Scrisoare catre omul bolnav (1)

Detalii

Categorie: Vesnicia s-a nascut la tara

21 Decembrie 2009

Fratele meu (sora mea) în Hristos, tu stai si suferi, în timp ce eu scriu, gandindu-ma la suferinta ta. Am oare dreptul sa iti scriu? Are oare dreptul cineva din spatele frontului sa ii scrie unui soldat din linia intai?

M-am gandit foarte mult la cei apasati de boala. Scriindu-ti, chiar fara sa stiu cine esti si de ce boala suferi, ma gandesc cum as putea sa te ajut. E foarte mult timp de cand ma gandesc sa iti scriu, si totusi pana de curand nu am avut curajul sa o fac. Pur si simplu ma simteam neputincios. Nici acum nu ma simt capabil sa mangai sufletul tau apasat de durere. Si totusi, nu scriu numai ca sa imi descarc sufletul. Simt povara faptului ca sunt oameni care sufera si pentru care eu nu fac nimic.

Inainte de toate îti scriu ca Imi doresc din toata inima sa duci cum trebuie aceasta cruce pe care ti-a dat-o Dumnezeu. O mie de scrisori daca as scrie catre bolnavi, In fiecare dintre ele as Incerca sa le repet aceasta: ca trebuie sa aiba grija cum isi poarta crucea.

Durerea nu lasa loc refrenelor. Imi dau seama foarte bine ca o scrisoare primita de la un strain te poate supara: "De ce Imi scrie omul acela, daca nu e In locul meu, daca nu ma Intelege?"

Iti scriu tocmai pentru ca am fost si eu Ingenuncheat de durerile bolii, tocmai pentru ca imi dau seama ca sansele de a te ajuta prin randurile mele sunt minime. Tocmai de aceea iti scriu. M-am rugat si ma rog sa ma lumineze Dumnezeu sa iti scriu cu folos. Acum, cand scriu, nu stiu daca aceasta scrisoare va ajunge la tine. Am mai încercat sa iti scriu de cateva ori, dar nu am reusit sa o fac asa cum mi-as fi dorit, asa ca am sters totul. Sa ma ierti daca, citind aceasta scurta scrisoare, ti se va parea plicticoasa. Crede-ma ca este un semn de dragoste

Dupa lungi framantari - asemanatoare rezolvarii unei probleme de matematica - am ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi sa iti redau o intamplare care mi-a placut in mod deosebit. Citirea ei nu iti va usura durerile, dar poate ca te va ajuta sa le infrunti altfel:

"Odata, un bolnav si-a pierdut rabdarea si striga catre Domnul, cerand sa-l slobozeasca de durerile cele înfricosatoare. I-a aparut atunci un inger care i-a spus:

Prea Bunul Dumnezeu a auzit rugaciunea ta si va face dupa cererea ta, insa cu conditia ca in loc de un an de viata cu chinuri pe pamant, prin care orice om se curata de pacat ca aurul in foc, sa primesti sa petreci trei ore in iad. Deoarece sufletul tau are nevoie de curatire prin încercarea bolii, va trebui sa suferi boala inca un an. Dar asta ti se pare greu. Gandeste-te insa ce inseamna iad, unde merg toti pacatosii! De aceea incearca, daca vrei, sa rabzi numai trei ore si apoi te vei mantui cu rugaciunile Sfintei Biserici.

Bolnavul s-a gandit: "Un an de chinuri pe pamant e foarte lung. Mai bine sa fac rabdare trei ceasuri, decat un an".

Sunt de acord cu trei ceasuri in iad, a spus el ingerului.

Atunci ingerul a luat usor sufletul bolnavului in mâinile sale, l-a lasat in iad si s-a departat spunand:

Ma voi intoarce dupa trei ceasuri.

Intunericul vesnic ce stapanea acolo, stramtorarea, glasurile celor ce se chinuiau si ajungeau la urechile lui si infatisarea salbatica, toate acestea au pricinuit nefericitului o frica si o durere infricosatoare. Peste tot vedea si auzea chinuri. Nicaieri vreun glas de bucurie in abisul nesfarsit al iadului. Se vedeau in intuneric numai ochii inflacarati ai diavolilor, gata sa-l sfasie.

