Directiile importante de dezvoltare a agriculturii vor fi incluse intr-un masterplan care va fi elaborat in urma unor consultari intre Ministerul Agriculturii, mediul academic, patronatele din domeniu si investitori romani si straini, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, potrivit Mediafax.
"Din pacate, dupa 1989, strategiile pe care le- am avut in agricultura s-au schimbat in functie de partidele politice, de stanga sau de dreapta. Se pune din ce in ce mai mult accent pe lipsa hranei in anumite tari. De aceea am considerat ca este extrem de important ca in aceasta perioada sa avem o serie de intalniri in urma carora sa stabilim impreuna directiile principale de dezvoltare a agriculturii romanesti pe termen mediu si lung", a afirmat Daniel Constantin.
La prima intalnire, care se desfasoara miercuri la Academia Romana, au fost invitati reprezentanti ai mediului stiintific, ai Academiei Romane si Academiei de stiinte Agricole si Silvice. Vor urma intalniri cu patronatele din domeniu si investitorii straini, dar si cu comisia prezidentiala.
"Sunt insa sceptic ca vom putea sa ajungem la un acord cu toate fortele politice pentru a aproba o strategie atat de complexa si de punctuala", a afirmat acesta.
In luna septembrie, directiile importante de dezvoltare a agriculturii vor fi reunite intr-un masterplan pe termen mediu si lung. "Acesta va fi supus atentiei partidelor politice si imi place sa cred ca acest masterplan va fi aprobat la nivelul parlamentului", a mai spus ministrul Agriculturii.
03-04-2025 Stiri agricole
Impact Hub Bucharest și EIT Food lansează înscrierile pentru programul de accelerare Empowering Women in Agrifood 2025 București, 2 aprilie 2025. Impact Hub Bucharest, în parteneriat cu EIT Food, a deschis înscrierile pentru Empowering Women in Agrifood (EWA), dedicat antreprenoarelor și proiectelor create de acestea în domeniul agroalimentar. Empowering Women in Agrifood este un program de accelerare dezvoltat de EIT Food, cea mai mare comunitate de inovare alimentară din lume. EIT Food este s... Mai multe>>
02-04-2025 Targuri si expozitii
În perioada 7 – 16 aprilie, Învie Tradiția vă invită să pășiți într-un univers al tradiției românești autentice, la Târgul de Paște organizat în showroom-ul nostru din Str. Mihai Eminescu nr. 142, București. O călătorie printre borcane cu bunătăți, coșuri cadou tradiționale, ouă încondeiate și alte comori meșteșugite cu grijă – toate menite să aducă în casele voastre bucuria Paștelui, așa cum era altădată. Mai multe>>
02-04-2025 Stiri agricole
Echipa „Măcelari de Elită” și-a încheiat prima participare la World Butchers’ Challenge (WBC) 2025 cu un impact semnificativ asupra comunității internaționale a măcelarilor, deschizând noi oportunități pentru viitor.„Fiind prima dată când a participat la World Butchers' Challenge, România a făcut o impresie puternică în competiție. Întreaga echipă ar trebui să fie incredibil de mândră de prezentarea ambițioasă, minuțioasă și impresionantă. Felicitări!”, a declarat Ashley Gray, CEO WBC. Mai multe>>
01-04-2025 Plati APIA
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că a publicat Ghidul informativ „Sprijin financiar pentru intervențiile aferente sectorului apicol din cadrul Planului Strategic 2023 – 2027” – ISA – PS 2024, Ediția 1, Revizia 2”, pe site-ul instituției: www.apia.org.ro, la link-ul: https://apia.org.ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2025/. Mai multe>>
01-04-2025 Stiri agricole
După ce duminică juniorul Paul Cordea a deschis drumul pentru România la World Butchers’ Challenge - Paris 2025, luni, 31 martie, a fost rândul seniorilor să intre în arenă.Echipa care a concurat cot la cot cu cei mai buni măcelari ai lumii a fost formată din Gabriel Arghir (Macelleria Torelli, Torino, Italia), Sandu Mirea (Auchan Drumul Taberei, București), Ciprian Irimia (Raitar, Suceava), Adrian Petre (Carne și sare, București), Georgian-Marius Petre (Cathedral Distribution, Buzău), Bíró Jáno... Mai multe>>
26-03-2025 Stiri agricole
Performanța în agricultură este condiționată de numeroase aspecte, factori de mediu ori decizii potrivite. A alege genetica potrivită pentru propria fermă este unul dintre elementele cheie pe care reprezentanții companiei Corteva Agriscience le evidențiază ori de câte ori au loc întâlniri cu fermierii. Probabil acesta este și unul dintre motivele pentru care fermierii aleg constant hibrizii Pioneer și astfel rezultă colaborări ce durează zeci de ani. Este și exemplul următorului fermier campion... Mai multe>>
26-03-2025 Stiri agricole
Tradiție și succes. Acestea sunt doar două dintre cuvintele care pot descrie pe scurt activitatea companiei Corteva Agriscience de-a lungul timpului. Încă de la debutul pe piața din România, hibrizii Pioneer au intrat în grațiile fermierilor și au devenit o alegere constantă datorită producțiilor ridicate obținute an de an. Acesta a fost unul dintre motivele lansării campaniei Fermier campion, iar în cele ce urmează regăsim povestea familiei Holhoș care, după mai multe testări, a rămas fidelă hi... Mai multe>>
25-03-2025 Targuri si expozitii
În perioada 28-30 Martie 2025 se va desfășura prima ediție Agro&Auto Expo Tărgu Mures, un eveniment de excepție dedicat promovării și prezentării utilajelor agricole , echipamente pentru ferme si grădină, industriei alimentare, industria auto. Agro & Auto Expo – inovație și tradiție într-un singur loc! Locația evenimentului: Parcarea Aushopping Târgu Mureș, Bulevardul 1 Decembrie 1918, spre Corunca. Data eveniment: 28-30 martie 2025, programul expoziție între orele 10.00-20.00 De... Mai multe>>
21-10-2024 Targuri si expozitii
Începând cu 21 octombrie, Învie Tradiția vă invită să redescoperiți farmecul autentic al toamnei la târgul dedicat roadelor, unde borcanele cu bunătăți de odinioară vă așteaptă să le descoperiți. Fiecare produs aduce cu el gustul copilăriei și tradițiile de altădată, fiind pregătit cu grijă și măiestrie de meșteșugari pricepuți. Aici veți găsi delicii pentru toate gusturile – numai bune de savurat, dăruit sau adus acasă, pentru a păstra vii tradițiile. Mai multe>>
14-10-2024 Asigurari agricole
Sezonul agricol 2023-2024 a fost marcat de fenomenele meteorologice extreme, afectând puternic fermierii la nivel național. Agra Asigurări lansează retrospectiva daunelor pentru acest sezon conform portofoliului de 1.508.000 ha asigurate. Cu aproape 6000 de polițe active, asigurătorul a înregistrat avizări de daună la peste 50% dintre acestea. Cea mai mare despăgubire a fost în cuantum de 5.476.128 lei, acordată unui fermier din Ilfov afectat de grindină. Mai multe>>
14-10-2024 Fonduri europene agricultura
REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>
08-10-2024 Intalniri si conferinte
AGRI TRADE SUMMIT, principalul eveniment de Agri Trade al României, reunește interesele regionale și definește rolul strategic al României pe piața internațională de Agribusiness. Evenimentul se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața locală și internațională de Agri Trade, conexând interesele comerciale, Trading-ul de mărfuri, conectând tehnologia și logistica precum și serviciile financiare - garanția unui pod solid pentru Business. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>