"1907 din primavara pana-n toamna" (partea I)

Detalii

Categorie: Vesnicia s-a nascut la tara

21 Ianuarie 2009

Panflet de Ion Luca Caragiale

Europa era deprinsa de atatia ani sa stie ca tanarul Regat Roman e cel mai solid element de civilizatie intre Statele balcanice, iubitor de pace si buna intelegere, atat in relatiile claselor sale sociale, cat si in relatiile internationale, - un Stat de ordine par excellence.

Anul trecut, si-a serbat acest tanar Regat patruzeci de ani de domnie pacinica si glorioasa a inteleptului sau suveran; ca o incoronare a operei de progres savarsit in acest timp, el a facut o frumoasa expozitie jubiliara, care a repurtat atata succes fata de representantii Europei civilizate. A fost un adevarat triumf al muncii si al păcii; Regele a avut de ce sa fie mandru si fericit.

Fireste dar ca recentele rascoale ale maselor taranesti, cari au luat proportiile unei hotarate revolutiuni teroriste, aproape ale unui crunt rasboiu civil, trebuia sa produca in Europa emotiune si uimire. Cine insa cunoaste ca noi deaproape organele acestui Stat si functionarea lor se mira acuma, nu de ceea ce se-ntampla, ci - daca a existat (precum era indreptatit sa nu mai creaza) atata energie in acele mase - cum de n-a isbucnit acest enorm scandal public cu mult mai nainte. In adevar, poate ca nici intr-un Stat, din Europa cel putin, nu exista atata extravaganta deosebire intre realitate si aparenta, intre fiinta si masca.... Tara romaneasca este o tara aproape absolut agricola; cateva inceputuri de industrie, protejate intr-un mod scandalos de catre Stat, si chiar inceputurile de exploatare a petroleului, stau, ca productie de avutie nationala, intr-o proportie infima, aproape neglijabila fata cu productia agricola.

Pamantul tarii este stapanit:

• de propietarii mari; intre acestia, cel mai mare e Statul; apoi Coroana, cu domeniile de apanaj; fundatiile de binefacere, ca Eforia Spitalelor; cele culturale, ca Academia, etc.; si marii propietari particulari;
• de propietarii mijlocii;
• de propietarii mici, masa enorma a taranilor, impropietariti dela 64 si dela 88.

Toti taranii sant plugari; ei cultiva micile lor propietati si propietatile mari si mijlocii. Acestor propietari mici (aproape 5 milioane suflete la o populatie de vreo 6 milioane), nu le poate ajunge productia propietatilor lor; caci, pe de o parte, nevoile traiului si darile au sporit si sporesc mereu; iar pe de alta, pamanturile lor s-au micsorat si se micsoreaza necontenit, trecand in fragmente la copii prin mostenire dupa dreptul comun, - alienarea fiind proibita prin lege si fiind permis numai schimbul prin compensare dela taran la taran, - si se fragmenteaza in portiuni asa de mici pana infine, incat ar mai putea servi doară la o rafinata cultura intensiva - un fel de munca imposibila aci din cauza deprinderilor stravechi, lipsei de inteligenta speciala si de rabdare, ignorantei metoadelor pentru asa cultura savanta, si din cauza lipsei de capital si de credit.

Pe de alta parte, propietatea mare si cea mijlocie nu au forte pentru cultura lor extensiva decat bratele taranilor. Acestia solicita portiuni de pamant pentru a munci si produc cat mai mult, dupa putere. Ei platesc pentru portiunile arendate, ori in bani si in munca, ca in Moldova, dupa obiceiul locului; ori in natura, ca in Muntenia. In cazul acesta, taranul munceste pamantul, iar produsul se imparte cu proprietarul mare, dupa cum s-a prevazut in anume invoiala, intarita prin autoritatea comunala. Taranul mai este silit la aceasta invoiala si prin faptul ca proprietatea mica nu are de loc pasune pentru vitele lui; pasunea o stapaneste exclusiv propietarul mare. Invoelile agricole, desi sant obligatiuni de natura civila, sant executate, la nevoie, de catre autoritati, manu militari, ca si asa numita in dreptul penal "munca silnica". (Constrangerea corporala s-a desfiintat in 1881 prin legea modificatoare a barbarei legi anterioare. De drept nu mai exista; dar de fapt se aplica inainte. Acesta este un adevar ce nimini nu l-ar putea tagadui, tot asa precum niciun taran n-ar indrasni sa se prevaleze de desfiintarea constrangerii corporale prin lege, stiind bine ca atunci s-ar expune la pedepse corporale, desfiintate si mai de mult, prin Constitutia din 1866). Aceasta este generalitatea...

