Vom avea sate europene in 2020

Elaborarea unui proiect de organizare a teritoriului in UE, dureaza intre 6 -12 ani. Daca se va trece imediat la organizarea teritoriului in Romania, vom avea sate romanesti la nivelul celor din vest, incepand din 2020. Astazi se vorbeste despre programul de renovare a satelor romanesti, cu fonduri de la UE, dar nu vorbeste de fel despre organizarea teritoriul din spatiul rural romanesc, respectiv comasarea parcelelor, construirea de drumuri, canale, si alte instalatii de uz comun, etc.

.

 

 

 

In urma celui de al II-lea razboiul mondial, in vestul Europei a survenit o faramitare a exploatatiilor de 5 -10 ha, in 10 - 80 de parcele mici. In Romania in urma aplicarii Legii Fondului Funciar nr 18/1991, s-au creat aceleasi probleme. Imediat dupa razboi, economistii vest europeni au stabilit ca aceasta dispersie a exploatatiilor agricole este o frana a dezvoltarii nu numai a agriculturii, ci si a intreagii economii vest europeane.

Pentru a creste productivitatea muncii sa inlocuit tractiunea animala cu masini, si sa desfasurata activitati programate de imbanatatirea structurilor agrare prin comasarea parcelelor.

 

 

La baza programelor de organizare a teritoriului, in toate tarile UE au fost elaborate legi si anume:

Legea organizarii teritoriului;

Legea agriculturii, care cuprindea politica preturilor, a creditelor, arenzilor si impozitelor cu scopul de a asigura fermelor un beneficiu ca sa-si continue activitatea;

Legea amplasarii investitiilor in constructii, prin care agricultura nu a fost lasata la discretia pietei, adesea insotita de abuzuri.

Procesul de imbunatatire a fost insotita de o serie de lucrari de organizare si amenajare a teritoriului, finanatate de la bugetul statului cu 80% din costuri.

 

 

Lucrarile de organizare si amenajarea teritoriului se fac pe teritorii comunale sau grupuri de comune si constau din:

  • Trasarea si executarea unei retele de drumuri de camp, din care la fiecare 100 ha teren, 2-6 km de drum consolidate cu piatra si asfaltate;
  • Trasarea si executarea canalelor de dirijare a apelor de suprafata;
  • Formarea unor tarlale de forme regulate, corespunzatoare pentru mecanizarea lucrarilor agricole;
  • Ameliorarea terenurilor degradate prin indiguiri, desecari, etc.;
  • Comasare a parcelelor apartinand fiecarui proprietar, formand 3 - 5 trupuri compacte de teren si apropiate intre ele;
  • Scoaterea centrelor de productie (acareturi, grajduri) din vatra satului in camp la lotul comasat pentru exploatatiile cu timp complet (20 ha in sus), legate de sat cu sosele, apa curenta, electricitate si telefon;
  • Inoirea vetrei satului prin canalizare, consolidarea strazilor, alimentarea cu apa, energie si intreaga infrastructura;
  • Infiintarea in sate a tot felul de servicii, industrii, agroturism pentru a pastra populatia rurala, si a evita exodul spre marile orase;

Odata cu incheierea lucrarilor se redacteaza hartile topografice si registrele de cadastru funciar privind calitatea terenurilor si dreptul la proprietate.

 

 

Dupa ce sa finalizat organizarea teritoriului sau luat urmatoarele masuri de dezvoltare rurala:

  • Scutirea de impozit a fermierilor din zonele defavorizate;
  • Crearea de cooperative satesti de aprovizionare, procesare a produselor primare, desfacere, servicii si banci de credit;
  • Organizarea serviciului ogro zootehnic si veterinar in fiecare comuna;
  • Crearea ajutorului de batranete;
  • Organizarea scolilor agricole de iarna (decembrie-martie), cu durata de 3 ani pentru calificarea tuturor agricultorilor.

