Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca a găzduit ediția  a II-a a Academiei Digital Agri Challenge – etapa finală a concursului Digital AgriChallenge, un concept inovator dedicat studenților de la universități și facultăți de profil din România. 
Concursul organizat de Agrovir, în parteneriat cu Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, s-a bucurat de participarea a 29 de echipe studențești de la instituții de învățământ superior din București, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Premiile totale au însumat 4.500 euro.
În prima etapă, timp de trei săptămâni, echipele de studenți, au participat într-un mediu simulat și au luat decizii complexe de management și strategie într-o fermă digitală, pe baza datelor primite prin intermediul software-ului AgroVIR (https://www.agrovir.com/RO/), într-o competiție care a decis cei șase finaliști.
În cadrul Academiei, echipele finaliste au beneficiat de mentorat aplicat, traininguri de prezentare, sesiuni de networking și provocări practice, toate cu scopul de a rezolva un proiect final cu miză reală. De asemenea, studenții au avut oportunitatea de a întâlni cei mai importanți lideri și experți din domeniul agriculturii din România sau de a participa la Kick Start în carieră, pentru a-și găsi jobul visat.
    În 26-27 mai, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campusul USAMV Cluj-Napoca, a avut loc finala, iar în urma jurizărilor proiectelor, echipele desemnate câștigătoare au fost: 
•    Premiul I, recompensat cu 2.500 euro – echipa AgroLead Timișoara, de la USV “Regele Mihai I”, Facultatea de Management și Turism Rural, având în componeță studenții: Andrei Rusu, Alexia Palfi, Lorena Lupei, Dragoș Lula;
•    Premiul II, 1.200 euro – echipa LettuceWin, de la USAMV Cluj-Napoca, Facultatea de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală - Adina Șaitiș, Orsi Bereczki, Izolda Karsai;
•    Premiul III, 800 euro – echipa SmartAgro de la USAMV București, Facultatea de Agricultură: Daniel Stanciu, Maria Obada, Andra Popovici, Ionuț Dinu. 
În finala de șase au mai fost calificate echipele: 
Agricultura București – USAMV București, Facultatea de Agricultură: Bogdan Alexandroaia, Daciana Dediu, Dorinel Mot, Ciprian Teselea; 
AgroMind - USAMV București, Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală: Darius Sandu, Ion Toader, Cristian Catalina, Georgiana Chivu; 
NextFarmVision – USV “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Facultatea de Agricultură: Raluca Bradu, Marta Azoiței, Marinela Agraviloae, Emanuel Mascan. 
Toate finalistele au fost recompensate și cu premii speciale din partea companiilor partenere.
”Programul Digital Agri Challenge pune accentul pe dezvoltarea competențelor studenților în agricultura digitală și a avut un succes remarcabil și la ediția inaugurală din 2024, care a fost organizată tot la universitatea noastră. Au participat atunci peste 120 de studenți români, alături de 15 parteneri parteneri din domeniu. 
Scopul nostru este să oferim studenților cunoștințe de specialitate în sectorul agricol și să extindem experiența practică. Suntem entuziasmați de Digital Agri Challenge, care reprezintă mai mult decât o competiție pentru studenți: este o rampă de lansare pentru viitorii profesioniști ai agriculturii digitale”, a declarat Prof. dr. Mugurel Jitea, decan al Facultății de Horticultură și Afaceri în Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV Cluj-Napoca. 
Felicitări tuturor participanților și mulțumiri partenerilor din cadrul acestui proiect național de anvergură!
03-11-2025 Subventii agricultura

Vă prezentăm un exemplu impresionant de investiție – un utilaj aproape unic în România, cu o capacitate de peste 715 cai putere, destinat exploatațiilor agricole de mari dimensiuni, de peste 2.000 – 3.000 de hectare. Mai multe>>
03-11-2025 Plati APIA