Sarmanul a inceput sa tremure si sa strige, dar la glasurile si strigatele sale ii raspundea numai abisul. I s-a parut ca au trecut secole intregi, si din clipa in clipa astepta sa vina ingerul, dar acela nu mai venea.

In cele din urma, deznadajduit ca nu va vedea niciodata raiul, a inceput sa geama si sa planga, dar nimanui nu-i pasa de el. In iad, pacatosii se gandesc numai la ei insisi, si diavolii se bucura de chinurile lor.

Dar iata ca stralucirea dulce a ingerului se vazu in abis. Cu zambetul sau paradisiac, ingerul a stat deasupra celui chinuit si l-a intrebat:

Cum esti, omule?

N-am crezut ca si la ingeri poate exista minciuna!, a soptit cel chinuit cu o voce stinsa.

Ce inseamna asta?, a întrebat ingerul.

Cum ce înseamna?, a continuat ticalositul om. Mi-ai fagaduit sa ma iei de aici dupa trei ceasuri, dar de atunci mi se pare ca au trecut ani, veacuri intregi de chinuri nesuferite.

Binecuvantatule, ce ani, ce veacuri?, a spus cu uimire ingerul. A trecut numai un ceas de cand am plecat si trebuie sa mai ramai aici inca doua.

Cum? Doua ceasuri? Oh! Nu pot suferi, n-am putere! Daca e cu putinta si daca e voia lui Dumnezeu, te rog, ia-ma de aici. Mai bine sa sufar pe pamant ani intregi, pana la ziua Judecatii, numai scoate-ma din iad. Ai mila de mine!, striga gemand cel chinuit, ridicandu-si mainile spre inger.

Bine, a raspuns ingerul. Bunul Dumnezeu, ca un Parinte iubitor de oameni, te va milui.

La aceste cuvinte, omul isi deschise ochii si vazu ca se afla in patul sau de boala, ca si mai inainte" .

Poate ca ai mai citit sau ai auzit deja aceasta intamplare. Sau poate ca o afli abia acum. Mi s-a parut foarte potrivita pentru situatia in care te afli.

Nu stiu ce as fi ales eu in locul acelui bolnav, dar cred ca m-as fi simtit atras sa fac aceeasi alegere. Trei ceasuri in iad Oare ce ar fi asa groaznic, incat sa atarne mai greu decat un an de suferinta?

Dar lucrurile stau altfel decat le vedem noi.

Stiu ca acum, covarsit de suferinte, te intrebi de ce oare Dumnezeu nu ti-a dat o alta cruce, care sa nu te covarseasca? De ce Dumnezeu nu a ales o alta cale pentru mantuirea ta?

Raspunsul la aceasta intrebare nu este greu de dat: Dumnezeu a stiut care este calea cea mai potrivita pentru ca tu sa te mantuiesti.

"Dar de ce altii, care au facut pacate mai mari, nu au o cruce la fel de grea?" Am auzit aceasta intrebare de la mai multi bolnavi. "De ce Dumnezeu nu imi da chinuri mai usoare? Nu vede ca pe acestea nu le pot rabda?" "Nu pot sa nu cartesc Dumnezeu imi da încercari mai grele decat pot sa suport"

Dumnezeu nu este un sadic care are cateva tone de suferinta pe care le arunca la intamplare pe pamant. Dumnezeu nu greseste. El stie intotdeauna ce ne este cu adevarat de folos. Dumnezeu ingaduie ca omul sa sufere tocmai pentru ca prin aceasta suferinta sufletul lui sa se curateasca. Si daca unii au dureri foarte mari, nu inseamna ca Dumnezeu este nedrept cu ei, ci inseamna ca tocmai acele dureri sunt leacurile potrivite pentru sufletele lor.

