Oameni providentiali victime ale ingustimii mintii lor

Detalii

Categorie: Vesnicia s-a nascut la tara

18 Ianuarie 2013

Sunt oameni care reprezinta Providenta, oameni providentiali, dar dupa oarecare vreme se sectarizeaza; se limiteaza la ingustimi, la cateva principii fixe, si vor cadea victimele acestor ingustimi. Si, intai trebuie sa se sparga capul prost ca sa vie cel cuminte.

Sa luam un exemplu si-un model de ingustime a oamenilor providentiali din anii 1556-1598. In aceasta perioada de vreme pe tronul Spaniei s-a urcat regele Filip al II-lea, care din fire era un rege ipocrit, bigot si vesnic posomorat. Se spune ca n-a ras in viata lui niciodata. A zambit numai o singura data, cand a auzit de macelul din noaptea Sf. Vartolomeu. A mostenit cel mai mare imperiu care exista pe atunci: Spania cu America Centrala, America de Sud, Neapolul, Sicilia si Sardinia, Milanul si Tarile de Jos, iar dupa ce a cucerit Portugalia la anul 1850 se facu stapan si peste imperiul colonial: Brazilia, posesiunile din Africa si Indiile. Casatorindu-se cu Maria Tudor a Angliei dispunea acum si de aceasta. Aceasta intindere imensa, facea ca Filip sa se creada in sine asa de tare, incat afirma, umflat de mandrie, ca-n imparatia sa soarele niciodata nu apune, iar lumea zicea ca atunci cand se misca Spania se cutremura pamantul.

Filip ar fi putut fi un rege mare, daca ar fi inteles vremea in care traia. Chiar de la suirea sa pe tron isi propusese ca toata viata lui sa lupte pentru starpirea protestantismului. Fanatismul sau, intretinut si de iezuiti, era asa de mare incat spunea adesea: "mai bine n-as mai fi rege, decat sa domnesc peste eretici"; intr-adevar, el se purta cu atata cruzime contra reformatilor, incat acestia il numira "Demonul de la miazazi".

In luptele sale ce le-a avut cu flamanzii, a cautat ca sa-i aduca pe acestia cu de-a sila la catolicism fiindca, din ingaduinta lui Carol Quintul, primisera calvinismul. Masurile regelui silira pe acesti locuitori sa faca o confederatie, pentru ca cu armele sa-si apere libertatea religioasa si politica. Filip, afumat de fumul fanatic catolic, insarcina pe generalul sau, Ducele de Alba, sa se duca sa supuna tarile rasculate. Acesta a fost cel mai crud om al vremii de atunci si purtarea lui fu inspaimantatoare. Daramand toate fortaretele rasculatilor, 18000 de oameni au fost arsi de vii, la 30000 li s-au luat averile ramanand pieritori de foame si 100000 fura nevoiti sa paraseasca tara.

Filip, povatuit de iezuiti, se hotari sa curete Spania de necredinciosi. El dadu un decret prin care ordona ca toti cei care nu sunt catolici sa se boteze s-au sa paraseasca tara. Cei mai bogati si-au vandut averile si-au trecut in alte tari, iar cei saraci au ramas pe mana iezuitilor si a inchizitorilor si-au fost arsi de vii. In urma acestor masuri Spania de miazazi ajunsese o paragina.

Sfarsitul vietii lui Filip a fost acelasi ca al lui Irod ucigatorul pruncilor: paduchi sub piele! iar dupa dansul Spania a decazut mereu si nu s-a mai ridicat niciodata.

ARSENIE BOCA

• < Anterior
• Următor >