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată, în perioada 16 – 30 octombrie 2025, în cadrul Campaniei de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025, un număr de 499.157 fermieri, cu suma totală de 303.314.692,16 euro (1.541.013.403,28 lei). Mai multe>>
30-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de tractoare ZETOR TRACTORS a.s. anunță cu entuziasm participarea sa la expozitia AGRITECHNICA 2025, cel mai important târg internațional dedicat tehnologiei agricole, care va avea loc in perioada 9 - 15 noiembrie la Hanovra, Germania. Mai multe>>
30-10-2025 Stiri agricole

Parlamentul European a aprobat Legea UE privind monitorizarea solului, care vizează refacerea solurilor europene până în 2050. Statele membre vor fi acum obligate să monitorizeze și să evalueze sănătatea solului pe teritoriile lor. Legea nu introduce noi obligații legale pentru proprietarii sau administratorii de terenuri, însă impune statelor membre ale UE să sprijine fermierii în îmbunătățirea sănătății și rezilienței solului. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
AFIR a introdus o nouă măsură care îi ajută pe cei care implementează proiecte finanțate prin PNDR 2014–2020 să își plătească mai repede furnizorii și să finalizeze investițiile fără întârzieri.Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) continuă procesul de simplificare a procedurilor și introduce o nouă modificare în procedura de plată prin care beneficiarii pot primi mai repede plățile cuvenite pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014–2020. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole

Investiţii în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentareSprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică din sursele regenerabile de energie, cu sau fără instalații de stocare. Mai multe>>
28-10-2025 Stiri agricole
În perioada 14–16 octombrie 2025, Bio Danubius, laborator viu recunoscut la nivel european, a fost în centrul unor evenimente convergente dedicate inovației în domeniul agriculturii ecologice și agroecologiei la nivel rural. Astfel, Bio Danubius a participat activ la trei evenimente semnificative care au generat un dialog concret între cercetare, administrație și comunități locale, respectiv Ziua Agriculturii Ecologice, Festivalul de Transfer Tehnologic FesTT-SE Tulcea și Forumul Smart Village d... Mai multe>>
27-10-2025 Targuri si expozitii

Producătorul ceh de utilaje agricole SMS CZ va participa din nou la Agritechnica, cel mai mare târg din lume dedicat tehnologiei agricole, desfășurat la Hanovra. La standul E54 din Hala 11, compania va expune patru utilaje și va marca premiera mondială a noii semănători SMART 400.În cadrul expoziției, care va avea loc între 9 și 15 noiembrie 2025, SMS CZ își propune, de asemenea, să atragă noi parteneri de afaceri și să își extindă rețeaua de distribuitori în Germania și în alte țări. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Exim Banca Românească și Maschio Gaspardo România derulează un parteneriat strategic prin care banca, în calitate de Agenție de Credit la Export a României, sprijină exporturile companiei, oferind protecție împotriva diverselor riscuri comerciale și politice asociate piețelor externe. Mai multe>>
27-10-2025 Stiri agricole

Saschiz, județul Mureș – Pe 30 octombrie 2025, comuna Saschiz găzduiește primul eveniment național de dialog public dedicat susținerii femeilor din mediul rural din România, organizat sub umbrela proiectului european FLIARA – Inovația condusă de femei în agricultură și mediul rural. Mai multe>>
24-10-2025 Stiri agricole

Crezi că poți anticipa tendințele pieței grâului?Acum ai ocazia să demonstrezi!AgriPortal România lansează Concursul „Predicția prețului de închidere al grâului MATIF – contract decembrie 2025”, dedicat celor pasionați de piețele internaționale de cereale. Mai multe>>
23-10-2025 Stiri agricole

Compania va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra 2025. KUBO Group, cu aproape 80 de ani de experiență în dezvoltarea de soluții horticole pentru fermieri din întreaga lume, va fi prezentă la Ziua Olandei @ Indagra, un eveniment organizat de Ambasada Regatului Țărilor de Jos la București, în data de 30 octombrie 2025, la Romexpo. Mai multe>>
© 2024 Gazeta de Agricultura | Termeni si Conditii >>>