Startupurile Alt.Real și RongoDesign sunt câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025, categoria Seed Stage. Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, a fost organizat de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC și Philip Morris România.
În program au fost selectate 25 de startupuri, împărțite în două categorii: 10 în Pre-Seed Stage – echipe aflate la început de drum, care au dezvoltat o idee validabilă și 15 în Seed Stage – companii care au deja un prototip. Startupurile selectate în program la categoria Seed Stage și-au prezentat soluțiile în fața publicului și a actorilor cheie din ecosistem în cadrul Demo Day din 17 noiembrie.
„Rompetrol susține inovația și antreprenoriatul românesc, iar parteneriatul cu ClimAccelerator confirmă angajamentul nostru de a contribui activ la tranziția către o economie sustenabilă. Credem în potențialul startupurilor de a genera soluții reale – de la energie regenerabilă și economie circulară, până la noi modele de mobilitate urbană. Prin implicarea în acest program, sprijinim dezvoltarea unei noi generații de antreprenori care construiesc, prin responsabilitate și creativitate, un viitor mai verde.” - Costinela Dragan, Sustainability & CSR Director, Rompetrol.
Acceleratorul, ajuns la a cincea ediție, beneficiază de suportul și expertiza Climate-KIC, cea mai importantă inițiativă europeană în domeniul inovației climatice.
Ediția 2025 a Romania ClimAccelerator
Programul a susținut dezvoltarea startupurilor verzi care propun soluții inovatoare în domenii precum mobilitate urbană, energie regenerabilă, agricultură inteligentă pentru climă, orașe sustenabile, economie circulară, reducerea emisiilor industriale, educație ecologică și consum responsabil.
„Inovația este fundamentul transformării Philip Morris România. Ne-am luat angajamentul să redefinim o industrie, dar impactul nostru depășește granițele acesteia. De aceea, credem că progresul real începe atunci când tehnologia și creativitatea se întâlnesc pentru a construi soluții durabile, cu impact asupra economiei și societății. Prin investiții în idei inovatoare, nu doar că accelerăm tranziția către un viitor mai responsabil, dar și generăm valoare pe termen lung în comunitățile în care activăm”, a declarat Roxana Pîntea, Director External Affairs, Philip Morris România.
În mod excepțional, în cadrul Demo Day din acest an, au fost aleși doi câștigători: Alt.Real și RongoDesign. Jurații au apreciat atât potențialul businessurilor propuse, cât și pitchurile fondatorilor.
Alt.Real dezvoltă un ecosistem integrat pentru accelerarea tranziției către energie verde, combinând soluții digitale, educație și expertiză tehnică pentru adoptarea sistemelor solare sigure și eficiente în sectorul rezidențial și IMM-uri. Echipa își propune să devină lider în crearea și operarea comunităților energetice descentralizate, unde locuințe, afaceri și instituții produc și schimbă energie regenerabilă local, crescând autoconsumul și eficiența rețelei.
RongoDesign creează materiale sustenabile din miceliu, folosind deșeuri agro-industriale pentru a oferi alternative naturale la plastic și polistiren. Este și câștigătorul competiției Românii sunt Antreprenori 2025.
Fiecare echipă a avut trei minute la dispoziție să-și susțină pitchul în fața juriului și a publicului, urmate de două minute de Q&A. Juriul a evaluat toate prezentările în funcție de șase criterii-cheie: definirea problemei, calitatea și inovația soluției, piața țintă, modelul de business, competențele echipei și potențialul de impact social, economic și de mediu.