 

Pentru a ajunge la un rezultat trebuie aplicata o serie de lucrari intr-o ordine anumita. Nu poti sa sameni si dupa aceea sa ari. Nu poti respecta o tehnologie daca nu ai o pregatire teoretica si practica corespunzatoare. De pregatire corespunzatoare avem nevoie si pentru dezvoltarea sau renovarea satelor. La doi ani dupa razboi, economistii occidentali si-au dat seama de adevarata frana in dezvoltarea agriculturii si a spatiului rural din vestul Europei. Timp de 18 ani, economistii si doctorii in agricultura, din Romania, au vorbit despre acelasi lucru. Dupa cum vedeti au vorbit fara rost, daca incepand din 5 martie trebuie sa depunem proiecte la masura 322 "Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunatatirea servicilor de baza pentru economie si populatia rurala si punerea in valoare a mostenirii rurale", si nu sa demarat actiunea de organizarea teritoriului respectiv comasarea parcelelor agricole.

 

Sursa: Organizarea teritoriului exploatatiilor agricole - Dr. Ing. Gheorghe Timariu

Obiceiuri, traditii, sarbatori

Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment care pune in valoare patrimoniul cultural rural romanesc

31-08-2023 Obiceiuri si traditii

Noaptea Muzeelor la Sate, un eveniment care pune in valoare patrimoniul cultural rural romanesc

Prima editie a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate” va avea loc in 2 septembrie 2023 si va aduce in prim plan spatii cu valoare istorica si de patrimoniu din satele si comunele din 36 de judete ale Romaniei. „Noaptea Muzeelor la Sate” se va desfasura dupa acelasi tipar ca si „Noaptea Muzeelor”. Vizitatorii vor avea ocazia de a explora colectii si de a afla povesti cu valoare culturala si istorica, reprezentative pentru spatiul rural romanesc. Mai multe>>

Marturiile de nunta, micile cadouri cu semnificatii uriase

26-10-2022 Obiceiuri si traditii

Marturiile de nunta, micile cadouri cu semnificatii uriase

Nunta este un eveniment conturat in jurul unor elemente pline de semnificatie. Fiecare cuplu care alege sa se casatoreasca acorda atentie maxima modului in care arata sala de evenimente, muzicii, mancarurilor, locurilor de la mese, imbracamintii etc.. Mai multe>>

Transhumanta carpatica inscrisa in Inventarul national al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial

01-11-2020 Obiceiuri si traditii

Transhumanta carpatica inscrisa in Inventarul national al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale saluta finalizarea procesului de inscriere a elementului cultural Transhumanta carpatica, parte a vietii pastorale traditionale, in Inventarul national al elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial. Acesta este un prim pas, procesul de inscriere a Transhumantei carpatice in Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanitatii UNESCO, fiind de asemenea demarat, in cadrul unui dosar multinational la care participa 10 state. Mai multe>>

Saptamana Haferland - Cel mai mare festival dedicat culturii si traditiilor sasesti din Transilvania

31-07-2020 Obiceiuri si traditii

Saptamana Haferland - Cel mai mare festival dedicat culturii si traditiilor sasesti din Transilvania

Cea de-a opta editie a celui mai mare festival dedicat culturii si traditiilor sasesti din Transilvania, Saptamana Haferland, va avea loc online, in perioada 31 iulie – 2 august, aducand in prim-plan valorile autentice si frumusetea meleagurilor din Tara Ovazului. Tematica acestui an, Traditia continua, a ambitionat cu atat mai mult organizatorii pentru a promova in mediul online cele mai reprezentative initiative din zona, dar si pentru a oferi in continuare o platforma tinerilor artisti si cel... Mai multe>>

Aflati totul despre obiceiul 'Impreunisul – Masurisul Oilor' in Parcul Etnografic Romulus Vuia

22-05-2019 Obiceiuri si traditii

Aflati totul despre obiceiul 'Impreunisul – Masurisul Oilor' in Parcul Etnografic Romulus Vuia