Omul se gandeste: "dar daca altii, care au facut pacate mai mari, nu au parte de aceleasi dureri, nu inseamna ca Dumnezeu ar fi putut sa ma crute?" Problema ar trebui pusa altfel. Este adevarat ca multi oameni rai au avut parte de o viata pamanteasca plina de toate desfatarile, si chiar au avut o sanatate de invidiat. Stim noi insa daca ei s-au mantuit? Nu stim. Pacatosii care au murit fara sa se pocaiasca au ajuns in iad. Nu este problema noastra sa judecam daca Dumnezeu este mai ingaduitor cu altii decat cu noi.

Avem libertatea de a pacatui, avem libertatea de a-L judeca pe Dumnezeu. Dar la ce ne ajuta o astfel de libertate? Sfantul Apostol Petru ne indeamna: Traiti ca oamenii liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu (I Petru 2, 15). Este trist faptul ca multi oameni isi folosesc libertatea in mod gresit. De fapt, tocmai aceasta a fost pricina caderii - ca omul a vrut sa isi foloseasca libertatea calcand voia lui Dumnezeu.

Cu ce ramanem daca Il judecam pe Dumnezeu? Schimbam cumva soarta noastra in bine? Ni se imputineaza durerile? Dimpotriva. Si atunci? Daca vrem sa ne mantuim, atunci nu Il judecam pe Dumnezeu.

Si totusi, uneori oamenii se lasa covarsiti de durere Il judeca pe Dumnezeu, se lasa biruiti de deznadejde. Am cazut si eu în acest pacat. Si nu numai o data. Cu trecerea timpului, insa, am inteles ca prin aceste caderi nu imi usuram cu nimic suferinta, ba chiar mi-o agravam. Incercam sa ma lupt cu Dumnezeu, si lupta mea era dovada putinatatii credintei mele. Intelegandu-mi greseala, am cautat sa nu ma mai lupt cu Dumnezeu, ci sa ma lupt numai cu ispita deznadejdii. Lupta nu e usoara, dar daca e pornita la timp sansele de victorie sunt mai mari.

La inceput omul primeste un gand de deznadejde, apoi incepe sa carteasca si, daca nu are grija, in scurt timp inima sa este biruita de deznadejde. Iti voi reda cateva randuri scrise de Sfantul Teofan Zavoratul ca sa iti fie de folos daca sau mai bine zis cand vei fi ispitit de deznadejde: "Sanatatea dumneavoastra s-a subrezit. Sanatatea subrezita poate sa subrezeasca si mantuirea atunci cand din gura bolnavului se aud cuvinte de cartire si strigate de nemultumire. Sa va ajute Dumnezeu sa va izbaviti si de un necaz si de celalalt! Vedeti unde vreau sa ajung? La dumneavoastra se strecoara anumite cuvinte; cuvintele vin, fireste, din simtaminte si ganduri pe potriva, iar acestea din urma sunt de asa un fel ca lucrarea mantuirii nu se poate implini cu ele. Binevoiti a lua aminte la aceasta si a va indrepta... Sanatatea si boala sunt in mainile purtarii de grija a lui Dumnezeu mijloace pentru mantuire atunci cand atat una, cat si cealalta sunt folosite in duhul credintei... Dar ele duc la pierzanie atunci cand omul se poarta in privinta lor dupa toanele sale" .

Nu ne putem permite luxul de a avea toane. Cine se poarta dupa cum are chef mai devreme sau mai tarziu va culege roadele atitudinii sale.

Lupta cu deznadejdea trebuie sa fie o lupta sustinuta, pentru ca nu este cu nimic mai usoara decat lupta cu desfranarea, cu betia, cu lacomia, cu mandria sau cu alte patimi. Insa in timp ce desfranatul este mustrat de constiinta si se poate pocai, deznadajduitul nu mai vede pocainta. Totul i se pare intunecat, totul i se pare fara rost. Ca sa nu spun mai multe, voi spune doar ca deznadejdea, pricina a sinuciderii, poate fi înteleasa si ca o forma de sinucidere. Pentru ca asta este: în timp ce Dumnezeu trimite leacul spre tamaduire, omul îl respinge ca si cum ar fi otrava.