Mai este insa, din nenorocire, si o alta generalitate. Dintre propietarii mari si chiar dintre cei mijlocii, foarte putini isi cultiva singuri domeniile; cei mai multi, foarte multi, si le arendeaza in bloc la cine da mai mult. Particularii fac arendarile pe cale de contract intre particulari; iar Statul si fundatiunile, pe cale de licitatie publica, potrivit legii Contabilitatii Statului; numai domeniile Coroanei sunt administrate de a dreptul, fara amestec de arendasi in bloc. Cu oarecare capital dar si cu potrivit credit, oricine poate concura la acapararea mosiilor mari si mijlocii. In Moldova trebueste mai mult, deoarece, dupa obiceiul locului, pamanturile se subtarendeaza la tarani pe bani si munca, si arendasul mare are nevoe de vite, care, masini, etc.; in Muntenia, trebueste mult mai putin: aici ai luat mosia, platesti o rata de arenda, ai cativa bani pentru samanta si pentru avansuri ca imprumut taranilor nevoiasi; dupa aceea, rearendezi aproape tot in portiuni la tarani. Acestia lucreaza din primavara pana in toamna, din revarsatul zorilor si pana in rasaritul stelelor; iar toamna, potrivit invoelii, taranul ii cara intaiu arendasului partea acestuia la hambar sau la gara, si numai in urma are voe sa-si ridice si el partea ce i se mai cuvine si lui.

Sa nu uitam a spune ca taranii nevoiasi, peste iarna, cand nu au de lucru si nu pot produce in genere nimica, avand nevoe de bani, fac imprumuturi, cu camata, mai mult sau mai putin infama, tot dela arendasi, ramanand a se rafui la socoteala din toamna viitoare. Adesea taranii, dupa o munca de peste opt luni, se vad ramasi datori pe anul urmator. Si iar vine o iarna aspra peste tristele si umilele lor vetre, si iar rugaminti cu caciula-n mana pentru un nou imprumut... Si asa mai departe... Concurenta arendasilor a ridicat si ridica necontenit pretul arenzilor, lucru ce convine propietarilor, si din aceasta, fireste, crescanda ingreunare, pentru multimea plugarilor, a conditiilor de subarendare.

Asa dar, avem urmatoarea formula stricta: coarda indrasnelii la concurenta din partea arendasilor mari se-ntinde pe masura supunerii la invoeli din partea arendasilor mici, a plugarilor. Ei ! aci sta radacina raului; aci sta ascunsa cauza actualei stari de lucruri - coarda s-a intins peste masura. Si raul mai are si alte radacini cum vom arata indata...

Sa notam in treacat ca marea majoritate a arendasilor mari este compusa din straini, - in Moldova, evrei; in Muntenia, greci, bulgari, albaneji si putini romani ardeleni supusi unguri, - in genere, afara de rare exceptiuni onorabile, oameni de joasa extractiune, aspri la castig, fara sentimente omenoase si lipsiti de orce elementara educatiune.

Cruzimea interesului, comuna lumii, se mai inaspreste aici prin lipsa de solidaritate nationala, prin nesocotirea traditiilor si opiniei publice, prin indrasneala ce o dau pe o parte coruptibilitatea administratiei publice, pe de alta protectia or a pavilionului strain, or a cine stie carei puternice Aliante universale, si printr-un manifest dispret brutal fata de taranul incult, umilit si indelung-rabdator.

Ce a rezultat din aceasta sistema ? Iata:

1. Scapatarea atator proprietari mari, cari si-au sporit cheltuielile pe masura cresterilor arenzilor, innecandu-se in risipe de lux din ce in ce mai exagerate pe speranta unei continue progresiuni a veniturilor;

2. Prosperitatea fenomenala a clasei arendasilor mari si, pe langa asta, avantul prodigios al bancilor si institutelor de credit, din cale afara disproportionat cu o tara agricola; 

3. Mizeria taranilor.

Trebuia sa fie asa. Din stoarcerea fortelor acestora din urma a resultat si luxul nechibzuit al proprietarilor, si inavutirea nemasurata a arendasilor, si castigurile enorme ale Bancilor, si bacsisurile administratiei publice si, mai inca, ridicarea mereu crescanda a veniturilor Statului.

Ion Luca Caragiale

Nota: Ion Luca Caragiale, marele nostru dramaturg, se stabileste, cu cei dragi, in anul 1905, la Berlin. Pastreaza legaturile cu prietenii din tara, fiindu-i dor de plaiurile natale. In Berlin, publica si pamfletul "1907, din primavara pana-n toamna".

• < Anterior
• Următor >