Romania este o tara sfanta, cu un popor sfant

Detalii

Categorie: Vesnicia s-a nascut la tara

29 August 2010

Ortodoxia noastra romaneasca a ramas singura de straja, in splendoarea ei de demnitate si prestigiu. Asa ca: strajuiti bine! Neamul acesta nu si-a pierdut inca seva!

Razboiul de acum este unul anevoios, dar nu fara stiinta lui Dumnezeu. Crestinul nostru de azi traieste niste vremuri grele, de neputinta. Poate ca niciodata nu a fost asa de neputincios crestinul cum este astazi. Dar Dumnezeu e inca printre noi, si va fi pana la sfarsitul veacului. Nu trebuie sa ne inspaimante neputinta noastra, pentru ca nu noi luptam pentru apararea Adevarului si a sufletelor noastre, ci mai intai Hristos este cel ce lupta pentru si prin noi. Noi nu suntem decat niste unelte prin care Dumnezeu lucreaza, daca noi Il lasam.

Crestinismul, asa cum a avut un rasarit, tot asa trebuie sa aiba si un apus; iata ca noi suntem martori acelor vremuri de apus al crestinatatii, in care Dumnezeu ne-a invrednicit sa traim. Sfantul Serafim de Sarov spunea undeva ca asa cum la sfarsitul vietii Sale pamantesti, Mantuitorul a simtit durerea maxima de parasire a Tatalui Sau, tot asa si crestinul, la sfarsitul veacurilor, va trai si va simti parasirea lui Dumnezeu. Acum, putem spune, intreaga crestinatate este rastignita pe cruce. Un om care este pe cruce oare nu se simte slabit? Oare sa ne scoatem piroanele si sa ne tamaduim ranile? Sau sa rabdam, rugandu-ne Domnului pentru iertarea celor ce ne prigonesc?

Daca pe Mine M-au prigonit, si pe voi va vor prigoni. Este oare cinste mai mare ca aceasta? Daca Hristos a numit rastignirea Sa slava, oare noi sa fugim de ea? Daca noi ne-am aduna cu totii si daca ne-am apuca sa facem o asceza, aceasta va tine loc de aparatoare impotriva tuturor acestor atacuri ale stiintei si tehnicii de acum, impotriva tuturor celor ce ne prigonesc, am realiza totul, n-ar mai avea niciun efect asupra noastra, nici duhurile rele, nici asupritorii nostri. Prin aceasta asceza noi trebuie sa formam o panză harica pentru a acoperi neamul crestinesc. Atunci suntem in masura sa discutam si sa facem o judecata hotaratoare asupra acestei situatii grele in care ne aflam.

Nu trebuie sa stam nepasatori, acesta este un mare pacat. Dumnezeu ne porunceste sa-L marturisim inaintea oamenilor. Dar nici sa o facem cu trufie, fara durerea inimii pe care a avut-o Mantuitorul fata de Iuda si fata de toti prigonitorii Lui. Vedeti diferenta? Dumnezeu Si-a iertat prigonitorii Lui, dar nu i-a luat cu El in rai, decat pe cei care s-au pocait!

Lumea, acum, este in pragul unui mare cataclism de razboi. Acesta este un razboi tehnic, electronic, care depaseste limita tuturor razboaielor de dinainte. Prin acest razboi se urmareste animalizarea noastra, aduce omul la starea in care sa nu mai poata gandi, sa nu mai poata simti si trai nimic, decat ceea ce i se comanda, devenind un rob al tehnicii.

Si daca vorbim de criza economica, sa vorbim si de criza spirituala prin care trece omenirea acum. Criza morala, criza spirituala care s-a abatut asupra noastra nu este altceva decat aspra judecata si maniere a lui Dumnezeu pentru pacatele noastre. Si asa cum spunea si Inaltul Teofan, traducand cuvantul criza ca judecata, apoi cu adevarat suntem sub judecata lui Dumnezeu pentru toate faradelegile noastre. Cu acest cuget trebuie sa mergem la razboi.

Oameni traiesc crestinismul caldicel, de aceea nu vad razboiul. Nu e de ajuns. Alaturi de pasca pe care ne-o face bunica in covatica ei acolo si impleteste sfanta cruce in mijlocul ei, acolo este prezenta si durerea mucenicilor, cuviosilor, a pustnicilor, a dreptilor care s-au nevoit in vederea acestei Rastigniri. Sa ne alaturam si zbuciumului sufletesc al Mantuitorului pe cruce, ca altfel n-ar fi fost Invierea. Ultimele ore ale Mantuitorului pe cruce au fost cele mai grele momente… pana la Savarsitu-s-a. Iubim prea mult lumea si patimile ei, de aceea nu mai vedem niciun pericol si ne lepadam usor cu zambetul pe buze.

