Ministrul Daniel Constantin ii indeamna pe fermieri sa se asocieze

MADR-AgrariaMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat vineri, in cursul unei vizite la targul Agraria de la Cluj-Napoca, ca asocierea este directia catre care trebuie indreptati producatorii agricoli si fermierii, deoarece comercializarea in comun a produselor lor reprezinta cea mai buna solutie pentru dezvoltarea agriculturii romanesti.

 

 

 

 

El a subliniat ca in prezent este pentru prima data cand procesul de comasare a terenurilor si cel de asociere poate fi stimulat prin anumite masuri. ”Cel mai important mesaj pe care il transmitem catre fermieri este ca aceia care inteleg sa integreze productia, cei care inchid cercul, asa cum se spune in agricultura - au productie si vor sa faca si procesare, mai departe depozitare, comercializare - vor avea prioritate in obtinerea de fonduri europene in urmatorii sapte ani de zile, vor avea punctaj suplimentar”, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Acesta a precizat ca anul trecut, in 2013, a fost pentru prima data cand s-a exportat mai mult decat s-a importat in sectorul agroalimentar, insa este necesar ca fermierii romani sa inteleaga in continuare importanta integrarii productiei, care poate fi realizata inclusiv prin asocierea acestora pentru a acoperi cat mai multe din etapele care exista intre productie, procesare si comercializare.

”Acum trebuie sa ne ocupam de integrarea productiei, sa nu mai exportam materie prima, sa mai exportam grau masiv, sa nu mai exportam porumb masiv, asa cum o facem in aceste zile. Chiar si in luna ianuarie am vazut ca trendul de excedent cu produse agroalimentare continua. Atunci cred ca solutia pe care o avem la indemana este de a-i stimula pe cei care duc productia, porumbul de exemplu, mai departe catre zootehnie si asa mai departe, in toate domeniile, zootehnie, productie vegetala sau horticultura. Si asta o vom face cu banii europeni pe care ii avem la indemana”, a mai spus ministrul.


Agerpres

 

Noutati

''Caiete de rețete'' - 15-17 August 2025, Sibiu - Muzeul in aer liber Astra

14-08-2025 Intalniri si conferinte

''Caiete de rețete'' - 15-17 August 2025, Sibiu - Muzeul in aer liber Astra

„Caiete de Rețete", singurul proiect din România care arhivează, cercetează și promovează caietele de rețete, aduce la ASTRA Rock o inițiativă unică în peisajul cultural românesc. O initiativa omagiu pentru toți cei care ne-au adus acasă rețetă cu rețetă, proiectul „Caiete de Rețete" își propune să patrimonializeze schimbul de rețete și să recunoască această practică culturală drept parte valoroasă a patrimoniului cultural imaterial al României. Mai multe>>

AgriPortal Summer Crop Tour 2025 – România: Raportul final este disponibil

14-08-2025 Intalniri si conferinte

AgriPortal Summer Crop Tour 2025 – România: Raportul final este disponibil

AgriPortal România anunță finalizarea Summer Crop Tour 2025, un proiect desfășurat la nivel național, dedicat analizării culturilor de vară și oferirii fermierilor și traderilor de informații detaliate despre starea de vegetație, estimări de producție și randamente. Mai multe>>

9,3 miliarde de tone de CO₂ pot salva planeta până în 2050

13-08-2025 Idei si oportunitati de afaceri

9,3 miliarde de tone de CO₂ pot salva planeta până în 2050

BUCUREȘTI, 12 august 2025. În 2024, în România existau peste 2.300 de startupuri, cu o valoare totală estimată la aproximativ 19 miliarde de euro, situând țara noastră pe locul 5 în regiunea Europei Centrale și de Est (CEE). Chiar dacă numărul de startupuri este în creștere, nu știm exact câte dintre ele sunt verzi, pentru că nu sunt clasificate unitar și activează în nișe diverse. Mai multe>>

Digitalizare în sprijinul fermierilor: APIA lansează Portalul unic al solicitanților de sprijin în agricultură