USAMV Cluj-Napoca si Muzeul Etnografic al Transilvaniei, in parteneriat cu GAL Napoca Porolissum si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj, va invita sa participati sambata, 25 mai 2019, incepand cu ora 11.00, la manifestarea culturala ”Impreunisul – Masurisul oilor in Transilvania traditionala”, care va avea loc in Parcul Etnografic ”Romulus Vuia”, la ”Gospodaria din Maramures”. Mai multe>>

Noaptea de Sanziene la aniversarea editiei a X-a

18-06-2018 Obiceiuri si traditii

Noaptea de Sanziene la aniversarea editiei a X-a

In fiecare an, in preajma solstitiului de vara, calendarul marcheaza Sarbatoarea Sanzienelor care este legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii. Asociatia Culturala „Patrimoniu pentru Viitor” va invita sambata, 23 iunie, orele 19.00, sa ne bucuram impreuna de traditia straveche a inceputului de vara. Vino alaturi de noi la o sarbatoare cu muzica, expozitii, ateliere si povesti, gazduita in gradina feerica de pe B-dul Poligrafiei nr. 4. Mai multe>>

Mii de oseni au participat la Sambra Oilor 2018

07-05-2018 Obiceiuri si traditii

Mii de oseni au participat la Sambra Oilor 2018

Pasul Huta dintre Tara Oasului si Maramures este, an de an, gazda uneia dintre cele mai stravechi datini din tara: "Sambra Oilor" - cea mai mare si mai veche serbare campeneasca, legata de ocupatia traditionala a pastoritului. Evenimentul se desfasoara anual in prima duminica a lunii mai, ajungand in acest an la cea de a 62-a editie si bucurandu-se de un real succes. Mai multe>>

a III-a Sarbatoare a Carpatilor celebreaza traditiile ciobanilor valahi din spatiul carpatin

10-09-2017 Obiceiuri si traditii

a III-a Sarbatoare a Carpatilor celebreaza traditiile ciobanilor valahi din spatiul carpatin

In perioada 23-27 august 2017 a fost organizata cea de-a III-a Sarbatoare a Carpatilor, manifestare care a reunit valahii din Carpatii Nordici din Europa. Evenimentul a cuprins si o componenta stiintifica in cadrul careia au fost dezbatute sprijinul logistic/financiar al acestor zone montane ale Carpatilor si pastrarea meseriilor traditionale de ciobani, baci si procesatori de produse ovine. In plus, intrunirea valahilor din Carpati a promovat cazuri de buna practica, prezentari artistice tradit... Mai multe>>

Obiceiul Lolelor din Agnita

26-01-2017 Obiceiuri si traditii

Obiceiul Lolelor din Agnita

Obiceiul "Fuga Lolelor" se desfasoara anual in ultima saptamana din luna ianuarie. Acesta reprezinta o traditie veche de breasla si de carnaval care a apartinut comunitatii sasesti din Agnita. In acest sfarsit de saptamana la Muzeul ASTRA va avea loc o actiune dedicata obiceiului. Mai precis, sambata, 28 ianuarie, intre orele 11 si 14, in Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea in gospodarie si in casa a Lolelor. Mai multe>>

Traditii la inceput de ianuarie

05-01-2017 Obiceiuri si traditii

Traditii la inceput de ianuarie

Imediat dupa sarbatorile iernii, ne intorcem la muncile gospodaresti, specifice lunii Gerar. Dupa ce trec primele sarbatori Sfantul Vasile (1 ianuarie), Boboteaza (6 ianuarie) si Sfantul Ion (7 ianuarie), satenii incep pregatirile de primavara, chiar daca pamantul este inghetat. Mai multe>>

Traditia impodobirii bradului

16-12-2016 Obiceiuri si traditii

Traditia impodobirii bradului

Ritualul bradului era consacrat in sarbatorile solstitiului de iarna inainte de nasterea lui Hristos. Mai multe>>