Cele două startupuri au câștigat: acces în Startup Impact Lab, timp de șase luni, acces gratuit la toate evenimentele organizate de Impact Hub Bucharest și un pachet extins de promovare.
Accesul în programul Startup Impact Lab înseamnă acces gratuit în spațiul de coworking Impact Hub Bucharest, din centrul Bucureștiului, acces gratuit la Startarium.ro, cea mai avansată platformă online de resurse pentru antreprenori, acces prioritar la programele de accelerare organizate de Impact Hub Bucharest și acces la sesiuni individuale de mentorat și consultanță, în funcție de nevoile specifice
De asemenea, publicul a avut posibilitatea să-și aleagă businessul preferat prin intermediul unui chestionar online, iar acesta a fost Verde CBD Pharma. Fondatorul Ciprian Boboia a impresionat audiența cu soluția propusă: panouri prefabricate din cânepă (hempcrete), care pot înlocui cărămida sau BCA-ul, pentru a construi case sustenabile.
În cadrul evenimentului, Sorina Uleia, Cofondatoare și CEO @ Recycllux și fostă participantă în program, a susținut un speech despre traseul businessului după accelerator, iar Alexandru Bogdan, Chief Executive Officer @ ROCA X, a vorbit despre fondurile de investiții locale și a punctat câteva detalii la care se uită investitorii atunci când aleg businessurile pe care le sprijină.
Mentorii și jurații din program au fost: Anca Diaconița, Manager Sustenabilitate @ Rafinaria Petromidia; Oana Craioveanu, CEO & Cofondatoare @ Impact Hub Bucharest; Jowita Pawlak, Project Assistant @ Climate-KIC; Georgiana Scornea, Sustainability Project Manager EE OU @ PepsiCo; Morten Sorensen, Strategic Programmes Orchestrator @ Climate-KIC, Mircea Farcău, Avocat @ Deloitte România; Tiberiu Iacomi, Startup Growth Coach @ Trained Intuition; Mircea Ilie, Antrenor de sustenabilitate @ Argonautica Edu; Mihai Stanciu, Head of Digital Innovation @ PPC Romania; Liviu Cadariu, Cofondator @ We For Real; Cristian Pogan, AI Engineer in Sustainability și Ionuț Georgescu, Founder & CEO @ FEPRA.
„An de an, ClimAccelerator dovedește că inovația climatică capătă tot mai multă forță în România. Ceea ce am văzut la Demo Day ne arată că startupurile locale nu doar că propun soluții sustenabile, ci pot deveni actori relevanți în tranziția către o economie verde. Alt.Real și RongoDesign sunt dovada clară că inovația cu impact e deja aici. Noi trebuie să continuăm să o susținem”, a spus Oana Craioveanu, CEO & Cofondator Impact Hub Bucharest.
Nevoia unui accelerator pentru startupuri verzi
Până în 2050, Uniunea Europeană și-a asumat atingerea neutralității climatice. Pentru a face față acestei tranziții, este esențială sprijinirea startupurilor care dezvoltă soluții sustenabile și scalabile. Romania ClimAccelerator este construit ca un program de sprijin pentru viitorul verde al economiei.
Prin combinația unică de beneficii, parteneriatele strategice la nivel european și național, structura solidă a programului, rețeaua extinsă de mentori experimentați, Romania ClimAccelerator se distinge ca cel mai avansat accelerator din România pentru startupurile care prin inovație și tehnologie pot crea un viitor mai verde. 130 de startupuri au fost accelerate până acum în cele cinci ediții ale programului, iar finanțările au depășit 600.000 de euro. Totodată, 123 mentori și experți au ajutat startupurile să își definească cele mai potrivite strategii de dezvoltare.
ClimAccelerator a fost desemnat câștigător al Premiului III la categoria Mediu, în cadrul CSR Awards 2023.
Detalii complete despre program sunt disponibile aici.
28-11-2025 Idei si oportunitati de afaceri