"In ce priveste faptul ca navaleste asupra-va nerabdarea, este omeneste sa fie asa. Daca vine, trebuie sa o alungati. Simtamantul de apasare pricinuit de boala este tocmai ca sa aveti ce rabda. Unde nu se simte apasare, acolo nu-i nici rabdare; insa cand vine simtamâatul de apasare impreuna cu dorinta de a o inlatura, nu e nici un pacat in asta. Este un simtamant firesc. Pacatul incepe cand in urma acestui simtamant sufletul se lasa prada nerabdarii si începe sa incline spre cartire" .

Da, e omeneste sa ne vina ganduri de nerabdare, si chiar ganduri de deznadejde. Numai pe cei sporiti in credinta deznadejdea nu ii atinge. Chiar daca ne vin astfel de ganduri, noi trebuie sa luptam impotriva lor cu toata atentia. Bolnavul care se lasa biruit de deznadejde pierde atat in razboiul duhovnicesc, cat si in razboiul cu boala. Pentru ca insanatosirea depinde si de starea psihica a bolnavului.

Ar mai fi de spus ca atunci cand durerile sunt crancene uneori omul simte nevoia de a da frau liber maniei. Este si aceasta o ispita, desigur. In aceasta ispita Incearca sa gaseasca tot felul de vinovati pentru boala sa. E prea apasator sa recunosti ca boala este urmarea propriilor pacate, este mult mai convenabil sa dai vina pe altii. Colegii de serviciu, membrii familiei sau prietenii sunt trecuti prin ciurul judecatii si sunt considerati coautori ai bolii.

Este adevarat si faptul ca boala unui om este amplificata de starile de stres provocate de unele rude sau de unele cunostinte, dar bolnavului nu i este de nici un folos sa isi macine nervii gandindu-se cu rautate la acesti binefacatori ai sai. Cand mânia ii umple inima, bolnavul se va agata cu disperare de fiecare victima care ii apare la orizont. Nu este deci de mirare ca ii va acuza pe doctori ca sunt nepriceputi.

Sfantul Teofan Zavoratul spune si aceasta: "Nu va suparati pe doctori. Ei nu pot vindeca singuri, ci doar cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Cred ca spusele sale au nevoie de o mica precizare: sunt valabile mai ales pentru cazurile în care doctorul este priceput. Daca doctorul este nepriceput, atunci sansele ca boala sa fie tratata cum trebuie sunt, evident, mici. Într-o astfel de situatie gasirea unui alt doctor, a unuia iscusit, i-ar putea fi de mare folos celui bolnav - ar fi cea mai simpla metoda de a-l feri de suparare. Este adevarat ca Dumnezeu se poate folosi si de cel mai nepriceput doctor, dar asta nu înseamna ca nu trebuie sa tinem seama de iscusinta medicilor. Parintele Paisie Aghioritul ne atragea atentia asupra faptului ca doctorii "pot face greseli, mai ales atunci când nu au smerenie.". Iar Dumnezeu are despre boala si sanatate cu totul alte idei decât noi, si ele sunt departe de ale noastre ca cerul de pamânt" .

Of, cat de greu este sa intelegem invatatura aceasta Cel mai usor o intelegem cand ne este bine, cand suntem sanatosi, cand nu avem necazuri. Dar cand cutitul durerii patrunde in inimile noastre, nu mai vrem sa ne recunoastem nimicnicia. Vrem sa intelegem de ce nu suferim mai putin, vrem sa ne explicam fiecare picatura de suferinta.

Ridica-te, fratele meu, ori de cate ori ai cazut in deznadejde. Ridica-te, fratele meu, ca si cum nu ai fi cazut. Pe cat de mare este pacatul deznadejdii, pe atat de mare este plata celui care se ridica din cadere.

Autor: Danion Vasile

Sursa: www.danionvasile.ro/blog

• < Anterior
• Următor >