Pesca-i tara pitii si placintii

Detalii

Categorie: Turism rural

28 Septembrie 2015

Ca sa dovedim aceasta vom urmarii in cele ce urmeaza cat mai multe elemenete ale activitatii culinare; moduri de preparare, ustensile, feluri de mancare, cotidiene sau la ocazii festive ce tin, e evident, de inventivitatea si priceperea gospodinei in realizarea retetelor bucatariei traditionale.

“Pescanile”, intai de toate, bune gospodine erau maestre in prepararea painii; “pita da Pesca” a devenit faima localitatii, nu numai mare dar si deosebit de gustoasa, un simbol al harniciei pecicanilor fie romani, unguri, slovaci sau tigani.

Ce-i asigurau aceste calitati? Intai graul, foarte bogat in gluten ce dadea o faina de foarte buna calitate, e drept si datorita morilor Ghizela, Scherer, Bacsilla, Aconi – care scoteau “faina nulas”.

De altfel moara Ghizela, a doua moara industriala dupa Neuman, din Arad, realiza si gris de calitate si chiar “piparca rasnita” (boia de ardei), iar moara “lu Suli” (Elias) scotea uleiuri comestibile foarte fine “da ruje” (floarea soarelui)si “da ludaie” (dovleac); “maloiu” (sroturile) servea ca hrana pentru animale.

Dar nu in ultimul rand, calitatea painii era asigurata de priceperea gospodinelor. Acestea stiau sa pregateasca faina pentru aluat, fie ca-l preparau dospit cu “cumlau” (drojdie), fie ca nu. Aluatul trebuia foarte bine framantat “pana asuda grinda” si apoi lasat sa dospeasca pana sa fie “bagata in cuptori” la copt.

Era important, de asemenea si cum “era ars cuptoriu” si cat dura coacerea. Toate acestea coroborate faceau ca “pita da Pesca” sa-si pastreze fragezimea mai multe zile (o data pe saptamana se facea pita pentru familie; zilnic si de mai multe ori faceau pita “pitarii”, care o valorificau pe piata Aradului vanzand-o si “cu crisca” si “cu carhanocu” (bucata mai mare). Era buna si goala, cum ziceau batranii “invalita cu limba”

Alaturi de paine, gospodaria pecicanului ii oferea acestuia si multe alte produse alimentare pe care “socacitele” stiau sa le imbine potritivit: “crumpe” (cartofi), “pasula” (fasole), “bors” (mazare), verdeturi , fructe (prune, cirese, visine, nuci), lapte, branza, carnuri (afumate sau proaspete) – de vita, porc, gaina, rata, gasca, “tutca” (curca), “pirca” (bibilica), “golomb” (porumbel), peste.

Gustul bun al mancarurilor il dadeau si oalele “da pamant” in care se fierbeau “sarmile” (sarmalele), oalele “da droscau” (tuci), “caldarile” (ceaunele), “ fedeul” (pe care se frigea carnea).

Aproape fiecare zi din saptamana isi avea meniul sau, de la care nu prea se abatea gospodina: miercurea era “zaua aluaturilor” vinerea era “zaua cu pasula”.

O simpla enumarare a felurilor de mancare gatita in bucataria pecica e suficient de edificatoare: “crumpe cu bot”; “crumpe cu galuste”; “galuste tautasti cu nuca sau mac”; “gombot cu prune, branza, “pemnez” (magiun), cu “prezla” (pesmet); “taste (aluat) cu branza”.

“Zamurile” (supele) “pa carne, pasula sau crumpe”, rezultau din apa in care se fierbea carnea, cartofii, fasolea, la care se adaugau aluaturile “taitai”, “lascuta”, “nodate”, “garlene”, “tarhana”, alte condimente precum frunze de patrunjel, telina, si verdeturi care se fierbeau o data cu carnea. Pa ce carne se facea zama?: “da gaina”, “da rata”, “da pirca”, “da tutca”, “da vaca”, “da golomb”, “da porc”. “Tat zama” era si cea “da paradaica” (rosii), “da pasula verde” (fasole), “da chimimoc” (chimen), la care se adauga carnati, “soanca”, “zdrentre de oua”, “perinci”(perisoare), ori aluaturi.

Ca fel doi se servea si “pasula stoarsa cu rantas”, “tocana de crumpe cu carnati sau soanca”. Cu rantas , mai ales de posturi erau servite “ crumpe coapte-n duba” , “crumpe fripte pa fedeu” cu “oloi (ulei) de ruje sau ludae”.

Mancaruri “da post” erau: “mamaliga cu chisalita” (de prune), “langos” (aluat da pita cu oloi), “ploate” (fructe uscate) cu paine.

In zile de sarbatoare, la nunti, botezuri, masa pescanilor era plina de mancaruri alese: “ zamuri”, “sarme da curechi”, da piparca”, carne fripta cu sos “ da paradaica”, “da hirean” (hrean), “da ai” (usturoi), “ da visine” impreuna cu “ crumpe fierte”, etc.

Urmare a sacrificarii porcilor grasi, in preajma Craciunului, se asigura hrana peste an: “clisa” (slanina), “soanca” (sunca), “cardabosii” (caltabosii), carnatii, toba, “maiosul”, “sanjeretele”, “coastele afumate”. Din “clisa” vara se facea “jumere” si se servea cu diverse garnituri “pasula verde, bors, cureti de ludae”.

De pe masa de sarbatoare nu lipseau placintele: “colacul”, “coarda cu nuca si mac”, “placinta-ntinsa cu nuca mac, visine, branza, gris, “chifle cu untura cu nuca, mac, pemnez, branza”, “scoverzi” (clatite), “pancove”, “coapte” (gogosi), “rechise”, etc.

Ca desert era apreciata “ludaia fripta in duba sau cuptor”.

Cum aminteam mai sus nu lipsea nici de pe masa, nici din camara pescanului “dunturile” (compoturile) de prune, mere, pere, gutui, visine, cirese, caise; “acriturile” (muraturile) de varza, castraveti, gogonele, lubenize verzi (pepeni verzi).

In zilele noastre bucataria pecica s-a modernizat si datorita celor invatate la Scoala de Fete condusa de invatatoarea Livia Ghebeles. Au impus unele retete cele mai iscusite “socacite” ce pregateau mancaruri la ospete: “Ielina lu Americanu”; “Arselia lu Cozma”, “Tosa” (Aurel Denut) si ajutoarele lor. Astazi ele asigura prepararea mancarurilor in bucatarii igenice, conform normelor in vigoare.

Autor: prof. Doru Petescu

Sursa: Monografia Pecica – Editura Concordia Arad 2007

• < Anterior
• Următor >