Startupurile Alt.Real și RongoDesign sunt câștigătorii Romania ClimAccelerator 2025, categoria Seed Stage. Romania ClimAccelerator, acceleratorul startupurilor verzi, a fost organizat de Impact Hub Bucharest și partenerul principal Rompetrol, cu sprijinul Climate-KIC și Philip Morris România. Mai multe>>
28-11-2025 Ministerul Agriculturii
În Ședința de Guvern din data de 27 noiembrie 2025 a fost aprobată Strategia națională de promovare a produselor agroalimentare românești 2025 – 2029 împreună cu Planul de acțiune aferent. Mai multe>>
28-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Mai multe>>
27-11-2025 Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță finalizarea procesului financiar aferent anului 2025 pentru programul destinat cultivatorilor de legume în spații protejate, cu o alocare totală de 271,2 milioane de lei — cea mai mare din ultimii ani pentru acest sector strategic. Mai multe>>
26-11-2025 Stiri agricole

Cea de-a cincea ediție a Agrifood Innovation Summit (AFIS), organizată de Impact Hub Bucharest în parteneriat cu EIT Food și susținută de Bayer, a reunit peste 100 de participanți, fondatori de startupuri, reprezentanți ai instituțiilor publice și specialiști care lucrează direct în transformarea agriculturii. Mai multe>>
26-11-2025 Credite agricultura

Un nou studiu național finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) arată că Patria Credit IFN, cea mai veche instituție financiară nebancară dedicată finanțării agricultorilor și micilor afaceri din România este un facilitator important al dezvoltării rurale din România, activitățile sale de microfinanțare stimulând atât progresul economic, cât și incluziunea economică și socială în comunitățile defavorizate. Mai multe>>
25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Fermierii au acum confirmarea oficială privind cuantumurile plăților APIA pentru anul de cerere 2025, după ce secretarul de stat Emil Dumitru a explicat public cum vor fi distribuite fondurile între plata de bază și eco-scheme. Deși discuțiile din spațiul public au generat confuzie în ultimele zile, MADR transmite că valorile aprobate rămân ferme și se bazează pe angajamentele asumate în fața Comisiei Europene prin Planul Strategic PAC 2023-2027. Mai multe>>
25-11-2025 Ministerul Agriculturii

Agricultura românească va merge în continuare cu două viteze, având ca efect creșterea deficitului balanței comerciale, atât timp cât vom lăsa ca din cele aproximativ 700.000 de cereri unice de plată pe suprafață, în valoare de circa 2,1 miliarde de euro, doar 86.000 vin din partea unor companii înregistrate fiscal, restul sunt pe persoană fizică, este de părere Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Mai multe>>
24-11-2025 Ministerul Agriculturii

Pentru corecta informare a fermierilor și a opiniei publice, MADR formulează următoarele clarificări detaliate, în legătură cu aplicarea eco-schemei PD-28 și PD-04, cu trimitere la cadrul european aplicabil și la prevederile Planului Strategic PAC 2023–2027. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole

Agricultura regenerativă – soluție reală pentru fermele românești. Agricultura regenerativă se conturează ca una dintre cele mai solide direcții pentru viitorul fermelor românești. Aceasta a fost concluzia centrală a „Zilei culturilor realizate în sistem regenerativ”, un eveniment care a reunit peste 130 de fermieri din județul Arad și zonele apropiate, desfășurat la Pensiunea Maria din Zădăreni. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole
Primul proiect pilot de amploare din Europa dedicat colectării ambalajelor de carton pentru băuturi răcoritoare și lactate va fi lansat de Tetra Pak și partenerii săi în orașele București și Brașov. Colectarea se va realiza prin intermediul automatelor de colectare (RVM-uri) instalate în magazinele Mega Image selectate. Pentru fiecare ambalaj returnat, consumatorii vor primi un voucher în valoare de 0,5 RON. Mai multe>>
21-11-2025 Stiri agricole
Solul mondial conține cu 45% mai mult carbon decât se credea anterior, conform noului raport al IUCN, Aroura și Salvează SolulUn nou raport global realizat de Aroura, IUCN WCEL și Salvează Solul prezintă Cadrul de securitate a solului, o cale practică pentru refacerea stării solului, consolidarea rezilienței și sprijinirea sistemelor climatice, hidrologice și alimentare. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>