Intelectualul pe timp de criza

Detalii

Categorie: Vesnicia s-a nascut la tara

09 August 2011

Ati vazut vreodata un "intelectual" în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internationale?

Nu numai ca e uluit si neiformat, asta inca n'ar fi o rusine prea mare. Dar e deadreptul inspaimantat, e coplesit de frica, e paralizat de panica. Umbla aiurit, pune intrebari oricui, asculta pe oricine ii vorbeste, are o incredere oarba in orice dobitoc politic – si tremura pentru viata si libertatea lui ca cel din urma dintre sclavi.

Numai atunci isi da el seama ce putin s'a "interesat" de viata sociala din jurul sau. Si cauta pretutindeni sprijin, adapost, incurajare. Renunta la orice demnitate personala, uita cu desavarsire misiunea lui istorica; frica face din el o lichea si un sclav.

De cate ori plutesc in aer psihoze politice, de cate ori se intampla sau se asteapta ceva grav – o revolutie, o reforma acerba, un atentat, o schimbare esentiala a ordinei sociale – bietul "intelectual" roman isi pierde mintile. (Fireste, vorbesc numai de "intelectualul" pur, de cel fara aderente cu partidele sau gruparile poltice). Incearca atunci sa faca cele mai umilitoare tranzactii; si nu de ordin concret, politic, ci tranzactii fara nici un profit, fara nici o eficacitate. Marturiseste oricarui om intalnit ca aproba anumite gesturi politce, ca si el a gandit asa, ca bine se face ce se face etc.

In noaptea insurectiei comuniste dela Atelierele Grivita, am intalnit un excelent romancier care, afland de cele ce s'au intamplat, mi-a deschis repede ultimul sau roman, aparut chiar in zilele acelea, ca sa-mi arate ca si el a promovat o revolutie sociala si antiburgheza. Poate ca asa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul ca excelentul romancier s'a grabit sa-si caute puncte de contact cu o miscare sociala despre care nu stia nimic, nu stia cine o face si contra cui, daca are sorti de izbânda si de eficacitate, etc. Nu stia nimic. Scos din preocuparile lui "intelectuale", i-a fost frica. Tot asa le-a fost frica tuturor intelectualilor crestini de succesele "Garzii de fier" si au început sa o aprobe nu pentru ca le convenea programul "Garzii", ci pentru cã se temeau sã nu fie suspectati si persecutati dupa o eventualã victorie a ei.

Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei indemnati de o anumita constiinta sociala sau nationala. Dar imi repugna lasitatea intelectualilor apolitici, care isi descopar deodata aderente cu o miscare sociala in pragul izbanzii (sau care numai pare astfel).

Si ei nu fac asta din interes, caci cei mai multi n'au nimic de castigat ca "intelectuali" dintr'o asemenea miscare. O fac pur si simplu din frica, din lasitate. Frica ce isi are radacina in lipsa de constiinta "functionala" (daca ni se iarta expresia), in lipsa constiintei ca ei ,"intelectualii", reprezinta – in pofida oricarei violente si a oricarei prostii politice – singura forta invincibila a unei natiuni.

Daca orice intelectual si-ar da seama ce reprezinta el in societatea romaneasca, si mai ales pe cine reprezinta el – putin i'ar pasa atunci de orice revolutie, de orice razboi, de orice criza politica. Mare sau mica, biruita sau victorioasa, o natiune nu infrunta eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin taranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gandeste, se descopera si se creeaza intre hotarele ei.

Ceasul de azi sau de maine poate fi stapanit de oricine, fara ca o natiune sa piara. Fortele care musca din eternitate, fortele care sustin istoria unei tari si-i alimenteaza misiunea ei – n'au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate si exaltate numai de catre "intelectualii" unei tari, de avangarda care singura, pe frontierele timpului, lupta contra neantului. Atatea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru ca nu au existat acolo creiere care sa domine masa amorfa si efemeridele istoriei, sa creeze valori sufletesti, sa nutreasca o cultura. Aproape toate republicile sud-americane traiesc aceiasi experienta periferica, semi-istorica, asteptand ca timpul sa le inghita actuala lor viata "politica".

Deci, asta reprezinta "intelectualii": lupta contra neantului, a mortii; permanenta afirmare a geniului, virilitatii, puterii de creatie a unei natiuni. Si ca atare n'au de ce sa se teama, sa intre in panica si sa se umileasca in fata unei miscari politice cu sanse de succes. Mai intai pentru ca orice miscare politica isi are radacinile in ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, fireste, nici de guverne, nici de legislatii abstracte; ci de revolutii, reforme si reactiuni concrete, istorice).

Si in al doilea rand, pentru ca nici o revolutie si nici un act politic nu priveste direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breasla, confortul lui, familia lui). In ceasul in care ceva se intampla politic, deci se consuma – intelectualul se afla cu mult inainte, ocupat sa creeze ceva care sa muste din eternitate, sau sa faca ceva care numai dupa multi ani va fi precipitat in strada, va capata valoare politica. In ceasul unei revolutii sau a unei crize, intelectualul adevarat se afla prea departe ca sa se mai poata intoarce inapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trait, asimilat, consumat pentru el.

Indiferenta fata de politica, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranta si întelegere. Dai o mana de ajutor si treci mai departe. Dar in nici un caz nu merita sa-ti pierzi cumpatul, sa-ti iesi din fire si sa pactizezi cu oricine – uitand ca nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine.

Iti pierzi libertatea? Asta nu ti-o poate lua nimeni.

Iti primejduiesti situatia materiala? Asta priveste familia ta, nu pe tine.

Iti risti viata? Ei si? Acel pe care il reprezinti, nu moare niciodata. Daca crezi altfel, renunta la "intelectualitate" si fa-te om politic.

Mircea Eliade

"Criterion", Nr. 2, Bucuresti, 1934

• < Anterior
• Următor >