06-08-2025 APIA

Digitalizare în sprijinul fermierilor: APIA lansează Portalul unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură”, cod SMIS 339546, un demers strategic de digitalizare destinat simplificării accesului fermierilor la serviciile publice gestionate de agenție Mai multe>>

Agra Asigurări lansează sezonul agricol 2025-2026, cu soluții extinse pentru un climat tot mai imprevizibil

06-08-2025 Asigurari agricole

 Agra Asigurări lansează sezonul agricol 2025-2026, cu soluții extinse pentru un climat tot mai imprevizibil

București, 06 august 2025 Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, lansează noul sezon de vânzări pentru anul agricol 2025-2026. Anunțul vine într-un moment esențial pentru agricultura românească, marcat de intensificarea fenomenelor meteo extreme, care afectează tot mai devreme culturile agricole, generând pierderi considerabile pentru fermieri. Mai multe>>

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025 - Monitorizare în teren a culturilor de vară

31-07-2025 Intalniri si conferinte

AgriPortal România lansează Summer Crop Tour 2025  - Monitorizare în teren a culturilor de vară

AgriPortal România anunță organizarea Summer Crop Tour 2025, un proiect independent de analiză în teren a stării culturilor agricole de vară, desfășurat în perioada 04 – 08 august 2025, în cele mai relevante zone agricole din România. Mai multe>>

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

30-07-2025 Stiri agricole

Inter-Bio: viitorul agriculturii începe cu ferme-pilot și rețele de consiliere

Agricultura românească este deja afectată de schimbările climatice, iar soluțiile de adaptare și creștere a rezilienței devin tot mai urgente. În acest context, agricultura ecologică și practicile agroecologice nu mai sunt opționale, ci esențiale pentru un viitor sustenabil. La Timișoara, într-un climat dominat de temperaturi extreme și secetă, Inter-Bio a transmis un mesaj clar: agricultura ecologică și tranziția agroecologică nu mai pot fi amânate.  Mai multe>>

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

26-07-2025 Plati APIA

Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai 2025. Mai multe>>

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

25-07-2025 Stiri agricole

Agricultura României: O Prioritate Națională Sau O Povară Ignorată?

Scrisoare Deschisă Către Președintele României, Guvern Și Reprezentanții României La Uniunea EuropeanăÎn numele fermierilor și a cooperativelor din România, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare – Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF,  tragem un semnal de alarmă cu privire la riscu... Mai multe>>

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

24-07-2025 Subventii agricultura

IH Bio Danubius/Inter-Bio: Producătorii și ecosistemele pe lanțuri  alimentare pot accesa fonduri STEP Sprijin prin rețeaua ENoLL pentru cei interesați

Pe data de 22 iulie a.c. a avut loc o întâlnire de lucru cu participarea mai multor organizații interesate de accesarea programului STEP (Tehnologii Strategice pentru Europa), în urma căreia a reieșit că fermierii și producătorii de pe lanțurile alimentare pot beneficia de acest program prin diverse canale, în funcție de tipul proiectului și de sursa de finanțare. Mai multe>>

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

23-07-2025 APIA

APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 22.07.2025, eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor în sectorul zootehnic, gestionate de APIA, respectiv pentru: - PD-21 Sprijin cuplat pentru venit – vaci de lapte- PD-22 Sprijin cuplat pentru venit – carne vită- PD-23 Sprijin cuplat pentru venit –bivolițe de lapte- PD-24 Sprijin cuplat pentru venit – ovine-caprine Mai multe>>

Artesana și Booster Capital semnează un parteneriat strategic pentru accelerarea dezvoltării

18-07-2025 Stiri agricole

Artesana și Booster Capital semnează un parteneriat strategic pentru accelerarea dezvoltării

Artesana, brandul românesc de lactate artizanale recunoscut pentru autenticitate și calitate fără compromis, anunțăsemnarea unui parteneriat strategic cu Booster Capital. Tranzacția, semnată oficial pe 14 iulie, marchează exit-ul complet al fondului ROCA Investments și atragerea de capital proaspăt pentru susținerea planurilor ambițioase de creștere. Mai multe>>