Sprijin suplimentar de la CE pentru promovarea produselor agroalimentare

Sprijin suplimentar de la CE pentru promovarea produselor agroalimentareJoi, 21.02.2019, la sediul MADR a avut loc seminarul „INFO DAY – Actiuni de informare si promovare a produselor agricole si alimentare”, organizat de MADR in colaborare cu reprezentanti ai Agentiei Executive pentru Consumatori, Sanatate, Agricultura si Alimente (CHAFEA) din cadrul Comisiei Europene. Ministrul Petre Daea a deschis evenimentul dedicat lansarii programului de promovare pentru anul 2019 a produselor agroalimentare europene sub sloganul „Enjoy, it’s from Europe”, finantat din fonduri europene.

Programul se adreseaza organizatiilor profesionale si interprofesionale, grupurilor si organizatiilor de producatori, precum si celor din sectorul agroalimentar, care au ca obiect de activitate actiuni de promovare. Programele simple pot fi depuse de una sau mai multe organizatii din aceeasi tara a Uniunii Europene, iar programele multinationale provin de la cel putin doua organizatii nationale din cel putin doua state membre sau din organizatii europene.

Alaturi de ministrul Agriculturii s-au aflat subsecretarul de stat, Maricel – Floricel Dima, directorul general al Directiei Generale Politici in Industria Alimentara si Comert, Amelia Rus, expertii din cadrul directiilor tehnice ai MADR, APIA si DAJ. De asemenea, au participat si grupurile aplicante pe sistemele de calitate europene, precum si reprezentanti ai organizatiilor interprofesionale.

Oficialii de la Comisia Europeana, doamnele Marta de Medina-Rosales si Vincenza Ferrucci au prezentat principalele prevederi ale acestui program de finantare - politica UE privind promovarea, programul de lucru si cererile de propuneri pentru anul 2019. Astfel, au fost detaliate prioritatile tematice, bugetele alocate, entitatile si produsele eligibile, pietele care vor fi tintite si procedura de transmitere a propunerilor de proiecte.

Pentru anul 2019, bugetul destinat promovarii produselor agricole pe piata interna si in tarile terte a crescut fata de anul 2018 cu 12,5 milioane euro, fiind de 201,1 milioane euro, accentul punandu-se pe promovarea schemelor de calitate ale UE, etichetarea produselor bio si metodele de productie.

Membrii organizatiilor romanesti care au accesat aceasta finantare pana in prezent au acceptat invitatia de a participa la seminarul de la sediul MADR pentru a le impartasi celor prezenti din experienta lor.

Data limita de depunere a proiectelor este jumatatea lunii aprilie 2019. Persoanele interesate sa obtina acest sprijin pot afla mai multe detalii de pe site-ul www.madr.ro, sectiunea Agricultura – Promovare produse agroalimentare. Mai multe detalii aici: http://www.madr.ro/promovare-produselor-agroalimentare/campania-de-promovare-2019.html 

M.A.D.R.
Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

  

 

Noutati

Declarația Directorului general Adrian CHESNOIU privind plățile efectuate de AFIR către beneficiarii FEADR

17-10-2025 Stiri agricole

Declarația Directorului general Adrian CHESNOIU privind plățile efectuate de AFIR către beneficiarii FEADR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a deblocat plățile către beneficiarii Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) care au depus solicitări de plată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (prelungit cu perioada de tranziție 2021 – 2022) și prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027. Mai multe>>

Declarația Directorului general Adrian CHESNOIU privind bugetul PAC post 2028

17-10-2025 Stiri agricole

Declarația Directorului general Adrian CHESNOIU privind bugetul PAC post 2028

Expunem în cele ce urmează poziția exprimată de Adrian CHESNOIU, Directorul general al AFIR, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035, organizată în data de 9 octombrie 2025 de Clubul Fermierilor Români, unde a susținut necesitatea construirii unei Politici Agricole Comune consistente și coerente care să sprijine în mod real și concret fermierii și dezvoltarea investițiilor din sectorul agroindustrial. Mai multe>>

AFIR a publicat în consultare publică condițiile finanțării investițiilor neproductive din ferme

15-10-2025 Stiri agricole

AFIR a publicat în consultare publică condițiile finanțării investițiilor neproductive din ferme

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru intervenția DR-19 Investiții neproductive la nivel de fermă din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027). Mai multe>>

