete de design interior defineau cultura clasei mijlocii in anii '70, s-au relansat pe piata in 2008.

Autor: Daria Macovei

Sursa: Ziarul Financiar

Noutati

REI Grup a gestionat peste 20% din totalul proiectelor depuse în prima sesiune a programului „InvestALIM”

14-10-2024 Fonduri europene agricultura

REI Grup a gestionat peste 20% din totalul proiectelor depuse în prima sesiune a programului „InvestALIM”

REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>

De Ziua Națională a produselor agroalimentare românești se lansează sezonul 3 al programului #Autentic Românesc cu un număr record de parteneriate

10-10-2024 Produse traditionale

De Ziua Națională a produselor agroalimentare românești se lansează sezonul 3 al programului #Autentic Românesc cu un număr record de parteneriate

Programul Autentic Românesc, inițiat de Transavia în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare. Mai multe>>

511 proiecte vor primi finanțare AFIR pentru achiziția de utilaje agricole

05-09-2024 Fonduri europene agricultura

511 proiecte vor primi finanțare AFIR pentru achiziția de utilaje agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an. Mai multe>>

Turismul rural – O nouă șansă pentru revitalizarea economiei României [Analiză EconomieRurala.ro]

29-08-2024 Turism rural

Turismul rural – O nouă șansă pentru revitalizarea economiei României [Analiză EconomieRurala.ro]

În contextul evoluției rapide a economiei globale și al schimbărilor semnificative în preferințele turistice, România se află în fața unei oportunități deosebite de a valorifica turismul rural ca motor de creștere economică. Deși infrastructura rămâne un factor sensibil în dezvoltarea turismului național, în turismul rural aceasta nu este atât de critică. Dimpotrivă, satele izolate, peisajele pitorești și autenticitatea tradițiilor românești devin principalele atracții pentru turiștii locali și ... Mai multe>>

Descoperă oportunități noi pentru mediul rural: Alătură-te comunității Daedalus Online!

01-08-2024 Dezvoltare rurala

Descoperă oportunități noi pentru mediul rural: Alătură-te comunității Daedalus Online!

În ultimii ani, persoanele din mediul rural s-au confruntat cu numeroase provocări: schimbările climatice, fluctuațiile prețurilor produselor agricole, dificultăți în accesarea subvențiilor și fondurilor europene etc. În tot acest timp, vocea acestora a fost adesea ignorată sau neglijată. Acum, există o soluție prin care opiniile și nevoile persoanelor din mediul rural pot fi cu adevărat auzite și apreciate prin completarea sondajelor plătite în comunitatea Daedalus Online. Mai multe>>

Măslinescu - unica cramă de uleiuri de măsline premiate din România, în premieră la Auchan

01-08-2024 Produse traditionale

Măslinescu - unica cramă de uleiuri de măsline premiate din România, în premieră la Auchan

Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume. Mai multe>>

Transformă-ți bucătăria: Idei de design, echipamente esențiale și sfaturi de întreținere

01-08-2024 Dezvoltare rurala

Transformă-ți bucătăria: Idei de design, echipamente esențiale și sfaturi de întreținere

Bucătăria este inima casei, locul unde pregătim mâncarea și adesea ne adunăm cu familia și prietenii. Transformați-vă bucătăria într-un spațiu funcțional și atractiv cu ajutorul unor idei de design inovatoare, echipamente esențiale și sfaturi practice de întreținere. În acest articol, vom explora toate aceste aspecte pentru a vă ajuta să creați bucătăria perfectă. Mai multe>>

Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală

25-07-2024 Produse traditionale

Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală

Aflată la intersecția dintre Europa și Asia, Turcia oferă numeroase avantaje pentru nomazi: climatul, cultura, istoria, orașele vibrante și locația ușor accesibilă. Din aceste considerente, țara s-a transformat într-o destinație ideală pentru a trăi și lucra. În timp ce infrastructura de internet sau sistemele avansate de banking și plăți digitale îi cresc atractivitatea, noua viză pentru nomazi digitali le permite și lucrătorilor de la distanță din diverse țări să trăiască pentru o pe... Mai multe>>

Mobilă lemn masiv pentru un design unic

11-07-2024 Dezvoltare rurala

Mobilă lemn masiv pentru un design unic

Mobilă lemn masiv oferă eleganță și durabilitate oricărei locuințe. Dacă dorești să aduci un aer sofisticat și natural în casa ta, acest articol îți va oferi informațiile necesare pentru a alege și integra corect mobilă lemn masiv. Vei descoperi beneficiile, sfaturile de poziționare și cum să îmbini armonios aceste piese în diverse camere. Mai multe>>

Profi: reînviem tradiția

26-06-2024 Produse traditionale

Profi: reînviem tradiția

Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune. Mai multe>>

Proiect european FLIARA‭: ‬‭Inovatia Condusa de Femei in Agricultura si in Zonele Rurale‬

05-03-2024 Dezvoltare rurala

Proiect european FLIARA‭: ‬‭Inovatia Condusa de Femei in Agricultura si in Zonele Rurale‬

ECOLISE si ELARD informeaza cu privire la proiectul FLIARA - Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas de actiune de cercetare si inovare, finantat de Comisia Europeana pe o durata de 3 ani in cadrul programului Orizont Europa. Romania este inclusa intre cele zece tari din diferite regiuni ale Uniunii Europene in care se desfasoara proiectul. FLIARA isi propune sa contribuie la un viitor sustenabil prin evidentierea rolului femeilor in agricultura si in comunitatile rurale. Mai multe>>