Pronia divina guverneaza creatia

Detalii

Categorie: Vesnicia s-a nascut la tara

20 Octombrie 2010

Dumnezeu nu numai creeaza si pastreaza cele create, dar le si conduce spre tinta destinatiei si a desavirsirii lor; intelepciunea Lui guverneaza cele create, vazute si nevazute.

O singura privire asupra universului, ne vorbeste de Provindenta divina. Dumnezeu a creat universul, dar nu l-a lasat fara legi stabile. Fiecare lucru are ratiunea si legea lui: astrele in drumul lor, arborii care infloresc si rodesc, animalele cu instinctele lor, florile, vietuitoarele, totul vorbeste de Pronie.

Lumea este ca o casa, care fara arhitect si proprietari, s-ar distruge. Daca o corabie ramine singura in apele oceanului, fara cirmaci si corabieri de asemenea se distruge si scufunda. Daca fiintele fara ratiune se supun conducerii Sale suverane, cu atit mai mult fiintele inteligente se misca in Providenta Sa. Ea are secrete si mistere, la care unii gasesc solutii, dar altii ramin in insondabile prapastii. Lumea e facuta din elemente opuse care s-ar distruge intre ele, insa ele se ajuta incit totul dureaza de mii de ani.

“Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea miinilor Lui o vesteste taria”, zice psalmistul, dar “cerul va pieri..., soarele apune si cel mai mic nour il umbreste, altfel omul ar cadea usor in adorarea naturii”. La fel si in ordinea morala a lucrurilor, Dumnezeu are ratiuni neintelese de oameni: sfintii cei bineplacuti Domnului erau bolnavi, ca Sf. Pavel, ca Timotei si Trofin, etc. Noi nu intelegem caile prin care Dumnezeu ne duce spre El. El are “secrete de guvernare”: “nu sunt gindurile Mele si caile Mele ca ale voastre”. El e suprema bunatate, dreptate si intelepciune.

Pretentia de a intelege Providenta in toata conduita Sa, ne ramine, in cea mai mare parte, neputincioasa. Sa ne gindim ca El poarta de grija de fapturile Sale. Pronia Sa e ca un rau ce coboara de sus, si pe parcurs se desface in mii de raulete, care uda pamintul, si-l face de rodeste an de an, pentru indestularea omului si vietuitoarelor.

Psalmul 103 este o capodopera despre purtarea de grija a lui Dumnezeu: “...Tu faci sa tisneasca izvoarele in vai... Tu adapi la ele toate fiarele campului, in ele isi potolesc setea magarii salbatici; pasarile cerului locuiesc pe marginile lor si fac sa le rasune glasul printre ramuri. Din locasul Tau cel inalt tu uzi muntii si se satura pamantul de rodurile Tale. Tu faci sa creasca iarba pentru vite si verdeturi pentru nevoile omului -, ca pamantul sa dea hrana: vin care veseleste inima omului, untdelemn care-i infrumuseteaza fata si piine care-i intareste inima... Cit de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, Tu pe toate le-ai facut cu intelepciune...”.

Cap. 6 din Evanghelia dupa Matei, in predica de pe munte, Mintuitorul vorbeste atit de frumos despre Pronia divina, care poarta grija de pasarile cerului si podoaba pamintului: “Uitati-va la pasarile cerului; ele nu seamana, nici nu secera si nici nu string nimic in grinare; si totusi Tatal vostru cel ceresc le hraneste... Uitati-va la crinii cimpului: ei nici nu torc nici nu tes, si totusi va spun ca nici Solomon in toata slava lui, nu s-a imbracat ca unul din ei”.

“Nu va ingrijorati de toate acestea caci Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intii imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”.

Pronia este o “creatie continua”, e purtarea de grija al lui Dumnezeu pentru conservarea tuturor fapturilor. Dumnezeu nu numai creeaza si pastreaza cele create, dar le si conduce spre tinta destinatiei si a desavirsirii lor. El guverneaza toate cele create vazute si nevazute, cu toate puterea si intelepciunea. El povatuieste, rasplateste si pedepeseste, cu aceeasi bunatate si dorinta de indreptare, cu care parintii isi pedepsesc copiii. “Celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine”. De multe ori, dintr-un necaz sau suparare, omul poate cistiga mult mai mult. De multe ori Dumnezeu ne pedepseste aici, in lumea aceasta, pentru a ne infatisa drepti inaintea Lui. Iar daca cei rai huzuresc aici, nu se cade a ne tulbura, sau indoi de dreptatea divina, caci El asteapta intoarcerea pacatosului, cum s-a intimplat cu cetatea Ninive (Ioan III, 4).

Prin bunatate si dreptate, Pronia colaboreaza cu noi. “Bataia lui Dumnezeu”, expresie intilnita adesea, incepe unde sfirseste dreptatea omeneasca, adica pentru cel scapat de sub sanctiunea legilor omenesti.

In zadar ne laudam cu istetimea si viclenia noastra, caci deasupra tuturor e ochiul lui Dumnezeu care vede toate, urechea Lui, care aude toate si mina Lui care inseamna si plateste toate.

Aceasta mina care a scris pe zidurile Babilonului “Mene, tekel, fares”, care inseamna: am numarat, cintarit si impartit, oricind poate pedepsi pe pacatosii nepocaiti si trufasi.

Dumnezeu e bun dar e si drept. Caile Sale prin care ne conduce la scopul ultim: bucurie, suferinta, fericire sau nefericire, viata lunga sau scurta, boala sau moarte neasteptata, toate ne sunt necunoscute. Pronia este, pentru viitor, un mister -, dar pentru trecut o mare lectie. Pentru viitor avem fagaduinta sfanta ca secretul fortei si taria pacii viitoare sta in Dumnezeu si in apropierea noastra cu iubire si rugaciune fata de El.

Sa intelegem ca “bunatatea lui Dumnezeu ne cheama la pocainta” (Rom. II, 4). Nu destinul orb sau intimplarea, ci mina Providentei divine si forta morala conduc lumea si popoarele. Sa nu uitam a ne face zilnic rugaciunile cu smerenie si caldura ca sa avem pace si tarie morala.

Chiar de am pierde toate bunurile acestei vieti, sa nu pierdem nadejdea in purtarea de grija a lui Dumnezeu, care toate le calauzeste spre folosul nostru. Sa nu uitam ca, “celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine” (Rom. VIII, 28), si ca “Suferintele din vremea de acum, nu sunt vrednice sa fie puse alaturi de slava viitoare, care are sa fie descoperita fata de noi” (Rom. VIII, 18).

Pr. Octavian Popescu,

"Indrumator pastoral-misionar si patriotic", Arhiepiscopia Bucurestilor, 1985, pag. 51-52.

Sursa: ortodoxie.trei.ro

• < Anterior
• Următor >