Plăți de peste 152 de milioane de euro efectuate de AFIR

15-10-2025 Subventii agricultura

Plăți de peste 152 de milioane de euro efectuate de AFIR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a plătit în perioada august – septembrie 2025 fonduri nerambursabile în valoare de 152,7 milioane de euro către fermieri, procesatori și autorități locale din zonele rurale. Aceste fonduri sunt destinate implementării proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, precum și susținerii fermierilor care beneficiază de plățile compensatorii pentru mediu și climă. Mai multe>>

APIA demarează Campania de plăți în avans

15-10-2025 Plati APIA

APIA demarează Campania de plăți în avans

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează in data de 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Mai multe>>

APIA a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025

15-10-2025 APIA

APIA a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare a suprafețelor. Mai multe>>

Inter-Bio, punte românească între Grecia și piețele globale la Kavala Expo 2025

15-10-2025 Stiri agricole

Inter-Bio, punte românească între Grecia și piețele globale la Kavala Expo 2025

În perioada 10–13 octombrie 2025, Centrul Expozițional „Apostolos Mardyris” din Nea Karvali, Kavala, a găzduit ediția Kavala Expo 2025, un eveniment regional de referință care a reunit lideri din domeniul afacerilor, inovării și dezvoltării durabile din Grecia, Balcani și Uniunea Europeană. Este a treia ediție la rând la care Inter-Bio participă, continuând cooperarea cu Camera de Comerț și Industrie din Kavala. Mai multe>>

Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural

15-10-2025 Stiri agricole

Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural

Astăzi - 15.10.2025 - de Ziua Internațională a Femeii din Mediul Rural*, sărbătorim contribuția esențială a femeilor din sate, care îngrijesc pământul, animalele și oamenii – femei care asigură hrana și coeziunea socială a mediului rural din România. Dar, dincolo de celebrare, astăzi este și un moment de reflecție și revendicare. Mai multe>>

50 de femei fermier din România și Republica Moldova se alătură programului de granturi educaționale TalentA, derulat de Corteva Agriscience

15-10-2025 Stiri agricole

50 de femei fermier din România și Republica Moldova se alătură programului de granturi educaționale TalentA, derulat de Corteva Agriscience

Corteva Agriscience, compania internațională de știință și tehnologie agricolă, marchează Ziua Internațională a Femeilor în Mediul Rural, sărbătorită astăzi, prin lansarea celei de-a șasea ediții a programului de granturi educaționale TalentA 2025–2026, care urează bun venit la noul ciclu de cursuri unui număr de 42 de femei fermieri din România și 8 din Republica Moldova. Mai multe>>

Ordonanța privind produsele de protecție a plantelor

14-10-2025 Stiri agricole

Ordonanța privind produsele de protecție a plantelor

În ședința Guvernului din 2 octombrie 2025 a fost adoptată Ordonanța de urgență care actualizează legislația privind ambalarea, etichetarea, depozitarea, comercializarea, utilizarea, prestarea de servicii și importul produselor de protecție a plantelor. Mai multe>>

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția: 14 - 31 Octombrie 2025

14-10-2025 Targuri si expozitii

Târgul roadelor de toamnă - Învie Tradiția: 14 - 31 Octombrie 2025

Începând cu 14 octombrie, Învie Tradiția deschide porțile târgului de toamnă, unde vă așteaptă borcane cu gusturi vechi și povești noi. Toate sunt făcute cu grijă de meșteșugari, aducând aproape aromele copilăriei. Zeci de gusturi te așteaptă pe rafturi: dulcețuri și gemuri din mure, căpșuni, gutui, alături de murături ca la Neamț: castraveți, conopidă, varză, gogonele și pepene murat. Pentru cei din oraș care n-au reușit să se pregătească pentru iarnă, ca pe vremuri, târgul e soluția perfectă.... Mai multe>>

Duynie, lider european în transformarea în resurse a materialelor reziduale din industriile alimentară

14-10-2025 Stiri agricole

Duynie, lider european în transformarea în resurse a materialelor reziduale din industriile alimentară

Duynie, lider european în transformarea în resurse a materialelor reziduale din industriile alimentară, a băuturilor și biocombustibililor vine la Ziua Olandei @ Indagra 2025. Evenimentul, cu un puternic focus pe sustenabilitate și reziliență în domeniul agricol și alimentar, are loc pe 30 octombrie 2025 și va fi organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București. Mai multe>>