Acestea sunt vremuri grele? Asta nu e nimic. Vor veni necazuri si mai mari, dar cu atat sa fim mai fericiti, ca ne-a invrednicit Dumnezeu sa ne facem partasi Rastignirii Lui. Noi sa ne lepadam de toată grija cea lumeasca, dupa cum spune Heruvicul si nu avem de ce sa deznadajduim. Pentru ca Mantuitorul spune foarte limpede: Nu te teme, turma mica! Noi suntem turma mica.

Pai, degeaba te rogi tu daca nu vezi fratele care cade in prapastie. Zadarnic inalti ochii la cer daca nu stii sa ti-i cobori la cel care boleste langa tine. Care a fost atitudinea monahismului din primele secole crestine? Aceasta, nepasatoare la durerile aproapelui lor? Tocmai rugaciunea este aceea care ne da puterea sa vedem ranile fratilor nostri. Si ce biruinta este mai mare in fata lui Hristos decat aceea ca ai salvat un suflet de la pieire? Dar daca nu vrei sa il salvezi, macar nu descuraja! Nu au fost ei cei care au dat tonul si au fost prezenti in toate problemele care framantau crestinatatea? Ce a facut Sf. Vasile cel Mare? Nu a scos calugarii si i-a adus in cetate sa fie la dispozitia credinciosilor? Ca sa fie modele de infranare, de virtute, de contemplaţie, de dragoste? Aceasta este smerenia? Monahul a fost si va ramâne ochiul de veghe al crestinatatii.

Suntem prea cuprinsi de balarie, suntem cuprinsi prea mult de neghina, ca sa mai putem curata noi ogorul. Trebuie sa mai treaca o generatie de martiraj ca sa putem avea noi o claritate si o limpezire si o nadajduire cu adevarat, de la om la om. Pana nu cream omul acesta al crestinului de altadata… cu tehnica si cu stiintele economice si politice actuale, niciodata nu vom ajunge la un liman desavarsit pana ce nu realizam sufletul nostru cu adevarat, cum l-am primit asa sa si-l predam.

Crestinul trebuie sa fie ca iepurele pe hat: in doua labute, cu urechile ciulite dreapta-stanga sa vada de unde vine pericolul. Asta-i trezvirea noastra! Dar la noi primeaza interesele personale. Pentru un interes personal, nu pot eu sa inabus un adevăr istoric sau crestin! Pentru ca politicienii nostri nu au decat un singur lucru de realizat – sa faca avere pe seama acestui popor. Cu toate partidele care s-au perindat politic, nu s-a schimbat nimic. Se putea ca taranul sa traiasca deplin si demn in Tara Romanească, dar nu i-a interesat asta. Esti pus sub control daca vrei sa faci ceva bun, el trebuie sa o duca bine si tu trebuie sa te desfiintezi.

Tara Romaneasca este o tara sfanta, cu un popor sfant. Noi nu suntem consecinta a nimanui, politic sau a altor stari de lucruri, dar noi suntem tinta multor razbunari vrajmase de 2000 de ani; asa cum Mantuitorul a fost vandut de la un neam la altul, asa si poporul roman de la un stapan la altul. De aceea noi trebuie sa avem aceasta multumire sufleteasca si sa ne bucuram pentru aceste zile in care suntem loviti si sa ne dea Dumnezeu sa ducem mai departe crucea catre Golgota a acestui neam si sa ajungem si la Invierea Domnului.

Sa facem ceva catusi de putin sa aducem un numar de crestini curati pe care sa-i dam şcolii, sa-i dam societatii romanesti. Trebuie sa aparam societatea si familia de handicapul acesta modern care s-a infiltrat si la noi in tara, prin acceptarea incestului si a prostitutiei si a altor mari faradelegi. Ei incearca sa desfiinteze valorile natiei din temelii, si o face actionand prin ambele planuri: unul moral, spiritual dar si cel biologic, virusand familia si vointa omului.

Sa ne amintim de martirii si strabunii nostri si sa nu ingaduim strainilor sa ne rapeasca mostenirea aceasta primita prin harul lui Dumnezeu si plamadita prin sangele si sudoarea martirilor nostri. Sa stiti ca noi putem fi strajerul Europei.

O Europa fara o Romanie nu poate exista. Ortodoxia noastra romaneasca a ramas cam singura de straja, in splendoarea ei de demnitate si prestigiu. Asa ca: strajuiti bine! Neamul acesta nu si-a pierdut inca seva!

Parintele Justin Parvu

Revista de Gandire si Traire Romaneasca ATITUDINI Nr. 5

Sursa: Victor Roncea

• < Anterior
• Următor >